Boboteaza pe stil vechi

Duhul lui Dumnezeu pluteşte deasupra apelor. De Bobotează apele râului Iordan o iau spre amonte. Sfinţirea apelor, a caselor, a gospodăriilor este aşteptată de oamenii satului din acest căuş de munte cu pioşenie şi rugăciune. Aproape toţi locuitorii participă la slujba de Bobotează şi, mai apoi, la sfinţirea apei în albia Sucevei. Obârşiile Sucevei înseamnă un început. Aici, într-un spaţiu binecuvântat, se naşte râul Suceava, care avea să-şi împrăştie numele într-un ţinut întreg. Pe malul acestei ape molcome, uneori învolburată, azi acoperită cu un strat protector de gheaţă, a… răsărit Crucea de Gheaţă, împodobită frumos cu molizi. Este un fel de împreunare a cerului cu pământul.

În Ajun, gospodarii satului, uniţi în gând şi tradiţie, au ridicat Crucea de Gheaţă. În 1954, preot Mihailevschi Ion, Stasiuc Toader, Moţco Pantela, Leiba Gh. au clădit prima cruce de gheaţă după război (informaţie orală, Stasiuc Ion, pensionar tânăr… 18 ani!, născut la 29 februarie 1940). După slujba săvârşită la Biserică, alaiul se îndreaptă spre Crucea de Gheaţă. Se aude chiraleisa. Cai cu canafi şi zurgălăi încălecaţi de tineri îmbrăcaţi în straie naţionale se postează în fruntea alaiului. Corul din Câmpulung Moldovenesc, prin glasurile cristaline, parcă a făcut să se dezgheţe apele din gerul Bobotezei şi să ne umple inimile de bucurie şi frăţietate.

Pe vremuri, gheaţa se tăia cu toporul şi, mai apoi, pentru a i se da forma dorită, se folosea joagărul. Care va să zică, crucea de gheaţă are vechime în zonă. Ridicarea ei a fost întreruptă de comunişti în anumite intervale, să… nu strice apa. Crucea era împodobită cu ramuri de molid, cum, de altfel, se întâmplă şi astăzi. Apele cerului se împreunează cu cele ale pământului. Sunt momente de armonie, înălţare şi mulţumire.

Ajunul Bobotezei înseamnă post şi rugăciune. Se pregăteşte masa, ca la Crăciun, cu bucate de post: hribi, mazăre, cartofi, bob, sarmale, grâu, vin şi altele. Preotul paroh Valentin Petru Ardelean trece pragul fiecărei gospodării şi aduce aghiazma mare, care este o binecuvântare pentru toată suflarea satului, aghiazmă care trebuie luată 8 zile la rând pe nemâncate. Cu ani în urmă, gospodina aşeza pe crucea preotului un fuior de in sau cânepă (Povismo). În straie tradiţionale, la slujba de sfinţire participă şi tineri călăreţi.

Majoritatea covârşitoare a populaţiei este de sorginte ucrainean-huţulă, vieţuitori cu rădăcini adânc înfipte în glia satului.

Fetele care cad de Bobotează se mărită, potrivit obiceiului. N-am aflat nimic despre… cavaleri. Opt zile de la Bobotează nu se spală rufele la râu. Cu ani în urmă, rufele se spălau la râu, indiferent de anotimp. Iarna, chiar dacă temperaturile erau negative, folosind o ulcică cu apă fierbinte, femeile spălau rufele în albia râului. Pentru că a doua zi este marea sărbătoare a Sfântului Ioan, cei care poartă acest nume aflau în prag de dimineaţă, undeva la poartă, un „buhaş”, adică un brăduţ împodobit care ascundea şi un cadou, ataşat la o prăjină de 9 – 10 m, ceea ce însemna că sărbătoritul trebuia să invite vecinii, prietenii la masă şi la un păhărel de voie bună. La mulţi ani!

Şi, uite aşa, s-a încheiat ciclul sărbătorilor de iarnă, cu bună dispoziţie şi împăciuire. Şi cu poftă de muncă!

boboteaza-stil-vechi-izvoarele-sucevei-2.jpg

boboteaza-stil-vechi-izvoarele-sucevei-1

boboteaza-stil-vechi-izvoarele-sucevei-3.jpg

Prof. Aflorei Ion
Echipa: Izvoarele Sucevei Bucovina
Ioana Aflorei &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA
Anunțuri

Ceasul dintre ani

Un an trece, altul va să vină. Îşi dau mâna şi foarte elegant îşi văd de drum. În sfârşit e-n toate, dar de unde oare vin anume toate şi pe rând dispar? (T. Şevcenko). Timpul se scurge cu repeziciune şi iată că am ajuns în anul cu numărul… 17. Un număr impar, dar care se pare că ne va aduce linişte şi înţelepciune. Anul Vechi, ostenit şi îmbătrânit, a predat ştafeta. Anul Nou, tânăr, voinic şi împăciutor a preluat frâiele zilei de mâine şi ne-a promis cer senin, linişte, lefuri decente, cuminţenie şi armonie. S-au privit în ochi, s-au aşezat la masă, au discutat pe îndelete, la umbra unui pocal de Cotnari, toate vorbele fiind pe înţelesul şi spre binele neamului. Anul Vechi are experienţă şi-i bun! Anul Nou este tânăr, cu doctorate şi-i tare priceput! Asta e! Eu doar am pus doi ani pe cântar. Judecaţi cum vreţi!

izvoarele-sucevei-2N-au semnat niciun protocol. Au purces pe încredere, care încotro. Dacă arunc privirea în jur şi fac ochii roată bag sama că pădurile de molid îmbrobodite cu promoroacă creează un contrast şi o armonie feerice cu albul imaculat al păşunilor şi fâneţelor de sub geana de munte. Un lătrat de câine şi zurgălăii de la o sanie bătrânească trasă de calul huţul spintecă aerul satului, înveselesc inima celui intrat în acest căuş de munte şi îndeamnă la meditaţie. O plimbare pe uliţa satului îţi aduce în nas mirosuri ademenitoare răspândite de bujarniţe şi izuri de cozonaci aburinzi. Auzi cum bolborosesc sarmalele în oale de lut şi cum fluieră vântul prin ogradă. Dar o licoare fiartă cu chiper şi unt face bine, nu-ţi trebuie farmacia… O farmacie! Muntele este un uriaş sanctuar unde omul se poate întâlni cu Dumnezeu. Indiferent de anotimp, muntele îţi pune pe… masă o sumedenie de binefaceri. Dimineaţa, după răsăritul soarelui, mai cu seamă vara, se ridică o negură măruntă, care, dacă se transformă în nori, ca o căciulă pe vârful Rosohata, se anunţă ploi după-amiază. Poate să fie o invitaţie spre Obârşiile Sucevei, undeva, sus, la munte. Nu vă costă mult. Ceva bunăvoinţă şi câţiva cocoşei în buzunarul din dreapta… femeii.

izvoarele-sucevei-1

Aniversare 515

„Actul de naştere” al satului este semnat la data de 17 noiembrie 1501, într-un hrisov de-al lui Ştefan cel Mare în care se consemnează: „populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi de oi, precum şi cu stânăria” (Em. Grigorovitza, „Dicţionarul Geografic al Bucovinei”, 1908), prin care se confirmă ca proprietate a Mănăstirii Putna.

pavilionul-bailor-izvoarele-sucevei

Satul Izvor făcea parte din comuna Şipotele Sucevei, fiind, din 1775, sub ocupaţie austriacă. Exploatarea pădurilor a devenit o activitate prosperă pentru localnici şi, în acelaşi timp, o sursă de venituri. La Şipotele Sucevei a fost înfiinţată prima şcoală parohială, sub preotul paroh Iraclie Porumbescu. La Şipotele Sucevei s-a născut marele compozitor Ciprian Porumbescu. Şi, mai apoi, la vârsta de 6 ani, aici nefiind şcoală în limba română, Ciprian a fost înscris la Stupca, azi Ciprian Porumbescu. Vara, se adunau la Şipote şi pianişti veniţi din Olanda. Mi-aduc bine aminte, prin anii ’83, pornind pe urmele marelui compozitor, profesorii de muzică din judeţ au poposit la Izvoarele Sucevei. După o masă bine venită, şi-au scos instrumentele şi au cântat „Crai nou”. M-au cutremurat, m-au impresionat…

Anii au trecut, comuna a început să se dezvolte, s-au înfiinţat mori pe bază de apă, gatere. În perioada 1936 – 1939 s-a dezvoltat staţiunea Izvor, pe bază de nămol. Se spune că veneau la tratament persoane de la Viena. A venit fatidicul 1940, care a rupt comuna în două, a ciuntit ţara şi a rezultat comuna Izvoarele Sucevei. Staţiunea, care ar fi putut asigura un nume satului, a intrat în lumea… amintirilor. Cărţile poştale şi bătrânii mai amintesc de ea. Azi, comuna are în componenţă trei sate în jurul cărora gravitează 17 cătune. Sunt locuri molcome, din inima Bucovinei şi de margine de ţară, cu o viaţă doar aparent liniştită pentru că, în fapt, ea poartă pecetea unei anume asprimi, a unei tradiţii adânci, dar şi a tumultului ultimelor vremi…

Prof. Aflorei Ion
Echipa: Izvoarele Sucevei Bucovina
Ioana Aflorei &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

PASTORITUL LA HUTULI

„Populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi oi, precum şi cu stânăria» (Em. Grigorovitza, 1908). Localnicii «singuri au curăţat locurile de pădure făcând lazuri în scopul extinderii păşunilor şi fâneţelor” (T. Bălan, 1929). Prin urmare, păstoritul a devenit îndeletnicirea de bază a populaţiei huţule. „Cu toată situaţia apăsătoare a ţăranului, săracul tot mai avea până la 6 vite mari, de vreme ce cel înstărit avea până la 16 vite mari”

309697_113109242132640_95959445_n

© foto : Iulian Murga

Gradul mare de risipire a gospodăriilor a generat un tip local de stână, tipul de casă-stână. Mulţi dintre locuitori, mai «înstăriţi» îşi pasc vitele pe propriile terenuri din preajma casei. În situaţia în care proprietăţile sunt mai mari decât numărul de vite, gospodăriile respective «strâng» şi vitele vecinilor. (Gh. Nimigeanu, 1945).

Locul central al activităţii pastorale îl constituie stâna („staia”). Stâna este amplasată în raport de o serie de cerinţe, care trebuie îndeplinite cu stricteţe: sursa de apă, care să fie în apropiere, păşune suficientă şi bogată, arbori în preajma stânei (pentru adăpostirea animalelor pe timp de ploaie, dar şi pentru umbră în zilele călduroase), locul să fie ferit de vânt.

Stâna era organizată de o persoană care avea în proprietate întinderi mari de păşuni şi fâneţe. Uneori, persoana respectivă arendează terenuri de la vecini.

Organizatorul stânei («deputat», «aliverent», «liferantom») are sarcini precise: plăteşte arenda păşunatului (dacă este cazul), se îngrijeşte şi răspunde de sănătatea animalelor, plăteşte ciobanii şi împarte brânza proprietarilor de vite, asigură calitatea păşunatului. Astfel de responsabilităţi nu le putea îndeplini decât un om cinstit şi de încredere. El încasa banii. În 1939, de exemplu, «deputatul» încasa următoarele sume: pentru o vită mare, 600-700 lei; pentru cai: 800-900 lei; pentru oi şi capre: 150-200 lei. Dacă proprietarul vitelor nu dispunea de sumele necesare (şi se întâmpla adesea pentru cei nevoiaşi), «deputatul» reducea din cantitatea de brânză cuvenită (Gh. Nimigeanu, 1945).

Baciul îşi alegea ciobanii (vâuceri) care mergeau cu oile. La fiecare 100 de oi se angaja un cioban. Un cioban trebuia să mulgă 100 de oi sau 10-15 vaci. Se spune că ciobanii, nici chiar baciul, nu aveau voie să coboare în sat până la Sf. Petru. „Cine rezistă până la Sf. Petru este cioban şi-n toamnă „, spun bătrânii satului, cu experienţă în ale stânăriei.

Cantitatea de brânză cuvenită proprietarilor de vite se stabileşte în fiecare an. Pentru o oaie, proprietarul primeşte 3-4 kg de brânză; pentru o vacă, 18-24 kg. Acest sistem de împărţire a brânzei se numeşte «na oko» (o ocă=1 kg).

Suitul oilor la stână era precedat de alegerea baciului (baca, vatah=vataf). Proprietarul vitelor avea un cuvânt de spus în alegerea/numirea baciului. Baciul trebuia să fie om cinstit, să ştie să prepare brânza. Dacă proprietarilor de vite nu le convenea, căutau altă stână. Baciul era plătit cu 8 -9000 lei sau 6-7 vedre de lapte (1 vadră=15 kg).

Suitul oilor la munte se realiza în perioada 1-10 mai, iar a vitelor mari la 25 mai. În mod obişnuit, păşunatul se încheia de Sf. Dumitru (26 octombrie). La stânele individuale oile rămâneau la păşune până cădea zăpada. De fapt, vitele rămâneau la iernat, «la târle» (zemarke). Sunt situaţii când vitele se iernează în târlele altora. Este cazul celor nevoiaşi. Numai că în atare situaţie, cei în cauză cedează jumătate din efectivele iernate (Gh. Nimigeanu, 1945). Prin creşterea numărului de locuitori, aceste târle, în timp, au devenit gospodării permanente. Aşa înţelegem prezenţa gospodăriilor în cătunele Hrebeni, Cobilioara, Salaş, Buc şi luarea în folosinţă a pajiştilor respective, ceea ce, constatăm acum, înseamnă valorificarea optimă a spaţiului geografic.

Aşezările de toamnă (osenarke) aproape că lipsesc, pentru că localnicii îşi «tomnau» vitele pe terenurile nu demult cosite, care le aparţineau.

Revenind la baci, trebuie subliniat că munca sa este susţinută de ciobani şi de strungar. Baciului, potrivit specificului pastoral, îi revin responsabilităţi importante: prepară brânza, ajută la muls, pregăteşte mâncarea pentru ciobani, mediază eventualele conflicte dintre ciobani, aprovizionează stâna cu lemn de foc, elaborează programul de lucru al ciobanilor, care începe la ora 3,00 şi se încheie la orele 23,00.

Ciobanii (pastuche=păstori, vâuceri, bouhari/bowari) păzesc oile/vacile, le mulg, execută ceea ce le cere baciul.

Strungarul (Strunkar) mână oile la strungă (Strunke). «Munca la o stână huţănească nu se deosebeşte de cea de la o stână românească» (Gh. Nimigeanu, 1945).

Ciobanii mulg oile de trei ori pe zi. Găleata, plină cu lapte, este dusă la stână şi baciul toarnă laptele în cazan (koteau), care se pune pe foc pentru a fierbe. Apoi, se răceşte, se toarnă în putină (putnea) şi se obţine huslinka, specialitatea casei huţule. Se foloseşte şi laptele de vacă. Laptele proaspăt muls, se strecoară, se adaugă cheag (kleg). Se lasă 40 de minute pentru a se închega. Apoi, se bate cu bătălăul (bateleau) până ce se subţiază. Laptele închegat se strânge cu mâna şi se toarnă în strecurătoare (ţidelo). După care, caşul se aşează în comarnic (comarnek), pe poliţe (podri) din împletituri sau scândură pentru a se scurge de zer. Gata uscat, caşul este împărţit proprietarilor. Zerul (dzer) se fierbe şi se obţine urda (wurda). Din zerul amestecat cu urdă se obţine jintiţa (jinteţa). Zerul rămas după prepararea urdei se toarnă în putină, fiind folosit pentru prepararea ciorbelor. În Galiţia, acest zer se numea şi woloskei oţet, adică oţet românesc (Gh. Nimigeanu, 1945).

Brânza se bate în putini, bărbânţe. În Galiţia, este numită brendza woloska. Bărbânţele se aşează pe cai şi sunt transportate în sat.

Având în vedere condiţiile climatice, cu veri relativ răcoroase şi ierni aspre şi geroase, oaia care găseşte un optim de dezvoltare este Ţurcana, cu varietăţile sale: albă, neagră şi brumărie. Este perfect adaptată la zona de munte.

Pentru ca oile să fie recunoscute de baci şi de proprietari, ele trebuiau însemnate. Semnele (crestături la urechi) erau ca la români: ciuta (ciuta), cornuta (cornuta), oacheşa (oachişa), pistruiata (pistrula), breaza (breaza), pintenoaga (pintenoga), ţiganca (ţehanca), murga (murgava). La gâtul uneia dintre oile mai mari se leagă o talangă (taliga).

Acareturile/anexele stânei, prin funcţiile lor, răspund necesităţilor activităţii pastorale.

Coliba („coleba”), o clădire propriu zisă, care cuprinde: vatra, unde arde „focul viu” (preholovoc) şi unde doarme baciul şi, eventual, strungarul (zahoninec/strunkar). Este încăperea în care focul se aprinde primăvara şi se stinge toamna; de aceea, se numeşte „focul viu”. Vatra este protejată de lespezi mari pentru ca nu cumva lemnul pereţilor să se aprindă; comarnic (comarnek), unde se păstrează brânza (pe poliţe, numite podri) şi bărbânţele (berbeneţea). Tot în această încăpere se păstrează şi mâncarea ciobanilor. În prima încăpere se servea masa. În anii dinainte, coliba (stâna propriu-zisă) era o construcţie simplă, ridicată pe pari înfipţi în pământ şi cu acoperişul din coajă de molid. Se constată că la începutul sec. XX stâna era ridicată din bârne şi avea două încăperi. Coliba/stâna propriu-zisă de astăzi este construită din bârne legate «stâneşte», acoperită cu draniţă (doşche). În «apa» din faţă, acoperişul este prevăzut cu o deschidere, care asigură evacuarea fumului, un fel de cahlă.

În preajma stânei se află 1-2 colibe (zavatra), unde se odihnesc ciobanii pentru a păzi oile. Coliba are acoperiş sprijinit pe doi pari înfipţi în pământ. Partea din spate este susţinută direct de sol şi partea din faţă este orientată spre ocolul oilor (coşar=koşara). În faţa colibei se aprind lemne groase care să ardă toată noaptea.

Ocolul era din răzlogi (rozlohe/voreni). Parii sunt legaţi printr-un gânj (roskrut). Ocolul cuprinde o despărţitură numită strungă (strunke) prevăzută cu acoperiş (daşok).

Stâna-târlă (zemarke) cuprinde: casa de locuit, cu ferestrele orientate spre curte, pentru a se observa orice mişcare pe timp de noapte sau zi şi pentru a supraveghea grajdurile (staine). Pe timp de iarnă, vitele sunt hrănite cu fânul din stoguri (stohe) şi din pătule (oborohe). Oboroacele sunt acoperite cu şindrilă şi sunt susţinute de cornare. În partea lor superioară, cornarele (butuci înfipţi în pământ) sunt prevăzuţi cu găuri în care se introduc pene din lemn de esenţă tare pentru a susţine acoperişul care poate fi urcat sau coborât în funcţie de cantitatea de fân. Astăzi, cu greu poţi identifica fânare cu cornare.

Celelalte anexe ale stânei sunt: strunga (povolnec), staulul pentru oi (coşera), trocile pentru porci şi pentru vite (coreto), adăpostul pentru cai.

Adăposturile zootehnice sunt amplasate în imediata vecinătate a locuinţei şi în preajma sursei de apă. În totalitate, adăposturile zootehnice sunt construite din lemn. „Actualele grajduri pentru animale, în mod special cele destinate bovinelor, nu îndeplinesc practic decât funcţia de izolare faţă de mediul înconjurător, de adăpostire în faţa intemperiilor, curenţilor de aer şi temperaturilor coborâte» (R. Rey, 1979). „Oarecum necorespunzător este şi modul de adăpare a animalelor pe timpul iernii, la copcă, lucru care înlesneşte contractarea unor boli ale aparatului respirator, cu apariţia de tulburări digestive, ducând uneori la avorturi spontane, tocmai datorită trecerii bruşte a animalului dintr-un mediu cald într-altul rece” (R. Rey, 1979). Este adevărat că în ultimii ani tot mai multe grajduri au aducţiuni de apă.

Produsele obţinute în gospodărie satisfac nevoile acesteia. Surplusurile (brânză, unt, urdă) se valorificau pe piaţă. Venituri importante rezultau şi pe seama vânzării oilor. Negustorii de oi veneau din Galiţia sau Slovacia. Aceştia cumpărau turme întregi. Lâna avea şi ea căutare, date fiind produsele care se obţineau: sumane, glugi, catrinţe etc. (Gh. Nimigeanu, 1945).

N-am consemnat situaţii în care locuitorii să fie implicaţi în procesul de transhumanţă, date fiind pajiştile întinse şi numărul relativ mic de ovine.

Prof. ION AFLOREI

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Mai aproape de Împărăția Domnului

O nouă primăvară, apoi un nou cireșar și iată-ne sărbătorind pe 15 iunie 2013, pentru a șaptea oară, pe Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava (pe stil vechi), în mijlocul naturii, la capelița de la răspântia drumurilor satelor Izvoarele Sucevei – Brodina de Sus, capeliță cu hramul sfântului amintit.

Capela dintr-un singur pin

Superbă întrunire a celor aproximativ 150 de credincioși, sub cerul liber, mai aproape în această zi de Împărăția Domnului. Slujba religioasă a fost ținută de un sobor de preoți avându-l ca invitat pe pr. Alexandru Horga din Breaza de Sus. Au fost prezenți părintele nostru paroh, Valentin Ardelean, împreună cu pr. Mihăiță Mechno, fiu al satului. Viața și patimile Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava au fost reascultate de creștini pentru luare aminte și rugăciune, prin predica părintelui Alexandru Horga, care a mai spus că acest sfânt ,,strălucește ca un luceafăr al ortodoxiei pe cerul României”. Iar preotul paroh a ținut să aducă, cu prilejul acestei înălțătoare sărbători creștine, mulțumiri enoriașilor participanți în număr atât de mare la această sărbătoare, cu sublinierea specială că aceste mulțumiri se îndreaptă mai întâi spre ctitorii capeliței: Mihail Mechno și Viorica, Ioan Zinici și Anica, Ion Aflorei și Viorica, Maria Hutopilă și Mircea Carp, Nicu Costil, amintind-o și pe răposata Ana Jiga, care a donat locul. Multă recunoștință i s-a cuvenit dlui primar Mihail Mechno, care prin inițiativă și contribuție financiară personale a conferit bisericuței un aspect de bijuterie, aceasta fiind revopsită și împrejmuită cu gard din plase de sârmă, iar crengile de prisos ale copacilor din preajmă, curățate.

Capelita Izvoarele Sucevei

Sărbătoarea creștină s-a încheiat, după tradiție, cu bucate alese la agapa frățească de la pensiunea dlui Ionică Zinici. (DECEBAL ALEXANDRU SEUL)

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

De la Izvoare, la Madrid

Gândurile o iau înainte. N-au stare. Omul duce mai departe tradiţia locului şi… cărările spre Apus s-au luminat. O ia pe calea aerului şi poposeşte în metropola Spaniei. Porţile de la Obârşiile Sucevei s-au deschis şi meşterul nostru popular, purtător al tradiţiilor, a pătruns în lumea Occidentului, în lumea lui Cervantes, spre a pune în lumină o undă din rădăcinile noastre. Un adevărat ambasador. Am vrut să-l însoţesc, nu că aş fi avut rău de înălţime, dar am avut rău de… euro. Ionică Zinici a reuşit să realizeze dintr-un ou banal o adevărată emblemă a satului. I-a dat formă şi culoare, l-a… îmbrăcat gospodăreşte, cu toate cele învăţate de la mama sa, Maria, reuşind să
cucerească o lume întreagă. Modelele încântă şi te introduc în spiritualitatea satului, în negurile de mult apuse. Fără astfel de meşteri am pierde conţinutul trăirilor şi am aluneca în lumi fără sens. Târgul de turism de la Madrid a înmănuncheat meşteri populari de pe tot rotundul lumii, fiecare etalându-şi produsele şi tehnicile de lucru. Târgul a pus în lumină posibilitatea de a vizita ceva nou, iar standul României, reprezentat prin Ionică Zinici (ouă încondeiate), a prezentat interes sporit. La început de Făurar, artizanul de la Obârşii a… făurit o imagine de excepţie.

ioan zinici

„Sunt mândru că am putut reprezenta România la un nivel aşa de înalt şi am lăsat o impresie foarte bună. Sper să particip şi la alte târguri internaţionale. Tradiţia este de viitor şi trebuie promovată. Multe ţări fac la fel”.

Şi are dreptate, pentru că lumea satului ascunde un adevărat tezaur, avem la îndemână o autentică civilizaţie montană. Felicitări, pan meşter!

Prof. ION AFLOREI

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Anul Vechi şi Anul Nou

De când e lumea şi pământul, noul a urmat vechiului. Vechiul are rădăcini adânc înfipte pe meleagurile noastre. Şi femeia, mai tânără, ştim bine, îşi urmează bărbatul.

La sfârşit de 2013, Anul Vechi îşi face bilanţul şi trebuie să dea socoteală. Ce şi-a propus, ce a înfăptuit, ce lasă în urmă. O dâră de lumină, un pom sădit în faţa casei, un culcuş pentru oamenii nevoiaşi, lefuri decente. În noaptea dintre ani, cei doi, unul Vechi şi altul Nou, se aşază la masă şi îşi dau mâna. Este un fel de cunună a anilor. „Procesul-verbal” de predare-primire este redactat cu mare grijă, dar fără nici urmă de presă. La ora 24 fix se destupă sticla cu şampanie pe care Anul Vechi a pregătit-o cu migală, iar Anului Nou îi revine sarcina să umple cupele. Sunt momente emoţionante, de dragoste şi armonie. Cel Vechi urează sănătate, împliniri şi grijă sporită faţă de semeni, iar Anul Nou promite să respecte tradiţia pământului şi să asigure prosperitate şi bună înţelegere celor de pe acest rotund nemaipomenit plămădit. Este un fel de balanţă, adică o cumpănă, un cântar al anilor. Unul îşi ia rămas bun, altul ne spune bine v-am găsit. Cel nou a venit cu sacul şi trebuie să vadă ce va mai afla prin cămara celui vechi, sac despre care Moş Crăciun spunea că a… cocoşat mulţi oameni cuminţi, dar fără minte! E drept, azi Moş Crăciun tot cu sacul pătrunde în casele copiilor. Numai că, vedeţi dumneavoastră, unora sacul li se pare desuet şi cară cu tirul; e mai uşor şi câştigi bine. Mă gândeam la timp… Nădăjduim într-un an mai bun, cu cer senin, cu inimă largă şi îngăduitoare, fără ceaţă şi fără săbiuţe cu venin.

LA MULŢI ANI! NU NE DORIM MULŢI BANI ŞI NICI DUBAI, DAR S-AVEM CE LUCRA ŞI CASA A O SĂTURA!

de Sarbatori

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

Pe strune de mandolină

„Este vremea colindelor. Este momentul să ne unim inimile şi să picurăm în sufletele celor de lângă noi un strop de bucurie. Clipa de lângă noi. Să aprindem luminile sărbătorilor. Grupul vocal instrumental „Izvoraşul” a pornit la drum cu colinda, prevestind Naşterea Domnului.

Imagine

Cei 20 de vrednici şcoleri de gimnaziu şi-au acordat bine instrumentele, şi-au… ascuţit vocile şi au început să colinde prin judeţ. Prima oprire, la Carrefour Suceava, unde au smuls aplauzele asistenţei. Părintele Valentin Ardelean, fondatorul acestui impresionant grup, cu migală, dăruire şi pricepere, a pus în undă colindele de la obârşiile Sucevei, semn că şi un sat mic poate emite sunete mari. Glasurile cristaline ale copiilor şi sunetele frumos unduite ale mandolinelor au dat culoare şi parfum de sărbătoare manifestării. Straiele tradiţionale, opincile (postole) şi basmalele (să nu uităm căciulile) ne-au adus în gând fâneaţa multicoloră din miez de vară, care cu siguranţă a inspirat strămoşii noştri în confecţionarea tezaurului de îmbrăcăminte. Dacă vorbim de lumea satului de aici, putem zice că avem de-a face cu o adevărată civilizaţie montană, cu o autentică industrie ţărănească, susţinută adesea de muzică şi voie bună. Vioara, fluierul, toba, acordeonul nu au lipsit din întâlnirile sătenilor.

A urmat o trecere peste pasul Mestecăniş, în bazinul Dornelor, la Coşna, unde mandolinele de la Izvoare au răsunat din nou. Festivalul de colinde şi obiceiuri de Crăciun „Florile dalbe” a adunat şi de această dată aplauze. Izvoare, un nume predestinat, dătător de lumină, de pace şi linişte.

Izvoarasul

Mai apoi, colindătorii noştri s-au oprit la ferestrele Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava. De bună seamă, nu au lipsit Primăria şi Poliţia de Frontieră de la marginea ţării. Colindătorii au fost răsplătiţi cu cadouri şi diplome. În semn „de mulţumire pentru că ne-au încălzit sufletele cu momente artistice minunate şi ne-au fost alături cu ocazia spectacolului caritabil «De Crăciun dăruind, vei dobândi»”. La mulţi ani!

19.12.2013

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

La cumpăna dintre ani

Trecerea anilor înseamnă şi momente de cumpănă. Clipe de aducere aminte. De regulă, punem toate cele pe cântar. Cântărim ceea ce a trecut, cu bune sau cu rele. Pentru că, fără vrerea noastră, sunt şi mai puţin bune. Ce-am învăţat din anul care dă să apună? Am muncit destul? Ce fapte am lăsat în urmă?

Unde se duc anii?, mă întreabă un nepot. Poate se duc pentru că şi-au făcut treaba, se scurg în lumea lor. Dar de ce vin alţii?, continuă acelaşi nepot. Pentru că au de lucru, pentru că vor să ne dea poveţe şi să să ne arate drumul spre mâine. Un drum pe care nu-l ştim, dar vrem să-l urmăm… Anii au rostul lor, noi îl avem pe al nostru. Ni-i hărăzit, ni-l facem! Poate că nici noi nu ştim. Când bate la uşă cum-păna dintre ani, toţi ai satului, adunaţi dinspre cele colţuri ale rotundului ţării, îşi dau mâna. Mămăliguţa de cartofi şi tochitura stropită cu horiucă molcuţă mângâie aerul din casă. Îşi cer iertare, îşi urează unul altuia sănătate, voie bună şi împliniri. Copiii şi nepoţii adunaţii în jurul mesei cu bucate aburinde îndeamnă la veselie şi bună voire. Ce bine ar fi dacă am urma exemplul lor! Nu i-am văzut nicicând supăraţi sau încruntaţi. Colindele de sărbători, toate, ne îndeamnă să fim mai buni, mai îngăduitori, mai iertători şi mai milostivi. La cumpăna dintre ani primează lista de priorităţi pentru mâine. Este o listă bogată. La mulţi ani!

Detaliu din candelabrul sculptat din Biserica Sf. Ilie din Izvoarele Sucevei Bucovina.

prof. AFLOREI Ion

Copyright foto: Anca Magurean

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA