Boboteaza pe stil vechi

Duhul lui Dumnezeu pluteşte deasupra apelor. De Bobotează apele râului Iordan o iau spre amonte. Sfinţirea apelor, a caselor, a gospodăriilor este aşteptată de oamenii satului din acest căuş de munte cu pioşenie şi rugăciune. Aproape toţi locuitorii participă la slujba de Bobotează şi, mai apoi, la sfinţirea apei în albia Sucevei. Obârşiile Sucevei înseamnă un început. Aici, într-un spaţiu binecuvântat, se naşte râul Suceava, care avea să-şi împrăştie numele într-un ţinut întreg. Pe malul acestei ape molcome, uneori învolburată, azi acoperită cu un strat protector de gheaţă, a… răsărit Crucea de Gheaţă, împodobită frumos cu molizi. Este un fel de împreunare a cerului cu pământul.

În Ajun, gospodarii satului, uniţi în gând şi tradiţie, au ridicat Crucea de Gheaţă. În 1954, preot Mihailevschi Ion, Stasiuc Toader, Moţco Pantela, Leiba Gh. au clădit prima cruce de gheaţă după război (informaţie orală, Stasiuc Ion, pensionar tânăr… 18 ani!, născut la 29 februarie 1940). După slujba săvârşită la Biserică, alaiul se îndreaptă spre Crucea de Gheaţă. Se aude chiraleisa. Cai cu canafi şi zurgălăi încălecaţi de tineri îmbrăcaţi în straie naţionale se postează în fruntea alaiului. Corul din Câmpulung Moldovenesc, prin glasurile cristaline, parcă a făcut să se dezgheţe apele din gerul Bobotezei şi să ne umple inimile de bucurie şi frăţietate.

Pe vremuri, gheaţa se tăia cu toporul şi, mai apoi, pentru a i se da forma dorită, se folosea joagărul. Care va să zică, crucea de gheaţă are vechime în zonă. Ridicarea ei a fost întreruptă de comunişti în anumite intervale, să… nu strice apa. Crucea era împodobită cu ramuri de molid, cum, de altfel, se întâmplă şi astăzi. Apele cerului se împreunează cu cele ale pământului. Sunt momente de armonie, înălţare şi mulţumire.

Ajunul Bobotezei înseamnă post şi rugăciune. Se pregăteşte masa, ca la Crăciun, cu bucate de post: hribi, mazăre, cartofi, bob, sarmale, grâu, vin şi altele. Preotul paroh Valentin Petru Ardelean trece pragul fiecărei gospodării şi aduce aghiazma mare, care este o binecuvântare pentru toată suflarea satului, aghiazmă care trebuie luată 8 zile la rând pe nemâncate. Cu ani în urmă, gospodina aşeza pe crucea preotului un fuior de in sau cânepă (Povismo). În straie tradiţionale, la slujba de sfinţire participă şi tineri călăreţi.

Majoritatea covârşitoare a populaţiei este de sorginte ucrainean-huţulă, vieţuitori cu rădăcini adânc înfipte în glia satului.

Fetele care cad de Bobotează se mărită, potrivit obiceiului. N-am aflat nimic despre… cavaleri. Opt zile de la Bobotează nu se spală rufele la râu. Cu ani în urmă, rufele se spălau la râu, indiferent de anotimp. Iarna, chiar dacă temperaturile erau negative, folosind o ulcică cu apă fierbinte, femeile spălau rufele în albia râului. Pentru că a doua zi este marea sărbătoare a Sfântului Ioan, cei care poartă acest nume aflau în prag de dimineaţă, undeva la poartă, un „buhaş”, adică un brăduţ împodobit care ascundea şi un cadou, ataşat la o prăjină de 9 – 10 m, ceea ce însemna că sărbătoritul trebuia să invite vecinii, prietenii la masă şi la un păhărel de voie bună. La mulţi ani!

Şi, uite aşa, s-a încheiat ciclul sărbătorilor de iarnă, cu bună dispoziţie şi împăciuire. Şi cu poftă de muncă!

boboteaza-stil-vechi-izvoarele-sucevei-2.jpg

boboteaza-stil-vechi-izvoarele-sucevei-1

boboteaza-stil-vechi-izvoarele-sucevei-3.jpg

Prof. Aflorei Ion
Echipa: Izvoarele Sucevei Bucovina
Ioana Aflorei &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

De Bobotează, pe stil vechi

Duhul lui Dumnezeu pluteşte deasupra apelor. De Bobotează, apele râului Iordan o iau spre amonte. Sfinţirea apelor, a caselor, a gospodăriilor este aşteptată de oamenii satului din acest căuş de munte cu pioşenie şi rugăciune. Aproape toţi locuitorii participă la slujba de Bobotează şi, mai apoi, la sfinţirea apei în albia Sucevei. 

Peisaje 2 izv

Cu o zi înainte, gospodarii obştii se îngrijesc de ridicarea Crucii din gheaţă. În 1954, preot Mihailevschi Ion, Stasiuc Toader, Moţco Pantela, Leiba Gh. au clădit prima cruce de gheaţă după război (informaţie orală, Stasiuc Ion, pensionar tânăr, 18 ani!, născut la 29 februarie 1940).

Pe vremuri, gheaţa se tăia cu toporul şi mai apoi, pentru a-i se da forma dorită, se folosea joagărul. Carevasăzică, crucea de gheaţă are vechime în zonă. Ridicarea ei a fost întreruptă de comunişti în anumite intervale, să… nu strice apa. Crucea era împodobită cu ramuri de molid, cum, de altfel, se întâmplă şi astăzi.

Ajunul Bobotezei înseamnă post şi rugăciune. Se pregăteşte masa ca în ajun de Crăciun, cu bucate de post: hribi, mazăre, cartofi, bob, sarmale, grâu, vin şi altele. Preotul paroh trece pragul fiecărei gospodării şi aduce aghiazma mare, care este o binecuvântare pentru toată suflarea satului, agheasmă care trebuie luată 8 zile la rând pe nemâncate. Cu ani în urmă, gospodina aşeza pe crucea preotului un fuior de in sau cânepă (Povismo). În straie tradiţionale, la slujba de sfinţire participă şi tineri călăreţi.

Fetele care cad de Bobotează se mărită… potrivit obiceiului. N-am aflat nimic despre cavaleri. Opt zile de la Bobotează nu se spală rufele la râu. Cu ani în urmă, rufele se spălau la râu, indiferent de anotimp. Iarna, chiar dacă temperaturile erau negative, folosind o ulcică cu apă fierbinte, femeile spălau rufele în albia râului. Pentru că a doua zi este marea sărbătoare a Sfântului Ioan, cei care poartă acest nume aflau în prag de dimineaţă, undeva la poartă, un „buhaş”, adică un brăduţ împodobit care ascundea şi un cadou, ataşat la o prăjină de 9-10 m, ceea ce însemna că sărbătoritul trebuia să invite vecinii, prietenii la masă şi la un păhărel de voie bună. „La mulţi ani!”

Şi, uite aşa, s-a încheiat ciclul sărbătorilor de iarnă, cu bună dispoziţie şi împăciuire. Şi cu poftă de muncă!

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Tradiţii de Crăciun

La Izvoarele Sucevei, marea majoritate a localnicilor sunt ortodocşi pe stil vechi. Pedala timpului apasă asupra noastră fără să ne dăm seama, zilele se scurg cu repeziciune şi sărbătorile Crăciunului bat la uşă.

Imagine

Moş Crăciun, darnic, ca de obicei, în ciuda condiţiilor de austeritate, îşi umple sacii cu toate bunătăţile pentru a străbate uliţele şi cărările satului. Trece pragul fiecărei case pentru a aduce un picur de lumină şi bucurie în sufletele copiilor. Şi în acest an, Primăria Izvoarele Sucevei şi UUR Suceava, prin toate cele oferite, au stropit căldură sub bradul de Crăciun.

Sărbătoarea înseamnă, înainte de toate, tradiţie, înseamnă întâlniri între neamuri, iertare, depănarea amintirilor, snoave spuse la gura sobei, înseamnă transmiterea colindului străvechi celor care vin după noi, înseamnă armonie şi înţelegere, inimi deschise şi curate îndreptate către ceruri. Înseamnă să fim mai buni şi să punem pe cântar cumpătarea şi împăcarea.

Pregătirea sărbătorii Naşterii Domnului începe cu mult înainte. Primenirea casei pune în mişcare toată suflarea familiei (Primeneşte gazdă casa/ Umple vadra, pune masa/ Că vă vin colindători – ne învaţă un colind). Gospodinele dau zor prin interioare, iar bărbaţii se învârt de colo-colo asigurându-se de rezerva de lemne, pentru că gerul umblă slobod prin toate încheieturile gospodăriei (a fost scăpat de sub… control!) şi de adusul fânului din locurile mai îndepărtate.

Tăierea porcului este o verigă importantă în lanţul pregătirilor. Cândva, în fiecare gospodărie era cineva care se ocupa de sacrificarea… împricinatului. Azi, însă, sunt persoane specializate în tăierea patrupedului râmător. Cu ani în urmă, porcul, după înjunghiere, era învelit într-o pătură de răşină de molid măcinată şi se scufunda într-o covată cu apă clocotită (ocrop). Cu îndemânare, folosind un cuţit, femeile îndepărtau cu uşurinţă partea păroasă. Până nu demult, porcul era pârlit în paie, paie de ovăz pe care gospodarii le obţineau pe câmpul de lângă casă. S-a folosit şi forja pe bază de lemne tăiate mărunt. Se pare că această variantă oferea cărnii un gust aparte. Astăzi, observ că metoda cea mai lesnicioasă este cea a folosirii buteliei de aragaz. Mai apoi, porcul este spălat şi urmează tranşarea. Gospodinele pregătesc tobă, chişcă, cârnaţi, şuncă şi altele. Afumarea lor asigură gust şi păstrarea până la vremea coasei.

Pentru că gerul dă târcoale prin ogradă, o vodcă fierbinte, eventual cu unt (untul previne gripa) este binevenită, iar mămăliguţa cu cartofi împreunată cu tochitură adună vecinii în jurul focului de afară.

Trebuie să ştiţi însă că odinioară porcul nu se pârlea, se jupuia, pielea se tăia bucăţi şi se bătea în perete, unde rămânea până la două săptămâni. Apoi, urma dubirea, în zeamă de arin. Meseriaşii din sat confecţionau opinci, aşa-zisele „opinci nemţeşti” (informaţie orală, Starciuc Gheorghe). Opincile femeieşti aveau gurgui, adică un fel de vârf, în vreme ce la cele bărbăteşti partea din faţă era plată, pentru ca, în timpul lucrului, în pădure, să nu se împiedice prin cepuri şi rădăcini (informaţie orală, Moţco Timofie).

Locuitorii satelor ţin cu străşnicie la sărbătorile de peste an.

În Ajunul Crăciunului nu se face niciun rău, spune tradiţia (ce bine ar fi dacă am lua şi azi în seamă această zicere!). În ajun se pregăteşte masa. Pe masă se aşază un strat de otavă, în semn de belşug, după care, peste faţa de masă se petrece o fundă roşie, „în cruce”. Apoi, se rânduiesc, după datină, cele 12 feluri de mâncare, toate de post: hribi cu usturoi, bob, sarmale, orez, piroşte, grâu fiert, mere fierte, gogoşi, mălai, prune uscate, cartofi, fasole. Scaunele aveau şi găuri, în care se fixau furcile pentru tors în timpul lucrului, acestea se înfundau cu otavă, în ideea de a… astupa gurile rele din sat. După sărbători, otava se dădea vitelor. Nici foarfecele nu scăpau; erau legate, pentru ca – zice tradiţia – nimeni să nu vorbească de rău!

În Ajunul Crăciunului toţi ai casei ţin post negru şi rugăciune până după apusul soarelui. Animalele se îngrijesc bine şi primesc tainuri îmbelşugate. Gospodarul casei închide toate porţile, crezând că aşa va… lăcătui meliţa duşmanului. Găinile sunt închise toată ziua, pentru ca uliul să nu le vadă tot anul. Găleţile, toate, trebuie umplute cu apă, pentru ca, potrivit obiceiului, gospodarilor să le meargă din plin tot anul (informaţie orală, Starciuc Gheorghe, născut în 1933 şi botezat la Şipotele Sucevei de pr. Vasile Antimovici).

În seara de ajun, gospodinele aşază pe fereastră porţii din cele douăsprezece feluri de mâncare, pentru a se înfrupta şi morţii. După ce preotul paroh binecuvântează bucatele, toţi ai casei se aşază în jurul mesei. Numai că, având în vedere că preotul ajunge mai târziu, din cauza risipirii gospodăriilor, poate a doua sau a treia zi, familia se aşază la masă mai repede.

Înainte de a lua masa se spune o rugăciune. După ce se ridică de la masă, fata de măritat sau feciorul de însurat iese în pragul casei şi loveşte lingurile şi furculiţele, producând un anume zgomot, iar din care parte răzbate un lătrat de câine, de acolo trebuie să vină partenerul celei de măritat sau al celui de însurat (aspect verificat!).

Vin colindătorii, pentru a ura familiei sănătate, ani mulţi, belşug şi copii în bătătură. Cei din colinda bisericească primeau colaci, slănină, cârnaţi, coaste de porc, pe care o persoană anume le îndesa într-un sac şi, când sfârşeau cu umblatul prin sat, toate erau împărţite între colindători. Banii adunaţi la colindă, ca şi acum, intrau în vistieria Bisericii. Colinda avea, de regulă, şi scripcă, iar după miezul nopţii, în casele cu fete de măitat se încingea hora, fie în casa mare, fie în tindă. De fapt, muzica tradiţională cuprindea două viori: vioara I şi a II-a. Colinda bisericească ţinea până la Bobotează.

Gospodarii pregăteau şi dădeau preotului şi dascălului un fuior de in sau din cânepă (Povismo); asta se întâmpla de Iordan, când fuiorul se punea pe crucea preotului. Mai apoi, fuiorul de in şi cânepă a fost înlocuit cu prosoape confec-ţionate de gospodina casei (informaţie orală, Starciuc Gheorghe).

Să aveţi sărbători fericite şi la mulţi ani!