Iarna in miez de primavara

Cerul astupat cu nori cenusii si ingramaditi in crestetul gospodariilor si-au rupt baierele si au aruncat deasupra satului randuri de omat. Un strat de peste 38 de centimetri grosime ṣi peste 30 litri pe m/patrat, ceea ce nu-i rau pentru sol. Vom vedea ca dupǎ topirea acestei plapume albe, campul va fi verde ṣi mai vesel. Aprilie, luna lui Prier, chiar daca o fi de primǎvara, la noi, in Obcini, este mai ṣugubata. In 1996 a cladit un strat de 67 cm/16 aprilie, pentru ca in 2007 sa rastoarne in paharele solului 103 l/m.p. In general, luna aprilie a fost bogata in precipitatii. Oamenii nu-si fac griji. Nametii, asa cum se intampla la gospodarii locului nu i-au luat prin…surprindere. Lemnele sunt in surile din preajma, fanul de un verde sanatos il afli in fanar, iar bujarnita incǎ mai raspandeṣte izuri de godac bine afumat. Se vede cǎ la noi iarna nu lucreaza dupa grafic, vine cand vrea si pleaca atunci cảnd crede de cuviinta. Dar lasǎ in urmǎ apa si verdeata.

Prof. Aflorei Ion

Iarna in primavara

Fotografia postată de Izvoarele Sucevei, Bucovina.

Fotografia postată de Izvoarele Sucevei Bucovina.

Anunțuri

Revederea

S-au adunat de prin mai toate colţurile ţării (judeţele Neamţ, Bacău, Suceava, Cluj, Galaţi, Constanţa etc.) profesorii de geografie din cadrul promoţiei 1978 a Universităţii „Al.I. Cuza Iaşi. Deci o revedere după 38 de ani, în 30 iunie 2016, într-una din clasele Şcolii Gimnaziale din satul Izvoarele Sucevei, mobilizaţi fiind de colegul lor loco, prof. Ion Aflorei, invitat fiind la emoţionanta reîntâlnire, pentru a scrie despre ea, şi subsemnatul. Cum de a fost posibilă revederea? Trebuie să ţinem cont de faptul că aceasta, prin numărul participanţilor şi drumeţia mai scurtă sau mai lungă (cu maşinile personale) faţă de “punctul magic!” al tărâmului nostru inegalabil prin frumuseţile naturii, a fost realizată cu o punctualitate şi prezenţă remarcabile. Cu excepţia celor câtorva absenţi care nu mai sunt ori sunt bolnavi…

revedere-izvoarele-2

N-au lipsit primarul comunei, domnul Mihail Mechno, şi nici preotul paroh Valentin Ardelean, cu formaţia de mandoline „Izvoraşul”, fiinţată de 4 ani sub bagheta lui, deţinătoare a numeroase premii pe scenele judeţului Suceava.

revedere-izvoarele

După sosirea în ziua precedentă şi cazarea la pensiunea „Casa Adela”, dimineaţa, la ora 9, musafirii s-au aşezat în bănci, iar profesorul din grup cu har oratoric, mediatorul reîntâlnirii, domnul Toader Aionesei, a dat startul la depănarea amintirilor din cei 38 ani, mai întâi prin strigarea catalogului. Apoi am reţinut din spusele fiecăruia împlinirile, profesionale şi de familie, impresionante! Să aleg unele dintre ele îmi vine greu, întrucât ce ai mai avea de adăugat când auzi, cu mici excepţii, numai lucruri frumoase. Toate gradele nobilei profesii – luate, locuinţe proprii – vile sau apartamente –, fii, fiice, medici, farmacişti, magistraţi, profesori cu doctorat etc. Într-o scurtă pauză a manifestării memorabile, părintele paroh adresându-se oaspeţilor le-a spus: ”Plaiul nostru deşi e la capătul nordic al ţării e aproape de inimă! Bine aţi venit!” Pentru ca dirijându-şi elevii din formaţia de mandoline clasa să fie inundată de cântecele Huţulca, Kalinca şi altele, în ropotele de aplauze ale auditoriului. Apărut ceva mai târziu, din pricini obiective, domnul primar le-a urat, de asemenea, bun venit musafirilor deosebiţi în ţinutul Izvoarelor, cu menţiunea că a acceptat pentru al treilea mandat funcţia pentru a continua realizările din primele două (primărie, şcoli, dispensarul, la standarde europene, terenul sportiv modern născut din temelie, biserica satului Bobeica etc.). Actualul mandat ar presupune un centru social şi un nou Cămin Cultural, cu finalizare în luna septembrie. La întrebarea dacă foştii absolvenţi sunt mulţumiţi de cei 38 ani trecuţi de la terminarea studiilor, fiecare din ocupanţii băncilor a răspuns în felul său, însă concluzia generală desprinsă din răspunsurile la întrebarea mediatorului a înclinat spre da.

Am reţinut relatarea domnului prof. Ion Aflorei, care după ce a săvârşit Universitatea a înhăţat de la părinţi o valiză de carton în mână, un rucsac ponosit în spate, cu cele necesare, şi tata i-a pus în buzunar 150 lei până la prima leafă de dascăl. În sfârşit a ajuns la destinaţie întrebând şoferul: am ajuns? Nu vezi, am sosit i-ar fi răspuns acesta. Şi aşa şi-a făcut omul casă la Izvoare. Acum nu-i pare rău! Regretă doar trecerea anilor. Dar nu s-a ostenit degeaba. Aplauze! „Să nu vedem numai partea plină a paharului, ci să ne ajute Dumnezeu pentru viitoarea revedere” a conchis mediatorul revederii, domnul prof. Dumitru Doroftei. Din nou sala de clasă a primit cu adâncă emoţie imensul ”buchet” de aplauze, iar ochii unora s-au umezit de lacrimi. Iar ca suvenir loco, iniţiatorul neuitatei revederi, domnul profesor Ion Aflorei, s-a strecurat printre bănci cu un coşuleţ plin de ouă închistrite (specialist în arta încondeierii lor domnul Ionică Zinici), fiecare dintre cei 26 de profesori alegându-şi oul preferat. În după-amiaza aceleiaşi zile oaspeţii au vizitat Herghelia Lucina, unde au admirat renumiţii cai huţuli, dar şi o splendidă rezervaţie de mesteceni le-a încântat privirile de pe suprafaţa ei de un hectar. Până spre seară apoi, revenit la Izvoarele Sucevei, întregul grup s-a lăsat purtat de „vraja” pitorescului de basm al meleagului nostru, cum multe-n lume nu-s! Despărţirea din dimineaţa zilei ce a urmat a fost cu duioşia gândului spre o viitoare poposire la noi.

DECEBAL ALEXANDRU SEUL

 

Prof. Aflorei Ion
Echipa: Izvoarele Sucevei Bucovina
Ioana Aflorei &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Invata de la toate !

Învață de la apă să ai statornic drum.
Învață de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învață de la umbră să treci și să veghezi.
Învață de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învață de la soare cum trebuie s-apui.
Învață de la piatră cât trebuie să spui.
Învață de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniștit să treci.
Învață de la toate că toate-ți sunt surori,
Cum treci frumos prin viață,
Cum poți frumos să mori!
Învață de la vierme că nu-i nimeni uitat…
Învață de la nufăr să fii mereu curat.
Învață de la flăcări ce-avem de ars în noi.
Învață de la apă să nu dai înapoi.
Învață de la umbră să fii smerit ca ea.
Învață de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învață de la soare ca vremea să-ți cunoști.
Învață de la stele că-n cer sunt numai oști.
Învață de la greier, când singur ești, să cânți.
Învață de la lună să nu te înspăimânți.
Învață de la vultur când umerii ți-s grei
Și du-te la furnică să vezi povara ei.
Învață de la floare să fii gingaș ca ea.
Învață de la mamă să ai blândețea sa.
Învață de la păsări să fii mereu în zbor.
Învață de la toate că totu-i trecător.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveți din tot ce piere cum să trăiești în veci.
(DIN LIRICA NORVEGIANĂ)

© Mihaila Gimi

© foto Mihaila Gimi

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Ioana Aflorei &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

Calendarul cepei de la Izvoarele Sucevei

Calendarul cepei de la Izvoarele Sucevei – dupa cele spuse din batrani

Noaptea de Craciun pe stil vechi (6-7 ianuarie 2016 )

  • Ianuarie – Februarie – Martie – Aprilie – May 2016 >> Luni secetoase
  • Junie 2016 >> Precipitatii putine
  • Julie 2016 >> Luna secetoasa
  • August – Septembrie – Octombrie >>> Precipitatii bogate
  • Noiembrie 2016 >> Relativ bogate
  • Decembrie 2016 >> Luna secetoasa

calendar_ceapa Bucovina

Sursa poza: romaniatv.net

autor Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

PASTORITUL LA HUTULI

„Populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi oi, precum şi cu stânăria» (Em. Grigorovitza, 1908). Localnicii «singuri au curăţat locurile de pădure făcând lazuri în scopul extinderii păşunilor şi fâneţelor” (T. Bălan, 1929). Prin urmare, păstoritul a devenit îndeletnicirea de bază a populaţiei huţule. „Cu toată situaţia apăsătoare a ţăranului, săracul tot mai avea până la 6 vite mari, de vreme ce cel înstărit avea până la 16 vite mari”

309697_113109242132640_95959445_n

© foto : Iulian Murga

Gradul mare de risipire a gospodăriilor a generat un tip local de stână, tipul de casă-stână. Mulţi dintre locuitori, mai «înstăriţi» îşi pasc vitele pe propriile terenuri din preajma casei. În situaţia în care proprietăţile sunt mai mari decât numărul de vite, gospodăriile respective «strâng» şi vitele vecinilor. (Gh. Nimigeanu, 1945).

Locul central al activităţii pastorale îl constituie stâna („staia”). Stâna este amplasată în raport de o serie de cerinţe, care trebuie îndeplinite cu stricteţe: sursa de apă, care să fie în apropiere, păşune suficientă şi bogată, arbori în preajma stânei (pentru adăpostirea animalelor pe timp de ploaie, dar şi pentru umbră în zilele călduroase), locul să fie ferit de vânt.

Stâna era organizată de o persoană care avea în proprietate întinderi mari de păşuni şi fâneţe. Uneori, persoana respectivă arendează terenuri de la vecini.

Organizatorul stânei («deputat», «aliverent», «liferantom») are sarcini precise: plăteşte arenda păşunatului (dacă este cazul), se îngrijeşte şi răspunde de sănătatea animalelor, plăteşte ciobanii şi împarte brânza proprietarilor de vite, asigură calitatea păşunatului. Astfel de responsabilităţi nu le putea îndeplini decât un om cinstit şi de încredere. El încasa banii. În 1939, de exemplu, «deputatul» încasa următoarele sume: pentru o vită mare, 600-700 lei; pentru cai: 800-900 lei; pentru oi şi capre: 150-200 lei. Dacă proprietarul vitelor nu dispunea de sumele necesare (şi se întâmpla adesea pentru cei nevoiaşi), «deputatul» reducea din cantitatea de brânză cuvenită (Gh. Nimigeanu, 1945).

Baciul îşi alegea ciobanii (vâuceri) care mergeau cu oile. La fiecare 100 de oi se angaja un cioban. Un cioban trebuia să mulgă 100 de oi sau 10-15 vaci. Se spune că ciobanii, nici chiar baciul, nu aveau voie să coboare în sat până la Sf. Petru. „Cine rezistă până la Sf. Petru este cioban şi-n toamnă „, spun bătrânii satului, cu experienţă în ale stânăriei.

Cantitatea de brânză cuvenită proprietarilor de vite se stabileşte în fiecare an. Pentru o oaie, proprietarul primeşte 3-4 kg de brânză; pentru o vacă, 18-24 kg. Acest sistem de împărţire a brânzei se numeşte «na oko» (o ocă=1 kg).

Suitul oilor la stână era precedat de alegerea baciului (baca, vatah=vataf). Proprietarul vitelor avea un cuvânt de spus în alegerea/numirea baciului. Baciul trebuia să fie om cinstit, să ştie să prepare brânza. Dacă proprietarilor de vite nu le convenea, căutau altă stână. Baciul era plătit cu 8 -9000 lei sau 6-7 vedre de lapte (1 vadră=15 kg).

Suitul oilor la munte se realiza în perioada 1-10 mai, iar a vitelor mari la 25 mai. În mod obişnuit, păşunatul se încheia de Sf. Dumitru (26 octombrie). La stânele individuale oile rămâneau la păşune până cădea zăpada. De fapt, vitele rămâneau la iernat, «la târle» (zemarke). Sunt situaţii când vitele se iernează în târlele altora. Este cazul celor nevoiaşi. Numai că în atare situaţie, cei în cauză cedează jumătate din efectivele iernate (Gh. Nimigeanu, 1945). Prin creşterea numărului de locuitori, aceste târle, în timp, au devenit gospodării permanente. Aşa înţelegem prezenţa gospodăriilor în cătunele Hrebeni, Cobilioara, Salaş, Buc şi luarea în folosinţă a pajiştilor respective, ceea ce, constatăm acum, înseamnă valorificarea optimă a spaţiului geografic.

Aşezările de toamnă (osenarke) aproape că lipsesc, pentru că localnicii îşi «tomnau» vitele pe terenurile nu demult cosite, care le aparţineau.

Revenind la baci, trebuie subliniat că munca sa este susţinută de ciobani şi de strungar. Baciului, potrivit specificului pastoral, îi revin responsabilităţi importante: prepară brânza, ajută la muls, pregăteşte mâncarea pentru ciobani, mediază eventualele conflicte dintre ciobani, aprovizionează stâna cu lemn de foc, elaborează programul de lucru al ciobanilor, care începe la ora 3,00 şi se încheie la orele 23,00.

Ciobanii (pastuche=păstori, vâuceri, bouhari/bowari) păzesc oile/vacile, le mulg, execută ceea ce le cere baciul.

Strungarul (Strunkar) mână oile la strungă (Strunke). «Munca la o stână huţănească nu se deosebeşte de cea de la o stână românească» (Gh. Nimigeanu, 1945).

Ciobanii mulg oile de trei ori pe zi. Găleata, plină cu lapte, este dusă la stână şi baciul toarnă laptele în cazan (koteau), care se pune pe foc pentru a fierbe. Apoi, se răceşte, se toarnă în putină (putnea) şi se obţine huslinka, specialitatea casei huţule. Se foloseşte şi laptele de vacă. Laptele proaspăt muls, se strecoară, se adaugă cheag (kleg). Se lasă 40 de minute pentru a se închega. Apoi, se bate cu bătălăul (bateleau) până ce se subţiază. Laptele închegat se strânge cu mâna şi se toarnă în strecurătoare (ţidelo). După care, caşul se aşează în comarnic (comarnek), pe poliţe (podri) din împletituri sau scândură pentru a se scurge de zer. Gata uscat, caşul este împărţit proprietarilor. Zerul (dzer) se fierbe şi se obţine urda (wurda). Din zerul amestecat cu urdă se obţine jintiţa (jinteţa). Zerul rămas după prepararea urdei se toarnă în putină, fiind folosit pentru prepararea ciorbelor. În Galiţia, acest zer se numea şi woloskei oţet, adică oţet românesc (Gh. Nimigeanu, 1945).

Brânza se bate în putini, bărbânţe. În Galiţia, este numită brendza woloska. Bărbânţele se aşează pe cai şi sunt transportate în sat.

Având în vedere condiţiile climatice, cu veri relativ răcoroase şi ierni aspre şi geroase, oaia care găseşte un optim de dezvoltare este Ţurcana, cu varietăţile sale: albă, neagră şi brumărie. Este perfect adaptată la zona de munte.

Pentru ca oile să fie recunoscute de baci şi de proprietari, ele trebuiau însemnate. Semnele (crestături la urechi) erau ca la români: ciuta (ciuta), cornuta (cornuta), oacheşa (oachişa), pistruiata (pistrula), breaza (breaza), pintenoaga (pintenoga), ţiganca (ţehanca), murga (murgava). La gâtul uneia dintre oile mai mari se leagă o talangă (taliga).

Acareturile/anexele stânei, prin funcţiile lor, răspund necesităţilor activităţii pastorale.

Coliba („coleba”), o clădire propriu zisă, care cuprinde: vatra, unde arde „focul viu” (preholovoc) şi unde doarme baciul şi, eventual, strungarul (zahoninec/strunkar). Este încăperea în care focul se aprinde primăvara şi se stinge toamna; de aceea, se numeşte „focul viu”. Vatra este protejată de lespezi mari pentru ca nu cumva lemnul pereţilor să se aprindă; comarnic (comarnek), unde se păstrează brânza (pe poliţe, numite podri) şi bărbânţele (berbeneţea). Tot în această încăpere se păstrează şi mâncarea ciobanilor. În prima încăpere se servea masa. În anii dinainte, coliba (stâna propriu-zisă) era o construcţie simplă, ridicată pe pari înfipţi în pământ şi cu acoperişul din coajă de molid. Se constată că la începutul sec. XX stâna era ridicată din bârne şi avea două încăperi. Coliba/stâna propriu-zisă de astăzi este construită din bârne legate «stâneşte», acoperită cu draniţă (doşche). În «apa» din faţă, acoperişul este prevăzut cu o deschidere, care asigură evacuarea fumului, un fel de cahlă.

În preajma stânei se află 1-2 colibe (zavatra), unde se odihnesc ciobanii pentru a păzi oile. Coliba are acoperiş sprijinit pe doi pari înfipţi în pământ. Partea din spate este susţinută direct de sol şi partea din faţă este orientată spre ocolul oilor (coşar=koşara). În faţa colibei se aprind lemne groase care să ardă toată noaptea.

Ocolul era din răzlogi (rozlohe/voreni). Parii sunt legaţi printr-un gânj (roskrut). Ocolul cuprinde o despărţitură numită strungă (strunke) prevăzută cu acoperiş (daşok).

Stâna-târlă (zemarke) cuprinde: casa de locuit, cu ferestrele orientate spre curte, pentru a se observa orice mişcare pe timp de noapte sau zi şi pentru a supraveghea grajdurile (staine). Pe timp de iarnă, vitele sunt hrănite cu fânul din stoguri (stohe) şi din pătule (oborohe). Oboroacele sunt acoperite cu şindrilă şi sunt susţinute de cornare. În partea lor superioară, cornarele (butuci înfipţi în pământ) sunt prevăzuţi cu găuri în care se introduc pene din lemn de esenţă tare pentru a susţine acoperişul care poate fi urcat sau coborât în funcţie de cantitatea de fân. Astăzi, cu greu poţi identifica fânare cu cornare.

Celelalte anexe ale stânei sunt: strunga (povolnec), staulul pentru oi (coşera), trocile pentru porci şi pentru vite (coreto), adăpostul pentru cai.

Adăposturile zootehnice sunt amplasate în imediata vecinătate a locuinţei şi în preajma sursei de apă. În totalitate, adăposturile zootehnice sunt construite din lemn. „Actualele grajduri pentru animale, în mod special cele destinate bovinelor, nu îndeplinesc practic decât funcţia de izolare faţă de mediul înconjurător, de adăpostire în faţa intemperiilor, curenţilor de aer şi temperaturilor coborâte» (R. Rey, 1979). „Oarecum necorespunzător este şi modul de adăpare a animalelor pe timpul iernii, la copcă, lucru care înlesneşte contractarea unor boli ale aparatului respirator, cu apariţia de tulburări digestive, ducând uneori la avorturi spontane, tocmai datorită trecerii bruşte a animalului dintr-un mediu cald într-altul rece” (R. Rey, 1979). Este adevărat că în ultimii ani tot mai multe grajduri au aducţiuni de apă.

Produsele obţinute în gospodărie satisfac nevoile acesteia. Surplusurile (brânză, unt, urdă) se valorificau pe piaţă. Venituri importante rezultau şi pe seama vânzării oilor. Negustorii de oi veneau din Galiţia sau Slovacia. Aceştia cumpărau turme întregi. Lâna avea şi ea căutare, date fiind produsele care se obţineau: sumane, glugi, catrinţe etc. (Gh. Nimigeanu, 1945).

N-am consemnat situaţii în care locuitorii să fie implicaţi în procesul de transhumanţă, date fiind pajiştile întinse şi numărul relativ mic de ovine.

Prof. ION AFLOREI

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Targul de toamna al fructelor de padure 2015

„A fost frig? Nu ştiu, pentru că am simţit tot timpul căldura din sufletele celor prezenţi. La Izvoarele Sucevei, localitate ruptă de lumea dezlănţuită, am avut privilegiul să petrec o jumătate de zi în compania localnicilor. Pe scurt, a avut loc a VI-a ediţie a Târgului de toamnă al fructelor de pădure. Ineditul a stat în surpriza de a găsi în postura de târgoveţi copii. Care în costume populare, care în haine de oraş, au adunat pe măsuţele lor, pentru prezentare fel de fel de produse demne de cămara celor mai pricepute gospodine, începând cu salata de toamnă şi terminând cu mierea de albine.

© Nicolae Bodnar

© foto Nicolae Bodnar

Iniţiativa a aparâinut şcolii gimnaziale din localitate, reprezentată de d-na directoare Crizantema Alexander şi profesor Aflorei Ion, care susţinuţi de primăria locală şi Uniunea ucrainenilor din România, au adus lumină în ochii şi zâmbete pe buzele celor veniţi la manifestare.

Izvoarele Sucevei, comuna cu sate şi cătune risipite printre păduri şi obcini, prea îndepărtată de centrele mai dens populate, este din vechime loc al huţulilor bucovineni. Întâmpinată cum se cuvine, adică în straie populare şi cu dans şi cântec, serbarea la care am asistat a fost prilej pentru copiii de la şcolile din zonă de a arăta ce pot. Şi pot lucruri frumoase şi bune. Acolo, departe, încă mai există fructe adevărate, zâmbete adevărate, trăiri adevărate, oameni adevăraţi.

© Catalin Dumitrescu

© foto Catalin Dumitrescu

Acolo oamenii nu sunt săraci, deşi locurile sunt pietroase, pentru că bogăţia lor sufletească imprimă simplităţii nobleţe. Şi mai ales ştiu să se bucure.”

© text Casian Balabasciuc

foto Casian Balabasciuc01

© foto Casian Balabasciuc

© Catalin Dumitrescu

© foto Catalin Dumitrescu

foto Casian Balabasciuc1

© foto Casian Balabasciuc

foto Casian Balabasciuc2

© foto Casian Balabasciuc

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

De la înălţimea muntelui

 „Calu-i… maşina mea. Plec când vreau”. Aşa a început dialogul cu domnul Petre Zinici. Îngrijeşte singur. Are gospodărie. S-a născut la Putila (Putilova, cum ne spune). S-au refugiat prin anii 1945, stabilindu-se la Salaş şi mai apoi la Pohoniş. S-a născut în 1937. Au fost 11 copii, 5 au murit de tifos. „Nu erau spitale, care au avut de trăit, au trăit, care au avut de murit, au murit!”. O viaţă întreagă, 42 de ani, a lucrat la pădure: la UFET Rădăuţi, Iacobeni, Cârlibaba, Reşiţa. Fasona lemnul, îl corhănea şi mai apoi îl lega după TAF. Este mulţumit de pensia pe care o primeşte. Era un foarte bun cosaş. Puţini îi puteau ţine ritmul. Cei din bazinul Dornelor îl solicitau an de an. De la el am aflat că pe vremuri se organizau clăci, care însemnau 20-30 de cosaşi. Gazda oferea mâncare bogată stropită cu horincă, pe fondul unduirilor de vioară. Altfel nu cădea iarba la pământ!

La Bobeica, Izvoarele Sucevei  © Hannelore Photos

Are 5 copii, dintre care unul, Mihai, s-a stabilit în America. Îi place în America, „da-i prea cald acolo. Trebuie să învăţ limba engleză”. „Tot mai bine-i în Pohoniş, unde mă cunosc cu toţi”. „Am 18 nepoţi, dintre care 9 în SUA”. Aproape în fiecare an merge în staţiune, se respectă. Îi plac laptele, brânzeturile şi carnea. De obicei, coboară în sat pe jos, însoţit de un baston… fermecat. E mulţumit de ce-a făcut. „Am ridicat trei rânduri de case pentru copii”. „Îmi plac glumele. Mi-au plăcut cântecele, dar părinţii n-au avut posibilităţi să mă lase să urmez calea cântului…”. I-au plăcut „viaţa şi respectul. Nu mi-au plăcut beţia şi vorba urâtă, dar mi-au plăcut şi femeile!”. „Fiind singur, mă ocup şi de bucătărie. În armată am fost bucătar”. (Prof. ION AFLOREI)

© foto: Hannelore Photos

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Serbare şi… sărbătoare

Nu ştiu ce sorginte are cuvântul serbare, dar, de ani buni, ştiu că încheierea unui an şcolar este totuna cu o zi de sărbătoare.

 

O zi mai aparte, o zi în care se numără… roadele (chiar dacă toamna se numără bobocii; noi îi numărăm şi în luna lui Cireşar!). Sunt momente emoţionante la Izvoarele Sucevei. Se acordă diplome şi distincţii elevilor merituoşi, se cântă, sunt aduse în scenă momente de comedie.

Este un sfârşit şi mai este şi un început. Este un sfârşit, pentru că încheiem un an de şcoală (pentru unii, oare, al câtelea? Nici nu vreau să mă uit în catalog) şi un început, pentru că privim şi gândim spre cel ce dă să vină. Copiii, în faţa unei asistenţe numeroase, începând cu clasa pregătitoare (nu-mi place să-i spun zero), au prezentat tot ce-au avut mai bun. Munca şi sudoarea de peste an s-au regăsit în vorbirea şi faptele lor. Am reţinut câteva formulări: „Cele mai frumoase flori”, „O lume minunată”, „Cum să ne comportăm”, „Şcoală dragă, bun rămas!”, „Şcoala, cetate de poveşti”, „Mâine vom fi oameni mari”. Toţi pot fi cuprinşi într-un buchet de flori culese de pe fâneţele înmiresmate şi parfumate ale unui darnic Cireşar.

N-au lipsit momentele de comedie prezentate cu dezinvoltură de elevi ai claselor gimnaziale. „Vizită” şi „Dl Goe”, mereu actuale, „Coana Chiriţa” şi „Prostia omenească”, tot actuale, au demonstrat că şi şcolerii noştri au talent. Numai să-i provoci. Şi părintele Valentin Ardelean, mulţumim!, a reuşit. Elevii, într-un spaţiu primitor şi bine sonorizat, pentru care mulţumim gazdelor, merită toată lauda. Se vede că şi într-un sat mic, fără surle şi trâmbiţe, se face treabă bună. Se vede că trăiesc dascăli dătători de oameni mari. …Mici la stat, dar mari la sfat.

Grupul vocal instrumental „Izvoraşul”, pe strune de mandoline, la a 19-a reprezentaţie într-un an de zile, a încheiat programul de mai bine de trei ore. Costumul popular, de la opincă şi până la basma şi cuşmă, a pus în lumină priceperea, rafinamentul şi imaginaţia femeilor din partea locului.

 

„O zămislire a oamenilor de aici, care se recunosc după el oriunde s-ar duce” (T. Bănăţeanu, 1975).

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Pe drumul tătarilor

Se consemnează că, la 1241, tătarii au trecut munţii la Rodna în numai 3-4 zile, ceea ce înseamnă că drumurile erau bine întreţinute şi intens folosite (I. Iosep, 1987).

Este posibil ca tătarii să fi folosit în zonă două căi: valea Brodinei şi, peste pasul Tăşuleţ, spre Moldova Suliţa, iar de aici, peste Tătarca, spre Valea Cârlibabei; a doua cale, pe valea Brodinei, peste pasul Pohoniş, Izvoarele Sucevei, şi, mai departe, peste pasul Bobeica, spre valea Cârlibabei. Toponimele Tătarca, Tătărcuţa, Bâtca Tătărcii sunt frecvente în zonă şi atestă trecerea tătarilor pe aici.

Am făcut această scurtă introducere pentru că profesorii de geografie din zona de munte, Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, întruniţi în cercul pedagogic semestrial, sub comenduirea dlui prof. Nicolae Dincă, au luat-o la pas pe urmele tătarilor… N-am găsit urmă sau pingică de tătar (probabil, la acea vreme nu aveau… pingele), dar, în schimb, am aflat exemplare de strugurele ursului.

Rezervaţia Strugurele ursului este situată în sud-vestul satului Benia, pe versantul muntelui Răchitişul Mare, între pâraiele Tătarca Mare şi Tătarca Mică, aproape de confluenţa lor cu Dârmoxa. Strugurele ursului (Arctosta-phyllos uwa-ursi), relict glaciar, este un subarbust care coabitează cu afinul şi merişorul într-o pădure de pin, molid şi mesteacăn. Este un element boreal circumpolar. Rezervaţia se desfăşoară între 1000 şi 1260 m altitudine şi ocupă 96 ha. Substratul geologic este reprezentat de serpentinite şi peridotite, dar şi de calcare şi dolomite mezozoice. Traian Ştefureac (citat de T. G. Seghedin, 1983) deosebeşte două subasociaţii: una pe roci serpentinice, pe care vegetează şi perişorul (Pirola rotundifolia), feriguţa (Asplenium cuneifolium), trestia de câmp (Calamagrostis arundinacea), horşti (Luzula luzuloides), muşchi şi licheni (Cladonia rangiferina), şi alta pe dolomite calcaroase, care mai include endemismul Melampyrum saxosum, planta de stâncării Libanotis montana, muşchiul Homalothecium sericeum şi diverse specii însoţitoare. Alături de strugurele ursului, se dezvoltă curechii de munte (Ligularia sibirica), cu flori galbene şi talie înaltă.

Gazda, deosebit de primitoare, prof. Gabriela Cheşcu, de la Şcoala Gimnazială Breaza, ne-a oferit un evantai de informaţii.

De la dl prof. N. Dincă am aflat că, deşi avem de-a face cu un peisaj echilibrat, totuşi, exemplarele de strugurele ursului s-au împuţinat semnificativ. Pentru binefacerile sale terapeutice, mai cu seamă pentru boli de rinichi, a fost smuls fără milă. Păcat! Una peste alta, ieşirea profesorilor de geografie din sălile de clasă este de bun augur. Să ieşim în orizontul local, un adevărat laborator al ştiinţelor geografice. Folosiţi-l şi exploataţi-l. Nu vă costă nimic. Câştigul este enorm. Să ne vedem cu bine în orizontul local!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Presăraţi pe-a lor morminte

Înălţarea Domnului, Ispasul, cum se spune în popor, sărbătoare înălţătoare şi de mare bucurie. Lume multă la troiţa din central satului pentru a sărbători eroii neamului. Cei care s-au jertfit pentru ca noi să avem un cer senin deasupra capului şi un trai liniştit. Lor trebuie să le mulţumim. Măcar o dată pe an să ne aducem aminte de ei şi să le aprindem o lumânare. Presăraţi pe-a lor morminte… măcar o floare. După onoruri militare şi intonarea imnului naţional, s-au depus coroane de flori la mormintele eroilor. A urmat slujba de pomenire. Elevii şcolii gimnaziale au adus în undă câteva cântece patriotice, precum Imnul eroilor, Treceţi batalioane române Carpaţii, Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare…, care au făcut să răsune codrul. Cuvântul de învăţătură al părintelui preot paroh Valentin Ardelean ne-a îndemnat spre frăţietate, unitate şi bună voire între oameni. Să nu uităm nicicând de străbunii noştri, pentru că, prin sângele vărsat, prin jertfa supremă, ei ne-au asigurat lumina sufletelor şi tihna din căminele noastre.

Izvoarele Sucevei

Spaţiul floral din preajmă a răspândit mireasmă, culoare şi lumină.

Pactul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) între Germania şi URSS a avut ca urmare mutilarea teritoriului României. În felul acesta, URSS răpeşte partea de nord a Bucovinei. La data de 26-27 iunie 1940 s-a primit „nota ultimativă” din partea Uniunii Sovietice pentru retragerea autorităţii române din nordul Bucovinei. La data de 28 iunie 1940 corpul de tancuri al armatei roşii a ocupat judeţul Cernăuţi şi judeţul Storojineţ, impunând evacuarea autorităţilor române. În consecinţă, vechea comună Şipotele Sucevei a fost despărţită în două. Satele Izvoarele Sucevei, Brodina de Sus şi Bobeica, cu cătunele aparţinătoare, au rămas pe teritoriul României, formând comuna Izvoarele Sucevei, iar Şipotele Sucevei au rămas pe teritoriul ocupat de sovietici (astăzi, în Ucraina). În perioada iunie 1940 – noiembrie 1948 s-au produs mai multe rectificări ale frontierei de stat, cu o întrerupere de la 25 iunie 1941 până la 23 august 1944. Sovieticii căutau o linie mai… uşoară pentru graniţă. Iniţial, frontiera trebuia să rămână pe Ceremuş. Au intervenit evreii, care voiau să o mute mai spre… noi, gândind că sub sovietici le va fi mai bine (informaţie orală). Graniţa ar fi trebuit să fie stabilită undeva pe lângă locuinţa familiei Mechno Ghica (informaţie orală). Primarul Dariciuc Ioan a avut rol esenţial în stabilirea graniţei. Era un gospodar şi administrator desăvârşit (spun cei ce l-au cunoscut). Se spune că pentru a cădea la… pace cu sovieticii şi pentru a-i convinge cu privire la linia frontierei s-a îmbrăcat în uniformă de ofiţer (informaţie orală).

Acţiunea de eliberare a teritoriului ocupat în mod samavolnic a generat ciocniri militare încă din primele zile. Este consemnat faptul că o formaţie militară română atacă poziţiile inamicului întărite prin lucrări genistice (puncte de observare şi tragere, tranşee şi şanţuri de comunicare). În aceste împrejurări şi-au pierdut viaţa opt ostaşi români, printre care şi sublocotenentul comandant de formaţie. Comandantul a fost înmormântat în satul Botuş (informaţie orală: Daneliuc Mihai, Chişciuc Domentie). Ceilalţi şapte ostaşi au fost înhumaţi abia la cinci-şase zile, după ce s-a instalat administraţia civilă locală. La amenajarea locului pentru înhumare au participat locuitorii Breabăn Nicolae, Perdei Dumitru, Iosub Nicolaiciuc şi alţii. Înmormântarea s-a desfăşurat după ritualul creştinesc, cu o impresionantă asistenţă civilă şi militară. Au rostit cuvântări preotul paroh Mihailevschi Ioan şi primarul comunei Dariciuc Ioan. Mormintele celor şapte ostaşi s-au aflat mulţi ani pe proprietatea locuitorului Ailincăi Silvestru. În anul 2004, prin grija şi eforturile Poliţiei de Frontieră, în preajma Primăriei s-a zidit Cimitirul Eroilor, unde s-au adus osemintele eroilor, şi s-a înălţat o Troiţă, aşa cum se cuvine pentru cinstirea eroilor neamului.

Al Doilea Război Mondial a însemnat lupte importante pe teritoriul comunei Izvoarele Sucevei. Acest spaţiu a fost fortificat cu o dublă linie de cazemate semiîngropate, construite de nemţi, în zona podului Hergheliei, ulterior distruse tot de ei în timpul retragerii acestora. În anul 1945 comuna se numea Izvorul Sucevei şi făcea parte din judeţul Câmpulung Moldovenesc. În anul 1948 frontiera cu URSS a rămas definitivă, dar, între timp, s-a declanşat procesul de refugiere a populaţiei de pe teritoriul ocupat. Bătrânii satului îşi amintesc foarte bine de acele momente tragice. Pentru mulţi refugiaţi au urmat ani grei. Iată ce am aflat dintr-un document în original: „Prezenta s-a eliberat cetăţeanului Costişevschi Eugen, fiul lui Franţ, născut în anul 1901, de naţionalitate ucraineană, născut în comuna Banila, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, condamnat de Tribunalul Militar la 24 septembrie 1949 conform art. 58-1”A” din Codul Penal al RSFSR la 10 ani privaţiune de libertate, cinci ani interdicţie de drepturi şi confiscarea întregii averi, fără antecedente penale şi prin ea se atestă că numitul şi-a efectuat pedeapsa în locurile de detenţiune ale MAI de la 26 iunie 1949 la 07 decembrie 1957, fiind eliberat înainte de termen cu aplicarea calculului de zile muncă”. Documentul ne-a fost pus la dispoziţie de fiica acestuia, doamna Seul Rodica Stela. Îşi aduce aminte că mama sa, Olga, nu a ştiut nimic de soarta lui Eugen timp de cinci ani de zile. Eugen s-a refugiat la Calafindeşti şi, mai apoi, s-a stabilit la Izvoarele Sucevei, pe pământurile soţiei sale, Olga.

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Ambasador de Izvoare

Ambasador de Izvoare pe tărâm spaniol. Ne-am obişnuit ca, periodic, meşterul nostru popular Ionică Zinici să participe la diferite târguri naţionale şi internaţionale.

© Andreea Zinici

De data aceasta, după ce şi-a pregătit meticulos bagajele, unealta de lucru şi… materia primă, a purces la drum lung. A survolat Mediterana şi a poposit la Madrid pentru a participa la Târgul Internaţional de Turism. A reprezentat România la meşteşugul încondeierii (“închistririi”) ouălor. Şi asta s-a întâmplat la sfârşit de Gerar, pe lungimea a cinci zile. La standul bine pregătit, a prezentat tehnica încondeierii ouălor (meşteşug deprins de la mama sa, Maria) şi a etalat produsele realizate de propriile mâini. Cromatica şi geometria perfectă de pe coaja oului de raţă au impresionat participanţii la târg. Este un meşteşug care presupune îndemânare, răbdare, imaginaţie, dar peste care se presară multă pasiune şi suflet. O fărâmă din spiritualitatea populară a satului dintre Obcini a pătruns în inima capitalei spaniole.

Demonstraţiile şi explicaţiile prezentate cu profesionalism au atras un mare număr de admiratori. Îmbrăcat în costum popular, aşa cum îi stă bine unui artist, Ionică Zinici a reprezentat cu cinste satul şi ţara. Un adevărat ambasador.

„Am fost onorat să reprezint România, am foarte mulţi admiratori care de fiecare dată vin să mă vadă, să mă felicite şi să urmărească fazele de lucru”.

Iată cum un banal ou a trecut pragul bucătăriei şi, pus sub… lupa talentului şi a unei tradiţii adânci, a ajuns în vitrinele cu lucrări de artă. „A fost o atmosferă foarte plăcută, cu multă bună dispoziţie şi o organizare excelentă”. Un sat dintr-un căuş de munte pe care nu-l găseşti pe harta… lumii, cum rostea un mucalit, dar azi, cu puţin efort, îl poţi afla… Ambasador de la munte, dar la înălţimea lui. Să ajungi sus, nu-i lucru uşor. Nu de dragul unui renume, ci mai curând din dorinţa de a duce mai departe făclia tradiţiei.

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Cântar de iarnă

De Sfinţii Atanasie şi Chiril, patriarhi ai Alexandriei, 31 ianuarie, pe stil vechi, se zice-n popor că ar fi jumătatea iernii. Sfântul Atanasie cel Mare a fost unul dintre cei mai mari episcopi care au condus Biserica creştină din Alexandria.

 

Se impune în disputa împotriva arienilor. Şi-a dedicat întreaga putere de muncă pentru întărirea Bisericii şi promovarea crezului niceean. Sf. Chiril, educat în şcolile din Alexandria, a slujit ortodoxiei pentru a o apăra. A lăsat o operă vastă, din care o parte s-a pierdut.

Oamenii locului le ştiu foarte bine şi ţin cu străşnicie la această sărbătoare care marchează jumătatea iernii. N-au avut multă carte, dar au o şcoală a vieţii impresionantă care îi ajută să citească bine şi să cântărească orice calendar al anului. Este ziua în care oamenii satului dau ocol prin gospodărie şi îşi măsoară stocurile de fân. Îşi fac inventarul animalelor, cu deosebire al vacilor care vor făta în lunile februarie-martie, când consumul de fân va fi cu siguranţă mai mare. Îşi fac socotelile. Sunt situaţii când fânul nu le ajunge şi, prin urmare, se gândesc la vânzarea câtorva capete. Dacă sunt surplusuri de fân, atunci caută cumpărători sau îl păstrează pentru iarna următoare. Este un fel de cântar al iernii. Interesant este faptul că a doua jumătate a iernii este mai scurtă, dar, bătrânii ştiu bine, începe perioada fătărilor, iar necesarul de furaje, mai ales stocul de otavă, adică a „doua coasă”, mai fragedă, mai suculentă, creşte.

Bătrânii pe care i-am prins… la sfat îşi aduc bine aminte că, în seara de Atanasie, celor care purtau acest nume (şi pe vremuri erau mulţi cu numele de Atanasie, Anastasia), li se punea la poartă sau undeva în bătătură un buhaş (adică un brăduţ împodobit, în care se anina un oarece cadou, o sticlă de horiucă), brăduţ aşezat pe o prăjină cam de 10 metri. Numai că era o condiţie: cei care se angajau în „plantarea” buhaşului nu trebuia să fie surprinşi de sărbătoriţi. Altminteri, suportau toată cheltuiala de a doua zi. Păcat că azi numele de Atanasie, Anastasia, Chiril sunt tot mai rare. Se pare că ne plac mai mult nume importate: Romeo, Ronaldo, Romario, Amelia, Adelina etc., nume care nu au nimic a face cu spiritualitatea noastră.

Dacă lucrurile mergeau bine, şi, de regulă, aşa se întâmpla, a doua zi, de Sf. Atanasie şi Chiril, cei sărbătoriţi aveau casa plină. Bucatele aburinde, cu precădere cele… camuflate cu afumătură şi îndesate cu păhărele de horiucă, îndemnau oaspeţii la masa temeinic pregătită. În tinda dintre camera de zi şi camera oaspeţilor („casa mare”) îşi făceau loc muzicanţii: unul la tobă, altul la fluier, dar nu lipsea vioara. Spiritele se încingeau şi, pe un ton iute, începea jocul Huţulka („un joc des şi apăsat”) care antrena toţi oaspeţii.

De bună seamă, nu lipseau glumele, istorioarele, discuţiile pe tema rezervelor de fân şi a efectivelor de animale, a ibovnicelor, dar şi a preţurilor. Tinerii gândeau la o posibilă unire a sufletelor şi a inimilor…

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Ninge liniştit

Baierele cerului s-au desfăcut. Nori cenuşii şi deşi de deasupra satului slobod belşug asupra noastră. Ninge peste noi.

© foto Manuela Serediuc

© Manuela Serediuc

Plapuma albă a omătului acoperă toate întinderile. Şi ninge liniştit. În acest căuş de munte, o oază de adăpost şi de tihnă, peste care vântul îşi vede de… treaba lui şi se vrea mai la înălţime, omătu-i la el acasă.

Este un fel de simfonie a iernii. Afară-i frig şi-n casă arde focul, iar trosnetul lemnelor din colţul camerei te îndeamnă la meditaţie şi la poezie. Scrie măcar un vers! Este vremea căratului fânului de pe înălţimi. Acum, sania alunecă la vale cu mare uşurinţă. Omătul pufos şi gros de aproape 40 cm uşurează transportul fânului. A încărca o sanie cu fân este o adevărată artă. Altminteri, îl pierzi pe drum. Oamenii muntelui sunt dibaci şi coboară cu pricepere pe pantele muntelui. N-au nevoie de… radar. Săniile trase de cai cu zurgălăi la gât, în fuga lor, spintecă împrejurimile şi înveselesc satul. Una este când trece o maşină ruginită care-ţi toacă creierii prin zgomotul pe care-l răspândeşte în jur şi alta este când alunecă o sanie trasă de cai cu zurgălăi care te binedispune şi te îndeamnă la viaţă. Ajunşi acasă, îi aşteaptă o masă aburindă. Nu lipsesc mâncărurile pe bază de afumătură, huslincă, mămăliguţă de cartofi, toate, stropite în final cu un ţoi de horiucă, dar asta, legea casei, după ce fânul a fost… aruncat în pod. Sunt oameni cu roşu în obraji, nu se plâng de vreme, fie la minus 29 de grade Celsius (umblă fără mănuşi), au tot timpul zâmbetul pe buze, fruntea descreţită şi gluma la îndemână şi nu se plâng de dureri la încheieturi. Vremurile nu sunt pe placul lor. Au poftă de muncă, nu s-ar duce niciunde din lumea asta, dar vor să fie lăsaţi în pace şi să-şi ducă treaba până la capăt.

Copiii se bucură şi ei de omătul care acoperă cu dărnicie câmpurile, se tăvălesc în zăpadă, se bulgăresc, se dau cu sania, dar, trebuie să recunosc, nu ca altă dată!

Şi, Slavă Domnului, am fost feriţi de cele rele la Obârşiile Sucevei.

Ninge liniştit şi toată lumea se bucură. Unde sunt zăpezile de altă dată şi iată că ele au venit! Ninsoarea a creat forme artistice deosebite: piramide, căciuli, triunghiuri, hornuri, ciorchini, bastoane etc., toate impresionează şi transmit, fără să vrem, o invitaţie la munte, la munte sus, pentru că, orice ar fi, muntele, prin dărnicia şi farmecul lui, te apropie mai mult de cer…

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

 

Anul Vechi şi Anul Nou

De când e lumea şi pământul, noul a urmat vechiului. Vechiul are rădăcini adânc înfipte pe meleagurile noastre. Şi femeia, mai tânără, ştim bine, îşi urmează bărbatul.

La sfârşit de 2013, Anul Vechi îşi face bilanţul şi trebuie să dea socoteală. Ce şi-a propus, ce a înfăptuit, ce lasă în urmă. O dâră de lumină, un pom sădit în faţa casei, un culcuş pentru oamenii nevoiaşi, lefuri decente. În noaptea dintre ani, cei doi, unul Vechi şi altul Nou, se aşază la masă şi îşi dau mâna. Este un fel de cunună a anilor. „Procesul-verbal” de predare-primire este redactat cu mare grijă, dar fără nici urmă de presă. La ora 24 fix se destupă sticla cu şampanie pe care Anul Vechi a pregătit-o cu migală, iar Anului Nou îi revine sarcina să umple cupele. Sunt momente emoţionante, de dragoste şi armonie. Cel Vechi urează sănătate, împliniri şi grijă sporită faţă de semeni, iar Anul Nou promite să respecte tradiţia pământului şi să asigure prosperitate şi bună înţelegere celor de pe acest rotund nemaipomenit plămădit. Este un fel de balanţă, adică o cumpănă, un cântar al anilor. Unul îşi ia rămas bun, altul ne spune bine v-am găsit. Cel nou a venit cu sacul şi trebuie să vadă ce va mai afla prin cămara celui vechi, sac despre care Moş Crăciun spunea că a… cocoşat mulţi oameni cuminţi, dar fără minte! E drept, azi Moş Crăciun tot cu sacul pătrunde în casele copiilor. Numai că, vedeţi dumneavoastră, unora sacul li se pare desuet şi cară cu tirul; e mai uşor şi câştigi bine. Mă gândeam la timp… Nădăjduim într-un an mai bun, cu cer senin, cu inimă largă şi îngăduitoare, fără ceaţă şi fără săbiuţe cu venin.

LA MULŢI ANI! NU NE DORIM MULŢI BANI ŞI NICI DUBAI, DAR S-AVEM CE LUCRA ŞI CASA A O SĂTURA!

de Sarbatori

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

Şareta şi muntele

Calul este nelipsit în gospodărie. Calul huţul “înhămat, trage o căruţă grea de lemne.

Calul merge singur, fără frâu şi zăbăluţă, iar omul fără bici, în urma căruţei. În locurile grele şi periculoase, calul se opreşte şi aşteaptă ajutorul stăpânului”.

Maşinile s-au înmulţit peste măsură. Lasă praf în urmă pe toate drumurile satului. În medie, fără a face un calcul, cred că la două case parchează o maşină. În schimb, observ că doi vârstnici, dintr-un cătun aproape dispărut (cătun despre care am mai consemnat), coboară în sat, la aproape 4 km, periodic. Şareta este un mijloc hipo pe două roţi, economicos şi practic. Pentru că omul s-a adaptat condiţiilor de munte. Un drumeag în pantă prin pădurea de molid conduce la drumul comunal şi, mai apoi, la pensiunea din sat, unde şareta este parcată… regulamentar, pe dreapta. Căluţul alb îşi primeşte porţia de iarbă proaspăt cosită. Costan şi Maria îşi pregătesc sacoşele în care îndeasă cu migală cele necesare gospodăriei, după care sorb în tihnă un ţoi de tărie, care le dă forţă pentru a face cale întoarsă spre casă, unde îi aşteaptă o sumedenie de treburi. Di căluţ…

Sareta

© foto: Nicoleta Butnaru

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Dacă sădeşti un pom, vei avea mai mult ozon !

La sfârşit de Brumărel, sub un soare generos şi blând, elevi din judeţul Suceava, în număr de 100, printre care şi şcoleri de la Şcoala Gimnazială Izvoarele Sucevei (10 la număr), şi-au dat mâna pentru a desfăşura o acţiune de protejare şi ecologizare a sitului Găina – Lucina (arie protejată).

© foto: Gavry Mehno

© foto: Gavry Mehno

Situl este situat pe raza comunei Moldova Suliţa, între Cheile Lucavei şi vârful Lucina, un fel de gurgui, cea mai mare înălţime a Obcinei Mestecăniş (1588 m). Cheile Lucavei, un fel de „poartă” de intrare în sit şi în domeniul Hergheliei Lucina, sunt străjuite cu „străşnicie” de Muntele Găina (1455 m) şi Muntele Ştirbu (1477 m), pe abrupturile cărora, cu puţină bunăvoinţă, vei mai afla exemplare de Floare de colţ (Albumiţă sau Floarea Reginei).

Activităţile cuprinse în programul Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului au fost diverse.

O primă activitate a avut ca obiectiv plantarea de puieţi de molid pe un versant abrupt de pe stânga râului Lucava. Materialul săditor a fost pus la dispoziţie de Ocolul Silvic Breaza, al cărui personal a asigurat instruirea elevilor şi asistenţa tehnică. Activitatea a fost o reuşită şi fiecare dintre participanţi a înţeles că oxigenul de mâine depinde de ceea ce facem azi. „Cine n-a clădit o casă şi n-a sădit un pom acela nu este Om!” spune-o vorbă din bătrâni.

Valea Lucavei, îngustă, cu versanţi prăpăstioşi, urmată de un drum şerpuitor, este mereu tânără, cu un anume farmec. Te îndeamnă să asculţi susurul apei şi să ai grijă de ea. Să n-o îmbolnăveşti! Îmbolnăvind-o, greu vei găsi… medicamente!

Urmând firul ei spre amonte, în scurt timp vei pătrunde în domeniul Hergheliei Lucina, domeniu dominat de Vârful Lucina (1588 m), herghelie care a dat calul huţul, o mândrie a oamenilor locului. Un cal sprinten şi iute.

A urmat activitatea de ecologizare a sitului. Numai că, spre surprinderea participanţilor, n-am prea avut ce pune în pungi. Se vede că angajaţii Hergheliei şi silvicultorii şi-au făcut bine treaba. Altfel spus, este un sit curat. Toată admiraţia pentru diriguitori!

Coloritul pădurii de toamnă cu mesteceni şi frunze ruginii în cădere şi verdele pădurii de molid dau un peisaj care încântă ochiul. Numai un penel îndrăzneţ poate lăsa o urmă a trecerii anotimpului.

Pe drum am întâlnit oameni mergând pe jos şi călare. Calul este nelipsit în gospodărie.

La Herghelie, copiii au avut ocazia să facă şi călărie şi au fost încântaţi. Au observat că este un cal blând şi molcom, aşa cum îi stă bine omului din zonă.

În ultima parte a acţiunii, elevii au fost determinaţi să confecţioneze colaje pe seama fotografiilor realizate în sit şi a materialelor culese din teren. Imaginaţia lor a însemnat un fel de explozie. Cele mai reuşite au fost premiate. De fapt, toţi cei 100 de participanţi la acţiune au fost premiaţi. Şi au meritat! „Cine pădurea iubeşte tot mai tânăr trăieşte!”; „Cine taie azi un pom, acela nu este om!”. Cuvinte reţinute din gândirea celor de la obârşiile Sucevei…

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Târgul de toamnă al fructelor de pădure

În miez de Brumărel 2013, sub semnele multicolore ale unei toamne blânde şi paşnice, Şcoala Gimnazială Izvoarele Sucevei, cu sprijinul Primăriei din localitate, a desfăşurat cea de-a patra ediţie a „Târgului de toamnă al fructelor de pădure”. În 2010 am făcut un prim pas. În 2011 am mai parcurs vreo doi, iar în această toamnă am sărit, cred, mai mulţi. A fost o reuşită.

Fotografii din cadrul activității "Târgul de toamnă al fructelor de pădure" 2013, Scoala Izvoarele Sucevei   © foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Elevii, sub îndrumarea dascălilor, au fost la înălţimea… munţilor care ne înconjoară. Pentru că, trebuie s-o spun, pădurea, păşunea şi fâneaţa ne pun la îndemână produse pe care de multe ori nu le băgăm în seamă. Începând din primăvară şi până toamna târziu, terminând cu pipincii. Toate aceste fructe, bine conservate, sunt depozite de vitamine şi minerale de care organismul uman are mare nevoie. Nu le cumpărăm. Cu efort minim, după o prealabilă… prelucrare, folosind reţete… traduse de la bătrâni, le aranjăm în cămară. Copiii noştri au fost încântaţi şi au etalat în standurile pregătite ad-hoc produse dintre cele mai diverse: dulceţuri, compoturi, siropuri, ciuperci conservate, salate, zacuscă, fructe din propria grădină, sucuri de afine şi merişoare etc.

Fotografii din cadrul activității "Târgul de toamnă al fructelor de pădure" 2013, Scoala Izvoarele Sucevei  © foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Fotografii din cadrul activității „Târgul de toamnă al fructelor de pădure” 2013, Scoala Izvoarele Sucevei
© foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Copiii au fost în măsură să-şi prezinte reţeta de obţinere a produsului respectiv. A fost şi o expoziţie cu vânzare, mulţi dintre ei bucurându-se de produsul comercializat. Şi au… stofă de comersanţi. Mi-a plăcut sloganul: „Nu daţi banii pe prostii, cumpăraţi gem la copii!”. Este un îndemn!

Numărul de participanţi a fost însemnat. Un sondaj lansat în rândul şcolerilor mi-a arătat că unii dintre ei, pe baza comercializării fructelor de pădure pe timp de vară, au adunat la teşcherea sume impresionante.

© foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

© foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Şcolile gimnaziale din zonă au prezentat programe artistice deosebite: Grupul vocal „Muguraşi bucovineni” Fundu Moldovei, Formaţia de dansuri „Brezeanca” Breaza, Grupul de dansuri ucrainene „Bilociche” (Veveriţele) Moldova Suliţa şi Formaţia de mandoline „Izvoraşul” Izvoarele Sucevei. Cântăreaţa Felicia Oblesniuc din Moldoviţa ne-a încântat cu cântece puse în undă în grai huţul şi în limba română. Se vede că a cotrobăit prin lada de zestre a satului!

Elevii au demonstrat că tradiţia, cântecul, straiul naţional, graiul huţul trebuie duse mai departe. Numai aşa vom asigura perenitate identităţii noastre.

Fotografii din cadrul activității "Târgul de toamnă al fructelor de pădure" 2013, Scoala Izvoarele Sucevei  © foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Fotografii din cadrul activității „Târgul de toamnă al fructelor de pădure” 2013, Scoala Izvoarele Sucevei
© foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Manifestarea a avut ca scop promovarea produselor accesorii ale pădurii şi valorificarea lor. Pentru că nu există gospodărie în care să nu fii primit cu astfel de produse, indiferent de sezon. Unele dintre ele nu lipsesc de pe masa din Ajunul Crăciunului. Afinata face bine. Uneori, poate… dubla vederea. Copiii trebuie provocaţi. Atâta le trebuie! Dă-le idei şi rezultatul va fi fantastic. Sănătatea înainte de toate! La tot pasul călcăm peste bunătăţi. „Farmacia verde” ne oferă şi ea leacuri nenumărate. Straiele naţionale în care s-au îmbrăcat mulţi copii şi părinţi parcă au adus cu ele fâneţele multicolore ale satului.

 

© foto  Alina Daniela Cotor Lucasciuc

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Cămările sufletului

Elevii claselor gimnaziale au pornit la drum conduşi de genericul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” Şi cred că au reuşit. Folosind metoda paşilor… mărunţi, au izbutit să deschidă uşile câtorva femei aflate la anii senectuţii, cu părul nins de trecerea vremii şi fără ajutor.

Petreha

Le-au trecut pragul. Schimbul de cuvinte cu greu poate fi tradus… în cuvinte. Petreha (adică a lui Petre), în straie străvechi, de la mama ei, cu andreaua în mână, ne-a încântat cu un cânt în limba huţulă. La cei 89 de ani a impresionat şi a copleşit copiii prin forţa cuvântului şi puterea cântului. Îi merge bine vorba, dar, la vârsta ei, nici mâna nu-i stă. Îi alunecă cu uşurinţă pe unealta… împrumutată de la străbuni. Are haz.

Doamna Reveca Danilaşciuc, născută prin 1921, refugiată din imperiul sovietic, a povestit multe. A trecut, voiam a spune…, prin toate furcile caudine. A rămas singură de multă vreme şi îşi duce zilele în credinţă şi rugăciune. De stai la sfat cu ea intri într-o lume aparte, plină de pioşenie şi învăţăminte. Bine sună o vorbă: dacă nu ai un bătrân, să-l cumperi! Unii n-au şcoală, n-au diplome, dar au o şcoală a vieţii, ceea ce ni se pare extraordinar! Să n-ai şcoală, dar să ai carte! Îşi deapănă amintirile. I-a sfătuit pe copii „să fie cuminţi, ascultători, harnici şi să se roage Bunului Dumnezeu!”

Irina, născută în urmă cu 90 de primăveri, ne-a deschis toate uşile sufletului. „Am bucurie că aţi venit. Să trăiţi mulţi ani pe pământ şi în pace. Eu, de zece ani n-am mai coborât în sat. Nu mai pot. Mă dor picioarele. Mulţumesc din toată inima mea!” Într-un grai blând şi duios ne-a rostit Tatăl Nostru. Ne-a lăsat fără grai! Am admirat interioarele, pereţii fiind împodobiţi cu piese (covoare şi carpete) ieşite din mâinile lor, mobilier confecţionat de meşterii locului. Sperăm că am slobozit în inimi o undă de bucurie. Măcar pentru o clipă. Şi dacă socoţi cât îi o clipă!…

Elevii au înţeles vremurile pe care le-au depăşit femeile în vârstă, au înţeles că trebuie ajutorate, au înţeles că viaţa îţi dă lecţii. Au fotografiat, le-au adresat întrebări şi, în final, le-au oferit câte ceva din puţinul lor. A fost, cred, o lecţie de omenie. Fiecare am învăţat câte ceva: „Să fim mai buni, să fim milostivi!” Sincer, ne-a impresionat! Copiii sunt în stare de fapte mari! Provocaţi-i!

„Nici nu gândeam s-ajung vreodată/ Să stau uimit şi să privesc/ Neputincios şi făr’ de vlagă/ Cum moare satul românesc” (Mircea Riscu). Prin ei, satul nu va dispărea, va dăinui. „Veşnicia s-a născut la sat!” (Lucian Blaga).

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Urzica…

Cum se topeşte omătul, urzica răsare peste tot: pe lângă garduri, în preajma grajdurilor, pe şanţuri, pretutindeni. Îi trebuie puţină căldură. E tare vrednică. Se consumă, de obicei, în stare proaspătă. Conţine mult fier şi se recomandă o cură măcar o săptămână: ceaiuri, supe, ciorbe, chiftele, salate etc.

urzici

© foto: http://www.copilul.ro/retete-culinare/retete-de-post/Ciorba-de-urzici-de-post-a10305.html

Unii folosesc zeama de urzică pentru tratarea cartofului înainte de a da în floare. Urzica este un produs „curat”. Urzica (Urtica dioica) este o mare plantă de leac. „Dacă oamenii ar şti ce efect tămăduitor are, n-ar mai cultiva decât urzici”. „Urzica este curativă începând de la rădăcină, continuând cu tulpina şi frunzele şi terminând cu florile”. Se recomandă o ceaşcă de ceai de urzici, fără zahăr, în fiecare zi, pe stomacul gol, pentru diferite afecţiuni: dureri de cap, nisip la rinichi, inflamaţia căilor urinare, probleme hepatice, stări de oboseală, anemii, boli ale sângelui etc. Dacă aveţi la îndemână rachiu de secară, scoateţi din pământ rădăcinile de urzică, primăvara sau toamna, le spălaţi cu o perie, le tocaţi mărunt şi le îndesaţi într-o sticlă şi apoi turnaţi rachiu. Lăsaţi recipientul undeva într-un loc călduros la macerat, vreo 14 zile. Şi veţi vedea ce medicament veţi obţine! Fără niciun ban…

Ajunsă la maturitate, spre faza de îmbătrânire, urzica…urzică. Mi-aduc bine aminte, în copilărie, când se întâmpla ca unii să facă o poznă, mama îi ameninţa cu urzica la fundul gol. Urzicatul de la mamă, cu duioşie, se spune că-i bun. Dar trăim vremuri în care suntem… urzicaţi „ca la carte” (e păcat să spun aşa ceva despre o plantă cu mari proprietăţi tămăduitoare!). Privind la tv, răsfoind ziarele, constatăm cu amărăciune că multe produse etalate pe piaţă sunt controversate, nu sunt deloc ecologice, conţin tot felul de substanţe dăunătoare organismului uman. Altfel spus, te…urzică! Consătenii mei sunt tot mai contrariaţi. Legumele de la tarabă au nu mai ştiu ce substanţe. Peştele pe care îl cumpărăm de la galantar, spun unii, este infestat. Laptele are şi el ceva. Probabil nu mai este atât de alb, deşi iarba a rămas verde şi suculentă! Trebuie să-l aducem din pusta de dincolo de frontieră! Carnea de pasăre, mai cu seamă cea de curcan, nu se recomandă pentru consum. Carnea de cal şi cea de vită au şi ele …vânătăi. Carnea de porc pică greu la…stomac. Ce să mai credem!? Ce să mai consumăm!? Consumăm ce-avem în grădină şi ce creştem în bătătură. Unde o să ajungem? Nimic din ceea ce producem nu-i bun? N-am înţeles şi nu voi pricepe nicicând! Parc-ar fi un joc de biliard. Noi suntem bilele, iar cineva, cu tacul în mână, îţi trimite cu putere o lovitură şi mai… taci o perioadă de timp.

Cartofii şi legumele, varza şi tomatele, carnea de pui aduse de peste mări şi ţări nu fac bine, în condiţiile în care pe ale noastre tărâmuri binecuvântate se pot obţine produse cât cuprinde şi de calitate garantată. Şi… ne întoarcem la urzici.

Un vârstnic mai hâtru, cu vreo 45 de ani pe fiecare umăr, îmi povestea că nu a stat o zi la spital. Nu a luat în viaţa lui o pastilă. A lucrat toată ziua, uneori peste măsură, dar ceea ce a consumat a provenit din bătătură, din gospodărie. Afumătura de porc nu i-a lipsit niciodată şi ţinea din ianuarie până în noiembrie, când începea postul. La muncile câmpului, laptele, brânza pregătită în gospodărie şi cartofii netrataţi nu lipseau de la masă. Dar, spunea el, sunt necesare şi proteinele. Avem nevoie de produse… curate şi, din fericire, le avem… Cineva de sus trebuie să ne sprijine! E păcat că aruncăm laptele pe câmp şi că retezăm locurile de muncă ale unor confraţi nevoiaşi!

Ciorba de urzici

Ciorba de Urzici de post © foto: Aflorei Ioana

Mancare de urzici

Mancare de Urzici de post © foto:  Aflorei Ioana

prof. Aflorei Ion

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

Cătun aproape dispărut

Cătun: „aşezare elementară compusă dintr-un număr foarte mic de gospodării şi case”.

Cătun: „aşezare elementară compusă dintr-un număr foarte mic de gospodării şi case”.

De regulă, cătunele sunt situate pe înălţimile mai mari ale muntelui, pe pante sau platouri. Gospodăria permanentă situată la cea mai mare înălţime în Obcinile Bucovinei se află sub şeaua Zubrâu – Izvoarele Sucevei, la 1385 m (familia Melniciuc).

În jurul celor trei sate roiesc 17 cătune. Unul dintre ele, Hrebeni, aciuat pe pantele estice ale Culmii Pohonişului, aproape că a dispărut. Hrebeni: „culme orientată nord sud. De la ucraineanul Grebini, adică spinare îngustă, cu coaste late, dar repezi”. Hrebeni este situat la o distanţă de 5 km faţă de centrul satului. Pentru a afla mai multe am stat la sfat cu dl Dumitru Serafeşco, în vârstă de aproape 80 de ani. S-a născut la Moldova Suliţa, unde şi acum mai are o gospodărie. La Hrebeni vine iarna cu cele 6 capete de bovine, consumă fânul, şi revine vara pentru păşunat şi strânsul fânului. Are un fiu şi un nepot şi este mândru de ei. N-are pensie; a lucrat la pădure cu boii şi caii. Trăieşte din ceea ce obţine de la animale şi din subvenţii. Soţia sa, Ioana, coase şi împleteşte ciorapi şi mănuşi. Ţinea câte 20 de oi. Acum nu mai creşte. N-are curent electric şi până în sat face cam două ore. Numai pe jos. Coboară în sat de 2-3 ori pe lună pentru mici cumpărături. În cătun se poate ajunge doar cu TAF-ul sau cu mijloace hipo. Apa şi-o procură de la o fântână săpată la 1,5 m adâncime în preajma casei.

A doua gospodărie din cătun este cea a familiei Costan Droniuc. Împreună cu Maria, creşte 3 bovine şi un cal, care, înhămat la şaretă, indiferent de vreme, îi îndreaptă spre buricul satului.

În 2002, în acest colţ de munte erau 7 gospodării permanente şi una sezonieră, care adunau 16 suflete (3 în vârstă de până la 19 ani, 6 în vârstă de 20 – 59 ani, 7 în vârstă de peste 60 ani). Au mai rămas una permanentă şi o alta semipermanentă. Celelalte au devenit temporare. În urmă cu mai bine de un veac fenomenul avea alt sens: gospodăriile temporare (târlele), prin creşterea numărului de locuitori, se transformau în gospodării permanente (mai ales în cazul tinerilor proaspăt căsătoriţi). Factori precum lipsa unor centre polarizatoare, distanţa mare faţă de cele mai apropiate oraşe şi lipsa căilor de comunicaţie explică dispariţia acestui cătun. Mă întreb ce se poate face acum pentru re-popularea acestui cătun, cu posibilităţi de dezvoltare a agroturismului!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

MEŞTER DE IZVOARE

              Meşteşugul încondeierii ouălor se transmite din generaţie în generaţie. “Împistrirea” (“închistrirea”) ouălor (pesanche)  a devenit o  adevărată artă pentru domnul Ionică Zinici. Tehnica lucrului a moştenit-o de la mama, Maria. Ea i-a pus în mână chişiţa pentru întâia dată. Au trecut anii, s-a scurs vremea şi a devenit un adevărat artizan, meşter popular,  artist pentru că ceea ce îi iese din mână este artă. Artă pe un oval. Pe un ou. Fie el de raţă, fie de struţ. Dă  oului formă, culoare şi drum spre lume. Liniile de pe ou ascund o strânsă legătură “a ţăranului cu viaţa, cu muncile câmpului”.  “Depinde cum le combini pentru că ele sunt inspirate din viaţa de zi cu zi a omului locului care se confundă cu fâneaţa şi omul a mers în ritm cu natura”, ne spune interlocutorul nostru. Ouăle de raţă  (acestea “au coaja mai netedă şi mai groasă, vopseaua prinde mult mai uşor”) şi le procură de la Brăila, iar vopselele, din Kazahstan. Ceara, de la apicultori. Chişiţa (chersca) o cumpără de la meseriaşi ai locului. Încondeierea presupune “îndemânare, răbdare, imaginaţie şi precizie peste care se presoară pasiune…”.

Mester popular Ioan zinici

Oul încondeiat presupune un simţ al proporţiilor şi este “un sâmbure al creaţiunii”, “originea lui putând fi precreştină” şi a devenit astăzi o bijuterie de artă miniaturală. Este dorinţa creatorului de a-şi împodobi sărbătorile de Paşti cu pace şi linişte, cu împăcare. Este o explozie cromatică. Cuvintele sunt searbăde, numai meşterul le dă viaţă.

La început de Mărţişor şi-a condus paşii spre cel mai mare Târg de Turism European de la Berlin unde România a ocupat locul 7. Partipanţii au admirat lucrările şi unii dintre ei au încercat să mânuiască chişiţa, să o conducă pe ou. Organizarea a fost excelentă şi standul cu ouă încondeiate s-a bucurat de mare apreciere. A  urmat Târgul Internaţional de la Bucureşti. Cu demonstraţie. Partipanţii  s-au oprit la standul cu ouăle încondeiate de Ionică Zinici, au fotografiat şi chiar au cutezat să tragă linii pe un ou.

2Mester popular Ioan Zinici

          Fiind postul Paştelui, comenzile devin tot mai mari. Din Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Spania. Ca modele, se cer “animale,  peisaje”. “Nu lipsesc cele tradiţionale, cu precădere motivele geometrice. Unele sunt  create de mine“. “Am comenzi prea multe, nu le pot face faţă!”. Cred că, fără să vrea, este un adevărat ambasador, nu numai al satului, dar şi al ţării pentru că ouăle cu marca Ionică şi Aniţa Zinici au depăşit demult frontierele. “Şi satele mici nasc oameni mari!” Este mulţumit de ceea ce face şi crede că “sunt respectat unde mă duc şi-mi este apreciată munca”. L-am întrebat dacă ar afla  ucenici printre tineri. “Nici vorbă, tinerii vor altceva, muncă puţină, bani mulţi… Asta e!” Domnule Ionică, vă felicităm!  S-auzim numai de bine!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Regasind Bucovina la Izvoarele Sucevei

Dacă urci în Bucovina, înspre Izvoarele Sucevei, laşi în urmă frământări deşarte şi, din liniştea ce te inundă, înveţi, fără cuvinte adevăruri simple ce-ţi vor fi leac împotriva uitării. Vei şti, de acum, că viaţa trebuie aşezată într-o altă albie, cu totul alta decât aceea în care timpul îşi poartă valurile tulburi spre neant… E o albie ale cărei ape curg înspre izvoare, înpre un timp ce nu mai e al lumii, ci al lui Dumnezeu..

Bucovina inseamna si oameni frumosi si harnici, inseamna daruire, traditie si unde puteti gasi toate acestea, daca nu aici, in Tara Hutulilor, la Izvoarele Sucevei.

 

Cobilioara – Gruni, oază de linişte

Împrejurul satului roiesc mai multe cătune (grupuri de gospodării). Unul dintre ele este Cobilioara – Gruni, aciuat pe pantele domoale ale muntelui, la „umbra” Doscinei (1.470 m), la 11 km depărtare de centrul de comună – Izvoarele Sucevei. Pe oamenii locului, mai ales pe cei din vârsta a doua, această distanţă, străbătută fie pe jos, fie cu mijloace hipo, pe potecile umbrite numai de ei ştiute sau pe drum forestier, nu-i înspăimântă. Se simt bine aici şi nu s-ar desprinde de ele nici în ruptul capului. Numai că tinerii sunt de altă părere. Ţintesc Occidentul.

 

Izvoarele Sucevei Bucovina

Din analiza efectuată pe teren rezultă că cele nouă gospodării (una temporară, doar pentru iernat şi vărat) cuprinde 20 de persoane. Din rândul lor se deosebesc: un elev (cl. a VI-a), unu din grupa de vârstă de 20-25 ani, 4 în grupa de 30-40 ani, unu în grupa de 40-50 ani, 7 în grupa de 50-60 ani, 6 persoane în vârstă mai mare de 70 de ani. Rezultă, dacă vreţi, că peste 30% din populaţia cătunului amintit are peste 70 de ani. O populaţie îmbătrânită care nu poate asigura perspectivă.

Toţi, fără excepţie, lucrează în gospodării agricole individuale, zootehnia constituind ocupaţia de bază, deocamdată, o zootehnie de zubzistenţă. O astfel de zootehnie nu poate garanta un trai decent. Iată un motiv pentru care tinerii îşi iau zborul spre alte zări.

Lampa aruncă lumină difuză în camera de locuit. Curentul electric n-a pătruns încă. Unii, mai cu iniţiativă, trei la număr, şi-au procurat generatoare de curent electric (0,6 l benzină/oră), timp în care se încarcă şi bateria. Se zvoneşte că o firmă italiană va testa zona şi va intenţiona să constru-iască o centrală eolieană. Până una, alta tot lampa lui… Aladin rămâne sursa de lumină. Cu încălzirea nu-i bai, pentru că lemnul este din belşug.

Cătunul Cobilioara poate fi „atacat” şi cu maşina, pe un drum forestier bine întreţinut, întortocheat, printre pajişti şi molidişuri, cu privelişti care încântă ochiul şi îndulcesc inima. Este un colţ de lume care te îndeamnă la linişte, odihnă şi călărie (să nu uităm de calul huţul !). Pentru cei care mânuiesc bine penelul şi chibzuiesc cu versul, Cobilioara le stă la în-demână. Este un loc din categoria celor nepoluate.

Este un cătun cu orizonuri limitate. „Viaţa este grea şi, uneori, dură. Câştigurile sunt minime, pensia n-ajunge de la o zi la alta. Din animale nu ai nimic. Copiii pleacă în lume şi le dau dreptate!” – ne spune cu amărăciune în glas domnul Mihai Perdei, pensionar. Intervenţiile diriguitorilor în direcţia încurajării tinerilor, prin suplimentarea veniturilor, prin dezvoltarea turismului (poate, a celui ecvestru) ar putea relansa acest grup de gospodării, ar prelungi viaţa cătunului, pentru că potenţial natural (şi nu numai !) există. Veniţi, vedeţi şi vă veţi convinge!

 

prof. Aflorei Ion (articol 2008)

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Cuvinte potrivite cu … evlavie

La început de Mărţişor, elevi ai Şcolii Gimnaziale Izvoarele Sucevei au pornit pe cărările judeţului spre a căuta… mărţişoare… Dar nu de orice fel. Unii au purces spre Rădăuţi, la Concursul naţional de limbă română religie, interdisciplinar, unde au avut o primire ca la… carte; pentru că de carte era vorba. Alţii, şi-au îndemnat paşii spre Olimpiada de limba ucraineană, găzduită de CN „M. Eminescu” Suceava.

Izvoarele Sucevei

În procesul definirii identităţii culturale româneşti, în spaţiul cultural al Europei contemporane, literatura şi religia configurează ansamblul trăsăturilor arhetipale. Creaţia literară reprezintă sursa fundamentală pentru cunoaşterea mentalităţilor, a genului proxim şi a diferenţei specifice dintre fiinţa naţională şi cea universală. Marile mituri universale care stau la baza creaţiei artistice derivă din elementele de cultură religioasă. Prin urmare, cultura şi spiritualitatea românească definesc profilul antropologic al românului trăitor în spaţiul valorilor universale.

Concursul naţional interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească” se adresează tuturor elevilor din clasele a V-a – a XII-a, capabili de performanţă în domeniul interdisciplinar literatură-religie. Obiectivul general al concursului constă în valorificarea potenţialului creativ al elevilor de gimnaziu şi de liceu, cu privire la „capacitatea acestora de a înţelege şi de a exprima, dintr-o perspectivă personală, viziunea despre lume, despre condiţia umană sau despre artă, aşa cum acestea sunt reflectate în literatură, prin valorificarea elementelor de cultură religioasă”.

Scopul competiţiei este de a crea elevilor un spaţiu deschis al cunoaşterii, prin conştientizarea faptului că între discipline graniţele sunt flexibile şi cuprind o zonă de interferenţă, în care se găsesc conţinuturile care pot fi abordate deopotrivă din perspectiva de cunoaştere dată de fiecare dintre cele două discipline. În acest sens, Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele-cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi (2006-/962/EC) conturează „profilul de formare european” structurat pe cele opt domenii de competenţă cheie, dintre care se detaşează prin valoare competenţa de comunicare şi aceea de sensibilizare şi exprimare culturală.

Şi, continuând ideea, rămânând în spaţiul limbii materne, al limbii ucrainene, trebuie să punem în valoare tot ceea ce ne-au lăsat înaintaşii. Iar prin copii, dornici de carte şi bine dirijaţi, o putem face. Pentru că orice sat, orice cătun ascunde valori deosebite, valori pe care vlăstarele noastre tinere le pot descoperi şi le pot asigura dăinuire. Câţiva dintre elevii noştri au participat la Olimpiada de limba ucraineană, faza judeţeană. Fiind competiţie, este normal că gradul de dificultate al subiectelor a fost mai mare. Concurenţii au avut şi emoţii. „Sentimentele şi emoţiile pe care un concurent le are sunt inexplicabile. Pentru unii înseamnă o experienţă enormă. Un câştig. Cei care participă la concursuri, în timp, adună experienţă. Cunoştinţele adunate îţi vor folosi… mâine” (Paula, lb. română).

Important este spiritul competiţiei, sublinia un participant. Să învăţăm ceva, iar dacă „ai câştigat, continuă! Dacă ai pierdut, continuă!” Dar credem că nimeni nu a avut de pierdut…

Se cuvine să consemnăm numele elevilor participanţi: Ardelean Teodora, Alexander Paula şi Pârvu Bianca – la concursul de limba şi literatura română; Mechno Gavril, Char Adelin Petrişor, Serediuc Constantin, Serghie Simona, la limba ucraineană. „Mărţişoarele”… culese de competitorii noştri au fost bune şi foarte bune. Le mulţumim şi aşteptăm urcuşuri pe culmi mai înalte. Profesori ostenitori: prof. Vasile Lucaşciuc. prof. Viorica Aflorei şi prof. Ştefan Mechno. Şi la Izvoare „nasc oameni…” S-auzim de bine şi de mai bine!

(Prof. ION AFLOREI, prof. VASILE LUCAŞCIUC)

 

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Sus la munte, sus…

Satul poate fi asemuit cu un labirint cu rădăcini adânc înfipte în solul de pe culmea muntelui. Un sol fertil pentru spiritualitate şi tradiţii, ale căror origini, toate, se pierd în negura vremurilor.

Izvoarele Sucevei

Un izvor nesecat de ziceri şi rostiri pe care trebuie să le aflăm şi cărora să le asigurăm dăinuire. Fiecare sat, oriunde s-ar afla, are cântecul său, ascunde o poezie anume. Şi fiecare dintre semeni zice o poezie. “Fără poezie, viaţa-i pustie!” spunea cineva.

“Mi-a plăcut cartea, dar n-am făcut decât patru clase. Celelalte, până la opt, le-am urmat la… comasat, în câteva zile, pentru că, membru de partid fiind, eram obligaţi. Părinţii nu m-au dat la şcoală pentru că aveau pământ şi vite. Aşa era atunci”. “E o mare prostie să nu faci şcoală…” “M-am născut la Şipotele Sucevei (tot aici a văzut lumina zilei şi marele Ciprian Porumbescu), în 1936” ne spune cu blândeţe în glas dl Vasile Char, care şi-a clădit gospodăria pe pantele domoale ale cătunului Pohoniş, la o distanţă de 3 km faţă de centrul satului. Pe Maria, soţia, a… ochit-o undeva la Ulma. Cu ea duce o viaţă tihnită. A ajuns la Pohoniş pentru că mama sa avea pământ mult şi aici s-a stabilit. “Mi-a plăcut armata, la vânători de munte, pe schiuri. Eu am făcut-o la Miercurea Ciuc. Şi acum aş pleca în armată, pentru că am apreciat ordinea, disciplina şi respectul. Mă doare că azi tinerii nu mai fac armată. Mare păcat!”

Cătunul Pohoniş, aciuat pe pantele molcome ale Culmii Pohoniş (peste ea au trecut cândva tătarii şi, probabil, toponimul are legătură cu păgânii – Pogăneşti!) şi cuprinde 8 gospodării şi 30 de suflete. Până la marginea cătunului se poate ajunge şi cu maşina. De acolo, pe jos, cu rucsacul în spate sau cu mijloace hipo. Cu toate acestea, se poate croi o perspectivă a turismului rural.

“Nu există bătrâneţe, ci doar o vârstă a amintirilor” ni se destăinuie interlocutorul nostru. Şi are dreptate. La anii săi, cu părul pătat în alb, urcă muntele voiniceşte. În fiecare zi coboară la punctul de colectare cu două bidoane de lapte în spate, pentru ca produsul să ajungă la fabrică şi, mai apoi, să capete câţiva… cocoşei. Nu-i uşor. Are vreo 12 capete de bovine şi nu-i ajunge fânul. Orele 4 – 5 înseamnă deşteptarea.

Cam la 2 – 3 zile coboară în sat pentru aprovizionare. Multe produse alimentare, mai cu seamă cele lactate şi carnea, le obţine în gospodărie. Sucurile naturale şi ciupercile i le pun la îndemână pădurea şi pajiştile. N-are multă pădure, dar o taie cu simţ de… răspundere, “să mai rămână şi urmaşilor”.

Îşi aduce aminte că pe vremuri copiii erau foarte disciplinaţi şi respectuoşi. Astăzi, din varii motive, sunt altfel. A lucrat la pădure, la butini, 30 de ani, dar spune că pensia nu-i ajunge. Îl mai ajută subvenţiile. În gospodărie are tot confortul: curent electric, tv, radio, apă prin cădere, internet (de care beneficiază fiica, Valentina). Este un om realizat şi mulţumit. Să ne trăiţi mulţi ani, pan Vaseli!

 

prof. Aflorei Ion

© foto Valentina Char

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

„Bucovina, țară dulce”

„Bucovina, țară dulce
Mi-e un dor de nu-l pot duce;
De munți și văi,
Fete și flăcăi.
Căci fete, ca la noi frumoase,
Nu-s nici în locurile faimoase!
Bucovina, draga mea,
Ține-le, nu le lasa!
Și de flăcai grijă să ai,
La straine să nu-i dai!
Comoara Romaniei tu ești
Și mereu ne înveselești!
Bucovina, țara mea,
Ca tine nu e alta !”

Hannelore Photos

© text Diana Bol 

© foto Hannelore Photos

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Invitaţie pe Valea Brodinei

Un adevărat şi, poate, de vis traseu pe valea pârâului Brodina. In miez de Gerar, străbătând-o, este ceva mirific. Mi-am dat seama că „iarna nu-i ca vara!”. Gropile de peste vară, prin voia Domnului, au fost astupate cu omăt, încât maşina rulează cu mai bine de şaptezeci la oră. Vara-i altfel, cum spun drumarii, unde-i dâmb punem pământ, unde-i groapă punem apă! În anotimpul hibernal, pe valea Brodinei, defileu fără seamăn, es-te altfel. Molizii sunt îmbrăcaţi în straie de sărbătoare.

Scoala de la BRODINA DE SUS, localitate componenta a comunei IZVOARELE SUCEVEI

Ninge peste sufletele oamenilor adăpostiţi sub geana de pădure care-ţi fac cu ochiul şi te îmbie la munte. Te îndeamnă la plimbare pe potecile şi cărările înveşmântate în alb. Gerul de afară nu te poate ţine în casă. Tentaţia e mare. Sănii trase de cai ageri şi iuţi cu zurgălăi spintecă drumurile întortocheate ale Obcinelor. Ar-bori împodobiţi cu beteală albă străjuiesc drumul Brodinei şi la lumina împrăştiată de farurile maşinii steluţe albe de gheaţă lucinde îmbrobodesc traseul. Din loc în loc, când pe stânga, când pe dreapta drumului plin de nea, răzbate câte o luminiţă care trădează un ţinut plin de viaţă, cu oameni agitaţi, care înfrun-tă şi sfidează cele 23 de grade cu minus, care aleargă iute, fac cărări printre acareturi, văd de cele necuvântătoare din gospodă-rie se pregătesc pentru a întâmpina Naşterea Domnului. Este un trai mai aspru, cu reguli bine stabilite (şi nescrise), legi pe care omul muntelui le cunoaşte în amănunt şi la care ţine cu sfinţenie. Nu mai vorbim de faptul că în seara de Crăciun (pe stil vechi) uşa casei nu se mai… închide. Pentru că, colindătorii, de vârstă fragedă, îşi dau ghes la fereastra caselor pline de lumină spre a vesti Naşterea Domnului. Masa de Crăciun, potrivit unei datini străbune, încărcată cu 12 feluri de bucate de post, toate aşezate pe un strat de otavă peste care se petrece în semn de cruce o fundiţă roşie (toate, în semn de belşug), te îmbie la sfat şi vorbă. La toate se adaugă, mândria casei, un ţoi de afinată. Colindătorii, copii ai satului, sunt completaţi de colinda biseri-cească venită din adâncuri pentru a aduce în casele proaspăt văruite şi înmieresmate cu busuioc marea veste a Naşterii Mân-tuitorului. Sunt momente de bucurie, de împăcare, de facere de bine, de blândeţe şi de împlinire sufletească. Şi mai este ceva: colinda bisericească, constituită din tineri binevoitori ai satului, are, printre altele, şi menirea de a aduce un modest sprijin financiar pentru biserica satului. Toate se derulează într-un ritual ştiut numai de oamenii acestor locuri, păstrători ai tradiţiilor încrustate pe pecetea timpului.

Valea Brodinei, cu tot ce-i aparţine, mai ales iarna (dar şi vara), constituie atracţie turistică, un concert de… linişte, un îndemn către pitoresc şi tradiţie. Iată un motiv pentru care mai-marii noştri ar trebui să-şi arunce privirile spre aceste locuri încărcate de farmec şi frumos, oarecum necunoscute, dar, mâine, de bună seamă, de mare căutare.

 

prof. Aflorei Ion (articol ianuarie 2008)

© foto Iulio Naida

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Pădure, dragă pădure…

Mi-aduc aminte, cu ani în urmă, îmi povestea un veteran de război despre un pădurar aflat în prag de pensie. Vârstnic fiind şi bun cunoscător al „aurului verde” i s-a cerut, la masa festivă (şi… verde, pe deasupra), împănată cu cele vânătoreşti, să spună câteva cuvinte. La care, „împricinatul”, unul Tiron, a ridicat pălăria, şi-a îndreptat capul spre înalturi şi a rostit: „Pădure, dragă pădure, verde te-am găsit, verde te-am lăsat, dar puţin mai rară…”. Nu ştiu cât adevăr este în această zicere, dar adevărăciune, azi, este cât cuprinde…

Izvoarele Sucevei

Dacă stai la sfat cu oamenii satului, cu oamenii cu părul nins, afli lucruri nenumărate. Probabil, de aceea se zice că dacă n-ai bătrâni să-i cumperi…

Am avut bucuria de a sta la sfat cu domnul Gheorghe Starciuc, zis Iuri, născut prin 1933. A lucrat o viaţă la butini, în pădure (peste 36 de ani). A lucrat prin pădurile de la Semenciuc, Pojorâta, Falcău, Cârlibaba. Am înţeles că în lunile mai-iunie se tăia lemnul pentru coajă, care era folosită la dubitul pieilor din care se obţineau opincile. Lemnul cojit rămânea pe loc până toamna, când era transportat la fabrica din Pojorâta. Coaja de molid, amestecată cu cea de arin şi sare constituiau soluţia pentru dubitul pieilor, a celor de porc, dar şi a celor de la baranii bătrâni. Apoi, pieile se tăiau în bucăţi de 1-2 m şi se agăţau pe perete, la uscat. Opincile confecţionate din piei nu erau toate la fel. Unele aveau gurgui, un fel de vârf, mai ales pentru femei. Altele, aşa-zise „nemţeşti”, erau fără gurgui, cu partea din faţă plată, pentru ca bărbaţii care lucrau în pădure să nu se împiedice în cepuri.

Am mai înţeles că brânza de oaie se păstra în bărbânţe (vase din lemn, bine etanşate) şi apoi aşezate undeva în preajma casei, fiind acoperite cu cepuri, adică crengi de molid. În ziua de Crăciun brânza era excelentă.

Lemnul pentru construcţii se tăia în mod special în lunile martie – mai, perioadă în care, ne-a spus interlocutorul nostru, se obţine lemnul trainic. Lemnul pentru draniţă („doşche”) nu-l iei de oriunde, ci din locuri mai dosnice, mai umede. Molidul este ciocănit de câteva ori cu muchia toporului, îi afli… sunetul şi îţi dai seama dacă este sau nu bun pentru despicat. Iniţial, draniţa avea 2 m. Mai târziu a apărut draniţa de 80, 60 sau 40 cm. Pe vremuri, draniţa de pe casă „trăia” mai bine de 100 de ani. Secretul – fumul ajungea în pod şi întărea draniţa. Coşul nu trecea prin acoperiş.

Munca la pădure nu era deloc uşoară. Muncitorii dormeau în colibe din lemn, câte 15-20 de persoane. Se săpa o groapă de aproximativ 1 m care era acoperită pe margini cu cetină de molid, peste care se aşezau ţoalele ţesute de nevestele muncitorilor. În centrul colibei se aranja focul, „focul viu”, deasupra căruia era atârnat ceaunul, într-un cârlig, în care, pe rând, muncitorii pregăteau mâncarea. Din meniu nu lipseau brânza, huslinca, carnea, slănina. Găleţile din lemn pline cu apă erau aşezate în colibă. La 2-3 săptămâni, muncitorii mergeau acasă. Unii dintre ei obişnuiau să mai prindă şi câte un jder pentru blana căruia evreul oferea preţ de-o vacă.

Pe Gheorghe Starciuc l-au plăcut femeile. N-a stat în spital niciodată. „Mujdeiul de usturoi şi untura de porc erau folosite pentru tratarea multor boli. Doctor era cuptorul”. Dormeau pe cuptor din piatră şi lut, pe piele de oaie sau baran şi se acopereau cu… baraniţă! Aşa a fost cândva!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Mai aproape de cer

Călătorul ce zăboveşte câteva ceasuri ori înnoptează în casa de sub culmea de munte trăieşte o experienţă unică, neîntâlnită în cotidianul existenţei sale. Aerul ozonat îi încarcă plămânii, iar briza nocturnă cu miros de răşină îi dă o stare de beatitudine.

Izvoarele Sucevei _ mai aproape de cer

Grăbiţii nu înţeleg nimic din traiul munteanului singuratic; mulţi nu văd şi n-aud simfonia pădurii din acest adevărat “colţ de RAI” în care ierburile înalte ale fâneţelor sunt smălţuite cu margarete, parfumaşi şi sânziene. Spre miazăzi, peste şeaua Zubrâu, poţi admira chelia muntelui.

Lucina, cu pajişti sclipind în soare, deasupra pădurii, ca fruntea îngândurată a unui bătrân înţelept. Un astfel de înţelept şi un harnic muntean este Mihailo, care, la cele 84 de veri, de sub vârful Bobeicii coboară zilnic, la crăpatul zorilor, cu două bidoane de lapte în spate, distanţă de peste un kilometru pentru a-şi împlini menirea de crescător şi iubitor de animale. El urcă Golgota, cum îi place să–i spună muntelui sub care şi-a cladit casa, aşteptând să-i fie răsplătită munca. Bătrânul Mihailo, scrutând zările prin fereastra odăii, aşteapta, poate o zări pe vreuna din fete (că doar trei are), ce să-i întoarcă pologul proaspat cosit. Nici o nădejde, zările-s limpezi, iar muncile dau năvală şi-l scot din casă în căldura lui Cuptor. Deschide geamul şi arcuieşte acul vechiului pik-up de muzeu pentru a o asculta pe Vicoveanca. Se vede cât de mult îi place bătrânului Bucovina; o iubeşte ca pe ibovnica tinereţii! Zbârnâitul telefonului îl smulge din reverie şi Oana, nepoata, studentă în capitală, îi dă semnal că va veni la un grătar împreună cu gaşca, iar el care aştepta forţă de muncă la făcutul fânului se bucură că paşi tineri vor urca sub streaşina pădurii şi a bătrânei lui case. Nu-i bai, mai poate la coasă, ba chiar e-n fruntea tinerilor ce preferă coarnele motocositoarelor şi culesul hribilor din răcoarea pădurii, aducători de venituri mai lesnicioase.

Bătrânul Mihailo soarbe din licoarea trandafirie a lui Bachus şi gândeşte cu voce tare la iubirea tinereţii sale, Odochia, care la cei 79 de ani cât numără, albită la tâmple şi îndoită de povara vârstei, aleargă aproape ca-n tinereţe. Acum e pe claie, călcând chibzuit fânul, acum e în grădina din faţa casei, mângâind şi plivind legumele, acum e în bucătărie, pregătind masa de prânz. Te-ntrebi de unde atâta forţă! Muntele ascunde şi apără oameni cu calităţi deosebite, iar ei îl iubesc ca pe bunul cel mai de preţ. Nu l-ar părăsi pentru nimic în lume; rădăcinile lor sunt prinse sub lespezile lui de piatră.

Izvoarele Sucevei Vedere spre Bobeica

În zi de sărbătoare, Mihailo înhamă caii mărunţi şi iuţi şi, împreună cu Odochia lui dragă, coboară-n sat, părăsind pentru câteva ceasuri Golgota Bobeicii. Trece pe la casele fetelor, ca pe la gazde de seamă, apoi, în zgomotul cârciumioarei de la margiea drumului, dezbate chestiuni arzătoare cu neînţelegerea dintre Bălcescu şi Tehnicianu în prim plan. Nemulţumit că nu rezolvă nimic şi că întunericul învăluie împrejurimile îşi ia băbuţa, urcă-n faetonul de UE şi se îndreaptă spre muntele care este tot mai înalt şi muncile tot mai grele. În urmă-i cerul se acoperă cu nori plumburii şi coboară peste dealuri şi văi, peste molidişuri şi fâneţe, peste ape şi oameni. Parcă ceru-i mai aproape. Începe o ploaie liniştită şi binefacătoare ce revigorează iarba cu mirosuri ademenitoare dinspre Golgota bătrânului Mihailo, de sub culmea împădurită a muntelui.

 

prof. Aflorei Ion (articol 2007)

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Primar de altădată

Să fii în fruntea obştii şi să-i canalizezi destinele ani buni nu mi se pare treabă uşoară. Ioan Dariciuc, fiu al satului Izvor, comuna Şipotele Sucevei, dinainte de război, a fost primar al comunei în perioada interbelică şi după. Din motive obiective, nu a urmat cursuri ale unor şcoli înalte, dar, în schimb, a de-monstrat o şcoală a vieţii deosebită şi calităţi de a dirija treburile obştii apreciate de semenii săi şi nu numai.

Graţie eforturilor sale, între anii 1936 – 1939 a pus temeinicie staţiunii Izvor, pe bază de nămol, exploatat de pe terasa de 8 –12 m, în spaţiul din spatele căminului cultural. A fost staţiunea Izvor, cu restaurant şi încăperi pentru împachetări pe bază de nămol. Bătrânii spun că Şipotele Sucevei erau legate de Izvoarele Sucevei şi, mai apoi, peste pasul Bobeica, de satul Cârlibaba, de o linie ferată îngustă (un fel de ghezăş). În plus, ne povesteşte dl D. Chişciuc, în fiecare zi, un autobuz, pe un drum mai bun ca acum, asigura legătura între Cernăuţi şi Şipotele Sucevei – Izvoarele Sucevei. Drumul era mult mai bun! 25 de ani în fruntea primăriei de la Şipotele Sucevei era ceva la acea vreme. Primarul n-a avut timp de carte, dar era un gospodar cu nume. Staţiunea Izvor devenise proprietatea primarului. Se vindecau aici oameni veniţi chiar de la Viena. Oameni în straie huţule îşi primeau cu grijă musafirii. Bucatele puse pe masă erau dintre cele mai alese. Nu lipseau, de bună seamă, mămăliga de cartofi, tochitura şi, evident, la acea vreme, preparatele de vânat. Toate, pentru a da gust şi aromă, erau completate cu afinată, afinele fiind din abundenţă în zonă. Spaţiul din preajma staţiunii era iluminat din seară până-n dimineaţă. Probabil un generator de energie funcţiona fără pauză. Ne povesteşte nepoata primarului, Maria Marocico, născută la Ialovicioara şi înfiată de primarul Dariciuc la vârsta de 3 ani (1937). Pe Isidor, soţul ei, stins cu câţiva ani în urmă, l-a cunoscut când ducea de mâncare cosaşilor. Şi cum muncile fânului sfârşeau cu dans şi holercă, Isidor a pus ochii şi mâna pe Maria. Primarul Dariciuc şi-a continuat munca de om al obştii, a muncit mult şi a intervenit în modificarea frontierei în anii de după ’40, pentru că în intervalul 1940 – 1948, cu câteva întreruperi, graniţa cu fosta Uniune Sovietică s-a tot mutat. Şi primarul Dariciuc Ion a intervenit de fiecare dată. A aşezat hotarul cu sovieticii aşa cum a reuşit să-i convingă. Pentru că, dacă am priceput bine, i-a convins pe bolşevici cum trebuie. Se vede treaba că şi la un pahar, mai ales cu hoardele roşii!, se putea pune de-o linie de graniţă. Şi să ştiţi că aşa a fost! Primarul Dariciuc, indiferent ce-ar zice gurile rele, rămâne pentru satul Izvoarele Sucevei, cândva satul Izvor, cu Staţiunea Izvor, un om de frunte al satului, un primar adevărat, un om simplu, dar care a ştiut, cu puţină carte, să ducă înainte hăţurile obştii. Trebuie să-i mulţumim şi să-i oferim linişte sufletească şi şansa ca satul în care trăim să-i poarte numele.

Cred cu certitudine că dacă nu ar fi intervenit sovieticii cu frontierele lor arbitrare, staţiunea Izvor ar fi înflorit peste ani. Păcat!

prof. Aflorei Ion (articol 2007)

 

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

„Ploile de pe creştetul muntelui. Izvoarele Sucevei”

,,Izvoarele Sucevei – o comună din munţii Bucovinei” după cum se mândreşte autorul acestei cărţi, care este prezent în acest volum printr-o suită de 51 de articole, publicate de Ion Aflorei în ziarele ,,Crai nou”, ,,Tribuna învăţământului” şi în ,,Curierul ucrainean”.

Ploile de pe creştetul muntelui. Izvoarele Sucevei

 

Volumul este al şaselea tipărit în ultimii 7 ani; după „Crâmpeie de fapte şi vorbe din obârşiile Sucevei” a urmat continuarea, cu acelaşi titlu, apoi încă unul despre comuna Izvoarele Sucevei, unul despre comuna Moldova Suliţa, urmând apoi un altul despre Izvoarele Sucevei.

,,Întotdeauna m-a impresionat lumea satului. O lume mică, dar complexă, cu nenumărate labirinturi. Mă confund cu ea şi mă regăsesc în ea. Am încercat să înţeleg, să-i descifrez tainele. O lume care m-a inspirat şi m-a ajutat. Am descoperit oameni înţelepţi şi cu har de la care am învăţat multe. Mulţi dintre ei au o şcoală a vieţii impresionantă. Am înţeles că veşnicia s-a născut la sat. Ei au dezvoltat o adevărată… industrie ţărănească. Putem vorbi de o autentică civilizaţie montană.” Sunt cuvintele autorului, distinsul profesor Ion Aflorei, fost director al Şcolii Gimnaziale din Izvoarele Sucevei. Este crezul unui adevărat om, care s-a confundat cu viaţa sătenilor în mijlocul cărora a trăit; cu ei a împărtăşit bucuriile şi necazurile vieţii, cu timpul devenind unul de-al lor în totalitate.

Ori de câte ori avem prilejul, suntem obligaţi să facem apel la înţelepciunea populară, mai ales atunci când trebuie să vorbim despre oameni de excepţie şi faptele lor deosebite făcute numai în folosul comunităţii în mijlocul cărora vieţuiesc. În cazul de faţă, cel al profesorului Ion Aflorei, putem spune că proverbul românesc ,,Omul sfinţeşte locul” se confirmă pe deplin.

Prof. Ion Aflorei n-a rămas dator plaiurilor natale, dar le spune ,,plaiuri pe care am fost altoit”, fiindcă acestea l-au primit cu braţele deschise şi cu multă dragoste. Iar el le-a slujit cu credinţă timp de câteva decenii, împreună cu întreaga sa familie. Dovadă este întreaga sa activitate pusă în slujba învăţământului, culturii şi a satului. Oamenii îl iubesc, dar diriguitorii învăţământului se pare că nu apreciază dragostea sătenilor şi nici pasiunea pentru învăţământ, care arde ca o flacără nestinsă în sufletul unui om. Atunci, singura răsplată pentru un om, deşi el n-o cere, este numai dragostea pe care ţi-o arată şi cu care te înconjoară sătenii…

Întreaga sa pricepere didactică ne-a demonstrat-o prin lucrarea de specialitate ,,Izvoarele Sucevei, o comună din munţii Bucovinei”. În celelalte cărţi, autorul îşi prezintă comuna, oamenii săi, cu preocupările lor zilnice, fie ele cetăţeneşti, sociale, culturale, de educaţie sau economice. Nimic n-a scăpat ochiului vigilent al autorului, iar el accentuează asupra armoniei statornicite între oamenii locului.

În cea mai recentă carte, „Ploile de pe creştetul muntelui”, Editura Accent Print, Suceava, 2012, autorul înmănunchează articole pe care le-a publicat în ultimii 12 ani.

Citind manuscrisul, am fost profund impresionat, chiar de la început, de însemnarea de pe prima pagină: „Dedic aceste gânduri şi rânduri nepoţilor mei, Vasile şi Ioan, alături de care, cu răbdare şi pasiune, la lumina împrăştiată de stelele de deasupra capului şi de trosnetul lemnelor de la gura sobei, cu parfumuri de răşină şi miros de molid, în lumea molcomă şi blândă de la obârşiile Sucevei, am început a le aşeza în pagină”.

Parcurgând articolele incluse în volum, cititorul va constata că eminentul cadru didactic care este Ion Aflorei e preocupat de situaţia actuală a învăţământului românesc, în general, şi de cel din comuna sa, în special; dar şi de soarta sa viitoare, de ceea ce se întâmplă în satul său sub toate aspectele: social, economic, cetăţenesc, cultural, de culegerea, tezaurizarea şi valorificarea creatoare a folclorului şi etnografiei specifice românilor, dar şi ale altor etnii.

Cartea se citeşte cu multă plăcere şi interes, articolele fiind prezentate cronologic, iar cititorul devenind, cred, din ce în ce mai interesat să afle noi şi noi lucruri despre comunitatea din Izvoarele Sucevei.

Toate articolele sunt interesante, dar suntem siguri că cititorul se va apleca mai mult asupra capitolului denumit sugestiv ,,Vorbele-s vorbe”. Aici, autorul, cunoscut şi el ca un om foarte hâtru, restituie vorbe izvorâte din propria înţelepciune, culese de la săteni sau adaptate. Nu e singurul context ce devine argument pentru afirmaţia că prof. Ion Aflorei este un adevărat şi talentat cronicar al vremurilor actuale.

Multe articole sunt ilustrate cu câte-o fotografie, câteva chiar şi cu desene, ceea ce le face mai interesante. Emoţionante sunt rândurile în care evocă personalităţi ale învăţământului din sat: Eugen Dulgher, Dimitrie Cotelban, Domnica Cotelban. Cu admiraţie, evlavie chiar, dar şi cu emoţie îşi evocă înaintaşii, ceea ce-i face cinste.

Tehnoredactarea a fost realizată chiar de autor, fotografiile, de arhitecta Ioana Iulia Aflorei, fata lui, iar coperta, de Anca Măgurean, conţinând un grupaj de patru fotografii foarte sugestive.

Toate cele notate mai sus cred că-l vor face pe cititor să se aplece cu interes asupra paginilor acestei cărţi, adevărat document despre viaţa acestei localităţi de munte, „o comună din munţii Bucovinei”, peste care bunul Dumnezeu revarsă cu dărnicie ploile dătătoare de viaţă, dar şi har asupra oamenilor săi, aşa cum a făcut-o şi cu Ion Aflorei, autorul acestei cărţi.

 

prof. GH. DOLINSKI (articol publicat in http://www.crainou.ro)

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Veceorneţi

Veceorneţi, adică la şezătoare. Noaptea lungă de iarnă era… scurtată de femeile satului. Pentru că gospodinele îşi dădeau întâlnire în casa uneia dintre ele. Lumina difuză a lămpilor aşezate fie pe pereţi, fie în tavan asigura condiţii pentru începerea lucrului şi asta se întâmpla după lăsarea întunericului.

Bucovina

Bucovina

Războiul de ţesut era la loc de frunte, chiar dacă toată lumea satului promova… pacea şi liniştea. Unele torceau, altele împleteau sau coseau. Fiecare făcea câte ceva. Mi-aduc aminte, copil fiind, cum, în serile de iarnă sau de vară, în ţinutul Neamţului, se adunau fetele în casa celei de măritat pentru a coase batistele care trebuiau oferite vătăşeilor. La Izvoare, nu lipsea cântul, evident, în grai huţul. Era o cale de a lucra în comun, un fel de schimb de experienţă, de împrumuturi de modele, de „perfecţionare”. Se lua… pulsul satului. Aici aflai cine se mai însoară, care se mărită, ce mai este nou pe la prăvălie. Era o lume molcomă şi blândă. Pentru că suntem într-un sat din inima Bucovinei şi de margine de ţară, cu o viaţă doar aparent liniştită care poartă pecetea unei anume asprimi, a unei tradiţii adânci, dar şi a tumultului ultimelor vremi…

Desprinse parcă dintr-un tablou al vieţii interne cu fâneţe multicolore, covoarele ieşite din războiul de ţesut împodobeau „casa de zi“ şi „casa de oaspeţi” (casa mare). Toate aveau o anume cromatică şi simbolistică.

Mai târziu, după ce rânduiau vitele în gospodărie, îşi făceau apariţia bărbaţii. Unii aveau sub braţ vioara, tilinca sau acordeonul şi în traistă butâlca cu holercă. Aveau haz şi aerul din încăpere devenea mai vesel (informaţie orală Eudochia Mechno, 84 ani). Gazda, primitoare, de altfel, punea o gustare, scotea din bujarniţă o bucată de cubasa (cârnaţi), brânză bătută şi o roată de mămăligă de cartofi scoaptă pe plita mare deasupra căreia se odihneau copiii şi bătrânii. Zbârnâia vioara, dar şi mâinile femeilor alunecau pe… corzile războiului de ţesut. Se mişca şi mărul lui Adam sub care aluneca cu simţ de… răspundere holerca. Ni-meni nu stătea degeaba. Nu lipseau snoavele şi istorioarele. Fiind şi tineri, se mai punea de-o nuntă. Aşa că gospodarii trebuia să vadă de teşcherea şi să pregătească săniile pentru a duce mireasa la mire. Aşa era! Se vede că oamenii mai aveau şi zile libere la acea vreme!

 

prof. Aflorei Ion

© foto Anca Magurean

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

De Bobotează, pe stil vechi

Duhul lui Dumnezeu pluteşte deasupra apelor. De Bobotează, apele râului Iordan o iau spre amonte. Sfinţirea apelor, a caselor, a gospodăriilor este aşteptată de oamenii satului din acest căuş de munte cu pioşenie şi rugăciune. Aproape toţi locuitorii participă la slujba de Bobotează şi, mai apoi, la sfinţirea apei în albia Sucevei. 

Peisaje 2 izv

Cu o zi înainte, gospodarii obştii se îngrijesc de ridicarea Crucii din gheaţă. În 1954, preot Mihailevschi Ion, Stasiuc Toader, Moţco Pantela, Leiba Gh. au clădit prima cruce de gheaţă după război (informaţie orală, Stasiuc Ion, pensionar tânăr, 18 ani!, născut la 29 februarie 1940).

Pe vremuri, gheaţa se tăia cu toporul şi mai apoi, pentru a-i se da forma dorită, se folosea joagărul. Carevasăzică, crucea de gheaţă are vechime în zonă. Ridicarea ei a fost întreruptă de comunişti în anumite intervale, să… nu strice apa. Crucea era împodobită cu ramuri de molid, cum, de altfel, se întâmplă şi astăzi.

Ajunul Bobotezei înseamnă post şi rugăciune. Se pregăteşte masa ca în ajun de Crăciun, cu bucate de post: hribi, mazăre, cartofi, bob, sarmale, grâu, vin şi altele. Preotul paroh trece pragul fiecărei gospodării şi aduce aghiazma mare, care este o binecuvântare pentru toată suflarea satului, agheasmă care trebuie luată 8 zile la rând pe nemâncate. Cu ani în urmă, gospodina aşeza pe crucea preotului un fuior de in sau cânepă (Povismo). În straie tradiţionale, la slujba de sfinţire participă şi tineri călăreţi.

Fetele care cad de Bobotează se mărită… potrivit obiceiului. N-am aflat nimic despre cavaleri. Opt zile de la Bobotează nu se spală rufele la râu. Cu ani în urmă, rufele se spălau la râu, indiferent de anotimp. Iarna, chiar dacă temperaturile erau negative, folosind o ulcică cu apă fierbinte, femeile spălau rufele în albia râului. Pentru că a doua zi este marea sărbătoare a Sfântului Ioan, cei care poartă acest nume aflau în prag de dimineaţă, undeva la poartă, un „buhaş”, adică un brăduţ împodobit care ascundea şi un cadou, ataşat la o prăjină de 9-10 m, ceea ce însemna că sărbătoritul trebuia să invite vecinii, prietenii la masă şi la un păhărel de voie bună. „La mulţi ani!”

Şi, uite aşa, s-a încheiat ciclul sărbătorilor de iarnă, cu bună dispoziţie şi împăciuire. Şi cu poftă de muncă!

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Azi sarbatorim Boboteaza pe stil vechi!

Azi sărbătorim Boboteaza pe stil vechi!

Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.  🙂

Izvoarele Sucevei Boboteaza 2013  (2)

© Lacramioara Slusarec​

©   Lacramioara Slusarec​

12523046_804857306291160_5068697220417828816_n

© Lacramioara Slusarec

Izvoarele Sucevei Boboteaza 2013  (3)

Ionela Pentelenciuc

© Ionela Pentelenciuc

© Elena Penteleiciuc

© Elena Penteleiciuc

Izvoarele Sucevei Boboteaza 2013  (1)©  foto Georgeta Zaiet

© film Irimie Florin

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Fel de fel …

Toată lumea este un fel de fel. Toate-s, cumva, pe dos. Fel de fel.

Iarna cari gunoiul în grădină, îl împrăştii pe câmp. Este un fel de fel; primăvara, pui cartofii în pământ, plantezi legumele, pui la punct solarul. Rânduieşti animalele în toloacă şi, când te uiţi bine, totu-i fel de fel. Vara, scoţi coasa de la… naftalină, îi dai o bătaie bună şi un ascuţiş potrivit şi te bagi în brazdă. Toamna, pregăteşti cu temeinicie sapa, dacă nu eşti jurat pe ea! (aşa cum a păţit vecinul meu…), o iei subsuoară şi cauţi tuberculii. Fel de fel. Dacă ai pomi, iei scara, te urci în ei şi cauţi… fel de fel. Culegi prune pentru magiun, culegi mere pentru compot, culegi fel de fel. Important e să te învredniceşti. Panere sunt cât încape. Important e să ai ce pune în ele! Toamna pleacă şcolerii la fel de fel de şcoli. Fiecare le termină într-un fel sau altul. Ai noştri, Slavă Domnului, până acum le-au sfârşit bine. Mai este clasa pregătitoare (unii îi zic zero!), tot un fel de fel. Aşadar, dacă facem ochii roată, vedem fel de fel!

Imagine

prof. AFLOREI Ion

Imagine surprinsa la Muzeul scolii Izvoarele Sucevei

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

STAREA VREMII

STAREA VREMII:  La Izvoare râde soarele, râde și-și arată dinții de parcă ar poza pe coperta unei reviste, dar cand soarele e cu dinți, mercurul din termometre leșina și dă cu minus. Eh, bine că e soba caldă, bine că încă e sarbatoare și bine ca avem internet.

Izvoarele Sucevei

 

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Paşi spre înainte

Un dascăl de excepţie, pentru care am tot respectul şi recunoştinţa, umbla cu multe întrebări cheie.

Făcând un pas, unul singur, fie dinspre Polul Nord, fie dinspre Polul Sud, în ce direcţie te îndrepţi? Răspunsul pare simplu: spre Sud şi, respectiv, spre Nord. Dar dacă mai faci câţiva paşi? O iei în toate direcţiile. Noi în ce direcţie o luăm, pentru că ne trebuie una singură! N-o putem lua înspre mai multe zări. Ne-am putea rătăci. Un lucru e sigur: pornim la drum. Anul vechi şi-a făcut treaba, aşa cum a ştiut, Anul Nou, suit în trăsură proaspăt unsă, o ia pe cale. Ne înarmăm cu armele înţelepciunii, ale gândurilor bune, ale muncii şi ale încrederii. Dacă ne vom conduce după preceptul „Sus cu munca să n-ajung la ea!”, şansele de câştig vor fi minime. Paşi mărunţi şi iuţi, numai că mai avem nevoie şi de un… ghiont, sub formă de ajutor, dar nu în sensul de prima la… dreapta şi sporuri de toate felurile.

Crăciunul a trecut, cârnaţii s-au cam terminat, toba am bătut-o şi-o luăm de la capăt. Dacă punem două capete cap la cap înseamnă că pornim la drum. Ce mai la deal la vale, să ne fie drumul bun şi un 2013 cu sănătate şi spor în toate!

Imagine

prof. AFLOREI Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

La cumpăna dintre ani

Trecerea anilor înseamnă şi momente de cumpănă. Clipe de aducere aminte. De regulă, punem toate cele pe cântar. Cântărim ceea ce a trecut, cu bune sau cu rele. Pentru că, fără vrerea noastră, sunt şi mai puţin bune. Ce-am învăţat din anul care dă să apună? Am muncit destul? Ce fapte am lăsat în urmă?

Unde se duc anii?, mă întreabă un nepot. Poate se duc pentru că şi-au făcut treaba, se scurg în lumea lor. Dar de ce vin alţii?, continuă acelaşi nepot. Pentru că au de lucru, pentru că vor să ne dea poveţe şi să să ne arate drumul spre mâine. Un drum pe care nu-l ştim, dar vrem să-l urmăm… Anii au rostul lor, noi îl avem pe al nostru. Ni-i hărăzit, ni-l facem! Poate că nici noi nu ştim. Când bate la uşă cum-păna dintre ani, toţi ai satului, adunaţi dinspre cele colţuri ale rotundului ţării, îşi dau mâna. Mămăliguţa de cartofi şi tochitura stropită cu horiucă molcuţă mângâie aerul din casă. Îşi cer iertare, îşi urează unul altuia sănătate, voie bună şi împliniri. Copiii şi nepoţii adunaţii în jurul mesei cu bucate aburinde îndeamnă la veselie şi bună voire. Ce bine ar fi dacă am urma exemplul lor! Nu i-am văzut nicicând supăraţi sau încruntaţi. Colindele de sărbători, toate, ne îndeamnă să fim mai buni, mai îngăduitori, mai iertători şi mai milostivi. La cumpăna dintre ani primează lista de priorităţi pentru mâine. Este o listă bogată. La mulţi ani!

Detaliu din candelabrul sculptat din Biserica Sf. Ilie din Izvoarele Sucevei Bucovina.

prof. AFLOREI Ion

Copyright foto: Anca Magurean

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Copil harnic sunt şi eu

Munca ne obişnuieşte să ascultăm de cei mai buni decât noi şi să învăţăm de la ei să devenim mult mai buni decât suntem. Omul care munceşte se aseamănă cu Dumnezeu, Creatorul lumii.

Îmi place să muncesc, să îmi ajut semenii de fiecare dată când am ocazia. Cea mai mare plată pe care o primesc este zâmbetul de pe buzele aproapelui şi cuvântul „mulţumesc”.

            Moisa Gheorghe, cls. a VIII-a

Scoala generala cu clasele I – VIII Izvoarele Sucevei

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Aniversare 514

“Actul de naştere” al satului este semnat la data de 17 noiembrie 1501, într-un hrisov de-al lui Ştefan cel Mare, în care se consemnează că “populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi de oi, precum şi cu stânăria” (Em. Grigorovitza, „Dicţionarul Geografic al Bucovinei”, 1908), prin care se confirmă ca proprietate a Mănăstirii Putna.

Satul Izvor făcea parte din comuna Şipotele Sucevei, fiind, ani de-a rândul, din 1775, sub ocupaţie austriacă. Exploatarea pădurilor a devenit o activitate prosperă pentru localnici şi, în acelaşi timp, o sursă de venituri. La Şipotele Sucevei a fost înfiinţată prima şcoală parohială, sub preotul paroh Iraclie Porumbescu. La Şipotele Sucevei s-a născut marele compozitor Ciprian Porumbescu. Şi mai apoi, la vârsta de 6 ani, aici nefiind şcoală în limba română, Ciprian a fost înscris la Stupca, azi Ciprian Porumbescu. Vara, se adunau la Şipote şi pianişti veniţi din Olanda. Mi-aduc bine aminte, prin anii ’83, pornind pe urmele marelui compozitor, profesorii de muzică din judeţ au poposit la Izvoarele Sucevei. După o masă bine-venită, şi-au scos instrumentele şi au cântat „Crai nou”. M-au cutremurat, m-au impresionat…

Anii au trecut, comuna a început să se dezvolte, s-au înfiinţat mori pe bază de apă, gatere. În perioada 1936-1939 s-a dezvoltat staţiunea Izvor, pe bază de nămol. Se spune că aici veneau la tratament şi persoane de la Viena. A sosit fatidicul 1940, care a rupt comuna în două, a ciuntit ţara şi a rezultat comuna Izvoarele Sucevei. Staţiunea, care ar fi putut asigura un nume satului, a intrat în lumea… amintirilor. Cărţile poştale şi bătrânii mai amintesc de ea. Azi, comuna are în componenţă trei sate în jurul cărora gravitează 17 cătune. Sunt locuri molcome, din inima Bucovinei şi de margine de ţară, cu o viaţă doar aparent liniştită pentru că, în fapt, ea poartă pecetea unei anume asprimi, a unei tradiţii adânci, dar şi a tumultului ultimelor vremi…

prof. AFLOREI Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

GOSPODĂRIA ŢĂRĂNEASCĂ LA IZVOARELE SUCEVEI

Structura, evoluţia, numărul şi funcţiile construcţiilor din gospodăria tradiţională, precum şi dimensiunile construcţiilor şi materialul de bază au fost determinate de factorii naturali şi social-istorici.

     Gospodăria păstrează elemente care demonstrează vechimea populării. Tipul agricol-pastoral de gospodărie a fost impus de ocupaţiile de bază ale locuitorilor. Dăinuirea huţulilor în spaţiul geografic de care ne ocupăm a generat un anumit specific, ca urmare a condiţiilor de muncă şi de viaţă, ca urmare a ariei de provenienţă a influenţelor.
      Existenţa drumului străvechi care urca pe valea Sucevei, de la Vicovu de Sus, Ulma, Lupcina şi până la Izvoarele Sucevei, iar de aici, peste pasul Izvor, către valea Moldovei, cu posibilităţi de legătură cu zonele Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, indică contactele şi schimburile pe care populaţia de aici le-a întreţinut cu aşezările vecine. În felul acesta, s-a produs un schimb continuu şi consistent de valori materiale şi spirituale. Tipul tradiţional de casă, prin dispunerea locuinţei şi a acareturilor (grajd, şură şi anexe), sugerează imaginea unei mici întărituri, ceea ce ne duce cu gândul la vremuri demult apuse. Este «gospodăria cu ocol». Evident, acest aspect este azi mult estompat.  „Se poate spune că gospodăria cu ocol, atât de răspândită în Obcinele Bucovinei, îşi are originea în aşezările dacice fortificate, reprezentând conservarea la o scară mai redusă a acestora” (I. Iosep, D. Paulencu, 1986-1987). La huţuli, “gospodăria cu ocol” nu are patru laturi ca la români şi germani, ci o formă neregulată. Relaţia dintre economic şi funcţional este lesne de observat în gospodăria tradiţională. Pentru că ocupaţia de bază a locuitorilor era, şi este, creşterea animalelor, ansamblul gospodăresc era dominat de construcţii destinate adăpostirii animalelor şi depozitării furajelor. Astfel, grajdurile şi şurile au dimensiuni mari (şi astăzi), cu acoperiş relativ înalt, în două sau patru „ape” (table). Bârnele sunt rotunde sau cioplite. Acoperişul (din draniţă) este înalt pentru ca podul grajdului să adăpostească cât mai mult fân pentru iarnă, dar şi pentru ca apa de ploaie şi zǎpada sǎ se scurgǎ/sǎ alunece cât mai repede, iar draniţa sǎ nu putrezeascǎ. În orice gospodărie locul central îl ocupă locuinţa (casa). Amplasarea locuinţei într-un anumit loc nu este întâmplătoare. Erau preferate locurile cu expoziţie favorabilă faţă de soare (sudică), slab înclinate, fără exces de umiditate şi fără riscul producerii  proceselor geomorfologice negative. De asemenea, una dintre condiţii era sursa de apă, care trebuia să fie cât mai aproape. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea (şi chiar mai târziu), locuinţa avea dimensiuni mici, casa monocelulară. Materialul de construcţie folosit era lemnul. Bârnele de molid, iniţial rotunde, încheiate «stâneşte», se aşezau pe tălpi (bârne groase, cioplite), iar acestea se clădeau pe o temelie de piatră (de râu sau smulse din versant), cu rolul de a proteja casa de umezeală şi a-i asigura trăinicie. Mai înainte, doar la colţurile casei se aşezau bolovani mari. Pe temelie se aşează talpa („pidvalina”). La pereţii caselor vechi se foloseau bârne groase, rotunde, necioplite (o bârnă de 50 cm în diametru). În atare situaţie, pentru a înălţa un perete erau necesare doar 5 bârne (P. H. Stahl, P. Petrescu, 2004). Mai târziu, s-au folosit bârne mai subţiri. Spre sfârşitul veacului XIX bârnele se ciopleau pe una sau pe amândouă părţile Acoperişul, de regulă, în «patru ape»,, foarte înclinat, la casele «bătrâneşti» este din draniţă. În «apa» din faţă se practică 1-2 gemuleţe (cahle sau fumǎriţe), cu rolul de a asigura evacuarea fumului, pentru că hornul nu ieşea, prin acoperiş, în exterior. Cahlele constituie un element distinctiv faţă de casele româneşti Ca un alt element de amănunt specific trebuie remarcat că streşinile sunt joase, iar «apa» din spatele casei cobora aproape de pământ. Interiorul casei nu «se ungea» (tencuia). Abia mai târziu s-a folosit varul, dar şi atunci tavanul, cu cele 4-5 grinzi, rămânea cu lemnul aparent, lucru care poate fi observat şi astăzi la multe din casele vechi locuite. Trebuie subliniat că atât bârnele, cât şi căpriorii şi draniţa erau prinse cu cuie de lemn. «În aşezările huţule, toate casele au spre exterior lemn aparent. Cele vechi aveau lemn aparent şi în interior. În niciunul din satele româneşti nu ne-a fost atestată tehnica construcţiei locuinţelor din jumătate de trunchi de brad » (T. Bănăţeanu, 1975).
               Gospodăria tradiţională, la Izvoarele Sucevei,  cuprinde următoarele încăperi:
               Casa de zi („hata”) îndeplineşte funcţia de bucătărie, în care se găsesc vatra, hornul şi cuptorul. De fapt, în această încăpere se desfăşoară cea mai mare parte a vieţii. Îndeplineşte şi funcţia de dormitor, precum şi cea de bucătărie;
Imagine
Vatră: plită, cuptor şi sobă
               Casa mare („faina hata/veleca hata”) serveşte la primirea oaspeţilor sau a peţitorilor. Aici se află lada de zestre;

               Tinda („horoame”) este situată între cele două camere.
«Apa» din spatele casei cobora aproape de sol şi forma ceea ce localnicii numesc «coleşnea» (adăpost pentru oi).
            Partea din faţă a casei este prevăzută cu prispă («ganoc»), cu portiţă susţinută de stâlpi înfloraţi. În jurul locuinţei, în afară de grajd şi şură, gravitează acareturile:
           Oborocul (fânarul) serveşte la depozitarea fânului. Uneori, fânarul este amplasat în mijlocul fâneţei;
           Cămara pentru alimente şi haine (numită aici „clichi” sau „comora”) are dimensiuni relativ mici. Cămara poate fi inclusă în planul casei sau este ridicată în ogradă, separat;

Imagine

Blidar surprins în cătunul Hrobi

            Vatracul (o încăpere de aproximativ 2/2 m) serveşte la prepararea caşului şi, iarna, la afumarea porcului;

            Magazia pentru lemne şi unelte agricole;

             Pivniţa adăposteşte cele necesare pentru iarnă (murături, cartofi, conserve);
             Fântâna („cherneţea”).
              Revenind la locuinţă, trebuie subliniat faptul că interiorul este organizat judicios. Cuptorul masiv, cu vatră, este sursa de căldură. Pe cuptor se puteau odihni copiii şi bătrânii. Deasupra cuptorului se ridică hornul. Lângă cuptor sunt aşezate poliţe („poleţea”) şi blidare, unde se păstrează vase folosite la prepararea şi pregătirea mâncărurilor.
                 Laviţele („laveţea”), acoperite cu ţesături de lână, se aflau în preajma cuptorului. Alături, se aşează patul („lujko/postil”). În partea opusă este loc pentru masă („stiu”) şi câteva scaune („crislo/stoleţ”). În colţul de lângă uşă sunt dulăpioare şi rafturi pentru vase.
               Pereţii erau împodobiţi cu lăicere şi scoarţe. Peretele dinspre masă era ocupat de icoane. Toate piesele care mobilează ”camera de zi” ocupă un anume loc, o poziţie precisă. În toate casele vechi (Motoveleţ V., Habur Nastasia, Serediuc Ion), între cuptor şi perete se montează o prăjină lungă („jertca”), care serveşte la atârnatul şi uscatul hainelor.
              Pe jos, se folosea lutul; podeaua din scânduri a apărut mai târziu.
              Demn de subliniat este îngrăditura gospodăriei, din garduri masive (bârne groase), aşezate orizontal şi acoperite cu două rânduri de draniţă. Iată un alt element caracteristic pentru gospodăriile cu ocol. Gardurile care împrejmuiau proprietatea erau din «răzlogi», rezultaţi din despicarea lemnului rotund. Un loc important în cadrul gospodăriei îl ocupă curtea („podvirea/ograda”). Grădina („horod”), deşi mică, este prezentă în fiecare gospodărie. Plantele cultivate, prin producţiile lor, acoperă doar în parte necesarul familiei: usturoiul (”cisnok”), ceapa („ţibuli”), varza („kapusta”), sfecla roşie („svekla),  pătrunjelul („petruşka”), macul („mak”), bobul („bib”), morcovul („morkva”). În faţa casei, fetele şi gospodinele etalau straturi cu flori multicolore.

sursa: „IZVOARELE SUCEVEI o comunǎ din munţii Bucovinei”- Studiu monografic, Editura Accent Print, Suceava (2009) – autor Aflorei Ion

Povestea Noastra

http://www.autentici.ro

LINK articol: http://www.autentici.ro/oameni/ioana-afloarei-si-mirela-pirvu.html

„Am descoperit de curand o pagina de facebook Bucovina te iubesc, care ne-a incantat cu privirea. Asa ca am luat legatura cu autorii si am aflat ca sunt doua fete simpatice si dornice de a impartasi lucruri frumoase prin proiectul pe care  il coordoneaza. Iata si interviul cu Ioana Aflorei si Mirela  Pîrvu.

1. Spuneti-ne mai multe despre voi si initiativa voastra cu proiectul ” Bucovina te iubesc”, de la ce a pornit mai exact?

-Suntem o echipa de 2 studente care ne dorim să promovam o alta Bucovina, o Bucovina pe care putin o cunosc. Fiecare are o  dragoste aparte pentru locurile natale si pentru zona din care se trage. Indiferent ca ne intoarcem sau nu de unde am plecat, locul in care ne-am petrecut cei mai lipsiti de griji ani din viata ramane intotdeauna un loc magic. Si copilaria in Bucovina parca e altfel, parca e mai autentica, traditiile parca  sunt mai vii. Asa ca ne-am gandit cum ar fi sa aratam si altor oameni putin din ce inseamna Bucovina pentru noi.

2. Ce va propuneti sa realizati cu acest proiect? Care e mesajul pe care-l transmiteti?

-Vrem sa aratam ca Bucovina nu inseamna doar manastiri si biserici, nu este o regiune istorica pierduta asa cum cred multi. Bucovina înseamna şi oameni frumosi si harnici, inseamna daruire si traditie. Trebuie sa avem grija de ce ne-a mai ramas si sa invatam sa  cunoastem mai bine.

3. Ce ati descoperit de cand ati initiat proiectul.  Care sunt cele mai frumoase reactii?

-Am descoperit ca avem multi iubitori de Bucovina. Am observat cu bucurie ca postarile noastre au impact si reusesc sa atinga sufletele oamenilor, a celor de aici, a celor plecati peste hotare, dar si acelora care inainte nu stiau mare lucru despre Bucovina.  Si  cele mai frumoase reactii au fost cele in care primeam mesaje si comentarii in care scriau din inima “si eu te iubesc, draga Bucovina” .

4. Ce bucurii simtiti in urma desfasurarii proiectului?

-Satisfactiile sunt de ordin sufletesc. Cand vedem ca oamenii impartasesc aceeasi pasiune cu noi si urmaresc cu atentie fiecare postare nu poate decat sa ne bucure.

5. Unde va pot gasi cei interesati de voi?

-Ne puteti gasi pe pagina “Bucovina te iubesc” (link: http://www.facebook.com/BucovinaTEiubesc) si pe pagina: Izvoarele Sucevei Bucovina pe care le “crestem” cu mult drag!

link: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiDinBUCOVINA

blog: https://izvoarelesuceveibucovina.wordpress.com/

Totul e din dragoste pentru Bucovina – “Bucovina te iubesc!”

Ioana  Aflorei  –  Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” Bucuresti -aflorei.oana@yahoo.com

Mirela Pîrvu    – Universitatea Babes-Boliay Cluj – mireille.pirvu@gmail.com

Multumim si mult spor in continuare!:)

© 2012 – Autentici.ro All rights reserved”