Mai aproape de Împărăția Domnului

O nouă primăvară, apoi un nou cireșar și iată-ne sărbătorind pe 15 iunie 2013, pentru a șaptea oară, pe Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava (pe stil vechi), în mijlocul naturii, la capelița de la răspântia drumurilor satelor Izvoarele Sucevei – Brodina de Sus, capeliță cu hramul sfântului amintit.

Capela dintr-un singur pin

Superbă întrunire a celor aproximativ 150 de credincioși, sub cerul liber, mai aproape în această zi de Împărăția Domnului. Slujba religioasă a fost ținută de un sobor de preoți avându-l ca invitat pe pr. Alexandru Horga din Breaza de Sus. Au fost prezenți părintele nostru paroh, Valentin Ardelean, împreună cu pr. Mihăiță Mechno, fiu al satului. Viața și patimile Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava au fost reascultate de creștini pentru luare aminte și rugăciune, prin predica părintelui Alexandru Horga, care a mai spus că acest sfânt ,,strălucește ca un luceafăr al ortodoxiei pe cerul României”. Iar preotul paroh a ținut să aducă, cu prilejul acestei înălțătoare sărbători creștine, mulțumiri enoriașilor participanți în număr atât de mare la această sărbătoare, cu sublinierea specială că aceste mulțumiri se îndreaptă mai întâi spre ctitorii capeliței: Mihail Mechno și Viorica, Ioan Zinici și Anica, Ion Aflorei și Viorica, Maria Hutopilă și Mircea Carp, Nicu Costil, amintind-o și pe răposata Ana Jiga, care a donat locul. Multă recunoștință i s-a cuvenit dlui primar Mihail Mechno, care prin inițiativă și contribuție financiară personale a conferit bisericuței un aspect de bijuterie, aceasta fiind revopsită și împrejmuită cu gard din plase de sârmă, iar crengile de prisos ale copacilor din preajmă, curățate.

Capelita Izvoarele Sucevei

Sărbătoarea creștină s-a încheiat, după tradiție, cu bucate alese la agapa frățească de la pensiunea dlui Ionică Zinici. (DECEBAL ALEXANDRU SEUL)

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA
Reclame

Presăraţi pe-a lor morminte

Înălţarea Domnului, Ispasul, cum se spune în popor, sărbătoare înălţătoare şi de mare bucurie. Lume multă la troiţa din central satului pentru a sărbători eroii neamului. Cei care s-au jertfit pentru ca noi să avem un cer senin deasupra capului şi un trai liniştit. Lor trebuie să le mulţumim. Măcar o dată pe an să ne aducem aminte de ei şi să le aprindem o lumânare. Presăraţi pe-a lor morminte… măcar o floare. După onoruri militare şi intonarea imnului naţional, s-au depus coroane de flori la mormintele eroilor. A urmat slujba de pomenire. Elevii şcolii gimnaziale au adus în undă câteva cântece patriotice, precum Imnul eroilor, Treceţi batalioane române Carpaţii, Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare…, care au făcut să răsune codrul. Cuvântul de învăţătură al părintelui preot paroh Valentin Ardelean ne-a îndemnat spre frăţietate, unitate şi bună voire între oameni. Să nu uităm nicicând de străbunii noştri, pentru că, prin sângele vărsat, prin jertfa supremă, ei ne-au asigurat lumina sufletelor şi tihna din căminele noastre.

Izvoarele Sucevei

Spaţiul floral din preajmă a răspândit mireasmă, culoare şi lumină.

Pactul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) între Germania şi URSS a avut ca urmare mutilarea teritoriului României. În felul acesta, URSS răpeşte partea de nord a Bucovinei. La data de 26-27 iunie 1940 s-a primit „nota ultimativă” din partea Uniunii Sovietice pentru retragerea autorităţii române din nordul Bucovinei. La data de 28 iunie 1940 corpul de tancuri al armatei roşii a ocupat judeţul Cernăuţi şi judeţul Storojineţ, impunând evacuarea autorităţilor române. În consecinţă, vechea comună Şipotele Sucevei a fost despărţită în două. Satele Izvoarele Sucevei, Brodina de Sus şi Bobeica, cu cătunele aparţinătoare, au rămas pe teritoriul României, formând comuna Izvoarele Sucevei, iar Şipotele Sucevei au rămas pe teritoriul ocupat de sovietici (astăzi, în Ucraina). În perioada iunie 1940 – noiembrie 1948 s-au produs mai multe rectificări ale frontierei de stat, cu o întrerupere de la 25 iunie 1941 până la 23 august 1944. Sovieticii căutau o linie mai… uşoară pentru graniţă. Iniţial, frontiera trebuia să rămână pe Ceremuş. Au intervenit evreii, care voiau să o mute mai spre… noi, gândind că sub sovietici le va fi mai bine (informaţie orală). Graniţa ar fi trebuit să fie stabilită undeva pe lângă locuinţa familiei Mechno Ghica (informaţie orală). Primarul Dariciuc Ioan a avut rol esenţial în stabilirea graniţei. Era un gospodar şi administrator desăvârşit (spun cei ce l-au cunoscut). Se spune că pentru a cădea la… pace cu sovieticii şi pentru a-i convinge cu privire la linia frontierei s-a îmbrăcat în uniformă de ofiţer (informaţie orală).

Acţiunea de eliberare a teritoriului ocupat în mod samavolnic a generat ciocniri militare încă din primele zile. Este consemnat faptul că o formaţie militară română atacă poziţiile inamicului întărite prin lucrări genistice (puncte de observare şi tragere, tranşee şi şanţuri de comunicare). În aceste împrejurări şi-au pierdut viaţa opt ostaşi români, printre care şi sublocotenentul comandant de formaţie. Comandantul a fost înmormântat în satul Botuş (informaţie orală: Daneliuc Mihai, Chişciuc Domentie). Ceilalţi şapte ostaşi au fost înhumaţi abia la cinci-şase zile, după ce s-a instalat administraţia civilă locală. La amenajarea locului pentru înhumare au participat locuitorii Breabăn Nicolae, Perdei Dumitru, Iosub Nicolaiciuc şi alţii. Înmormântarea s-a desfăşurat după ritualul creştinesc, cu o impresionantă asistenţă civilă şi militară. Au rostit cuvântări preotul paroh Mihailevschi Ioan şi primarul comunei Dariciuc Ioan. Mormintele celor şapte ostaşi s-au aflat mulţi ani pe proprietatea locuitorului Ailincăi Silvestru. În anul 2004, prin grija şi eforturile Poliţiei de Frontieră, în preajma Primăriei s-a zidit Cimitirul Eroilor, unde s-au adus osemintele eroilor, şi s-a înălţat o Troiţă, aşa cum se cuvine pentru cinstirea eroilor neamului.

Al Doilea Război Mondial a însemnat lupte importante pe teritoriul comunei Izvoarele Sucevei. Acest spaţiu a fost fortificat cu o dublă linie de cazemate semiîngropate, construite de nemţi, în zona podului Hergheliei, ulterior distruse tot de ei în timpul retragerii acestora. În anul 1945 comuna se numea Izvorul Sucevei şi făcea parte din judeţul Câmpulung Moldovenesc. În anul 1948 frontiera cu URSS a rămas definitivă, dar, între timp, s-a declanşat procesul de refugiere a populaţiei de pe teritoriul ocupat. Bătrânii satului îşi amintesc foarte bine de acele momente tragice. Pentru mulţi refugiaţi au urmat ani grei. Iată ce am aflat dintr-un document în original: „Prezenta s-a eliberat cetăţeanului Costişevschi Eugen, fiul lui Franţ, născut în anul 1901, de naţionalitate ucraineană, născut în comuna Banila, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, condamnat de Tribunalul Militar la 24 septembrie 1949 conform art. 58-1”A” din Codul Penal al RSFSR la 10 ani privaţiune de libertate, cinci ani interdicţie de drepturi şi confiscarea întregii averi, fără antecedente penale şi prin ea se atestă că numitul şi-a efectuat pedeapsa în locurile de detenţiune ale MAI de la 26 iunie 1949 la 07 decembrie 1957, fiind eliberat înainte de termen cu aplicarea calculului de zile muncă”. Documentul ne-a fost pus la dispoziţie de fiica acestuia, doamna Seul Rodica Stela. Îşi aduce aminte că mama sa, Olga, nu a ştiut nimic de soarta lui Eugen timp de cinci ani de zile. Eugen s-a refugiat la Calafindeşti şi, mai apoi, s-a stabilit la Izvoarele Sucevei, pe pământurile soţiei sale, Olga.

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

MEŞTER DE IZVOARE

              Meşteşugul încondeierii ouălor se transmite din generaţie în generaţie. “Împistrirea” (“închistrirea”) ouălor (pesanche)  a devenit o  adevărată artă pentru domnul Ionică Zinici. Tehnica lucrului a moştenit-o de la mama, Maria. Ea i-a pus în mână chişiţa pentru întâia dată. Au trecut anii, s-a scurs vremea şi a devenit un adevărat artizan, meşter popular,  artist pentru că ceea ce îi iese din mână este artă. Artă pe un oval. Pe un ou. Fie el de raţă, fie de struţ. Dă  oului formă, culoare şi drum spre lume. Liniile de pe ou ascund o strânsă legătură “a ţăranului cu viaţa, cu muncile câmpului”.  “Depinde cum le combini pentru că ele sunt inspirate din viaţa de zi cu zi a omului locului care se confundă cu fâneaţa şi omul a mers în ritm cu natura”, ne spune interlocutorul nostru. Ouăle de raţă  (acestea “au coaja mai netedă şi mai groasă, vopseaua prinde mult mai uşor”) şi le procură de la Brăila, iar vopselele, din Kazahstan. Ceara, de la apicultori. Chişiţa (chersca) o cumpără de la meseriaşi ai locului. Încondeierea presupune “îndemânare, răbdare, imaginaţie şi precizie peste care se presoară pasiune…”.

Mester popular Ioan zinici

Oul încondeiat presupune un simţ al proporţiilor şi este “un sâmbure al creaţiunii”, “originea lui putând fi precreştină” şi a devenit astăzi o bijuterie de artă miniaturală. Este dorinţa creatorului de a-şi împodobi sărbătorile de Paşti cu pace şi linişte, cu împăcare. Este o explozie cromatică. Cuvintele sunt searbăde, numai meşterul le dă viaţă.

La început de Mărţişor şi-a condus paşii spre cel mai mare Târg de Turism European de la Berlin unde România a ocupat locul 7. Partipanţii au admirat lucrările şi unii dintre ei au încercat să mânuiască chişiţa, să o conducă pe ou. Organizarea a fost excelentă şi standul cu ouă încondeiate s-a bucurat de mare apreciere. A  urmat Târgul Internaţional de la Bucureşti. Cu demonstraţie. Partipanţii  s-au oprit la standul cu ouăle încondeiate de Ionică Zinici, au fotografiat şi chiar au cutezat să tragă linii pe un ou.

2Mester popular Ioan Zinici

          Fiind postul Paştelui, comenzile devin tot mai mari. Din Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Spania. Ca modele, se cer “animale,  peisaje”. “Nu lipsesc cele tradiţionale, cu precădere motivele geometrice. Unele sunt  create de mine“. “Am comenzi prea multe, nu le pot face faţă!”. Cred că, fără să vrea, este un adevărat ambasador, nu numai al satului, dar şi al ţării pentru că ouăle cu marca Ionică şi Aniţa Zinici au depăşit demult frontierele. “Şi satele mici nasc oameni mari!” Este mulţumit de ceea ce face şi crede că “sunt respectat unde mă duc şi-mi este apreciată munca”. L-am întrebat dacă ar afla  ucenici printre tineri. “Nici vorbă, tinerii vor altceva, muncă puţină, bani mulţi… Asta e!” Domnule Ionică, vă felicităm!  S-auzim numai de bine!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

„Ploile de pe creştetul muntelui. Izvoarele Sucevei”

,,Izvoarele Sucevei – o comună din munţii Bucovinei” după cum se mândreşte autorul acestei cărţi, care este prezent în acest volum printr-o suită de 51 de articole, publicate de Ion Aflorei în ziarele ,,Crai nou”, ,,Tribuna învăţământului” şi în ,,Curierul ucrainean”.

Ploile de pe creştetul muntelui. Izvoarele Sucevei

 

Volumul este al şaselea tipărit în ultimii 7 ani; după „Crâmpeie de fapte şi vorbe din obârşiile Sucevei” a urmat continuarea, cu acelaşi titlu, apoi încă unul despre comuna Izvoarele Sucevei, unul despre comuna Moldova Suliţa, urmând apoi un altul despre Izvoarele Sucevei.

,,Întotdeauna m-a impresionat lumea satului. O lume mică, dar complexă, cu nenumărate labirinturi. Mă confund cu ea şi mă regăsesc în ea. Am încercat să înţeleg, să-i descifrez tainele. O lume care m-a inspirat şi m-a ajutat. Am descoperit oameni înţelepţi şi cu har de la care am învăţat multe. Mulţi dintre ei au o şcoală a vieţii impresionantă. Am înţeles că veşnicia s-a născut la sat. Ei au dezvoltat o adevărată… industrie ţărănească. Putem vorbi de o autentică civilizaţie montană.” Sunt cuvintele autorului, distinsul profesor Ion Aflorei, fost director al Şcolii Gimnaziale din Izvoarele Sucevei. Este crezul unui adevărat om, care s-a confundat cu viaţa sătenilor în mijlocul cărora a trăit; cu ei a împărtăşit bucuriile şi necazurile vieţii, cu timpul devenind unul de-al lor în totalitate.

Ori de câte ori avem prilejul, suntem obligaţi să facem apel la înţelepciunea populară, mai ales atunci când trebuie să vorbim despre oameni de excepţie şi faptele lor deosebite făcute numai în folosul comunităţii în mijlocul cărora vieţuiesc. În cazul de faţă, cel al profesorului Ion Aflorei, putem spune că proverbul românesc ,,Omul sfinţeşte locul” se confirmă pe deplin.

Prof. Ion Aflorei n-a rămas dator plaiurilor natale, dar le spune ,,plaiuri pe care am fost altoit”, fiindcă acestea l-au primit cu braţele deschise şi cu multă dragoste. Iar el le-a slujit cu credinţă timp de câteva decenii, împreună cu întreaga sa familie. Dovadă este întreaga sa activitate pusă în slujba învăţământului, culturii şi a satului. Oamenii îl iubesc, dar diriguitorii învăţământului se pare că nu apreciază dragostea sătenilor şi nici pasiunea pentru învăţământ, care arde ca o flacără nestinsă în sufletul unui om. Atunci, singura răsplată pentru un om, deşi el n-o cere, este numai dragostea pe care ţi-o arată şi cu care te înconjoară sătenii…

Întreaga sa pricepere didactică ne-a demonstrat-o prin lucrarea de specialitate ,,Izvoarele Sucevei, o comună din munţii Bucovinei”. În celelalte cărţi, autorul îşi prezintă comuna, oamenii săi, cu preocupările lor zilnice, fie ele cetăţeneşti, sociale, culturale, de educaţie sau economice. Nimic n-a scăpat ochiului vigilent al autorului, iar el accentuează asupra armoniei statornicite între oamenii locului.

În cea mai recentă carte, „Ploile de pe creştetul muntelui”, Editura Accent Print, Suceava, 2012, autorul înmănunchează articole pe care le-a publicat în ultimii 12 ani.

Citind manuscrisul, am fost profund impresionat, chiar de la început, de însemnarea de pe prima pagină: „Dedic aceste gânduri şi rânduri nepoţilor mei, Vasile şi Ioan, alături de care, cu răbdare şi pasiune, la lumina împrăştiată de stelele de deasupra capului şi de trosnetul lemnelor de la gura sobei, cu parfumuri de răşină şi miros de molid, în lumea molcomă şi blândă de la obârşiile Sucevei, am început a le aşeza în pagină”.

Parcurgând articolele incluse în volum, cititorul va constata că eminentul cadru didactic care este Ion Aflorei e preocupat de situaţia actuală a învăţământului românesc, în general, şi de cel din comuna sa, în special; dar şi de soarta sa viitoare, de ceea ce se întâmplă în satul său sub toate aspectele: social, economic, cetăţenesc, cultural, de culegerea, tezaurizarea şi valorificarea creatoare a folclorului şi etnografiei specifice românilor, dar şi ale altor etnii.

Cartea se citeşte cu multă plăcere şi interes, articolele fiind prezentate cronologic, iar cititorul devenind, cred, din ce în ce mai interesat să afle noi şi noi lucruri despre comunitatea din Izvoarele Sucevei.

Toate articolele sunt interesante, dar suntem siguri că cititorul se va apleca mai mult asupra capitolului denumit sugestiv ,,Vorbele-s vorbe”. Aici, autorul, cunoscut şi el ca un om foarte hâtru, restituie vorbe izvorâte din propria înţelepciune, culese de la săteni sau adaptate. Nu e singurul context ce devine argument pentru afirmaţia că prof. Ion Aflorei este un adevărat şi talentat cronicar al vremurilor actuale.

Multe articole sunt ilustrate cu câte-o fotografie, câteva chiar şi cu desene, ceea ce le face mai interesante. Emoţionante sunt rândurile în care evocă personalităţi ale învăţământului din sat: Eugen Dulgher, Dimitrie Cotelban, Domnica Cotelban. Cu admiraţie, evlavie chiar, dar şi cu emoţie îşi evocă înaintaşii, ceea ce-i face cinste.

Tehnoredactarea a fost realizată chiar de autor, fotografiile, de arhitecta Ioana Iulia Aflorei, fata lui, iar coperta, de Anca Măgurean, conţinând un grupaj de patru fotografii foarte sugestive.

Toate cele notate mai sus cred că-l vor face pe cititor să se aplece cu interes asupra paginilor acestei cărţi, adevărat document despre viaţa acestei localităţi de munte, „o comună din munţii Bucovinei”, peste care bunul Dumnezeu revarsă cu dărnicie ploile dătătoare de viaţă, dar şi har asupra oamenilor săi, aşa cum a făcut-o şi cu Ion Aflorei, autorul acestei cărţi.

 

prof. GH. DOLINSKI (articol publicat in http://www.crainou.ro)

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Tocinei cu smântână

Ingrediente:

1 kg cartofi
1 ou
o lingurița de făină
200 g smântană
piper
sare

Preparare:

Cartofii curătați se dau pe razatoarea mică, după care se scurg și se amestecă ușor cu făina, oul, sarea și piperul.
Într-o tigaie, se incinge puțin ulei, se pune cu o lingură cate 3-4 tocinei și se prăjesc pe ambele părți. Se servesc calzi cu smântană pe deasupra.

Poftă bună!

Tocinei cu smantana - Bucovina

Tocinei cu smantana - Bucovina

Tocinei cu smantana - Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

„Sărbătoarea limbii materne”

…un sat din inima Bucovinei şi de la margine de ţară (dar şi din miezul ei), cu o viaţă doar aparent liniştită pentru că, în fapt, ea poartă pecetea unei anume asprimi, a unei tradiţii adânci, dar şi a tumultului ultimelor vremi…

Izvoarele Sucevei

De data aceasta, concursul naţional „Sărbătoarea limbii materne” a fost găzduit de Şcoala Gimnazială Moldova-Suliţa, prin grija doamnei directoare, prof. Maria Diaconescu, a IŞJ Suceava şi UUR Suceava, în parteneriat cu Consulatul General al Ucrainei la Suceava care au asigurat reuşita manifestării. O manifestare de excepţie care a adunat în acest căuş de munte copii şi dascăli din mai multe şcoli, şcoli în care se promovează limba maternă (ucraineană), adică cea învăţată de la mama, limbă pe care noi avem datoria s-o ducem mai departe, indiferent unde ne-am afla. Coordonatori de proiect: prof. Ştiubianu Anca şi Grigoriciuc Lăcrămioara.

Alocuţiunile de la începutul sărbătorii au pledat pentru susţinerea limbii materne, pentru păstrarea ei şi pentru a duce mai departe portul popular. „Cine lasă limba în uitare, acela în suflet piatră are” – am reţinut de la un vorbitor. „Promovarea limbii materne este o prioritate, conservarea specificului etnic şi cultural” ar putea fi deviza acestei activităţi. Pentru că avem copii talentaţi, iar ei trebuie să ducă dincolo de dealuri făclia tradiţiilor noastre. „Fiecare popor are limba sa”, pe care noi trebuie să o respectăm.

Copiii şi-au prezentat costumele populare, aşa cum le-au preluat de la strămoşi, care parcă se confundă cu fâneaţa multicoloră din miez de vară. Portul popular, „o zămislire a oamenilor de aici, care se recunosc după el oriunde s-ar duce” (T. Bănăţeanu, 1975) a impresionat asistenţa. Portul popular prezentat de copii a constituit un moment deosebit al întâlnirii: „Decorul de pe cămăşile huţule pare dăltuit”.

O za, una după alta dau un lanţ trainic. Un lanţ al veşniciei şi al melodiei. Pentru că Huţulca, un dans vioi şi vesel, săltat, a fost prezentat cu dibăcie de elevi.

Premierea copiilor, în aplauzele asistenţei, a însemnat o sumedenie de diplome şi cărţi care au răsplătit munca lor şi a dascălilor care i-au îndrumat. Să trăiască limba maternă, să ne îngrijim de ea, oricare ar fi ea, s-o păstrăm nealterată şi să-i asigurăm veşnicie!

prof. Aflorei Ion

© Dj-Fescu Ovidiu

 

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Şcoala – familia, o relaţie sine qua non

Toată lumea ştie că familia este celula de bază a oricărei societăţi, inclusiv a celei din republica … Mbatunga, încă neîntemeiată …

Scoaala Izvoarele Sucevei

 

 

În familie se formează primele deprinderi ale pruncului, aici învaţă să meargă pe jos (şi mai târziu cu maşina), aici capătă deprinderi de comunicare şi de muncă, aici învaţă, cum spuneau bătrânii, toate cele. Şcoala este o instituţie de frunte a statului (apreciată de unii, marginalizată de alţii, că, deh!, e democraţie) care preia ceea ce-i dă familia. Relaţia trebuie să fie una strânsă. Un calcul simplu ne arată că într-un an de zile, din cele 8760 de ore cât este lungimea anului, doar 1050 de ore copilul le petrece în spaţiul şcolar. Restul timpului, 73%, adică 7710 ore, copilul rămâne în familie. Aici se pun bazele, cum spunea un mucalit, „bazele temeliei fundamentului de jos”… Ca la o casă. Vrei temelie solidă, pune-o bine. Zidăria aşezată pe o temelie trainică va avea durabilitate în timp. Apoi urmează zidurile şi acoperişul, adică educaţia. În popor se spune: cum îi creşti, aşa îi ai. „Cei şapte ani de acasă!” Numai că azi, vedem cu toţii, te pomeneşti vorbind singur. Sistemul nu te ajută, copiii, preluând de la tv şi de pe internet vrute şi nevrute, încercând să le pună „în practică”, ajung, uneori, prea departe. Este o… copiere care dăunează. N-am prea auzit ca un părinte să-i promită odraslei un colţ de bibliotecă sau o bicicletă dacă termină anul cu note mari. Dar promisiuni de genul telefoane – cât cuprinde. Încotro o luăm!? Dacă-ţi cere un leu, dă-i zece bani şi ai să vezi ce bine o să-i fie, chiar dacă poţi să-i pui în palmă 100…

Factorii care intervin sunt multipli. Practici gen „Homo” şi etnobotanice n-au ce căuta în şcoli. Şi nu numai. Nu ne fac niciun bine. Poate unora le-aduc oarece câştiguri, dar pentru educaţie este un deserviciu dezastruos. Dar ce facem cu hrana spirituală? La toate cele auzite mă întreabă un şcoler dacă n-am putea iniţia dezbateri şi mese rotunde pe teme ca „Homo sapiens” şi „Farmacia verde”. Trăim într-o lume a fâneţelor multicolore şi a unor păduri veşnic verzi care ne pun la îndemână tot felul de plante tămăduitoare şi dătătoare de forţă şi randament şcolar.

Să fim realişti şi să înţelegem că mulţi dintre părinţi sunt plecaţi la munci în străinătate, situaţie obiectivă, iar copiii rămân în seama bunicilor sau a rudelor şi fiecare vede de ei după pricepere. Unii ştiu să le… confecţioneze programul, alţii, nu. Şi dacă programul şi-l fac elevii, problemele apar repede. Dar mai sunt situaţii în care mediul familial este unul dezordonat, cu aburi de-ai lui Bachus, cu certuri, cel ce suferă este tot copilul. Ce ne facem!? Părinţii sunt o voce care, de multe ori, nu se aude. Mamele n-au… timp să arunce o privire asupra felului în care s-a îmbrăcat fata când a păşit pragul casei în drum spre şcoală. Părinţii, se pare, n-au răbdare, nu comunică. Şcolii i se cere, familia nu răspunde la semnale, camerele… video nu ajută la nimic. Am văzut la copii telefoane mai sofisticate decât la dascăli. De ce?

Se nasc multe întrebări. În caz de eşec, de manifestări deviante ale copiilor, cui îi aparţine vina: şcolii sau familiei? Trebuie cântărit bine. La o primă vedere, fără un minim de judecată, se pot isca tot felul de discuţii, uneori neîntemeiate.

Am aflat copii de gimnaziu care, vara, pe seama fructelor de pădure, câştigă 4 – 5000 lei. Bravo lor! Şi nu sunt copii de bani gata. Sunt copii nevoiaşi, dar muncesc şi nu au timp de alte cele. Programul este strict. Şi de aceea, ca părinte, te întreb: de ce nu-ţi faci timp să-i alcătuieşti copilului un program, nu neapărat sever, dar cum trebuie?

„Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte.” (Confucius)

 

prof. Aflorei Ion

© foto Anca Magurean

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Veceorneţi

Veceorneţi, adică la şezătoare. Noaptea lungă de iarnă era… scurtată de femeile satului. Pentru că gospodinele îşi dădeau întâlnire în casa uneia dintre ele. Lumina difuză a lămpilor aşezate fie pe pereţi, fie în tavan asigura condiţii pentru începerea lucrului şi asta se întâmpla după lăsarea întunericului.

Bucovina

Bucovina

Războiul de ţesut era la loc de frunte, chiar dacă toată lumea satului promova… pacea şi liniştea. Unele torceau, altele împleteau sau coseau. Fiecare făcea câte ceva. Mi-aduc aminte, copil fiind, cum, în serile de iarnă sau de vară, în ţinutul Neamţului, se adunau fetele în casa celei de măritat pentru a coase batistele care trebuiau oferite vătăşeilor. La Izvoare, nu lipsea cântul, evident, în grai huţul. Era o cale de a lucra în comun, un fel de schimb de experienţă, de împrumuturi de modele, de „perfecţionare”. Se lua… pulsul satului. Aici aflai cine se mai însoară, care se mărită, ce mai este nou pe la prăvălie. Era o lume molcomă şi blândă. Pentru că suntem într-un sat din inima Bucovinei şi de margine de ţară, cu o viaţă doar aparent liniştită care poartă pecetea unei anume asprimi, a unei tradiţii adânci, dar şi a tumultului ultimelor vremi…

Desprinse parcă dintr-un tablou al vieţii interne cu fâneţe multicolore, covoarele ieşite din războiul de ţesut împodobeau „casa de zi“ şi „casa de oaspeţi” (casa mare). Toate aveau o anume cromatică şi simbolistică.

Mai târziu, după ce rânduiau vitele în gospodărie, îşi făceau apariţia bărbaţii. Unii aveau sub braţ vioara, tilinca sau acordeonul şi în traistă butâlca cu holercă. Aveau haz şi aerul din încăpere devenea mai vesel (informaţie orală Eudochia Mechno, 84 ani). Gazda, primitoare, de altfel, punea o gustare, scotea din bujarniţă o bucată de cubasa (cârnaţi), brânză bătută şi o roată de mămăligă de cartofi scoaptă pe plita mare deasupra căreia se odihneau copiii şi bătrânii. Zbârnâia vioara, dar şi mâinile femeilor alunecau pe… corzile războiului de ţesut. Se mişca şi mărul lui Adam sub care aluneca cu simţ de… răspundere holerca. Ni-meni nu stătea degeaba. Nu lipseau snoavele şi istorioarele. Fiind şi tineri, se mai punea de-o nuntă. Aşa că gospodarii trebuia să vadă de teşcherea şi să pregătească săniile pentru a duce mireasa la mire. Aşa era! Se vede că oamenii mai aveau şi zile libere la acea vreme!

 

prof. Aflorei Ion

© foto Anca Magurean

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

De Bobotează, pe stil vechi

Duhul lui Dumnezeu pluteşte deasupra apelor. De Bobotează, apele râului Iordan o iau spre amonte. Sfinţirea apelor, a caselor, a gospodăriilor este aşteptată de oamenii satului din acest căuş de munte cu pioşenie şi rugăciune. Aproape toţi locuitorii participă la slujba de Bobotează şi, mai apoi, la sfinţirea apei în albia Sucevei. 

Peisaje 2 izv

Cu o zi înainte, gospodarii obştii se îngrijesc de ridicarea Crucii din gheaţă. În 1954, preot Mihailevschi Ion, Stasiuc Toader, Moţco Pantela, Leiba Gh. au clădit prima cruce de gheaţă după război (informaţie orală, Stasiuc Ion, pensionar tânăr, 18 ani!, născut la 29 februarie 1940).

Pe vremuri, gheaţa se tăia cu toporul şi mai apoi, pentru a-i se da forma dorită, se folosea joagărul. Carevasăzică, crucea de gheaţă are vechime în zonă. Ridicarea ei a fost întreruptă de comunişti în anumite intervale, să… nu strice apa. Crucea era împodobită cu ramuri de molid, cum, de altfel, se întâmplă şi astăzi.

Ajunul Bobotezei înseamnă post şi rugăciune. Se pregăteşte masa ca în ajun de Crăciun, cu bucate de post: hribi, mazăre, cartofi, bob, sarmale, grâu, vin şi altele. Preotul paroh trece pragul fiecărei gospodării şi aduce aghiazma mare, care este o binecuvântare pentru toată suflarea satului, agheasmă care trebuie luată 8 zile la rând pe nemâncate. Cu ani în urmă, gospodina aşeza pe crucea preotului un fuior de in sau cânepă (Povismo). În straie tradiţionale, la slujba de sfinţire participă şi tineri călăreţi.

Fetele care cad de Bobotează se mărită… potrivit obiceiului. N-am aflat nimic despre cavaleri. Opt zile de la Bobotează nu se spală rufele la râu. Cu ani în urmă, rufele se spălau la râu, indiferent de anotimp. Iarna, chiar dacă temperaturile erau negative, folosind o ulcică cu apă fierbinte, femeile spălau rufele în albia râului. Pentru că a doua zi este marea sărbătoare a Sfântului Ioan, cei care poartă acest nume aflau în prag de dimineaţă, undeva la poartă, un „buhaş”, adică un brăduţ împodobit care ascundea şi un cadou, ataşat la o prăjină de 9-10 m, ceea ce însemna că sărbătoritul trebuia să invite vecinii, prietenii la masă şi la un păhărel de voie bună. „La mulţi ani!”

Şi, uite aşa, s-a încheiat ciclul sărbătorilor de iarnă, cu bună dispoziţie şi împăciuire. Şi cu poftă de muncă!

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Azi sarbatorim Boboteaza pe stil vechi!

Azi sărbătorim Boboteaza pe stil vechi!

Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.  🙂

Izvoarele Sucevei Boboteaza 2013  (2)

© Lacramioara Slusarec​

©   Lacramioara Slusarec​

12523046_804857306291160_5068697220417828816_n

© Lacramioara Slusarec

Izvoarele Sucevei Boboteaza 2013  (3)

Ionela Pentelenciuc

© Ionela Pentelenciuc

© Elena Penteleiciuc

© Elena Penteleiciuc

Izvoarele Sucevei Boboteaza 2013  (1)©  foto Georgeta Zaiet

© film Irimie Florin

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Pensionar octogenar

S-a născut la Izvoarele Sucevei în 1933 şi a fost botezat la Şipotele Sucevei, de pr. Vasile Antimovici.

A dat naştere la un fecior pe care, acum, la vârsta senectuţii, îl are în preajmă. Gheorghe Starciuc – Iuri, cum îl ştie satul – a lucrat o viaţă la pădure, peste 34 de ani. De fapt, după părinţi, a fost Stanciuc! A primit o pensie binemeritată, s-a aciuat pe lângă casă, s-a luat de gospodărie. Are două vaci şi trei viţei. Îi place munca şi nu-i suportă pe cei certaţi cu munca. „Sus cu munca să n-ajung la ea” – aşa ceva nu concepe. O parte din laptele obţinut îl predă „la maşină”. I-au plăcut femeile. „Cu femeia te sfătuieşti, nu fugi la vecina!”

Îşi aduce aminte că, la început, munca în pădure era foarte grea. Dormea în colibe făcute din lemn despicat acoperite cu coajă de molid. În mijlocul unei gropi de mai bine de jumătate de metru, pardosită cu cetină frumos mirositoare, se făcea „focul viu”. Nu se stingea decât de sărbători. Aici îşi pregăteau hrana: mămăliguţa, tochitura. Huslinca nu lipsea. Un ţoi de horincă era bine venit.

Pe vremuri, tăia câini, iar untura era folosită, potrivit unei anume reţete, la tratarea astmului şi nu numai. Rezultatele, chiar dacă pare un leac băbesc, au dat roade excepţionale. Lucru verificat!

Nu se plânge de bani, dar îi place munca. Primeşte vreo 640 de parale pe lună. Încă-i mai rămân. Crede că, pe vremea lui Ceauşescu, fără diplomă, fiecare avea loc de muncă asigurat. Azi, continuă interlocutorul meu, n-ai unde lucra. Dar, mulţi nici nu vor să lucreze. Democraţia, spune el, nu-i bună întotdeauna!

 

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Aşa am ales…

Prima dată am ales în urmă cu aproape şase decenii. Am ales… lumina zilei. Mama, cu privire duioasă şi cu dragoste, m-a luat sub aripă. Mi-a îndrumat paşii spre căile luminii şi ale bunei-cuviinţe.Imagine

M-a înarmat cu armele cinstei şi ale demnităţii. A urmat alegerea liceului. Şi am ales o şcoală liceală cu nume mare, “Mihail Sadoveanu”, undeva într-un sat de munte, pe valea Bistriţei, şcoală pe care am absolvit-o fără… intervenţii. Mai târziu, am ales cursurile universitare, “Al. I. Cuza”, din Dealul Copului. Eu am ales. Aşa am dorit şi nu îmi pare rău. Am ales locul de muncă. La acea vreme, prin repartiţie guvernamentală, primeai un loc de muncă. Azi… Am ales şcoala. Şi pentru asta, în şcoală am rămas. Mi-a plăcut şcoala, mi-au plăcut copiii, cu toate năzdrăvăniile şi invenţiile lor. În urmă cu vreo trei decenii a trebuit să aleg să spun DA în faţa Stării civile. N-am avut încotro şi am ales… Dar a fost ceva unde n-a fost nevoie de alegere. N-am avut ce alege… Şi responsabilităţile au durat mai bine de 30 de ani.

Toată viaţa alegem. Am ales azi, alegem mâine, dar poimâine ce mai alegem?! Eu am ales! Şi dacă e să mai aleg mâine, habar n-am!

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Fel de fel …

Toată lumea este un fel de fel. Toate-s, cumva, pe dos. Fel de fel.

Iarna cari gunoiul în grădină, îl împrăştii pe câmp. Este un fel de fel; primăvara, pui cartofii în pământ, plantezi legumele, pui la punct solarul. Rânduieşti animalele în toloacă şi, când te uiţi bine, totu-i fel de fel. Vara, scoţi coasa de la… naftalină, îi dai o bătaie bună şi un ascuţiş potrivit şi te bagi în brazdă. Toamna, pregăteşti cu temeinicie sapa, dacă nu eşti jurat pe ea! (aşa cum a păţit vecinul meu…), o iei subsuoară şi cauţi tuberculii. Fel de fel. Dacă ai pomi, iei scara, te urci în ei şi cauţi… fel de fel. Culegi prune pentru magiun, culegi mere pentru compot, culegi fel de fel. Important e să te învredniceşti. Panere sunt cât încape. Important e să ai ce pune în ele! Toamna pleacă şcolerii la fel de fel de şcoli. Fiecare le termină într-un fel sau altul. Ai noştri, Slavă Domnului, până acum le-au sfârşit bine. Mai este clasa pregătitoare (unii îi zic zero!), tot un fel de fel. Aşadar, dacă facem ochii roată, vedem fel de fel!

Imagine

prof. AFLOREI Ion

Imagine surprinsa la Muzeul scolii Izvoarele Sucevei

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

STAREA VREMII

STAREA VREMII:  La Izvoare râde soarele, râde și-și arată dinții de parcă ar poza pe coperta unei reviste, dar cand soarele e cu dinți, mercurul din termometre leșina și dă cu minus. Eh, bine că e soba caldă, bine că încă e sarbatoare și bine ca avem internet.

Izvoarele Sucevei

 

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Paşi spre înainte

Un dascăl de excepţie, pentru care am tot respectul şi recunoştinţa, umbla cu multe întrebări cheie.

Făcând un pas, unul singur, fie dinspre Polul Nord, fie dinspre Polul Sud, în ce direcţie te îndrepţi? Răspunsul pare simplu: spre Sud şi, respectiv, spre Nord. Dar dacă mai faci câţiva paşi? O iei în toate direcţiile. Noi în ce direcţie o luăm, pentru că ne trebuie una singură! N-o putem lua înspre mai multe zări. Ne-am putea rătăci. Un lucru e sigur: pornim la drum. Anul vechi şi-a făcut treaba, aşa cum a ştiut, Anul Nou, suit în trăsură proaspăt unsă, o ia pe cale. Ne înarmăm cu armele înţelepciunii, ale gândurilor bune, ale muncii şi ale încrederii. Dacă ne vom conduce după preceptul „Sus cu munca să n-ajung la ea!”, şansele de câştig vor fi minime. Paşi mărunţi şi iuţi, numai că mai avem nevoie şi de un… ghiont, sub formă de ajutor, dar nu în sensul de prima la… dreapta şi sporuri de toate felurile.

Crăciunul a trecut, cârnaţii s-au cam terminat, toba am bătut-o şi-o luăm de la capăt. Dacă punem două capete cap la cap înseamnă că pornim la drum. Ce mai la deal la vale, să ne fie drumul bun şi un 2013 cu sănătate şi spor în toate!

Imagine

prof. AFLOREI Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Hidrometeo 2012

Anul 2012 a fost un an normal sau deosebit de bun. Cu roade bogate şi fără evenimente hidrometeorologice neplăcute.

Imagine

Precipitaţiile, chiar dacă s-au situat sub media multianuală (807 l/mp), au fost suficiente (700 l/mp). Dacă plouă în mai, zice o vorbă veche, avem mălai (190 l/mp). Ploile (78 de zile) au… bătut ninsorile (41 de zile). A fost un an bun pentru muncile câmpului. Lunile de vară au fost excelente pentru strângerea fânului. Numai cei învăţaţi cu… umbra au avut de… tras.

Vânturile (în 37 de zile) au bătut din toate direcţiile. Una mai bună decât… alta. Vom vedea din ce direcţie vor bate în 2012 bis!

Stratul de zăpadă n-a avut grosimi mari, dar a fost consistent (în 128 de zile). Cea mai mare grosime a fost cea de 31 cm, măsurată în luna martie. Pare curios, poate, dar la Izvoarele Sucevei lunile noiembrie şi martie sunt luni cu adevărat de iarnă. Chiar dacă am trăit vremuri ceţoase, ceaţa nu a fost un fenomen semnificativ (sub 17 zile de ceaţă).

Aş putea spune că a fost un an foarte bun, fără evenimente deosebite. Unii, care s-au învrednicit să cultive pruni, au avut parte şi de o tărie bună. De prună ! Dacă vrei, cred că se poate orice. Important este efortul şi, în primul rând, iniţiativa şi vrednicia.

Spicuiri din meteorologia populară

De-a lungul timpului, oamenii au observat că vieţuitoarele sunt sensibile la schimbările de vreme. De asemenea, unele semne din atmosferă le-au fost de folos în a face aprecieri asupra evoluţiei probabile a vremii. Iată câteva:

  • dacă pisicile se îngrămădesc după sobă în căutarea căldurii, înseamnă că vremea se va strica;
  • când găinile se „scaldă” în praf, se anunţă vreme bună, dar dacă se întâmplă să-şi ciupească aripile, înseamnă că vremea se va înrăutăţi;
  • când animalele pădurii ies în câmp deschis, se anunţă furtună;
  • vara, năvala insectelor şi a ţânţarilor în casă este semn că vremea se va strica;
  • când albinele sunt agitate la urdiniş, iar furnicile se grăbesc spre furnicar, înseamnă că ploaia este iminentă;
  • dacă rândunelele zboară foarte aproape de sol se spune că ploaia nu va întârzia;
  • când vitele se întorc singure de la păşune, se apropie vremea rea;
  • umezirea sării în solniţă prevesteşte ploi;
  • vara, când soarele, mai ales dimineaţa, pare „curat”, este semn că urmează o zi frumoasă, dar dacă este „supărat” (în nori) înseamnă că va ploua;
  • în timpul zilei, dacă se întâmplă ca soarele să „ardă” puternic, ne putem aştepta la ropote de ploaie;
  • la apusul soarelui, spre răsărit, se ivesc nori roşietici; se crede că vremea se va încălzi;
  • când apa râurilor face spumă e semn că va veni ploaia;
  • dacă pisica stă cu burta la soare se zice că vremea va fi bună;
  • ciripitul vrăbiuţelor anunţă căldură şi dezgheţ;
  • când gâştele îşi ascund ciocul sub pene sau stau într-un picior se zice că-i a frig;
  • precipitaţiile sub formă de măzăriche anunţă ger peste câteva zile;
  • ninsoarea din luna februarie anunţă desprimăvărare timpurie;
  • zăpezile abundente din timpul iernii prevestesc rouă din belşug în vara următoare;
  • dacă în ziua de Întâmpinarea Domnului picură din streaşină e semn că albinele vor avea rod.

 

prof. AFLOREI Ion

© foto Alexandra G.

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Tradiţii de Crăciun

La Izvoarele Sucevei, marea majoritate a localnicilor sunt ortodocşi pe stil vechi. Pedala timpului apasă asupra noastră fără să ne dăm seama, zilele se scurg cu repeziciune şi sărbătorile Crăciunului bat la uşă.

Imagine

Moş Crăciun, darnic, ca de obicei, în ciuda condiţiilor de austeritate, îşi umple sacii cu toate bunătăţile pentru a străbate uliţele şi cărările satului. Trece pragul fiecărei case pentru a aduce un picur de lumină şi bucurie în sufletele copiilor. Şi în acest an, Primăria Izvoarele Sucevei şi UUR Suceava, prin toate cele oferite, au stropit căldură sub bradul de Crăciun.

Sărbătoarea înseamnă, înainte de toate, tradiţie, înseamnă întâlniri între neamuri, iertare, depănarea amintirilor, snoave spuse la gura sobei, înseamnă transmiterea colindului străvechi celor care vin după noi, înseamnă armonie şi înţelegere, inimi deschise şi curate îndreptate către ceruri. Înseamnă să fim mai buni şi să punem pe cântar cumpătarea şi împăcarea.

Pregătirea sărbătorii Naşterii Domnului începe cu mult înainte. Primenirea casei pune în mişcare toată suflarea familiei (Primeneşte gazdă casa/ Umple vadra, pune masa/ Că vă vin colindători – ne învaţă un colind). Gospodinele dau zor prin interioare, iar bărbaţii se învârt de colo-colo asigurându-se de rezerva de lemne, pentru că gerul umblă slobod prin toate încheieturile gospodăriei (a fost scăpat de sub… control!) şi de adusul fânului din locurile mai îndepărtate.

Tăierea porcului este o verigă importantă în lanţul pregătirilor. Cândva, în fiecare gospodărie era cineva care se ocupa de sacrificarea… împricinatului. Azi, însă, sunt persoane specializate în tăierea patrupedului râmător. Cu ani în urmă, porcul, după înjunghiere, era învelit într-o pătură de răşină de molid măcinată şi se scufunda într-o covată cu apă clocotită (ocrop). Cu îndemânare, folosind un cuţit, femeile îndepărtau cu uşurinţă partea păroasă. Până nu demult, porcul era pârlit în paie, paie de ovăz pe care gospodarii le obţineau pe câmpul de lângă casă. S-a folosit şi forja pe bază de lemne tăiate mărunt. Se pare că această variantă oferea cărnii un gust aparte. Astăzi, observ că metoda cea mai lesnicioasă este cea a folosirii buteliei de aragaz. Mai apoi, porcul este spălat şi urmează tranşarea. Gospodinele pregătesc tobă, chişcă, cârnaţi, şuncă şi altele. Afumarea lor asigură gust şi păstrarea până la vremea coasei.

Pentru că gerul dă târcoale prin ogradă, o vodcă fierbinte, eventual cu unt (untul previne gripa) este binevenită, iar mămăliguţa cu cartofi împreunată cu tochitură adună vecinii în jurul focului de afară.

Trebuie să ştiţi însă că odinioară porcul nu se pârlea, se jupuia, pielea se tăia bucăţi şi se bătea în perete, unde rămânea până la două săptămâni. Apoi, urma dubirea, în zeamă de arin. Meseriaşii din sat confecţionau opinci, aşa-zisele „opinci nemţeşti” (informaţie orală, Starciuc Gheorghe). Opincile femeieşti aveau gurgui, adică un fel de vârf, în vreme ce la cele bărbăteşti partea din faţă era plată, pentru ca, în timpul lucrului, în pădure, să nu se împiedice prin cepuri şi rădăcini (informaţie orală, Moţco Timofie).

Locuitorii satelor ţin cu străşnicie la sărbătorile de peste an.

În Ajunul Crăciunului nu se face niciun rău, spune tradiţia (ce bine ar fi dacă am lua şi azi în seamă această zicere!). În ajun se pregăteşte masa. Pe masă se aşază un strat de otavă, în semn de belşug, după care, peste faţa de masă se petrece o fundă roşie, „în cruce”. Apoi, se rânduiesc, după datină, cele 12 feluri de mâncare, toate de post: hribi cu usturoi, bob, sarmale, orez, piroşte, grâu fiert, mere fierte, gogoşi, mălai, prune uscate, cartofi, fasole. Scaunele aveau şi găuri, în care se fixau furcile pentru tors în timpul lucrului, acestea se înfundau cu otavă, în ideea de a… astupa gurile rele din sat. După sărbători, otava se dădea vitelor. Nici foarfecele nu scăpau; erau legate, pentru ca – zice tradiţia – nimeni să nu vorbească de rău!

În Ajunul Crăciunului toţi ai casei ţin post negru şi rugăciune până după apusul soarelui. Animalele se îngrijesc bine şi primesc tainuri îmbelşugate. Gospodarul casei închide toate porţile, crezând că aşa va… lăcătui meliţa duşmanului. Găinile sunt închise toată ziua, pentru ca uliul să nu le vadă tot anul. Găleţile, toate, trebuie umplute cu apă, pentru ca, potrivit obiceiului, gospodarilor să le meargă din plin tot anul (informaţie orală, Starciuc Gheorghe, născut în 1933 şi botezat la Şipotele Sucevei de pr. Vasile Antimovici).

În seara de ajun, gospodinele aşază pe fereastră porţii din cele douăsprezece feluri de mâncare, pentru a se înfrupta şi morţii. După ce preotul paroh binecuvântează bucatele, toţi ai casei se aşază în jurul mesei. Numai că, având în vedere că preotul ajunge mai târziu, din cauza risipirii gospodăriilor, poate a doua sau a treia zi, familia se aşază la masă mai repede.

Înainte de a lua masa se spune o rugăciune. După ce se ridică de la masă, fata de măritat sau feciorul de însurat iese în pragul casei şi loveşte lingurile şi furculiţele, producând un anume zgomot, iar din care parte răzbate un lătrat de câine, de acolo trebuie să vină partenerul celei de măritat sau al celui de însurat (aspect verificat!).

Vin colindătorii, pentru a ura familiei sănătate, ani mulţi, belşug şi copii în bătătură. Cei din colinda bisericească primeau colaci, slănină, cârnaţi, coaste de porc, pe care o persoană anume le îndesa într-un sac şi, când sfârşeau cu umblatul prin sat, toate erau împărţite între colindători. Banii adunaţi la colindă, ca şi acum, intrau în vistieria Bisericii. Colinda avea, de regulă, şi scripcă, iar după miezul nopţii, în casele cu fete de măitat se încingea hora, fie în casa mare, fie în tindă. De fapt, muzica tradiţională cuprindea două viori: vioara I şi a II-a. Colinda bisericească ţinea până la Bobotează.

Gospodarii pregăteau şi dădeau preotului şi dascălului un fuior de in sau din cânepă (Povismo); asta se întâmpla de Iordan, când fuiorul se punea pe crucea preotului. Mai apoi, fuiorul de in şi cânepă a fost înlocuit cu prosoape confec-ţionate de gospodina casei (informaţie orală, Starciuc Gheorghe).

Să aveţi sărbători fericite şi la mulţi ani!

La cumpăna dintre ani

Trecerea anilor înseamnă şi momente de cumpănă. Clipe de aducere aminte. De regulă, punem toate cele pe cântar. Cântărim ceea ce a trecut, cu bune sau cu rele. Pentru că, fără vrerea noastră, sunt şi mai puţin bune. Ce-am învăţat din anul care dă să apună? Am muncit destul? Ce fapte am lăsat în urmă?

Unde se duc anii?, mă întreabă un nepot. Poate se duc pentru că şi-au făcut treaba, se scurg în lumea lor. Dar de ce vin alţii?, continuă acelaşi nepot. Pentru că au de lucru, pentru că vor să ne dea poveţe şi să să ne arate drumul spre mâine. Un drum pe care nu-l ştim, dar vrem să-l urmăm… Anii au rostul lor, noi îl avem pe al nostru. Ni-i hărăzit, ni-l facem! Poate că nici noi nu ştim. Când bate la uşă cum-păna dintre ani, toţi ai satului, adunaţi dinspre cele colţuri ale rotundului ţării, îşi dau mâna. Mămăliguţa de cartofi şi tochitura stropită cu horiucă molcuţă mângâie aerul din casă. Îşi cer iertare, îşi urează unul altuia sănătate, voie bună şi împliniri. Copiii şi nepoţii adunaţii în jurul mesei cu bucate aburinde îndeamnă la veselie şi bună voire. Ce bine ar fi dacă am urma exemplul lor! Nu i-am văzut nicicând supăraţi sau încruntaţi. Colindele de sărbători, toate, ne îndeamnă să fim mai buni, mai îngăduitori, mai iertători şi mai milostivi. La cumpăna dintre ani primează lista de priorităţi pentru mâine. Este o listă bogată. La mulţi ani!

Detaliu din candelabrul sculptat din Biserica Sf. Ilie din Izvoarele Sucevei Bucovina.

prof. AFLOREI Ion

Copyright foto: Anca Magurean

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Iarna vine …

Anotimpurile îşi dau politicos mâna (cum nu prea se întâmplă între semeni…). Toamna lasă în urmă frunze ruginii, cămări pline cu de toate, stoguri de fân bine vârfuite, şuri burduşite cu lemne de foc, porci care guiţă prin coteţele din preajma gospodăriei, fără să ştie ce-i aşteaptă…

De Sf. Andrei se leagă anotimpurile. Este, dacă vreţi, un prag spiritual. Privim înainte, lăsând în urmă ce-am făcut bun.

Aruncând o privire peste fişa de observaţii meteo, constat că a fost o toamnă săracă în precipitaţii (74 litri/m. p.), ceea ce înseamnă foarte puţin pentru un spaţiu montan. Nu întâmplător, multe gospodării, cu precădere cele aflate la înălţimi sau cele aşezate pe “faţa muntelui”, au avut şi vor avea probleme cu alimentarea cu apă. Bătrânii spun că anotimpurile nu mai seamănă cu cele din trecut.

Oricum, calendaristic vorbind, începe iarna. Noaptea continuă să-şi lungească orele. Începutul iernii înseamnă şi semnalul apropierii sărbătorilor de iarnă, a Naşterii Domnului, a Crăciunului, a colindului, a punerii în valoare a tradiţiilor locale. Copiii dau bătăi cu pregătirea repertoriilor. Localnicii scotocesc prin lada de… zestre şi scot la lumină tot ce au mai de preţ. Toate cele învăţate de la bătrâni, de la strămoşi. Suntem în postul Crăciunului, în zile de pregătire şi primenire a gospodăriilor. Din coşurile caselor, un fum lung se ridică spre înaltul cerului. Lemnele de molid încep a trosni în sobe şi a răspândi un aer cald în locuinţe. Femeile dau zor cu pregătirea ingredientelor şi a vaselor necesare, iar bărbaţii îşi ascut cuţitele, repară afumătorile, pregătesc tot ritualul care priveşte tăierea porcului. Şoriciul proaspăt pârlit este un deliciu. Dacă până mai ieri fiecare gospodar, împreună cu familia, pregătea singur preparatele (care, bine păstrate, ţineau până în august), azi avem de a face cu măcelari specializaţi, care, contra unei sume, îţi fac lucrarea ca la carte. Nu-i pomana porcului ca în Ardeal, dar, oricum, vecinii se adună, iau o gustare, sorb un ţoi şi schimbă o vorbă. Este o cale de comunicare, un schimb de idei, o vorbă cu duh şi cred că-i frumos să ducem tradiţiile mai departe. Ce-ar însemna să ne închidem între pereţii gospodăriei şi să nu dăm bineţe vecinului!? Ar fi ca un teren arid! Porc să fie… Numai că unii l-au tăiat de pe listă. Dar poate şi pentru că… miroase!

Începutul de iarnă a însemnat şi câţiva fulgi de nea care deja s-au împrăştiat pe câmp într-un strat mai subţire de un centimetru. Sper într-un sezon bun şi într-o refacere a rezervei de ape subterane. Deie Domnul!

pesaje izv 2

Iarna vine, toamna trece, vorba cântecului, şi eu n-am cu cine petrece. Dar mai avem răbdare până de sărbători….

prof. AFLOREI Ion

04.12.2012

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Copil harnic sunt şi eu

Munca ne obişnuieşte să ascultăm de cei mai buni decât noi şi să învăţăm de la ei să devenim mult mai buni decât suntem. Omul care munceşte se aseamănă cu Dumnezeu, Creatorul lumii.

Îmi place să muncesc, să îmi ajut semenii de fiecare dată când am ocazia. Cea mai mare plată pe care o primesc este zâmbetul de pe buzele aproapelui şi cuvântul „mulţumesc”.

            Moisa Gheorghe, cls. a VIII-a

Scoala generala cu clasele I – VIII Izvoarele Sucevei

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

MȂNCǍRURI TRADIȚIONALE LA IZVOARELE SUCEVEI

Aşa cum gospodăria, mobilierul interioarelor şi îmbrăcămintea au un anume specific, şi preparatele culinare se înscriu pe linia tradiţionalului. Bucătăria huţulă este bogată, sǎnǎtoasǎ şi cuprinde câteva bucate pe care le-am …cules din lumea satului.

Colaci la Izvoarele Sucevei Fotograf Anca Magurean

Mămăliguţa cu cartofi. După ce au fost curăţaţi, cartofii se pun la fiert, într-un ceaun. Apoi, se adaugă făină de porumb şi puţină făină de grâu sau griş. Se amestecă bine, folosindu-se un scaun special. Se serveşte cu tochitură, cu huslincă, cu unt şi brânză.

Ieşniţa. Pentru a o prepara, avem nevoie de smântână, ouă bătute şi foi de ceapă verde. Se pune smântâna la fiert şi apoi se amestecă cu ouăle bătute. Se adaugă puţină făină de grâu. La foc moale. Se amestecă cu o lingură de lemn până când untul iese la suprafaţă. Se serveşte cu mămăliguţă de cartofi.

Huslinca nu lipseşte din bucătărie. Se poate prepara toamna sau atunci când este nevoie. Huslinca de toamnă, bazată pe lapte mai gras, se păstrează foarte bine pentru iarnă. Laptele fiert, călduţ se toarnă în putină, pe fundul căreia se pune în prealabil «un cuib», adică un polonic de huslincă din rezerva anterioară. Pentru a-i asigura un plus de calitate, se adaugă puţină smântână. Se serveşte numai cu mămăliguţă.

Chişca rusească (chişca cu făină de porumb) seamănă cu cea românească, numai că în obţinerea compoziţiei se foloseşte făina de porumb. Se fierbe, după care se dă la cuptor. Se taie bucăţi potrivite şi se serveşte cu mămăliguţă de cartofi şi huslincă.

Plăcintă pe foi de varză (knişi). Pentru a o pregăti este nevoie de: brânză de vacă, făină de porumb, mărar, foi de ceapă, câteva foi de varză. Aluatul obţinut astfel se aşează pe foile de varză şi se dă la cuptor, direct pe vatră. Când este gata se stropeşte cu smântână.

Piroştele (chiroşte sau perohe). Din aluatul de făină de grâu se taie pătrăţele de mărimi potrivite. Umplutura poate fi din: cartofi cu ceapă rumenită, gem, dulceaţă, brânză. Se pun la fiert şi se servesc calde.

Merişoarele sau afinele  cu smântână.

CAPSUNE cu SMANTANA

 

Capsune cu smanatana.

Untul topit cu brânză bătută. Se serveşte cu mămăliguţă şi huslincă.

Zaterka (frecăţei) se prepară din puţină făină de grâu şi apă. Când apa dă în foc, se adaugă mici cocoloaşe din făină de grâu şi se amestecă bine. Când este gata, se presoară puţin zahăr şi se servesc călduţi.

            Papanaşii: fǎinǎ de grȃu, zahǎr, brȃnzǎ de vaci şi puţin bicarbonat stins cu zeamǎ de lǎmȃie.

           Palaneţi (Turtǎ pe plitǎ). Din aluat se taie pǎtrǎţele care se aşeazǎ pe plitǎ. Ceea ce rezultǎ este deosebit de gustos şi se serveşte, de regulǎ, în zilele de post.

Pampuştele (gogoşile) nu lipsesc de la mesele mari (Crăciun, Paşti, nunţi, înmormântări, petreceri).

409215_157680364342194_878493685_n

Tocinei – Se curata cartofii, se dau pe razatoare, se amesteca cu faina si cu ou. Se prajesc in ulei si se servesc cu smantana si cu zahar.

Imagine

În rândul băuturilor se remarcă afinata. Afinele proaspete se pun în borcane sau putini, peste care se toarnă zahăr. Sucul rezultat se amestecă cu vodca, rezultând o licoare delicioasă, care se serveşte la mesele mari şi oaspeţilor de seamă.

328616_109546529155578_234589470_o

Sucul de merişoare şi sucul de afine, sucul de păltinele, sucul de coacăze.

Aniversare 514

“Actul de naştere” al satului este semnat la data de 17 noiembrie 1501, într-un hrisov de-al lui Ştefan cel Mare, în care se consemnează că “populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi de oi, precum şi cu stânăria” (Em. Grigorovitza, „Dicţionarul Geografic al Bucovinei”, 1908), prin care se confirmă ca proprietate a Mănăstirii Putna.

Satul Izvor făcea parte din comuna Şipotele Sucevei, fiind, ani de-a rândul, din 1775, sub ocupaţie austriacă. Exploatarea pădurilor a devenit o activitate prosperă pentru localnici şi, în acelaşi timp, o sursă de venituri. La Şipotele Sucevei a fost înfiinţată prima şcoală parohială, sub preotul paroh Iraclie Porumbescu. La Şipotele Sucevei s-a născut marele compozitor Ciprian Porumbescu. Şi mai apoi, la vârsta de 6 ani, aici nefiind şcoală în limba română, Ciprian a fost înscris la Stupca, azi Ciprian Porumbescu. Vara, se adunau la Şipote şi pianişti veniţi din Olanda. Mi-aduc bine aminte, prin anii ’83, pornind pe urmele marelui compozitor, profesorii de muzică din judeţ au poposit la Izvoarele Sucevei. După o masă bine-venită, şi-au scos instrumentele şi au cântat „Crai nou”. M-au cutremurat, m-au impresionat…

Anii au trecut, comuna a început să se dezvolte, s-au înfiinţat mori pe bază de apă, gatere. În perioada 1936-1939 s-a dezvoltat staţiunea Izvor, pe bază de nămol. Se spune că aici veneau la tratament şi persoane de la Viena. A sosit fatidicul 1940, care a rupt comuna în două, a ciuntit ţara şi a rezultat comuna Izvoarele Sucevei. Staţiunea, care ar fi putut asigura un nume satului, a intrat în lumea… amintirilor. Cărţile poştale şi bătrânii mai amintesc de ea. Azi, comuna are în componenţă trei sate în jurul cărora gravitează 17 cătune. Sunt locuri molcome, din inima Bucovinei şi de margine de ţară, cu o viaţă doar aparent liniştită pentru că, în fapt, ea poartă pecetea unei anume asprimi, a unei tradiţii adânci, dar şi a tumultului ultimelor vremi…

prof. AFLOREI Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Se taie mâna …

De când e lumea, se ştie, pentru furt sau orice nelegiuire, făptaşul era pedepsit. Trasul pe roată, spânzurătoarea, trasul în ţeapă, ghilotina, cândva erau căi de… îndreptare. Nu le-aş mai dori! Trasul pe sfoară sună altfel… E actual şi merge bine… Vlad Ţepeş folosea ţeapa. Azi, în zadar, nu mai avem pădure! Deci nici această cale nu mai ţine.

 

Pentru cine fură o găină măsura de detenţie vine repede. Cine înşală cu zeci de milioane găseşte de fiecare dată o portiţă. O portiţă cu arc care îl împinge înapoi. Uneori, e normal, că doar oameni suntem, li se face rău. Unii au rău de mare, alţii au rău de munte (şi-şi fac vile pentru a sta la adăpost: miros de răşină, aer ozonat, parfumul florilor din miez de vară). Alţii nu fură, ci iau pe drept şi cu acte în regulă. La olteni, care mi-s tare dragi, fu întrebat un confrate, după şedinţă: la voi, au fost toţi la şedinţă? Da, la noi fură toţi, fură Costică, fură Manole, fură Veta, fură Pandele; ce mai, fură toţi. La noi, nimeni.

La şcoala primară am păţit-o. Mama, cu două clase mai mult decât trenul, dar cu o experienţă a vieţii de 12 clase peste el, îmi spunea că dacă aduc acasă un capăt de… aţă îmi pune degetele pe trunchi şi mi le taie cu toporul. M-am speriat, dar am învăţat că e bine să foloseşti numai ce este al tău…

Mai zilele trecute stăteam de vorbă cu un camarad al cărui cumnat lucrează în Coasta de Fildeş, undeva pe Coasta Golfului Guineea. Am înţeles că produsele lactate şi de panificaţie pe care le primesc şcolerii noştri, produse pe care, din păcate, în bună parte, le aruncă, tare bine le-ar prinde celor de pe coasta Atlanticului. Că sunt săraci. Am înţeles că la ei furtul, furtişagul, sunt pedepsite drastic. Nimic mai simplu: li se taie mâna! Probabil, în ideea ca mâine să nu mai fure. Nu-i rău! Înseamnă că la noi, dacă s-ar aplica o astfel de măsură, mâine – poimâine, vom vedea pe străzi oameni sus-puşi cu o singură mână. Mă întreb: cine ne va arăta direcţia? Deocamdată, n-o avem. Unde-i busola? Poate o găsim! Pe data care-o veni!

 

prof. AFLOREI Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Culori de Brumărel

Brumărel e oarecum şugubăţ. Nu ne dă apă. În prima decadă a lui octombrie au căzut 13 litri/mp. O lună zgârcită în precipitaţii. Oamenii îşi fac probleme. Sperăm în căderea ploilor. Ploi mocăneşti.

Imagine

© foto Cătălin Serediuc

 

Fântânile şi-au coborât mult nivelul. Izvoarele, mai ales cele din „faţa muntelui”, şi-au subţiat rezervele. Cele mai multe precipitaţii, în luna lui Brumărel, după observaţiile noastre, au căzut în 2008 (48 litri/mp, în prima decadă), iar cele din 2005, tot în prima decadă a lunii, au fost egale cu zero. Se vede că în ultimii ani baierele cerului au fost „legate” şi oamenii locului îşi îndreaptă tot mai mult privirile şi ruga spre Cel de Sus. Brumele nu au căzut ca altădată. Au fost vreo trei, subţiri şi neînsemnate. Sincer vorbind, omul de la munte, până la această dată, nu a avut nevoie de mănuşi. Că toamna se numără bobocii este foarte adevărat. În ciuda crizei care ne apasă, gospodinele şi-au umplut cămările, multe dintre materiile prime fiind obţinute din producţia proprie, din sudoarea muncii lor, produse ecologice şi… ieftine.

Molidul se îndărătniceşte să nu-şi lepede frunzele. Mesteacănul şi cele specii de pe marginea apei s-au grăbit să-şi lase haina deoparte. Peisajul care a rezultat este încântător. Lipsesc penelul şi pânza. Veniţi şi veţi vedea!

Luna lui Brumărel va însemna pentru noi şi Târgul de toamnă al fructelor de pădure, la 18 octombrie. Organizator şi susţinător – Şcoala Gimnazială Izvoarele Sucevei. A III-a ediţie. Nu vrem cartea recordurilor, ci ne dorim promovarea produselor naturale, a acelor produse pe care ni le oferă mama natură! Pentru că aflăm în jurul nostru, printre cetini şi pajişti, avuţii pe care, de multe ori, nu le luăm în seamă. Depozite întregi de vitamine şi minerale!

Tot în toamnă satul nostru împlineşte mai bine de jumătate de mileniu de la prima menţionare documentară. În anul 1501, luna noiembrie, ziua 17, într-un hrisov de-al lui Ştefan cel Mare se consemnează satul Izvor, ca proprietate a Mănăstirii Putna: „Populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi de oi, precum şi cu stânăria” (E. Grigorovitza, 1908, Dicţionarul Geografic al Bucovinei).

 

prof. AFLOREI Ion 

 
Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela     
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Bors cu sfecla rosie

Azi ne-am apucat de gatit si ne-am gandit sa va impartasim reteta 🙂

Imagine

INGREDIENTE:
– Ceapa  2 buc
– Morcovi 2 buc

– Pastarnac 1 buc (sau radacina de patrunjel)
– Radacina de telina 1 buc
– Ardei gras rosu 1 buc
– Ardei gras verde 1 buc
– Sfecla rosie 4 buc
– Ulei 50 ml
– Patrunjel verde 1 lingurite (sau uscat )
– Leustean verde 1 lingurite (sau uscat, depinde de sezon)
– Bors acru 150ml sau bors Maggi 1 lingura
– Bulion de rosii 1 lingura
– Cartofi 4 buc (de marime medie)
– Fidea 50 g (sau taietei)
– Sare 1 lingura
Imagine
**Pregatim ingredientele. Intr-o oala (de 5 L) se pune uleiul si ceapa tocata marunt, la calit … la foc mic.
Morcovii se taie marunt si se adauga peste ceapa.  Se taie si celelalte legume marunt si se adauga in oala.  Apoi punem verdeata, patrunjel si leustean.
Se adauga o lingura de bulion si se amesteca.
Apoi se completeaza oala cu apa calda, sa fie 3/4 plina.  Se adauga o lingura de sare si se lasa sa fiarba cca 20 min.
Se taie cartofii marunt si se adauga si ei in bors.
Dupa 10 minute se adauga in oala sfecla rosie data pe razatoarea mare.
Imediat punem si  150 ml bors acru (dupa cum aveti) sau o lingura de bors Maggi, 50 g fidea, mai lasam 5 min si oprim focul.
Imagine
La sfarsit se mai pune un pic de leustean deasupra si smantana dupa preferinta.
POFTA BUNA !
Imagine

Pensionar octogenar

S-a născut la Izvoarele Sucevei în 1933 şi a fost botezat la Şipotele Sucevei, de pr. Vasile Antimovici.

A dat naştere la un fecior pe care, acum, la vârsta senectuţii, îl are în preajmă. Gheorghe Starciuc – Iuri, cum îl ştie satul – a lucrat o viaţă la pădure, peste 34 de ani. De fapt, după părinţi, a fost Stanciuc! A primit o pensie binemeritată, s-a aciuat pe lângă casă, s-a luat de gospodărie. Are două vaci şi trei viţei. Îi place munca şi nu-i suportă pe cei certaţi cu munca. „Sus cu munca să n-ajung la ea” – aşa ceva nu concepe. O parte din laptele obţinut îl predă „la maşină”. I-au plăcut femeile. „Cu femeia te sfătuieşti, nu fugi la vecina!”

Îşi aduce aminte că, la început, munca în pădure era foarte grea. Dormea în colibe făcute din lemn despicat acoperite cu coajă de molid. În mijlocul unei gropi de mai bine de jumătate de metru, pardosită cu cetină frumos mirositoare, se făcea „focul viu”. Nu se stingea decât de sărbători. Aici îşi pregăteau hrana: mămăliguţa, tochitura. Huslinca nu lipsea. Un ţoi de horincă era bine venit.

Pe vremuri, tăia câini, iar untura era folosită, potrivit unei anume reţete, la tratarea astmului şi nu numai. Rezultatele, chiar dacă pare un leac băbesc, au dat roade excepţionale. Lucru verificat!

Nu se plânge de bani, dar îi place munca. Primeşte vreo 640 de parale pe lună. Încă-i mai rămân. Crede că, pe vremea lui Ceauşescu, fără diplomă, fiecare avea loc de muncă asigurat. Azi, continuă interlocutorul meu, n-ai unde lucra. Dar, mulţi nici nu vor să lucreze. Democraţia, spune el, nu-i bună întotdeauna!

 

 

prof. AFLOREI Ion 

 
Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela     
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Radioul, la ceas aniversar

         Radioul rămâne pentru mine o sursă sigură de informare, de delectare, de desfătare, de relaxare, impulsionare a activităţilor pe care le desfăşor prin casă.

 

Mi-aduc bine aminte cum prin anii ’60, tata, după ce-a primit leafa de la pădure, muncitor forestier fiind, nu s-a zgârcit şi a cumpărat un aparat de radio HORA, cu anod şi pilă, dacă mă exprim bine. Pentru că a fost primul din… cartierul satului. Parcă văd/aud cum, în prag de seară, se adunau toţi vecinii ciorchine şi se minunau de această… minune. Ascultau, în primul rând, ştiri şi muzică populară. Nu uit „Trişti şi negri mai sunt norii”, „La Lenuţa sub cerdac” de Irina Loghin. Ca licean, prin îngăduinţa pedagogului, în timpul meditaţiilor, care, la acea vreme, internist fiind, erau obligatorii, ascultam, la ora 8.00 fix, „Zece melodii preferate” (dar asta fără să ştie directorul…). Vă mai amintiţi? Atunci eu n-am avut TV acasă şi ascultam radioul. După Hora a venit un Delta, pe baterii, şi mai apoi, când a… intrat curentul electric în casă, un Pacific la care, cu mare plăcere, ascultam transmisiile sportive. M-am molipsit de radio.

Acum, dimineaţa, primul lucru pe care-l fac când intru în bucătărie e să învârt butonul. Am un jaf de aparat, dar audiţia este foarte bună. Îmi pun de-o cafea, o sorb în linişte, ascultând ştiri, muzică, informaţii şi meteo. Şi iau calea spre locul de muncă. Aflu multe lucruri şi despre şcolile rurale. România Actualităţi. La 7 fără ceva intri în lumea celor ce nu cuvântă. Sâmbăta, ziua mea de serviciu la bucătărie, şi îmi place să mă… amestec, abia îl aştept pe ilustrul Neagu Djuvara, căruia este suficient să-i dai o zi din calendar şi un an pentru ca domnia sa să vorbească ore în şir.

Felicitări Radio! Să aveţi viaţă lungă şi în sănătate şi să ne aduceţi în casă de toate! La mulţi ani!

 

prof. AFLOREI Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

GOSPODĂRIA ŢĂRĂNEASCĂ LA IZVOARELE SUCEVEI

Structura, evoluţia, numărul şi funcţiile construcţiilor din gospodăria tradiţională, precum şi dimensiunile construcţiilor şi materialul de bază au fost determinate de factorii naturali şi social-istorici.

     Gospodăria păstrează elemente care demonstrează vechimea populării. Tipul agricol-pastoral de gospodărie a fost impus de ocupaţiile de bază ale locuitorilor. Dăinuirea huţulilor în spaţiul geografic de care ne ocupăm a generat un anumit specific, ca urmare a condiţiilor de muncă şi de viaţă, ca urmare a ariei de provenienţă a influenţelor.
      Existenţa drumului străvechi care urca pe valea Sucevei, de la Vicovu de Sus, Ulma, Lupcina şi până la Izvoarele Sucevei, iar de aici, peste pasul Izvor, către valea Moldovei, cu posibilităţi de legătură cu zonele Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, indică contactele şi schimburile pe care populaţia de aici le-a întreţinut cu aşezările vecine. În felul acesta, s-a produs un schimb continuu şi consistent de valori materiale şi spirituale. Tipul tradiţional de casă, prin dispunerea locuinţei şi a acareturilor (grajd, şură şi anexe), sugerează imaginea unei mici întărituri, ceea ce ne duce cu gândul la vremuri demult apuse. Este «gospodăria cu ocol». Evident, acest aspect este azi mult estompat.  „Se poate spune că gospodăria cu ocol, atât de răspândită în Obcinele Bucovinei, îşi are originea în aşezările dacice fortificate, reprezentând conservarea la o scară mai redusă a acestora” (I. Iosep, D. Paulencu, 1986-1987). La huţuli, “gospodăria cu ocol” nu are patru laturi ca la români şi germani, ci o formă neregulată. Relaţia dintre economic şi funcţional este lesne de observat în gospodăria tradiţională. Pentru că ocupaţia de bază a locuitorilor era, şi este, creşterea animalelor, ansamblul gospodăresc era dominat de construcţii destinate adăpostirii animalelor şi depozitării furajelor. Astfel, grajdurile şi şurile au dimensiuni mari (şi astăzi), cu acoperiş relativ înalt, în două sau patru „ape” (table). Bârnele sunt rotunde sau cioplite. Acoperişul (din draniţă) este înalt pentru ca podul grajdului să adăpostească cât mai mult fân pentru iarnă, dar şi pentru ca apa de ploaie şi zǎpada sǎ se scurgǎ/sǎ alunece cât mai repede, iar draniţa sǎ nu putrezeascǎ. În orice gospodărie locul central îl ocupă locuinţa (casa). Amplasarea locuinţei într-un anumit loc nu este întâmplătoare. Erau preferate locurile cu expoziţie favorabilă faţă de soare (sudică), slab înclinate, fără exces de umiditate şi fără riscul producerii  proceselor geomorfologice negative. De asemenea, una dintre condiţii era sursa de apă, care trebuia să fie cât mai aproape. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea (şi chiar mai târziu), locuinţa avea dimensiuni mici, casa monocelulară. Materialul de construcţie folosit era lemnul. Bârnele de molid, iniţial rotunde, încheiate «stâneşte», se aşezau pe tălpi (bârne groase, cioplite), iar acestea se clădeau pe o temelie de piatră (de râu sau smulse din versant), cu rolul de a proteja casa de umezeală şi a-i asigura trăinicie. Mai înainte, doar la colţurile casei se aşezau bolovani mari. Pe temelie se aşează talpa („pidvalina”). La pereţii caselor vechi se foloseau bârne groase, rotunde, necioplite (o bârnă de 50 cm în diametru). În atare situaţie, pentru a înălţa un perete erau necesare doar 5 bârne (P. H. Stahl, P. Petrescu, 2004). Mai târziu, s-au folosit bârne mai subţiri. Spre sfârşitul veacului XIX bârnele se ciopleau pe una sau pe amândouă părţile Acoperişul, de regulă, în «patru ape»,, foarte înclinat, la casele «bătrâneşti» este din draniţă. În «apa» din faţă se practică 1-2 gemuleţe (cahle sau fumǎriţe), cu rolul de a asigura evacuarea fumului, pentru că hornul nu ieşea, prin acoperiş, în exterior. Cahlele constituie un element distinctiv faţă de casele româneşti Ca un alt element de amănunt specific trebuie remarcat că streşinile sunt joase, iar «apa» din spatele casei cobora aproape de pământ. Interiorul casei nu «se ungea» (tencuia). Abia mai târziu s-a folosit varul, dar şi atunci tavanul, cu cele 4-5 grinzi, rămânea cu lemnul aparent, lucru care poate fi observat şi astăzi la multe din casele vechi locuite. Trebuie subliniat că atât bârnele, cât şi căpriorii şi draniţa erau prinse cu cuie de lemn. «În aşezările huţule, toate casele au spre exterior lemn aparent. Cele vechi aveau lemn aparent şi în interior. În niciunul din satele româneşti nu ne-a fost atestată tehnica construcţiei locuinţelor din jumătate de trunchi de brad » (T. Bănăţeanu, 1975).
               Gospodăria tradiţională, la Izvoarele Sucevei,  cuprinde următoarele încăperi:
               Casa de zi („hata”) îndeplineşte funcţia de bucătărie, în care se găsesc vatra, hornul şi cuptorul. De fapt, în această încăpere se desfăşoară cea mai mare parte a vieţii. Îndeplineşte şi funcţia de dormitor, precum şi cea de bucătărie;
Imagine
Vatră: plită, cuptor şi sobă
               Casa mare („faina hata/veleca hata”) serveşte la primirea oaspeţilor sau a peţitorilor. Aici se află lada de zestre;

               Tinda („horoame”) este situată între cele două camere.
«Apa» din spatele casei cobora aproape de sol şi forma ceea ce localnicii numesc «coleşnea» (adăpost pentru oi).
            Partea din faţă a casei este prevăzută cu prispă («ganoc»), cu portiţă susţinută de stâlpi înfloraţi. În jurul locuinţei, în afară de grajd şi şură, gravitează acareturile:
           Oborocul (fânarul) serveşte la depozitarea fânului. Uneori, fânarul este amplasat în mijlocul fâneţei;
           Cămara pentru alimente şi haine (numită aici „clichi” sau „comora”) are dimensiuni relativ mici. Cămara poate fi inclusă în planul casei sau este ridicată în ogradă, separat;

Imagine

Blidar surprins în cătunul Hrobi

            Vatracul (o încăpere de aproximativ 2/2 m) serveşte la prepararea caşului şi, iarna, la afumarea porcului;

            Magazia pentru lemne şi unelte agricole;

             Pivniţa adăposteşte cele necesare pentru iarnă (murături, cartofi, conserve);
             Fântâna („cherneţea”).
              Revenind la locuinţă, trebuie subliniat faptul că interiorul este organizat judicios. Cuptorul masiv, cu vatră, este sursa de căldură. Pe cuptor se puteau odihni copiii şi bătrânii. Deasupra cuptorului se ridică hornul. Lângă cuptor sunt aşezate poliţe („poleţea”) şi blidare, unde se păstrează vase folosite la prepararea şi pregătirea mâncărurilor.
                 Laviţele („laveţea”), acoperite cu ţesături de lână, se aflau în preajma cuptorului. Alături, se aşează patul („lujko/postil”). În partea opusă este loc pentru masă („stiu”) şi câteva scaune („crislo/stoleţ”). În colţul de lângă uşă sunt dulăpioare şi rafturi pentru vase.
               Pereţii erau împodobiţi cu lăicere şi scoarţe. Peretele dinspre masă era ocupat de icoane. Toate piesele care mobilează ”camera de zi” ocupă un anume loc, o poziţie precisă. În toate casele vechi (Motoveleţ V., Habur Nastasia, Serediuc Ion), între cuptor şi perete se montează o prăjină lungă („jertca”), care serveşte la atârnatul şi uscatul hainelor.
              Pe jos, se folosea lutul; podeaua din scânduri a apărut mai târziu.
              Demn de subliniat este îngrăditura gospodăriei, din garduri masive (bârne groase), aşezate orizontal şi acoperite cu două rânduri de draniţă. Iată un alt element caracteristic pentru gospodăriile cu ocol. Gardurile care împrejmuiau proprietatea erau din «răzlogi», rezultaţi din despicarea lemnului rotund. Un loc important în cadrul gospodăriei îl ocupă curtea („podvirea/ograda”). Grădina („horod”), deşi mică, este prezentă în fiecare gospodărie. Plantele cultivate, prin producţiile lor, acoperă doar în parte necesarul familiei: usturoiul (”cisnok”), ceapa („ţibuli”), varza („kapusta”), sfecla roşie („svekla),  pătrunjelul („petruşka”), macul („mak”), bobul („bib”), morcovul („morkva”). În faţa casei, fetele şi gospodinele etalau straturi cu flori multicolore.

sursa: „IZVOARELE SUCEVEI o comunǎ din munţii Bucovinei”- Studiu monografic, Editura Accent Print, Suceava (2009) – autor Aflorei Ion

Vecinul

După un an de muncă încordată, i-a venit rândul să plece în vacanţă. A căutat vecinul meu un loc liniştit. A închiriat o căsuţă, cu privelişti minunate, la marginea lacului.

S-a înţeles la preţ şi, pentru moment, a fost mulţumit. A cărat bagajele din portbagajul maşinii cu marca Trabant şi şi-a început şederea potrivit… planului. A vrut să se hodinească. N-a avut cum, pentru că de la celălalt vecin răzbăteau manele cu mulţi decibeli; a vrut să facă un grătar, dar printre ştacheţii proaspăt vopsiţi pătrundea… mirosul micilor de la vecinul. A vrut să tragă un somn, nu de baltă, dar n-a mai apucat, muzica şi tobele vecinului l-au dat peste cap. Aşa că a pus Trabantul în mişcare şi a pornit înspre obârşii, zicându-şi că tot acolo-i mai bine. Parchează maşina sub fereastra de la drum, descarcă oarece bagaje şi vrea să se relaxeze. Dar de unde. Un alt vecin, îndămânos, dă drumul la manele şi tot felul de “muzici neînţelegătoare” şi omul meu n-a aţipit deloc. A apucat rucsacul din cămară, l-a pus în spate şi a luat-o pe cărările muntelui spre a-şi găsi liniştea. Şi a aflat-o. Trilurile pădurii, foşnetul molizilor i-au dat tihnă. A găsit vreo doi hribi şi câţiva gălbiori care i-au uns stomacul spre seară şi i-au asigurat un somn liniştit.

Aşadar, fraţilor, când petreceţi, gândiţi şi la cei din preajmă, poate că a doua zi ei vor să muncească!

 

 prof. AFLOREI Ion

 
Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA