Cobilioara – Gruni, oază de linişte

Împrejurul satului roiesc mai multe cătune (grupuri de gospodării). Unul dintre ele este Cobilioara – Gruni, aciuat pe pantele domoale ale muntelui, la „umbra” Doscinei (1.470 m), la 11 km depărtare de centrul de comună – Izvoarele Sucevei. Pe oamenii locului, mai ales pe cei din vârsta a doua, această distanţă, străbătută fie pe jos, fie cu mijloace hipo, pe potecile umbrite numai de ei ştiute sau pe drum forestier, nu-i înspăimântă. Se simt bine aici şi nu s-ar desprinde de ele nici în ruptul capului. Numai că tinerii sunt de altă părere. Ţintesc Occidentul.

 

Izvoarele Sucevei Bucovina

Din analiza efectuată pe teren rezultă că cele nouă gospodării (una temporară, doar pentru iernat şi vărat) cuprinde 20 de persoane. Din rândul lor se deosebesc: un elev (cl. a VI-a), unu din grupa de vârstă de 20-25 ani, 4 în grupa de 30-40 ani, unu în grupa de 40-50 ani, 7 în grupa de 50-60 ani, 6 persoane în vârstă mai mare de 70 de ani. Rezultă, dacă vreţi, că peste 30% din populaţia cătunului amintit are peste 70 de ani. O populaţie îmbătrânită care nu poate asigura perspectivă.

Toţi, fără excepţie, lucrează în gospodării agricole individuale, zootehnia constituind ocupaţia de bază, deocamdată, o zootehnie de zubzistenţă. O astfel de zootehnie nu poate garanta un trai decent. Iată un motiv pentru care tinerii îşi iau zborul spre alte zări.

Lampa aruncă lumină difuză în camera de locuit. Curentul electric n-a pătruns încă. Unii, mai cu iniţiativă, trei la număr, şi-au procurat generatoare de curent electric (0,6 l benzină/oră), timp în care se încarcă şi bateria. Se zvoneşte că o firmă italiană va testa zona şi va intenţiona să constru-iască o centrală eolieană. Până una, alta tot lampa lui… Aladin rămâne sursa de lumină. Cu încălzirea nu-i bai, pentru că lemnul este din belşug.

Cătunul Cobilioara poate fi „atacat” şi cu maşina, pe un drum forestier bine întreţinut, întortocheat, printre pajişti şi molidişuri, cu privelişti care încântă ochiul şi îndulcesc inima. Este un colţ de lume care te îndeamnă la linişte, odihnă şi călărie (să nu uităm de calul huţul !). Pentru cei care mânuiesc bine penelul şi chibzuiesc cu versul, Cobilioara le stă la în-demână. Este un loc din categoria celor nepoluate.

Este un cătun cu orizonuri limitate. „Viaţa este grea şi, uneori, dură. Câştigurile sunt minime, pensia n-ajunge de la o zi la alta. Din animale nu ai nimic. Copiii pleacă în lume şi le dau dreptate!” – ne spune cu amărăciune în glas domnul Mihai Perdei, pensionar. Intervenţiile diriguitorilor în direcţia încurajării tinerilor, prin suplimentarea veniturilor, prin dezvoltarea turismului (poate, a celui ecvestru) ar putea relansa acest grup de gospodării, ar prelungi viaţa cătunului, pentru că potenţial natural (şi nu numai !) există. Veniţi, vedeţi şi vă veţi convinge!

 

prof. Aflorei Ion (articol 2008)

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Inscriere in clasa pregatitoare Izvoarele Sucevei 2013

1  Școala gimnazială Izvoarele Sucevei – clase simultane CP – III
2. Școala gimnazială Brodina de Sus – clase simultane  CP – II-IV
3.  Școala primară Bobeica – clase simultane  CP – I -II-III-IV
4.  Școala primară Ploșcii – clase simultane   CP – I -II-III-IV
5.  Școala primară Buc
6.  Școala primară Salaș CP – I -II -III-IV
7.  Școala primară Cununa CP – I -II -III-IV
Ca și structura mai avem și 4 Grădinițe cu program normal:  GPN Izv. Sucevei, GPN Bobeica, GPN Ploșcii, GPN Brodina de Sus

Viaţa, legată cu aţă…

Izvoarele Sucevei. Meleag de istorie şi dor. De frământări şi frustrări de-a lungul veacurilor. O istorie, pe alocuri, nedreaptă. Din anii 1940 şi până-n 1948 frontiera s-a tot mutat după vrerea sovieticilor. Un ţinut cu oameni paşnici, harnici, cu pasul apăsat şi care-şi văd de treburile lor. Un sat cu o lume veche, de continuitate şi tradiţii, de înnegurări tragice în vremurile tulburi, dar şi de tradiţie senină, blândă şi caldă, când pacea se aşternea…, o lume a codrilor, a pajiştilor şi micilor ogoare (V. Tufescu, 1982). Am zăbovit pentru o clipă în pragul casei doamnei REVECA DANILAŞCIUC. Să stai la sfat cu Reveca este un adevărat privilegiu. S-a născut la 28.03.1921 la Şipotele Sucevei (azi, în Ucraina) şi s-a stabilit la Izvoarele Sucevei în anii 1944 (pentru că acolo era viaţă grea, dădeau foc la case, furau…). Provine dintr-o familie de şase copii, cu părinţi săraci, dar demni. Să vă rugaţi lui Dumnezeu, să vă purtaţi frumos şi să nu intraţi în vorbă cu oricine – a fost sfatul mamei sale, Anna, atunci când a pornit în lume.

Izvoarele Sucevei

La vârsta de 18 ani şi-a împletit sufletul şi viaţa cu Nicolae Danilaşciuc, tâmplar, om de vază în sat, şi apreciat pentru calităţile meşteşugului sau. Cânta cu vioara, la nunţi, la petreceri, dar mai sorbea şi câte un păhărel de horiucă. Împreună, au avut doi copii: unul s-a prăpădit devreme, iar celălalt şi-a făcut rosturile pe la Fălticeni, unde şi-a clădit casă şi a adus pe lume doi copii de care Reveca este tare mândră.

Am muncit mult, am lucrat pe la oamenii din sat (la fân, la cartofi, în gospodărie…), ni se destăinuie Reveca. Cu Nicolae şi-a zidit casă pe deluţul din preajma Bisericii din Deal. Nu mi-a fost uşor. Toate ţesăturile, covoarele, cusăturile care împodobesc cu gust casa sunt rodul muncii sale. Am pornit de la nimica, nici ţolul de pe pat nu l-am avut. Cel mai mult în viaţă mi-a plăcut gospodăria.

Reveca are patru clase, ştie să scrie şi să citească (şi în limba ucraineană). Daca stai la sfat cu ea, nu-ţi dai seama când zboară timpul. Te cuce-reşte. Îţi vorbeşte în versuri şi-ţi cântă în limba lui Şevcenko.

Am avut viaţă grea, dar hărnicia a învins. Până a-mi face gospodăria am lucrat pe la alte case.

Multe mai poţi afla de la doamna Reveca. Cu calm şi cu blândeţe-n glas, ca o adevărată mamă, povesteşte întruna. Se bucură enorm când cineva îi trece pragul. Acum e singură şi neputincioasă. Se deplasează sprijinindu-se de un baston lung. Îşi deapănă amintirile din scurta-i viaţă trecătoare. N-am făcut rău la nimenea. Mi-a plăcut credinţa şi m-am gândit la Dumnezeu. Mi se pare că dacă moar-tea vine, mă duc la petrecere.

Îşi aduce aminte de vremurile când ţara era cârmuită de regele Carol. Îşi aminteşte de horile din sat, de hora de la Zubrâu (o adevărata nedeie a locurilor!). Pune coasa pe-o căpciţă/Şi vino să-ţi dau guriţă.

A rămas văduvă din 1990. Deseori, sprijinită de baston, iese în pragul casei, scrutează zările, salută trecătorii, provocându-i la vorbă şi spunându-le cu blândeţe Doamne ajută!, aşteaptă pe cineva cu o găleată de apă sau un pahar de suc. Aşteaptă feciorul şi nepoţii de la Fălticeni (au şi ei griji şi necazuri). Parcă-l vede pe Nicolae cântând la vioară în ceas de seară sau trăgând la rindea din zori până-n noapte târziu…

N-are remuşcări şi este mulţumită. Ascultând-o cu emoţie, afli o undă de optimism în glasu-i…

Viaţa e legată cu aţă. Dumnezeu are grijă de cine nu se depărtează de cuvintele Sale…

Cuvinte potrivite cu … evlavie

La început de Mărţişor, elevi ai Şcolii Gimnaziale Izvoarele Sucevei au pornit pe cărările judeţului spre a căuta… mărţişoare… Dar nu de orice fel. Unii au purces spre Rădăuţi, la Concursul naţional de limbă română religie, interdisciplinar, unde au avut o primire ca la… carte; pentru că de carte era vorba. Alţii, şi-au îndemnat paşii spre Olimpiada de limba ucraineană, găzduită de CN „M. Eminescu” Suceava.

Izvoarele Sucevei

În procesul definirii identităţii culturale româneşti, în spaţiul cultural al Europei contemporane, literatura şi religia configurează ansamblul trăsăturilor arhetipale. Creaţia literară reprezintă sursa fundamentală pentru cunoaşterea mentalităţilor, a genului proxim şi a diferenţei specifice dintre fiinţa naţională şi cea universală. Marile mituri universale care stau la baza creaţiei artistice derivă din elementele de cultură religioasă. Prin urmare, cultura şi spiritualitatea românească definesc profilul antropologic al românului trăitor în spaţiul valorilor universale.

Concursul naţional interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească” se adresează tuturor elevilor din clasele a V-a – a XII-a, capabili de performanţă în domeniul interdisciplinar literatură-religie. Obiectivul general al concursului constă în valorificarea potenţialului creativ al elevilor de gimnaziu şi de liceu, cu privire la „capacitatea acestora de a înţelege şi de a exprima, dintr-o perspectivă personală, viziunea despre lume, despre condiţia umană sau despre artă, aşa cum acestea sunt reflectate în literatură, prin valorificarea elementelor de cultură religioasă”.

Scopul competiţiei este de a crea elevilor un spaţiu deschis al cunoaşterii, prin conştientizarea faptului că între discipline graniţele sunt flexibile şi cuprind o zonă de interferenţă, în care se găsesc conţinuturile care pot fi abordate deopotrivă din perspectiva de cunoaştere dată de fiecare dintre cele două discipline. În acest sens, Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele-cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi (2006-/962/EC) conturează „profilul de formare european” structurat pe cele opt domenii de competenţă cheie, dintre care se detaşează prin valoare competenţa de comunicare şi aceea de sensibilizare şi exprimare culturală.

Şi, continuând ideea, rămânând în spaţiul limbii materne, al limbii ucrainene, trebuie să punem în valoare tot ceea ce ne-au lăsat înaintaşii. Iar prin copii, dornici de carte şi bine dirijaţi, o putem face. Pentru că orice sat, orice cătun ascunde valori deosebite, valori pe care vlăstarele noastre tinere le pot descoperi şi le pot asigura dăinuire. Câţiva dintre elevii noştri au participat la Olimpiada de limba ucraineană, faza judeţeană. Fiind competiţie, este normal că gradul de dificultate al subiectelor a fost mai mare. Concurenţii au avut şi emoţii. „Sentimentele şi emoţiile pe care un concurent le are sunt inexplicabile. Pentru unii înseamnă o experienţă enormă. Un câştig. Cei care participă la concursuri, în timp, adună experienţă. Cunoştinţele adunate îţi vor folosi… mâine” (Paula, lb. română).

Important este spiritul competiţiei, sublinia un participant. Să învăţăm ceva, iar dacă „ai câştigat, continuă! Dacă ai pierdut, continuă!” Dar credem că nimeni nu a avut de pierdut…

Se cuvine să consemnăm numele elevilor participanţi: Ardelean Teodora, Alexander Paula şi Pârvu Bianca – la concursul de limba şi literatura română; Mechno Gavril, Char Adelin Petrişor, Serediuc Constantin, Serghie Simona, la limba ucraineană. „Mărţişoarele”… culese de competitorii noştri au fost bune şi foarte bune. Le mulţumim şi aşteptăm urcuşuri pe culmi mai înalte. Profesori ostenitori: prof. Vasile Lucaşciuc. prof. Viorica Aflorei şi prof. Ştefan Mechno. Şi la Izvoare „nasc oameni…” S-auzim de bine şi de mai bine!

(Prof. ION AFLOREI, prof. VASILE LUCAŞCIUC)

 

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Sus la munte, sus…

Satul poate fi asemuit cu un labirint cu rădăcini adânc înfipte în solul de pe culmea muntelui. Un sol fertil pentru spiritualitate şi tradiţii, ale căror origini, toate, se pierd în negura vremurilor.

Izvoarele Sucevei

Un izvor nesecat de ziceri şi rostiri pe care trebuie să le aflăm şi cărora să le asigurăm dăinuire. Fiecare sat, oriunde s-ar afla, are cântecul său, ascunde o poezie anume. Şi fiecare dintre semeni zice o poezie. “Fără poezie, viaţa-i pustie!” spunea cineva.

“Mi-a plăcut cartea, dar n-am făcut decât patru clase. Celelalte, până la opt, le-am urmat la… comasat, în câteva zile, pentru că, membru de partid fiind, eram obligaţi. Părinţii nu m-au dat la şcoală pentru că aveau pământ şi vite. Aşa era atunci”. “E o mare prostie să nu faci şcoală…” “M-am născut la Şipotele Sucevei (tot aici a văzut lumina zilei şi marele Ciprian Porumbescu), în 1936” ne spune cu blândeţe în glas dl Vasile Char, care şi-a clădit gospodăria pe pantele domoale ale cătunului Pohoniş, la o distanţă de 3 km faţă de centrul satului. Pe Maria, soţia, a… ochit-o undeva la Ulma. Cu ea duce o viaţă tihnită. A ajuns la Pohoniş pentru că mama sa avea pământ mult şi aici s-a stabilit. “Mi-a plăcut armata, la vânători de munte, pe schiuri. Eu am făcut-o la Miercurea Ciuc. Şi acum aş pleca în armată, pentru că am apreciat ordinea, disciplina şi respectul. Mă doare că azi tinerii nu mai fac armată. Mare păcat!”

Cătunul Pohoniş, aciuat pe pantele molcome ale Culmii Pohoniş (peste ea au trecut cândva tătarii şi, probabil, toponimul are legătură cu păgânii – Pogăneşti!) şi cuprinde 8 gospodării şi 30 de suflete. Până la marginea cătunului se poate ajunge şi cu maşina. De acolo, pe jos, cu rucsacul în spate sau cu mijloace hipo. Cu toate acestea, se poate croi o perspectivă a turismului rural.

“Nu există bătrâneţe, ci doar o vârstă a amintirilor” ni se destăinuie interlocutorul nostru. Şi are dreptate. La anii săi, cu părul pătat în alb, urcă muntele voiniceşte. În fiecare zi coboară la punctul de colectare cu două bidoane de lapte în spate, pentru ca produsul să ajungă la fabrică şi, mai apoi, să capete câţiva… cocoşei. Nu-i uşor. Are vreo 12 capete de bovine şi nu-i ajunge fânul. Orele 4 – 5 înseamnă deşteptarea.

Cam la 2 – 3 zile coboară în sat pentru aprovizionare. Multe produse alimentare, mai cu seamă cele lactate şi carnea, le obţine în gospodărie. Sucurile naturale şi ciupercile i le pun la îndemână pădurea şi pajiştile. N-are multă pădure, dar o taie cu simţ de… răspundere, “să mai rămână şi urmaşilor”.

Îşi aduce aminte că pe vremuri copiii erau foarte disciplinaţi şi respectuoşi. Astăzi, din varii motive, sunt altfel. A lucrat la pădure, la butini, 30 de ani, dar spune că pensia nu-i ajunge. Îl mai ajută subvenţiile. În gospodărie are tot confortul: curent electric, tv, radio, apă prin cădere, internet (de care beneficiază fiica, Valentina). Este un om realizat şi mulţumit. Să ne trăiţi mulţi ani, pan Vaseli!

 

prof. Aflorei Ion

© foto Valentina Char

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

„Bucovina, țară dulce”

„Bucovina, țară dulce
Mi-e un dor de nu-l pot duce;
De munți și văi,
Fete și flăcăi.
Căci fete, ca la noi frumoase,
Nu-s nici în locurile faimoase!
Bucovina, draga mea,
Ține-le, nu le lasa!
Și de flăcai grijă să ai,
La straine să nu-i dai!
Comoara Romaniei tu ești
Și mereu ne înveselești!
Bucovina, țara mea,
Ca tine nu e alta !”

Hannelore Photos

© text Diana Bol 

© foto Hannelore Photos

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Invitaţie pe Valea Brodinei

Un adevărat şi, poate, de vis traseu pe valea pârâului Brodina. In miez de Gerar, străbătând-o, este ceva mirific. Mi-am dat seama că „iarna nu-i ca vara!”. Gropile de peste vară, prin voia Domnului, au fost astupate cu omăt, încât maşina rulează cu mai bine de şaptezeci la oră. Vara-i altfel, cum spun drumarii, unde-i dâmb punem pământ, unde-i groapă punem apă! În anotimpul hibernal, pe valea Brodinei, defileu fără seamăn, es-te altfel. Molizii sunt îmbrăcaţi în straie de sărbătoare.

Scoala de la BRODINA DE SUS, localitate componenta a comunei IZVOARELE SUCEVEI

Ninge peste sufletele oamenilor adăpostiţi sub geana de pădure care-ţi fac cu ochiul şi te îmbie la munte. Te îndeamnă la plimbare pe potecile şi cărările înveşmântate în alb. Gerul de afară nu te poate ţine în casă. Tentaţia e mare. Sănii trase de cai ageri şi iuţi cu zurgălăi spintecă drumurile întortocheate ale Obcinelor. Ar-bori împodobiţi cu beteală albă străjuiesc drumul Brodinei şi la lumina împrăştiată de farurile maşinii steluţe albe de gheaţă lucinde îmbrobodesc traseul. Din loc în loc, când pe stânga, când pe dreapta drumului plin de nea, răzbate câte o luminiţă care trădează un ţinut plin de viaţă, cu oameni agitaţi, care înfrun-tă şi sfidează cele 23 de grade cu minus, care aleargă iute, fac cărări printre acareturi, văd de cele necuvântătoare din gospodă-rie se pregătesc pentru a întâmpina Naşterea Domnului. Este un trai mai aspru, cu reguli bine stabilite (şi nescrise), legi pe care omul muntelui le cunoaşte în amănunt şi la care ţine cu sfinţenie. Nu mai vorbim de faptul că în seara de Crăciun (pe stil vechi) uşa casei nu se mai… închide. Pentru că, colindătorii, de vârstă fragedă, îşi dau ghes la fereastra caselor pline de lumină spre a vesti Naşterea Domnului. Masa de Crăciun, potrivit unei datini străbune, încărcată cu 12 feluri de bucate de post, toate aşezate pe un strat de otavă peste care se petrece în semn de cruce o fundiţă roşie (toate, în semn de belşug), te îmbie la sfat şi vorbă. La toate se adaugă, mândria casei, un ţoi de afinată. Colindătorii, copii ai satului, sunt completaţi de colinda biseri-cească venită din adâncuri pentru a aduce în casele proaspăt văruite şi înmieresmate cu busuioc marea veste a Naşterii Mân-tuitorului. Sunt momente de bucurie, de împăcare, de facere de bine, de blândeţe şi de împlinire sufletească. Şi mai este ceva: colinda bisericească, constituită din tineri binevoitori ai satului, are, printre altele, şi menirea de a aduce un modest sprijin financiar pentru biserica satului. Toate se derulează într-un ritual ştiut numai de oamenii acestor locuri, păstrători ai tradiţiilor încrustate pe pecetea timpului.

Valea Brodinei, cu tot ce-i aparţine, mai ales iarna (dar şi vara), constituie atracţie turistică, un concert de… linişte, un îndemn către pitoresc şi tradiţie. Iată un motiv pentru care mai-marii noştri ar trebui să-şi arunce privirile spre aceste locuri încărcate de farmec şi frumos, oarecum necunoscute, dar, mâine, de bună seamă, de mare căutare.

 

prof. Aflorei Ion (articol ianuarie 2008)

© foto Iulio Naida

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Pădure, dragă pădure…

Mi-aduc aminte, cu ani în urmă, îmi povestea un veteran de război despre un pădurar aflat în prag de pensie. Vârstnic fiind şi bun cunoscător al „aurului verde” i s-a cerut, la masa festivă (şi… verde, pe deasupra), împănată cu cele vânătoreşti, să spună câteva cuvinte. La care, „împricinatul”, unul Tiron, a ridicat pălăria, şi-a îndreptat capul spre înalturi şi a rostit: „Pădure, dragă pădure, verde te-am găsit, verde te-am lăsat, dar puţin mai rară…”. Nu ştiu cât adevăr este în această zicere, dar adevărăciune, azi, este cât cuprinde…

Izvoarele Sucevei

Dacă stai la sfat cu oamenii satului, cu oamenii cu părul nins, afli lucruri nenumărate. Probabil, de aceea se zice că dacă n-ai bătrâni să-i cumperi…

Am avut bucuria de a sta la sfat cu domnul Gheorghe Starciuc, zis Iuri, născut prin 1933. A lucrat o viaţă la butini, în pădure (peste 36 de ani). A lucrat prin pădurile de la Semenciuc, Pojorâta, Falcău, Cârlibaba. Am înţeles că în lunile mai-iunie se tăia lemnul pentru coajă, care era folosită la dubitul pieilor din care se obţineau opincile. Lemnul cojit rămânea pe loc până toamna, când era transportat la fabrica din Pojorâta. Coaja de molid, amestecată cu cea de arin şi sare constituiau soluţia pentru dubitul pieilor, a celor de porc, dar şi a celor de la baranii bătrâni. Apoi, pieile se tăiau în bucăţi de 1-2 m şi se agăţau pe perete, la uscat. Opincile confecţionate din piei nu erau toate la fel. Unele aveau gurgui, un fel de vârf, mai ales pentru femei. Altele, aşa-zise „nemţeşti”, erau fără gurgui, cu partea din faţă plată, pentru ca bărbaţii care lucrau în pădure să nu se împiedice în cepuri.

Am mai înţeles că brânza de oaie se păstra în bărbânţe (vase din lemn, bine etanşate) şi apoi aşezate undeva în preajma casei, fiind acoperite cu cepuri, adică crengi de molid. În ziua de Crăciun brânza era excelentă.

Lemnul pentru construcţii se tăia în mod special în lunile martie – mai, perioadă în care, ne-a spus interlocutorul nostru, se obţine lemnul trainic. Lemnul pentru draniţă („doşche”) nu-l iei de oriunde, ci din locuri mai dosnice, mai umede. Molidul este ciocănit de câteva ori cu muchia toporului, îi afli… sunetul şi îţi dai seama dacă este sau nu bun pentru despicat. Iniţial, draniţa avea 2 m. Mai târziu a apărut draniţa de 80, 60 sau 40 cm. Pe vremuri, draniţa de pe casă „trăia” mai bine de 100 de ani. Secretul – fumul ajungea în pod şi întărea draniţa. Coşul nu trecea prin acoperiş.

Munca la pădure nu era deloc uşoară. Muncitorii dormeau în colibe din lemn, câte 15-20 de persoane. Se săpa o groapă de aproximativ 1 m care era acoperită pe margini cu cetină de molid, peste care se aşezau ţoalele ţesute de nevestele muncitorilor. În centrul colibei se aranja focul, „focul viu”, deasupra căruia era atârnat ceaunul, într-un cârlig, în care, pe rând, muncitorii pregăteau mâncarea. Din meniu nu lipseau brânza, huslinca, carnea, slănina. Găleţile din lemn pline cu apă erau aşezate în colibă. La 2-3 săptămâni, muncitorii mergeau acasă. Unii dintre ei obişnuiau să mai prindă şi câte un jder pentru blana căruia evreul oferea preţ de-o vacă.

Pe Gheorghe Starciuc l-au plăcut femeile. N-a stat în spital niciodată. „Mujdeiul de usturoi şi untura de porc erau folosite pentru tratarea multor boli. Doctor era cuptorul”. Dormeau pe cuptor din piatră şi lut, pe piele de oaie sau baran şi se acopereau cu… baraniţă! Aşa a fost cândva!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Mai aproape de cer

Călătorul ce zăboveşte câteva ceasuri ori înnoptează în casa de sub culmea de munte trăieşte o experienţă unică, neîntâlnită în cotidianul existenţei sale. Aerul ozonat îi încarcă plămânii, iar briza nocturnă cu miros de răşină îi dă o stare de beatitudine.

Izvoarele Sucevei _ mai aproape de cer

Grăbiţii nu înţeleg nimic din traiul munteanului singuratic; mulţi nu văd şi n-aud simfonia pădurii din acest adevărat “colţ de RAI” în care ierburile înalte ale fâneţelor sunt smălţuite cu margarete, parfumaşi şi sânziene. Spre miazăzi, peste şeaua Zubrâu, poţi admira chelia muntelui.

Lucina, cu pajişti sclipind în soare, deasupra pădurii, ca fruntea îngândurată a unui bătrân înţelept. Un astfel de înţelept şi un harnic muntean este Mihailo, care, la cele 84 de veri, de sub vârful Bobeicii coboară zilnic, la crăpatul zorilor, cu două bidoane de lapte în spate, distanţă de peste un kilometru pentru a-şi împlini menirea de crescător şi iubitor de animale. El urcă Golgota, cum îi place să–i spună muntelui sub care şi-a cladit casa, aşteptând să-i fie răsplătită munca. Bătrânul Mihailo, scrutând zările prin fereastra odăii, aşteapta, poate o zări pe vreuna din fete (că doar trei are), ce să-i întoarcă pologul proaspat cosit. Nici o nădejde, zările-s limpezi, iar muncile dau năvală şi-l scot din casă în căldura lui Cuptor. Deschide geamul şi arcuieşte acul vechiului pik-up de muzeu pentru a o asculta pe Vicoveanca. Se vede cât de mult îi place bătrânului Bucovina; o iubeşte ca pe ibovnica tinereţii! Zbârnâitul telefonului îl smulge din reverie şi Oana, nepoata, studentă în capitală, îi dă semnal că va veni la un grătar împreună cu gaşca, iar el care aştepta forţă de muncă la făcutul fânului se bucură că paşi tineri vor urca sub streaşina pădurii şi a bătrânei lui case. Nu-i bai, mai poate la coasă, ba chiar e-n fruntea tinerilor ce preferă coarnele motocositoarelor şi culesul hribilor din răcoarea pădurii, aducători de venituri mai lesnicioase.

Bătrânul Mihailo soarbe din licoarea trandafirie a lui Bachus şi gândeşte cu voce tare la iubirea tinereţii sale, Odochia, care la cei 79 de ani cât numără, albită la tâmple şi îndoită de povara vârstei, aleargă aproape ca-n tinereţe. Acum e pe claie, călcând chibzuit fânul, acum e în grădina din faţa casei, mângâind şi plivind legumele, acum e în bucătărie, pregătind masa de prânz. Te-ntrebi de unde atâta forţă! Muntele ascunde şi apără oameni cu calităţi deosebite, iar ei îl iubesc ca pe bunul cel mai de preţ. Nu l-ar părăsi pentru nimic în lume; rădăcinile lor sunt prinse sub lespezile lui de piatră.

Izvoarele Sucevei Vedere spre Bobeica

În zi de sărbătoare, Mihailo înhamă caii mărunţi şi iuţi şi, împreună cu Odochia lui dragă, coboară-n sat, părăsind pentru câteva ceasuri Golgota Bobeicii. Trece pe la casele fetelor, ca pe la gazde de seamă, apoi, în zgomotul cârciumioarei de la margiea drumului, dezbate chestiuni arzătoare cu neînţelegerea dintre Bălcescu şi Tehnicianu în prim plan. Nemulţumit că nu rezolvă nimic şi că întunericul învăluie împrejurimile îşi ia băbuţa, urcă-n faetonul de UE şi se îndreaptă spre muntele care este tot mai înalt şi muncile tot mai grele. În urmă-i cerul se acoperă cu nori plumburii şi coboară peste dealuri şi văi, peste molidişuri şi fâneţe, peste ape şi oameni. Parcă ceru-i mai aproape. Începe o ploaie liniştită şi binefacătoare ce revigorează iarba cu mirosuri ademenitoare dinspre Golgota bătrânului Mihailo, de sub culmea împădurită a muntelui.

 

prof. Aflorei Ion (articol 2007)

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Primar de altădată

Să fii în fruntea obştii şi să-i canalizezi destinele ani buni nu mi se pare treabă uşoară. Ioan Dariciuc, fiu al satului Izvor, comuna Şipotele Sucevei, dinainte de război, a fost primar al comunei în perioada interbelică şi după. Din motive obiective, nu a urmat cursuri ale unor şcoli înalte, dar, în schimb, a de-monstrat o şcoală a vieţii deosebită şi calităţi de a dirija treburile obştii apreciate de semenii săi şi nu numai.

Graţie eforturilor sale, între anii 1936 – 1939 a pus temeinicie staţiunii Izvor, pe bază de nămol, exploatat de pe terasa de 8 –12 m, în spaţiul din spatele căminului cultural. A fost staţiunea Izvor, cu restaurant şi încăperi pentru împachetări pe bază de nămol. Bătrânii spun că Şipotele Sucevei erau legate de Izvoarele Sucevei şi, mai apoi, peste pasul Bobeica, de satul Cârlibaba, de o linie ferată îngustă (un fel de ghezăş). În plus, ne povesteşte dl D. Chişciuc, în fiecare zi, un autobuz, pe un drum mai bun ca acum, asigura legătura între Cernăuţi şi Şipotele Sucevei – Izvoarele Sucevei. Drumul era mult mai bun! 25 de ani în fruntea primăriei de la Şipotele Sucevei era ceva la acea vreme. Primarul n-a avut timp de carte, dar era un gospodar cu nume. Staţiunea Izvor devenise proprietatea primarului. Se vindecau aici oameni veniţi chiar de la Viena. Oameni în straie huţule îşi primeau cu grijă musafirii. Bucatele puse pe masă erau dintre cele mai alese. Nu lipseau, de bună seamă, mămăliga de cartofi, tochitura şi, evident, la acea vreme, preparatele de vânat. Toate, pentru a da gust şi aromă, erau completate cu afinată, afinele fiind din abundenţă în zonă. Spaţiul din preajma staţiunii era iluminat din seară până-n dimineaţă. Probabil un generator de energie funcţiona fără pauză. Ne povesteşte nepoata primarului, Maria Marocico, născută la Ialovicioara şi înfiată de primarul Dariciuc la vârsta de 3 ani (1937). Pe Isidor, soţul ei, stins cu câţiva ani în urmă, l-a cunoscut când ducea de mâncare cosaşilor. Şi cum muncile fânului sfârşeau cu dans şi holercă, Isidor a pus ochii şi mâna pe Maria. Primarul Dariciuc şi-a continuat munca de om al obştii, a muncit mult şi a intervenit în modificarea frontierei în anii de după ’40, pentru că în intervalul 1940 – 1948, cu câteva întreruperi, graniţa cu fosta Uniune Sovietică s-a tot mutat. Şi primarul Dariciuc Ion a intervenit de fiecare dată. A aşezat hotarul cu sovieticii aşa cum a reuşit să-i convingă. Pentru că, dacă am priceput bine, i-a convins pe bolşevici cum trebuie. Se vede treaba că şi la un pahar, mai ales cu hoardele roşii!, se putea pune de-o linie de graniţă. Şi să ştiţi că aşa a fost! Primarul Dariciuc, indiferent ce-ar zice gurile rele, rămâne pentru satul Izvoarele Sucevei, cândva satul Izvor, cu Staţiunea Izvor, un om de frunte al satului, un primar adevărat, un om simplu, dar care a ştiut, cu puţină carte, să ducă înainte hăţurile obştii. Trebuie să-i mulţumim şi să-i oferim linişte sufletească şi şansa ca satul în care trăim să-i poarte numele.

Cred cu certitudine că dacă nu ar fi intervenit sovieticii cu frontierele lor arbitrare, staţiunea Izvor ar fi înflorit peste ani. Păcat!

prof. Aflorei Ion (articol 2007)

 

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

„Ploile de pe creştetul muntelui. Izvoarele Sucevei”

,,Izvoarele Sucevei – o comună din munţii Bucovinei” după cum se mândreşte autorul acestei cărţi, care este prezent în acest volum printr-o suită de 51 de articole, publicate de Ion Aflorei în ziarele ,,Crai nou”, ,,Tribuna învăţământului” şi în ,,Curierul ucrainean”.

Ploile de pe creştetul muntelui. Izvoarele Sucevei

 

Volumul este al şaselea tipărit în ultimii 7 ani; după „Crâmpeie de fapte şi vorbe din obârşiile Sucevei” a urmat continuarea, cu acelaşi titlu, apoi încă unul despre comuna Izvoarele Sucevei, unul despre comuna Moldova Suliţa, urmând apoi un altul despre Izvoarele Sucevei.

,,Întotdeauna m-a impresionat lumea satului. O lume mică, dar complexă, cu nenumărate labirinturi. Mă confund cu ea şi mă regăsesc în ea. Am încercat să înţeleg, să-i descifrez tainele. O lume care m-a inspirat şi m-a ajutat. Am descoperit oameni înţelepţi şi cu har de la care am învăţat multe. Mulţi dintre ei au o şcoală a vieţii impresionantă. Am înţeles că veşnicia s-a născut la sat. Ei au dezvoltat o adevărată… industrie ţărănească. Putem vorbi de o autentică civilizaţie montană.” Sunt cuvintele autorului, distinsul profesor Ion Aflorei, fost director al Şcolii Gimnaziale din Izvoarele Sucevei. Este crezul unui adevărat om, care s-a confundat cu viaţa sătenilor în mijlocul cărora a trăit; cu ei a împărtăşit bucuriile şi necazurile vieţii, cu timpul devenind unul de-al lor în totalitate.

Ori de câte ori avem prilejul, suntem obligaţi să facem apel la înţelepciunea populară, mai ales atunci când trebuie să vorbim despre oameni de excepţie şi faptele lor deosebite făcute numai în folosul comunităţii în mijlocul cărora vieţuiesc. În cazul de faţă, cel al profesorului Ion Aflorei, putem spune că proverbul românesc ,,Omul sfinţeşte locul” se confirmă pe deplin.

Prof. Ion Aflorei n-a rămas dator plaiurilor natale, dar le spune ,,plaiuri pe care am fost altoit”, fiindcă acestea l-au primit cu braţele deschise şi cu multă dragoste. Iar el le-a slujit cu credinţă timp de câteva decenii, împreună cu întreaga sa familie. Dovadă este întreaga sa activitate pusă în slujba învăţământului, culturii şi a satului. Oamenii îl iubesc, dar diriguitorii învăţământului se pare că nu apreciază dragostea sătenilor şi nici pasiunea pentru învăţământ, care arde ca o flacără nestinsă în sufletul unui om. Atunci, singura răsplată pentru un om, deşi el n-o cere, este numai dragostea pe care ţi-o arată şi cu care te înconjoară sătenii…

Întreaga sa pricepere didactică ne-a demonstrat-o prin lucrarea de specialitate ,,Izvoarele Sucevei, o comună din munţii Bucovinei”. În celelalte cărţi, autorul îşi prezintă comuna, oamenii săi, cu preocupările lor zilnice, fie ele cetăţeneşti, sociale, culturale, de educaţie sau economice. Nimic n-a scăpat ochiului vigilent al autorului, iar el accentuează asupra armoniei statornicite între oamenii locului.

În cea mai recentă carte, „Ploile de pe creştetul muntelui”, Editura Accent Print, Suceava, 2012, autorul înmănunchează articole pe care le-a publicat în ultimii 12 ani.

Citind manuscrisul, am fost profund impresionat, chiar de la început, de însemnarea de pe prima pagină: „Dedic aceste gânduri şi rânduri nepoţilor mei, Vasile şi Ioan, alături de care, cu răbdare şi pasiune, la lumina împrăştiată de stelele de deasupra capului şi de trosnetul lemnelor de la gura sobei, cu parfumuri de răşină şi miros de molid, în lumea molcomă şi blândă de la obârşiile Sucevei, am început a le aşeza în pagină”.

Parcurgând articolele incluse în volum, cititorul va constata că eminentul cadru didactic care este Ion Aflorei e preocupat de situaţia actuală a învăţământului românesc, în general, şi de cel din comuna sa, în special; dar şi de soarta sa viitoare, de ceea ce se întâmplă în satul său sub toate aspectele: social, economic, cetăţenesc, cultural, de culegerea, tezaurizarea şi valorificarea creatoare a folclorului şi etnografiei specifice românilor, dar şi ale altor etnii.

Cartea se citeşte cu multă plăcere şi interes, articolele fiind prezentate cronologic, iar cititorul devenind, cred, din ce în ce mai interesat să afle noi şi noi lucruri despre comunitatea din Izvoarele Sucevei.

Toate articolele sunt interesante, dar suntem siguri că cititorul se va apleca mai mult asupra capitolului denumit sugestiv ,,Vorbele-s vorbe”. Aici, autorul, cunoscut şi el ca un om foarte hâtru, restituie vorbe izvorâte din propria înţelepciune, culese de la săteni sau adaptate. Nu e singurul context ce devine argument pentru afirmaţia că prof. Ion Aflorei este un adevărat şi talentat cronicar al vremurilor actuale.

Multe articole sunt ilustrate cu câte-o fotografie, câteva chiar şi cu desene, ceea ce le face mai interesante. Emoţionante sunt rândurile în care evocă personalităţi ale învăţământului din sat: Eugen Dulgher, Dimitrie Cotelban, Domnica Cotelban. Cu admiraţie, evlavie chiar, dar şi cu emoţie îşi evocă înaintaşii, ceea ce-i face cinste.

Tehnoredactarea a fost realizată chiar de autor, fotografiile, de arhitecta Ioana Iulia Aflorei, fata lui, iar coperta, de Anca Măgurean, conţinând un grupaj de patru fotografii foarte sugestive.

Toate cele notate mai sus cred că-l vor face pe cititor să se aplece cu interes asupra paginilor acestei cărţi, adevărat document despre viaţa acestei localităţi de munte, „o comună din munţii Bucovinei”, peste care bunul Dumnezeu revarsă cu dărnicie ploile dătătoare de viaţă, dar şi har asupra oamenilor săi, aşa cum a făcut-o şi cu Ion Aflorei, autorul acestei cărţi.

 

prof. GH. DOLINSKI (articol publicat in http://www.crainou.ro)

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Tocinei cu smântână

Ingrediente:

1 kg cartofi
1 ou
o lingurița de făină
200 g smântană
piper
sare

Preparare:

Cartofii curătați se dau pe razatoarea mică, după care se scurg și se amestecă ușor cu făina, oul, sarea și piperul.
Într-o tigaie, se incinge puțin ulei, se pune cu o lingură cate 3-4 tocinei și se prăjesc pe ambele părți. Se servesc calzi cu smântană pe deasupra.

Poftă bună!

Tocinei cu smantana - Bucovina

Tocinei cu smantana - Bucovina

Tocinei cu smantana - Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Izvoarele Sucevei – o comuna din muntii Bucovinei

Este un spaţiu cu o… „lume veche, de continuitate şi tradiţii, de înnegurări tragice în vremurile tulburi, dar şi de meditaţie senină, blândă şi caldă, când pacea se aşternea”,… „o lume a codrilor, a pajiştilor şi micilor ogoare”  (V. Tufescu, 1982).
Imagine
Port popular, ”zameslire a populatiei de aici” (1920)

„Sărbătoarea limbii materne”

…un sat din inima Bucovinei şi de la margine de ţară (dar şi din miezul ei), cu o viaţă doar aparent liniştită pentru că, în fapt, ea poartă pecetea unei anume asprimi, a unei tradiţii adânci, dar şi a tumultului ultimelor vremi…

Izvoarele Sucevei

De data aceasta, concursul naţional „Sărbătoarea limbii materne” a fost găzduit de Şcoala Gimnazială Moldova-Suliţa, prin grija doamnei directoare, prof. Maria Diaconescu, a IŞJ Suceava şi UUR Suceava, în parteneriat cu Consulatul General al Ucrainei la Suceava care au asigurat reuşita manifestării. O manifestare de excepţie care a adunat în acest căuş de munte copii şi dascăli din mai multe şcoli, şcoli în care se promovează limba maternă (ucraineană), adică cea învăţată de la mama, limbă pe care noi avem datoria s-o ducem mai departe, indiferent unde ne-am afla. Coordonatori de proiect: prof. Ştiubianu Anca şi Grigoriciuc Lăcrămioara.

Alocuţiunile de la începutul sărbătorii au pledat pentru susţinerea limbii materne, pentru păstrarea ei şi pentru a duce mai departe portul popular. „Cine lasă limba în uitare, acela în suflet piatră are” – am reţinut de la un vorbitor. „Promovarea limbii materne este o prioritate, conservarea specificului etnic şi cultural” ar putea fi deviza acestei activităţi. Pentru că avem copii talentaţi, iar ei trebuie să ducă dincolo de dealuri făclia tradiţiilor noastre. „Fiecare popor are limba sa”, pe care noi trebuie să o respectăm.

Copiii şi-au prezentat costumele populare, aşa cum le-au preluat de la strămoşi, care parcă se confundă cu fâneaţa multicoloră din miez de vară. Portul popular, „o zămislire a oamenilor de aici, care se recunosc după el oriunde s-ar duce” (T. Bănăţeanu, 1975) a impresionat asistenţa. Portul popular prezentat de copii a constituit un moment deosebit al întâlnirii: „Decorul de pe cămăşile huţule pare dăltuit”.

O za, una după alta dau un lanţ trainic. Un lanţ al veşniciei şi al melodiei. Pentru că Huţulca, un dans vioi şi vesel, săltat, a fost prezentat cu dibăcie de elevi.

Premierea copiilor, în aplauzele asistenţei, a însemnat o sumedenie de diplome şi cărţi care au răsplătit munca lor şi a dascălilor care i-au îndrumat. Să trăiască limba maternă, să ne îngrijim de ea, oricare ar fi ea, s-o păstrăm nealterată şi să-i asigurăm veşnicie!

prof. Aflorei Ion

© Dj-Fescu Ovidiu

 

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Şcoala – familia, o relaţie sine qua non

Toată lumea ştie că familia este celula de bază a oricărei societăţi, inclusiv a celei din republica … Mbatunga, încă neîntemeiată …

Scoaala Izvoarele Sucevei

 

 

În familie se formează primele deprinderi ale pruncului, aici învaţă să meargă pe jos (şi mai târziu cu maşina), aici capătă deprinderi de comunicare şi de muncă, aici învaţă, cum spuneau bătrânii, toate cele. Şcoala este o instituţie de frunte a statului (apreciată de unii, marginalizată de alţii, că, deh!, e democraţie) care preia ceea ce-i dă familia. Relaţia trebuie să fie una strânsă. Un calcul simplu ne arată că într-un an de zile, din cele 8760 de ore cât este lungimea anului, doar 1050 de ore copilul le petrece în spaţiul şcolar. Restul timpului, 73%, adică 7710 ore, copilul rămâne în familie. Aici se pun bazele, cum spunea un mucalit, „bazele temeliei fundamentului de jos”… Ca la o casă. Vrei temelie solidă, pune-o bine. Zidăria aşezată pe o temelie trainică va avea durabilitate în timp. Apoi urmează zidurile şi acoperişul, adică educaţia. În popor se spune: cum îi creşti, aşa îi ai. „Cei şapte ani de acasă!” Numai că azi, vedem cu toţii, te pomeneşti vorbind singur. Sistemul nu te ajută, copiii, preluând de la tv şi de pe internet vrute şi nevrute, încercând să le pună „în practică”, ajung, uneori, prea departe. Este o… copiere care dăunează. N-am prea auzit ca un părinte să-i promită odraslei un colţ de bibliotecă sau o bicicletă dacă termină anul cu note mari. Dar promisiuni de genul telefoane – cât cuprinde. Încotro o luăm!? Dacă-ţi cere un leu, dă-i zece bani şi ai să vezi ce bine o să-i fie, chiar dacă poţi să-i pui în palmă 100…

Factorii care intervin sunt multipli. Practici gen „Homo” şi etnobotanice n-au ce căuta în şcoli. Şi nu numai. Nu ne fac niciun bine. Poate unora le-aduc oarece câştiguri, dar pentru educaţie este un deserviciu dezastruos. Dar ce facem cu hrana spirituală? La toate cele auzite mă întreabă un şcoler dacă n-am putea iniţia dezbateri şi mese rotunde pe teme ca „Homo sapiens” şi „Farmacia verde”. Trăim într-o lume a fâneţelor multicolore şi a unor păduri veşnic verzi care ne pun la îndemână tot felul de plante tămăduitoare şi dătătoare de forţă şi randament şcolar.

Să fim realişti şi să înţelegem că mulţi dintre părinţi sunt plecaţi la munci în străinătate, situaţie obiectivă, iar copiii rămân în seama bunicilor sau a rudelor şi fiecare vede de ei după pricepere. Unii ştiu să le… confecţioneze programul, alţii, nu. Şi dacă programul şi-l fac elevii, problemele apar repede. Dar mai sunt situaţii în care mediul familial este unul dezordonat, cu aburi de-ai lui Bachus, cu certuri, cel ce suferă este tot copilul. Ce ne facem!? Părinţii sunt o voce care, de multe ori, nu se aude. Mamele n-au… timp să arunce o privire asupra felului în care s-a îmbrăcat fata când a păşit pragul casei în drum spre şcoală. Părinţii, se pare, n-au răbdare, nu comunică. Şcolii i se cere, familia nu răspunde la semnale, camerele… video nu ajută la nimic. Am văzut la copii telefoane mai sofisticate decât la dascăli. De ce?

Se nasc multe întrebări. În caz de eşec, de manifestări deviante ale copiilor, cui îi aparţine vina: şcolii sau familiei? Trebuie cântărit bine. La o primă vedere, fără un minim de judecată, se pot isca tot felul de discuţii, uneori neîntemeiate.

Am aflat copii de gimnaziu care, vara, pe seama fructelor de pădure, câştigă 4 – 5000 lei. Bravo lor! Şi nu sunt copii de bani gata. Sunt copii nevoiaşi, dar muncesc şi nu au timp de alte cele. Programul este strict. Şi de aceea, ca părinte, te întreb: de ce nu-ţi faci timp să-i alcătuieşti copilului un program, nu neapărat sever, dar cum trebuie?

„Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte.” (Confucius)

 

prof. Aflorei Ion

© foto Anca Magurean

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Veceorneţi

Veceorneţi, adică la şezătoare. Noaptea lungă de iarnă era… scurtată de femeile satului. Pentru că gospodinele îşi dădeau întâlnire în casa uneia dintre ele. Lumina difuză a lămpilor aşezate fie pe pereţi, fie în tavan asigura condiţii pentru începerea lucrului şi asta se întâmpla după lăsarea întunericului.

Bucovina

Bucovina

Războiul de ţesut era la loc de frunte, chiar dacă toată lumea satului promova… pacea şi liniştea. Unele torceau, altele împleteau sau coseau. Fiecare făcea câte ceva. Mi-aduc aminte, copil fiind, cum, în serile de iarnă sau de vară, în ţinutul Neamţului, se adunau fetele în casa celei de măritat pentru a coase batistele care trebuiau oferite vătăşeilor. La Izvoare, nu lipsea cântul, evident, în grai huţul. Era o cale de a lucra în comun, un fel de schimb de experienţă, de împrumuturi de modele, de „perfecţionare”. Se lua… pulsul satului. Aici aflai cine se mai însoară, care se mărită, ce mai este nou pe la prăvălie. Era o lume molcomă şi blândă. Pentru că suntem într-un sat din inima Bucovinei şi de margine de ţară, cu o viaţă doar aparent liniştită care poartă pecetea unei anume asprimi, a unei tradiţii adânci, dar şi a tumultului ultimelor vremi…

Desprinse parcă dintr-un tablou al vieţii interne cu fâneţe multicolore, covoarele ieşite din războiul de ţesut împodobeau „casa de zi“ şi „casa de oaspeţi” (casa mare). Toate aveau o anume cromatică şi simbolistică.

Mai târziu, după ce rânduiau vitele în gospodărie, îşi făceau apariţia bărbaţii. Unii aveau sub braţ vioara, tilinca sau acordeonul şi în traistă butâlca cu holercă. Aveau haz şi aerul din încăpere devenea mai vesel (informaţie orală Eudochia Mechno, 84 ani). Gazda, primitoare, de altfel, punea o gustare, scotea din bujarniţă o bucată de cubasa (cârnaţi), brânză bătută şi o roată de mămăligă de cartofi scoaptă pe plita mare deasupra căreia se odihneau copiii şi bătrânii. Zbârnâia vioara, dar şi mâinile femeilor alunecau pe… corzile războiului de ţesut. Se mişca şi mărul lui Adam sub care aluneca cu simţ de… răspundere holerca. Ni-meni nu stătea degeaba. Nu lipseau snoavele şi istorioarele. Fiind şi tineri, se mai punea de-o nuntă. Aşa că gospodarii trebuia să vadă de teşcherea şi să pregătească săniile pentru a duce mireasa la mire. Aşa era! Se vede că oamenii mai aveau şi zile libere la acea vreme!

 

prof. Aflorei Ion

© foto Anca Magurean

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

De Bobotează, pe stil vechi

Duhul lui Dumnezeu pluteşte deasupra apelor. De Bobotează, apele râului Iordan o iau spre amonte. Sfinţirea apelor, a caselor, a gospodăriilor este aşteptată de oamenii satului din acest căuş de munte cu pioşenie şi rugăciune. Aproape toţi locuitorii participă la slujba de Bobotează şi, mai apoi, la sfinţirea apei în albia Sucevei. 

Peisaje 2 izv

Cu o zi înainte, gospodarii obştii se îngrijesc de ridicarea Crucii din gheaţă. În 1954, preot Mihailevschi Ion, Stasiuc Toader, Moţco Pantela, Leiba Gh. au clădit prima cruce de gheaţă după război (informaţie orală, Stasiuc Ion, pensionar tânăr, 18 ani!, născut la 29 februarie 1940).

Pe vremuri, gheaţa se tăia cu toporul şi mai apoi, pentru a-i se da forma dorită, se folosea joagărul. Carevasăzică, crucea de gheaţă are vechime în zonă. Ridicarea ei a fost întreruptă de comunişti în anumite intervale, să… nu strice apa. Crucea era împodobită cu ramuri de molid, cum, de altfel, se întâmplă şi astăzi.

Ajunul Bobotezei înseamnă post şi rugăciune. Se pregăteşte masa ca în ajun de Crăciun, cu bucate de post: hribi, mazăre, cartofi, bob, sarmale, grâu, vin şi altele. Preotul paroh trece pragul fiecărei gospodării şi aduce aghiazma mare, care este o binecuvântare pentru toată suflarea satului, agheasmă care trebuie luată 8 zile la rând pe nemâncate. Cu ani în urmă, gospodina aşeza pe crucea preotului un fuior de in sau cânepă (Povismo). În straie tradiţionale, la slujba de sfinţire participă şi tineri călăreţi.

Fetele care cad de Bobotează se mărită… potrivit obiceiului. N-am aflat nimic despre cavaleri. Opt zile de la Bobotează nu se spală rufele la râu. Cu ani în urmă, rufele se spălau la râu, indiferent de anotimp. Iarna, chiar dacă temperaturile erau negative, folosind o ulcică cu apă fierbinte, femeile spălau rufele în albia râului. Pentru că a doua zi este marea sărbătoare a Sfântului Ioan, cei care poartă acest nume aflau în prag de dimineaţă, undeva la poartă, un „buhaş”, adică un brăduţ împodobit care ascundea şi un cadou, ataşat la o prăjină de 9-10 m, ceea ce însemna că sărbătoritul trebuia să invite vecinii, prietenii la masă şi la un păhărel de voie bună. „La mulţi ani!”

Şi, uite aşa, s-a încheiat ciclul sărbătorilor de iarnă, cu bună dispoziţie şi împăciuire. Şi cu poftă de muncă!

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Azi sarbatorim Boboteaza pe stil vechi!

Azi sărbătorim Boboteaza pe stil vechi!

Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.  🙂

Izvoarele Sucevei Boboteaza 2013  (2)

© Lacramioara Slusarec​

©   Lacramioara Slusarec​

12523046_804857306291160_5068697220417828816_n

© Lacramioara Slusarec

Izvoarele Sucevei Boboteaza 2013  (3)

Ionela Pentelenciuc

© Ionela Pentelenciuc

© Elena Penteleiciuc

© Elena Penteleiciuc

Izvoarele Sucevei Boboteaza 2013  (1)©  foto Georgeta Zaiet

© film Irimie Florin

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Pensionar octogenar

S-a născut la Izvoarele Sucevei în 1933 şi a fost botezat la Şipotele Sucevei, de pr. Vasile Antimovici.

A dat naştere la un fecior pe care, acum, la vârsta senectuţii, îl are în preajmă. Gheorghe Starciuc – Iuri, cum îl ştie satul – a lucrat o viaţă la pădure, peste 34 de ani. De fapt, după părinţi, a fost Stanciuc! A primit o pensie binemeritată, s-a aciuat pe lângă casă, s-a luat de gospodărie. Are două vaci şi trei viţei. Îi place munca şi nu-i suportă pe cei certaţi cu munca. „Sus cu munca să n-ajung la ea” – aşa ceva nu concepe. O parte din laptele obţinut îl predă „la maşină”. I-au plăcut femeile. „Cu femeia te sfătuieşti, nu fugi la vecina!”

Îşi aduce aminte că, la început, munca în pădure era foarte grea. Dormea în colibe făcute din lemn despicat acoperite cu coajă de molid. În mijlocul unei gropi de mai bine de jumătate de metru, pardosită cu cetină frumos mirositoare, se făcea „focul viu”. Nu se stingea decât de sărbători. Aici îşi pregăteau hrana: mămăliguţa, tochitura. Huslinca nu lipsea. Un ţoi de horincă era bine venit.

Pe vremuri, tăia câini, iar untura era folosită, potrivit unei anume reţete, la tratarea astmului şi nu numai. Rezultatele, chiar dacă pare un leac băbesc, au dat roade excepţionale. Lucru verificat!

Nu se plânge de bani, dar îi place munca. Primeşte vreo 640 de parale pe lună. Încă-i mai rămân. Crede că, pe vremea lui Ceauşescu, fără diplomă, fiecare avea loc de muncă asigurat. Azi, continuă interlocutorul meu, n-ai unde lucra. Dar, mulţi nici nu vor să lucreze. Democraţia, spune el, nu-i bună întotdeauna!

 

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Aşa am ales…

Prima dată am ales în urmă cu aproape şase decenii. Am ales… lumina zilei. Mama, cu privire duioasă şi cu dragoste, m-a luat sub aripă. Mi-a îndrumat paşii spre căile luminii şi ale bunei-cuviinţe.Imagine

M-a înarmat cu armele cinstei şi ale demnităţii. A urmat alegerea liceului. Şi am ales o şcoală liceală cu nume mare, “Mihail Sadoveanu”, undeva într-un sat de munte, pe valea Bistriţei, şcoală pe care am absolvit-o fără… intervenţii. Mai târziu, am ales cursurile universitare, “Al. I. Cuza”, din Dealul Copului. Eu am ales. Aşa am dorit şi nu îmi pare rău. Am ales locul de muncă. La acea vreme, prin repartiţie guvernamentală, primeai un loc de muncă. Azi… Am ales şcoala. Şi pentru asta, în şcoală am rămas. Mi-a plăcut şcoala, mi-au plăcut copiii, cu toate năzdrăvăniile şi invenţiile lor. În urmă cu vreo trei decenii a trebuit să aleg să spun DA în faţa Stării civile. N-am avut încotro şi am ales… Dar a fost ceva unde n-a fost nevoie de alegere. N-am avut ce alege… Şi responsabilităţile au durat mai bine de 30 de ani.

Toată viaţa alegem. Am ales azi, alegem mâine, dar poimâine ce mai alegem?! Eu am ales! Şi dacă e să mai aleg mâine, habar n-am!

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Fel de fel …

Toată lumea este un fel de fel. Toate-s, cumva, pe dos. Fel de fel.

Iarna cari gunoiul în grădină, îl împrăştii pe câmp. Este un fel de fel; primăvara, pui cartofii în pământ, plantezi legumele, pui la punct solarul. Rânduieşti animalele în toloacă şi, când te uiţi bine, totu-i fel de fel. Vara, scoţi coasa de la… naftalină, îi dai o bătaie bună şi un ascuţiş potrivit şi te bagi în brazdă. Toamna, pregăteşti cu temeinicie sapa, dacă nu eşti jurat pe ea! (aşa cum a păţit vecinul meu…), o iei subsuoară şi cauţi tuberculii. Fel de fel. Dacă ai pomi, iei scara, te urci în ei şi cauţi… fel de fel. Culegi prune pentru magiun, culegi mere pentru compot, culegi fel de fel. Important e să te învredniceşti. Panere sunt cât încape. Important e să ai ce pune în ele! Toamna pleacă şcolerii la fel de fel de şcoli. Fiecare le termină într-un fel sau altul. Ai noştri, Slavă Domnului, până acum le-au sfârşit bine. Mai este clasa pregătitoare (unii îi zic zero!), tot un fel de fel. Aşadar, dacă facem ochii roată, vedem fel de fel!

Imagine

prof. AFLOREI Ion

Imagine surprinsa la Muzeul scolii Izvoarele Sucevei

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Ninge peste sat

Ninge peste sat. Cerul s-a împreunat cu pământul. Norii lasă peste noi belşug. Fulgi mari se îngrămădesc peste culmi şi ogrăzi. Ninge şi ninge. N-a nins de mulţi ani aşa. Stratul de nea se apropie de jumătate de metru. „Te uită ce frumos ninge-n decembrie…” Unii se sperie, aducând în vorbă tot soiul de interpretări. Dar ninge aşa cum e firesc.

Imagine

Omătul face bine pământului şi înseamnă belşug. Solul are nevoie de apă. Avem nevoie de recoltă. Dacă te uiţi în jur, descoperi adevărate… sculpturi hibernale. Formele create de omături sunt extraordinare: căciuli, piramide, ciorchini, cuburi, flori, bumbi, triunghiuri, pitici, conuri, petale… care dau peisajului un farmec anume. Molizii, tot verzi, îmbrăcaţi în haina albă, sunt pregătiţi pentru sărbătorile de Crăciun. Mai că nu-ţi trebuie brad de Crăciun. Nici n-ar mai trebui să tăiem bradul… El este deja împodobit. Invitaţia pentru petrecerea sărbătorilor în acest căuş de munte înconjurat de culmi molcome învăluite în plapume imaculate deja există. Drumurile şi cărările satului sunt astupate de omături, dar se poate umbla de colo-colo în condiţii foarte bune. Drumurile sunt protejate de… parapeţi naturali care pe alocuri depăşesc un metru. Mercurul s-a ascuns mult în termometru (-18 grade C), încât mănuşile de lână fac mult bine. Un pulover de lână sau un cheptar din lână de oaie îţi va asigura confortul termic indiferent de minusul de afară… Numai că pe cele femei care mai lucrează lâna le numeri pe degete, deşi mănuşa are doar… un deget. Ar trebui să revigorăm „industria casnică” şi obţinerea articolelor din lână şi nu numai. Mi-aduc aminte că, pe vremuri, fetele satului se adunau în casa cuiva, prin rotaţie, şi împleteau, coseau, făceau mănuşi, ciorapi, cusături multicolore, care împodobeau piepturile druştilor şi ale vătăjeilor care însoţeau alaiul de nuntă după sărbători.

Lemnul de molid trosneşte în sobele proaspăt curăţate şi pregătite pentru sezonul hibernal. Săniile trase de cai cu zurgălăi înveselesc într-un fel atmosfera satului şi coboară de pe înălţimi fie pentru a căra fânul din fâneţele mai îndepărtate, fie pentru a face unele cumpărături din magazinele din sat.

Sărbătorile bat la uşă. Oamenii dau zor prin gospodării. Tăiatul porcilor este un eveniment important în pregătirea Crăciunului. Preparatele rânduite în bujarniţă te îndeamnă la ospăţ, dar, potrivit tradiţiei, nimeni din casă nu consumă de dulce până în ziua de Crăciun. În Ajun de Crăciun se ţine post negru. Cei mici pregătesc colinda, repetă şi vor să păşească din casă-n casă. Aşa se cade şi aşa putem perpetua tradiţia. Este un arc peste timp!

 

 

prof. AFLOREI Ion, 18.12.2012

 

© foto Valentina Char 

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

 

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Zise la gura sobei

Imagine

  • De ce bei vin dacă ai apă în fântână?> Când n-aveam vin beam şi apă.
  • Vinul alb e mai bun decât cel roşu. Dacă-i gratis…
  • Vinul alb face bine în relaţia cu vecinii. Ei vor vorbi mai puţin.
  • Când intri în casă nouă aşează o icoană în camera în care vei dormi, înspre răsărit.
  • Dacă vii târziu acasă, fă-te neobservat şi lasă-ţi papucii la uşă. De nu, îi vei primi… a doua zi.
  • Când vorbeşti mult, gândeşte că nevasta ar putea să te întreacă. Aşa că taci din gură.
  • Dacă vrei să afli ceva, informează-te!
  • Întâi gândeşte şi mai apoi spune ceva.
  • Nu vorbi înainte de a gândi.
  • De ce taci dacă ai a spune ceva?
  • De ce nu spui nimic dacă ţi-i mintea slobodă?
  • Când te ceartă soţia, fă-ţi de lucru în solar. Dacă nu-l ai, fă-ţi-l.
  • Când nu ai somn, scrie un rând. A doua noapte vor fi două.
  • De ce unii nu văd bine? Au doar doi ochi.
  • Cine e într-o ureche n-aude deloc.
  • Când nu vezi departe, nu zăreşti nimic.
  • Cine n-are şcoală n-are carte. N-are nimic.
  • Dacă te-ai dus târziu la şcoală înseamnă că n-ai fost deloc.
  • Dacă n-ai învăţat lecţia, n-ai fost leneş. Ai fost dus cu pluta.
  • Ce-ai făcut ieri, nu mai fă şi mâine, că poimâine nu mai trebuie…
  • Nu te uita în urmă, pentru că cineva te-ar putea întreba câţi paşi ai făcut.
  • Dacă azi ai făcut doi paşi, mai fă şi mâine trei. O să-ţi meargă bine. Mersul înainte nu face rău.
  • Când vii de la serviciu întreabă-te dacă ai lăsat uşa de la birou descuiată.
  • Ce ai făcut ieri, fă şi azi, dacă ai făcut bine.
  • Cum te-mpaci cu soacra? Foarte bine. A murit acum un an…
  • Cum îţi merge maşina? Foarte bine. Am pus-o în priză şi apa vine prin… cădere.
  • Ce faci când n-ai ce face? Învârte-te prin ogradă şi vei afla mult de lucru.
  • Aveţi zaţ? Nu. Atunci, vă rog, o cafea!
  • Ce faci când eşti singur? Îmi caut jumătatea şi un… păhărel.
  • Nu te uita mult în oglindă. S-ar putea să cedeze.
  • Şcolarii tăi au multă minte. Atunci, la ce-ţi mai baţi capul?
 
prof. AFLOREI Ion
 
 
 
Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

STAREA VREMII

STAREA VREMII:  La Izvoare râde soarele, râde și-și arată dinții de parcă ar poza pe coperta unei reviste, dar cand soarele e cu dinți, mercurul din termometre leșina și dă cu minus. Eh, bine că e soba caldă, bine că încă e sarbatoare și bine ca avem internet.

Izvoarele Sucevei

 

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Paşi spre înainte

Un dascăl de excepţie, pentru care am tot respectul şi recunoştinţa, umbla cu multe întrebări cheie.

Făcând un pas, unul singur, fie dinspre Polul Nord, fie dinspre Polul Sud, în ce direcţie te îndrepţi? Răspunsul pare simplu: spre Sud şi, respectiv, spre Nord. Dar dacă mai faci câţiva paşi? O iei în toate direcţiile. Noi în ce direcţie o luăm, pentru că ne trebuie una singură! N-o putem lua înspre mai multe zări. Ne-am putea rătăci. Un lucru e sigur: pornim la drum. Anul vechi şi-a făcut treaba, aşa cum a ştiut, Anul Nou, suit în trăsură proaspăt unsă, o ia pe cale. Ne înarmăm cu armele înţelepciunii, ale gândurilor bune, ale muncii şi ale încrederii. Dacă ne vom conduce după preceptul „Sus cu munca să n-ajung la ea!”, şansele de câştig vor fi minime. Paşi mărunţi şi iuţi, numai că mai avem nevoie şi de un… ghiont, sub formă de ajutor, dar nu în sensul de prima la… dreapta şi sporuri de toate felurile.

Crăciunul a trecut, cârnaţii s-au cam terminat, toba am bătut-o şi-o luăm de la capăt. Dacă punem două capete cap la cap înseamnă că pornim la drum. Ce mai la deal la vale, să ne fie drumul bun şi un 2013 cu sănătate şi spor în toate!

Imagine

prof. AFLOREI Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Hidrometeo 2012

Anul 2012 a fost un an normal sau deosebit de bun. Cu roade bogate şi fără evenimente hidrometeorologice neplăcute.

Imagine

Precipitaţiile, chiar dacă s-au situat sub media multianuală (807 l/mp), au fost suficiente (700 l/mp). Dacă plouă în mai, zice o vorbă veche, avem mălai (190 l/mp). Ploile (78 de zile) au… bătut ninsorile (41 de zile). A fost un an bun pentru muncile câmpului. Lunile de vară au fost excelente pentru strângerea fânului. Numai cei învăţaţi cu… umbra au avut de… tras.

Vânturile (în 37 de zile) au bătut din toate direcţiile. Una mai bună decât… alta. Vom vedea din ce direcţie vor bate în 2012 bis!

Stratul de zăpadă n-a avut grosimi mari, dar a fost consistent (în 128 de zile). Cea mai mare grosime a fost cea de 31 cm, măsurată în luna martie. Pare curios, poate, dar la Izvoarele Sucevei lunile noiembrie şi martie sunt luni cu adevărat de iarnă. Chiar dacă am trăit vremuri ceţoase, ceaţa nu a fost un fenomen semnificativ (sub 17 zile de ceaţă).

Aş putea spune că a fost un an foarte bun, fără evenimente deosebite. Unii, care s-au învrednicit să cultive pruni, au avut parte şi de o tărie bună. De prună ! Dacă vrei, cred că se poate orice. Important este efortul şi, în primul rând, iniţiativa şi vrednicia.

Spicuiri din meteorologia populară

De-a lungul timpului, oamenii au observat că vieţuitoarele sunt sensibile la schimbările de vreme. De asemenea, unele semne din atmosferă le-au fost de folos în a face aprecieri asupra evoluţiei probabile a vremii. Iată câteva:

  • dacă pisicile se îngrămădesc după sobă în căutarea căldurii, înseamnă că vremea se va strica;
  • când găinile se „scaldă” în praf, se anunţă vreme bună, dar dacă se întâmplă să-şi ciupească aripile, înseamnă că vremea se va înrăutăţi;
  • când animalele pădurii ies în câmp deschis, se anunţă furtună;
  • vara, năvala insectelor şi a ţânţarilor în casă este semn că vremea se va strica;
  • când albinele sunt agitate la urdiniş, iar furnicile se grăbesc spre furnicar, înseamnă că ploaia este iminentă;
  • dacă rândunelele zboară foarte aproape de sol se spune că ploaia nu va întârzia;
  • când vitele se întorc singure de la păşune, se apropie vremea rea;
  • umezirea sării în solniţă prevesteşte ploi;
  • vara, când soarele, mai ales dimineaţa, pare „curat”, este semn că urmează o zi frumoasă, dar dacă este „supărat” (în nori) înseamnă că va ploua;
  • în timpul zilei, dacă se întâmplă ca soarele să „ardă” puternic, ne putem aştepta la ropote de ploaie;
  • la apusul soarelui, spre răsărit, se ivesc nori roşietici; se crede că vremea se va încălzi;
  • când apa râurilor face spumă e semn că va veni ploaia;
  • dacă pisica stă cu burta la soare se zice că vremea va fi bună;
  • ciripitul vrăbiuţelor anunţă căldură şi dezgheţ;
  • când gâştele îşi ascund ciocul sub pene sau stau într-un picior se zice că-i a frig;
  • precipitaţiile sub formă de măzăriche anunţă ger peste câteva zile;
  • ninsoarea din luna februarie anunţă desprimăvărare timpurie;
  • zăpezile abundente din timpul iernii prevestesc rouă din belşug în vara următoare;
  • dacă în ziua de Întâmpinarea Domnului picură din streaşină e semn că albinele vor avea rod.

 

prof. AFLOREI Ion

© foto Alexandra G.

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Tradiţii de Crăciun

La Izvoarele Sucevei, marea majoritate a localnicilor sunt ortodocşi pe stil vechi. Pedala timpului apasă asupra noastră fără să ne dăm seama, zilele se scurg cu repeziciune şi sărbătorile Crăciunului bat la uşă.

Imagine

Moş Crăciun, darnic, ca de obicei, în ciuda condiţiilor de austeritate, îşi umple sacii cu toate bunătăţile pentru a străbate uliţele şi cărările satului. Trece pragul fiecărei case pentru a aduce un picur de lumină şi bucurie în sufletele copiilor. Şi în acest an, Primăria Izvoarele Sucevei şi UUR Suceava, prin toate cele oferite, au stropit căldură sub bradul de Crăciun.

Sărbătoarea înseamnă, înainte de toate, tradiţie, înseamnă întâlniri între neamuri, iertare, depănarea amintirilor, snoave spuse la gura sobei, înseamnă transmiterea colindului străvechi celor care vin după noi, înseamnă armonie şi înţelegere, inimi deschise şi curate îndreptate către ceruri. Înseamnă să fim mai buni şi să punem pe cântar cumpătarea şi împăcarea.

Pregătirea sărbătorii Naşterii Domnului începe cu mult înainte. Primenirea casei pune în mişcare toată suflarea familiei (Primeneşte gazdă casa/ Umple vadra, pune masa/ Că vă vin colindători – ne învaţă un colind). Gospodinele dau zor prin interioare, iar bărbaţii se învârt de colo-colo asigurându-se de rezerva de lemne, pentru că gerul umblă slobod prin toate încheieturile gospodăriei (a fost scăpat de sub… control!) şi de adusul fânului din locurile mai îndepărtate.

Tăierea porcului este o verigă importantă în lanţul pregătirilor. Cândva, în fiecare gospodărie era cineva care se ocupa de sacrificarea… împricinatului. Azi, însă, sunt persoane specializate în tăierea patrupedului râmător. Cu ani în urmă, porcul, după înjunghiere, era învelit într-o pătură de răşină de molid măcinată şi se scufunda într-o covată cu apă clocotită (ocrop). Cu îndemânare, folosind un cuţit, femeile îndepărtau cu uşurinţă partea păroasă. Până nu demult, porcul era pârlit în paie, paie de ovăz pe care gospodarii le obţineau pe câmpul de lângă casă. S-a folosit şi forja pe bază de lemne tăiate mărunt. Se pare că această variantă oferea cărnii un gust aparte. Astăzi, observ că metoda cea mai lesnicioasă este cea a folosirii buteliei de aragaz. Mai apoi, porcul este spălat şi urmează tranşarea. Gospodinele pregătesc tobă, chişcă, cârnaţi, şuncă şi altele. Afumarea lor asigură gust şi păstrarea până la vremea coasei.

Pentru că gerul dă târcoale prin ogradă, o vodcă fierbinte, eventual cu unt (untul previne gripa) este binevenită, iar mămăliguţa cu cartofi împreunată cu tochitură adună vecinii în jurul focului de afară.

Trebuie să ştiţi însă că odinioară porcul nu se pârlea, se jupuia, pielea se tăia bucăţi şi se bătea în perete, unde rămânea până la două săptămâni. Apoi, urma dubirea, în zeamă de arin. Meseriaşii din sat confecţionau opinci, aşa-zisele „opinci nemţeşti” (informaţie orală, Starciuc Gheorghe). Opincile femeieşti aveau gurgui, adică un fel de vârf, în vreme ce la cele bărbăteşti partea din faţă era plată, pentru ca, în timpul lucrului, în pădure, să nu se împiedice prin cepuri şi rădăcini (informaţie orală, Moţco Timofie).

Locuitorii satelor ţin cu străşnicie la sărbătorile de peste an.

În Ajunul Crăciunului nu se face niciun rău, spune tradiţia (ce bine ar fi dacă am lua şi azi în seamă această zicere!). În ajun se pregăteşte masa. Pe masă se aşază un strat de otavă, în semn de belşug, după care, peste faţa de masă se petrece o fundă roşie, „în cruce”. Apoi, se rânduiesc, după datină, cele 12 feluri de mâncare, toate de post: hribi cu usturoi, bob, sarmale, orez, piroşte, grâu fiert, mere fierte, gogoşi, mălai, prune uscate, cartofi, fasole. Scaunele aveau şi găuri, în care se fixau furcile pentru tors în timpul lucrului, acestea se înfundau cu otavă, în ideea de a… astupa gurile rele din sat. După sărbători, otava se dădea vitelor. Nici foarfecele nu scăpau; erau legate, pentru ca – zice tradiţia – nimeni să nu vorbească de rău!

În Ajunul Crăciunului toţi ai casei ţin post negru şi rugăciune până după apusul soarelui. Animalele se îngrijesc bine şi primesc tainuri îmbelşugate. Gospodarul casei închide toate porţile, crezând că aşa va… lăcătui meliţa duşmanului. Găinile sunt închise toată ziua, pentru ca uliul să nu le vadă tot anul. Găleţile, toate, trebuie umplute cu apă, pentru ca, potrivit obiceiului, gospodarilor să le meargă din plin tot anul (informaţie orală, Starciuc Gheorghe, născut în 1933 şi botezat la Şipotele Sucevei de pr. Vasile Antimovici).

În seara de ajun, gospodinele aşază pe fereastră porţii din cele douăsprezece feluri de mâncare, pentru a se înfrupta şi morţii. După ce preotul paroh binecuvântează bucatele, toţi ai casei se aşază în jurul mesei. Numai că, având în vedere că preotul ajunge mai târziu, din cauza risipirii gospodăriilor, poate a doua sau a treia zi, familia se aşază la masă mai repede.

Înainte de a lua masa se spune o rugăciune. După ce se ridică de la masă, fata de măritat sau feciorul de însurat iese în pragul casei şi loveşte lingurile şi furculiţele, producând un anume zgomot, iar din care parte răzbate un lătrat de câine, de acolo trebuie să vină partenerul celei de măritat sau al celui de însurat (aspect verificat!).

Vin colindătorii, pentru a ura familiei sănătate, ani mulţi, belşug şi copii în bătătură. Cei din colinda bisericească primeau colaci, slănină, cârnaţi, coaste de porc, pe care o persoană anume le îndesa într-un sac şi, când sfârşeau cu umblatul prin sat, toate erau împărţite între colindători. Banii adunaţi la colindă, ca şi acum, intrau în vistieria Bisericii. Colinda avea, de regulă, şi scripcă, iar după miezul nopţii, în casele cu fete de măitat se încingea hora, fie în casa mare, fie în tindă. De fapt, muzica tradiţională cuprindea două viori: vioara I şi a II-a. Colinda bisericească ţinea până la Bobotează.

Gospodarii pregăteau şi dădeau preotului şi dascălului un fuior de in sau din cânepă (Povismo); asta se întâmpla de Iordan, când fuiorul se punea pe crucea preotului. Mai apoi, fuiorul de in şi cânepă a fost înlocuit cu prosoape confec-ţionate de gospodina casei (informaţie orală, Starciuc Gheorghe).

Să aveţi sărbători fericite şi la mulţi ani!

La cumpăna dintre ani

Trecerea anilor înseamnă şi momente de cumpănă. Clipe de aducere aminte. De regulă, punem toate cele pe cântar. Cântărim ceea ce a trecut, cu bune sau cu rele. Pentru că, fără vrerea noastră, sunt şi mai puţin bune. Ce-am învăţat din anul care dă să apună? Am muncit destul? Ce fapte am lăsat în urmă?

Unde se duc anii?, mă întreabă un nepot. Poate se duc pentru că şi-au făcut treaba, se scurg în lumea lor. Dar de ce vin alţii?, continuă acelaşi nepot. Pentru că au de lucru, pentru că vor să ne dea poveţe şi să să ne arate drumul spre mâine. Un drum pe care nu-l ştim, dar vrem să-l urmăm… Anii au rostul lor, noi îl avem pe al nostru. Ni-i hărăzit, ni-l facem! Poate că nici noi nu ştim. Când bate la uşă cum-păna dintre ani, toţi ai satului, adunaţi dinspre cele colţuri ale rotundului ţării, îşi dau mâna. Mămăliguţa de cartofi şi tochitura stropită cu horiucă molcuţă mângâie aerul din casă. Îşi cer iertare, îşi urează unul altuia sănătate, voie bună şi împliniri. Copiii şi nepoţii adunaţii în jurul mesei cu bucate aburinde îndeamnă la veselie şi bună voire. Ce bine ar fi dacă am urma exemplul lor! Nu i-am văzut nicicând supăraţi sau încruntaţi. Colindele de sărbători, toate, ne îndeamnă să fim mai buni, mai îngăduitori, mai iertători şi mai milostivi. La cumpăna dintre ani primează lista de priorităţi pentru mâine. Este o listă bogată. La mulţi ani!

Detaliu din candelabrul sculptat din Biserica Sf. Ilie din Izvoarele Sucevei Bucovina.

prof. AFLOREI Ion

Copyright foto: Anca Magurean

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Iarna vine …

Anotimpurile îşi dau politicos mâna (cum nu prea se întâmplă între semeni…). Toamna lasă în urmă frunze ruginii, cămări pline cu de toate, stoguri de fân bine vârfuite, şuri burduşite cu lemne de foc, porci care guiţă prin coteţele din preajma gospodăriei, fără să ştie ce-i aşteaptă…

De Sf. Andrei se leagă anotimpurile. Este, dacă vreţi, un prag spiritual. Privim înainte, lăsând în urmă ce-am făcut bun.

Aruncând o privire peste fişa de observaţii meteo, constat că a fost o toamnă săracă în precipitaţii (74 litri/m. p.), ceea ce înseamnă foarte puţin pentru un spaţiu montan. Nu întâmplător, multe gospodării, cu precădere cele aflate la înălţimi sau cele aşezate pe “faţa muntelui”, au avut şi vor avea probleme cu alimentarea cu apă. Bătrânii spun că anotimpurile nu mai seamănă cu cele din trecut.

Oricum, calendaristic vorbind, începe iarna. Noaptea continuă să-şi lungească orele. Începutul iernii înseamnă şi semnalul apropierii sărbătorilor de iarnă, a Naşterii Domnului, a Crăciunului, a colindului, a punerii în valoare a tradiţiilor locale. Copiii dau bătăi cu pregătirea repertoriilor. Localnicii scotocesc prin lada de… zestre şi scot la lumină tot ce au mai de preţ. Toate cele învăţate de la bătrâni, de la strămoşi. Suntem în postul Crăciunului, în zile de pregătire şi primenire a gospodăriilor. Din coşurile caselor, un fum lung se ridică spre înaltul cerului. Lemnele de molid încep a trosni în sobe şi a răspândi un aer cald în locuinţe. Femeile dau zor cu pregătirea ingredientelor şi a vaselor necesare, iar bărbaţii îşi ascut cuţitele, repară afumătorile, pregătesc tot ritualul care priveşte tăierea porcului. Şoriciul proaspăt pârlit este un deliciu. Dacă până mai ieri fiecare gospodar, împreună cu familia, pregătea singur preparatele (care, bine păstrate, ţineau până în august), azi avem de a face cu măcelari specializaţi, care, contra unei sume, îţi fac lucrarea ca la carte. Nu-i pomana porcului ca în Ardeal, dar, oricum, vecinii se adună, iau o gustare, sorb un ţoi şi schimbă o vorbă. Este o cale de comunicare, un schimb de idei, o vorbă cu duh şi cred că-i frumos să ducem tradiţiile mai departe. Ce-ar însemna să ne închidem între pereţii gospodăriei şi să nu dăm bineţe vecinului!? Ar fi ca un teren arid! Porc să fie… Numai că unii l-au tăiat de pe listă. Dar poate şi pentru că… miroase!

Începutul de iarnă a însemnat şi câţiva fulgi de nea care deja s-au împrăştiat pe câmp într-un strat mai subţire de un centimetru. Sper într-un sezon bun şi într-o refacere a rezervei de ape subterane. Deie Domnul!

pesaje izv 2

Iarna vine, toamna trece, vorba cântecului, şi eu n-am cu cine petrece. Dar mai avem răbdare până de sărbători….

prof. AFLOREI Ion

04.12.2012

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Copil harnic sunt şi eu

Munca ne obişnuieşte să ascultăm de cei mai buni decât noi şi să învăţăm de la ei să devenim mult mai buni decât suntem. Omul care munceşte se aseamănă cu Dumnezeu, Creatorul lumii.

Îmi place să muncesc, să îmi ajut semenii de fiecare dată când am ocazia. Cea mai mare plată pe care o primesc este zâmbetul de pe buzele aproapelui şi cuvântul „mulţumesc”.

            Moisa Gheorghe, cls. a VIII-a

Scoala generala cu clasele I – VIII Izvoarele Sucevei

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

MȂNCǍRURI TRADIȚIONALE LA IZVOARELE SUCEVEI

Aşa cum gospodăria, mobilierul interioarelor şi îmbrăcămintea au un anume specific, şi preparatele culinare se înscriu pe linia tradiţionalului. Bucătăria huţulă este bogată, sǎnǎtoasǎ şi cuprinde câteva bucate pe care le-am …cules din lumea satului.

Colaci la Izvoarele Sucevei Fotograf Anca Magurean

Mămăliguţa cu cartofi. După ce au fost curăţaţi, cartofii se pun la fiert, într-un ceaun. Apoi, se adaugă făină de porumb şi puţină făină de grâu sau griş. Se amestecă bine, folosindu-se un scaun special. Se serveşte cu tochitură, cu huslincă, cu unt şi brânză.

Ieşniţa. Pentru a o prepara, avem nevoie de smântână, ouă bătute şi foi de ceapă verde. Se pune smântâna la fiert şi apoi se amestecă cu ouăle bătute. Se adaugă puţină făină de grâu. La foc moale. Se amestecă cu o lingură de lemn până când untul iese la suprafaţă. Se serveşte cu mămăliguţă de cartofi.

Huslinca nu lipseşte din bucătărie. Se poate prepara toamna sau atunci când este nevoie. Huslinca de toamnă, bazată pe lapte mai gras, se păstrează foarte bine pentru iarnă. Laptele fiert, călduţ se toarnă în putină, pe fundul căreia se pune în prealabil «un cuib», adică un polonic de huslincă din rezerva anterioară. Pentru a-i asigura un plus de calitate, se adaugă puţină smântână. Se serveşte numai cu mămăliguţă.

Chişca rusească (chişca cu făină de porumb) seamănă cu cea românească, numai că în obţinerea compoziţiei se foloseşte făina de porumb. Se fierbe, după care se dă la cuptor. Se taie bucăţi potrivite şi se serveşte cu mămăliguţă de cartofi şi huslincă.

Plăcintă pe foi de varză (knişi). Pentru a o pregăti este nevoie de: brânză de vacă, făină de porumb, mărar, foi de ceapă, câteva foi de varză. Aluatul obţinut astfel se aşează pe foile de varză şi se dă la cuptor, direct pe vatră. Când este gata se stropeşte cu smântână.

Piroştele (chiroşte sau perohe). Din aluatul de făină de grâu se taie pătrăţele de mărimi potrivite. Umplutura poate fi din: cartofi cu ceapă rumenită, gem, dulceaţă, brânză. Se pun la fiert şi se servesc calde.

Merişoarele sau afinele  cu smântână.

CAPSUNE cu SMANTANA

 

Capsune cu smanatana.

Untul topit cu brânză bătută. Se serveşte cu mămăliguţă şi huslincă.

Zaterka (frecăţei) se prepară din puţină făină de grâu şi apă. Când apa dă în foc, se adaugă mici cocoloaşe din făină de grâu şi se amestecă bine. Când este gata, se presoară puţin zahăr şi se servesc călduţi.

            Papanaşii: fǎinǎ de grȃu, zahǎr, brȃnzǎ de vaci şi puţin bicarbonat stins cu zeamǎ de lǎmȃie.

           Palaneţi (Turtǎ pe plitǎ). Din aluat se taie pǎtrǎţele care se aşeazǎ pe plitǎ. Ceea ce rezultǎ este deosebit de gustos şi se serveşte, de regulǎ, în zilele de post.

Pampuştele (gogoşile) nu lipsesc de la mesele mari (Crăciun, Paşti, nunţi, înmormântări, petreceri).

409215_157680364342194_878493685_n

Tocinei – Se curata cartofii, se dau pe razatoare, se amesteca cu faina si cu ou. Se prajesc in ulei si se servesc cu smantana si cu zahar.

Imagine

În rândul băuturilor se remarcă afinata. Afinele proaspete se pun în borcane sau putini, peste care se toarnă zahăr. Sucul rezultat se amestecă cu vodca, rezultând o licoare delicioasă, care se serveşte la mesele mari şi oaspeţilor de seamă.

328616_109546529155578_234589470_o

Sucul de merişoare şi sucul de afine, sucul de păltinele, sucul de coacăze.

Aniversare 514

“Actul de naştere” al satului este semnat la data de 17 noiembrie 1501, într-un hrisov de-al lui Ştefan cel Mare, în care se consemnează că “populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi de oi, precum şi cu stânăria” (Em. Grigorovitza, „Dicţionarul Geografic al Bucovinei”, 1908), prin care se confirmă ca proprietate a Mănăstirii Putna.

Satul Izvor făcea parte din comuna Şipotele Sucevei, fiind, ani de-a rândul, din 1775, sub ocupaţie austriacă. Exploatarea pădurilor a devenit o activitate prosperă pentru localnici şi, în acelaşi timp, o sursă de venituri. La Şipotele Sucevei a fost înfiinţată prima şcoală parohială, sub preotul paroh Iraclie Porumbescu. La Şipotele Sucevei s-a născut marele compozitor Ciprian Porumbescu. Şi mai apoi, la vârsta de 6 ani, aici nefiind şcoală în limba română, Ciprian a fost înscris la Stupca, azi Ciprian Porumbescu. Vara, se adunau la Şipote şi pianişti veniţi din Olanda. Mi-aduc bine aminte, prin anii ’83, pornind pe urmele marelui compozitor, profesorii de muzică din judeţ au poposit la Izvoarele Sucevei. După o masă bine-venită, şi-au scos instrumentele şi au cântat „Crai nou”. M-au cutremurat, m-au impresionat…

Anii au trecut, comuna a început să se dezvolte, s-au înfiinţat mori pe bază de apă, gatere. În perioada 1936-1939 s-a dezvoltat staţiunea Izvor, pe bază de nămol. Se spune că aici veneau la tratament şi persoane de la Viena. A sosit fatidicul 1940, care a rupt comuna în două, a ciuntit ţara şi a rezultat comuna Izvoarele Sucevei. Staţiunea, care ar fi putut asigura un nume satului, a intrat în lumea… amintirilor. Cărţile poştale şi bătrânii mai amintesc de ea. Azi, comuna are în componenţă trei sate în jurul cărora gravitează 17 cătune. Sunt locuri molcome, din inima Bucovinei şi de margine de ţară, cu o viaţă doar aparent liniştită pentru că, în fapt, ea poartă pecetea unei anume asprimi, a unei tradiţii adânci, dar şi a tumultului ultimelor vremi…

prof. AFLOREI Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Se taie mâna …

De când e lumea, se ştie, pentru furt sau orice nelegiuire, făptaşul era pedepsit. Trasul pe roată, spânzurătoarea, trasul în ţeapă, ghilotina, cândva erau căi de… îndreptare. Nu le-aş mai dori! Trasul pe sfoară sună altfel… E actual şi merge bine… Vlad Ţepeş folosea ţeapa. Azi, în zadar, nu mai avem pădure! Deci nici această cale nu mai ţine.

 

Pentru cine fură o găină măsura de detenţie vine repede. Cine înşală cu zeci de milioane găseşte de fiecare dată o portiţă. O portiţă cu arc care îl împinge înapoi. Uneori, e normal, că doar oameni suntem, li se face rău. Unii au rău de mare, alţii au rău de munte (şi-şi fac vile pentru a sta la adăpost: miros de răşină, aer ozonat, parfumul florilor din miez de vară). Alţii nu fură, ci iau pe drept şi cu acte în regulă. La olteni, care mi-s tare dragi, fu întrebat un confrate, după şedinţă: la voi, au fost toţi la şedinţă? Da, la noi fură toţi, fură Costică, fură Manole, fură Veta, fură Pandele; ce mai, fură toţi. La noi, nimeni.

La şcoala primară am păţit-o. Mama, cu două clase mai mult decât trenul, dar cu o experienţă a vieţii de 12 clase peste el, îmi spunea că dacă aduc acasă un capăt de… aţă îmi pune degetele pe trunchi şi mi le taie cu toporul. M-am speriat, dar am învăţat că e bine să foloseşti numai ce este al tău…

Mai zilele trecute stăteam de vorbă cu un camarad al cărui cumnat lucrează în Coasta de Fildeş, undeva pe Coasta Golfului Guineea. Am înţeles că produsele lactate şi de panificaţie pe care le primesc şcolerii noştri, produse pe care, din păcate, în bună parte, le aruncă, tare bine le-ar prinde celor de pe coasta Atlanticului. Că sunt săraci. Am înţeles că la ei furtul, furtişagul, sunt pedepsite drastic. Nimic mai simplu: li se taie mâna! Probabil, în ideea ca mâine să nu mai fure. Nu-i rău! Înseamnă că la noi, dacă s-ar aplica o astfel de măsură, mâine – poimâine, vom vedea pe străzi oameni sus-puşi cu o singură mână. Mă întreb: cine ne va arăta direcţia? Deocamdată, n-o avem. Unde-i busola? Poate o găsim! Pe data care-o veni!

 

prof. AFLOREI Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Culori de Brumărel

Brumărel e oarecum şugubăţ. Nu ne dă apă. În prima decadă a lui octombrie au căzut 13 litri/mp. O lună zgârcită în precipitaţii. Oamenii îşi fac probleme. Sperăm în căderea ploilor. Ploi mocăneşti.

Imagine

© foto Cătălin Serediuc

 

Fântânile şi-au coborât mult nivelul. Izvoarele, mai ales cele din „faţa muntelui”, şi-au subţiat rezervele. Cele mai multe precipitaţii, în luna lui Brumărel, după observaţiile noastre, au căzut în 2008 (48 litri/mp, în prima decadă), iar cele din 2005, tot în prima decadă a lunii, au fost egale cu zero. Se vede că în ultimii ani baierele cerului au fost „legate” şi oamenii locului îşi îndreaptă tot mai mult privirile şi ruga spre Cel de Sus. Brumele nu au căzut ca altădată. Au fost vreo trei, subţiri şi neînsemnate. Sincer vorbind, omul de la munte, până la această dată, nu a avut nevoie de mănuşi. Că toamna se numără bobocii este foarte adevărat. În ciuda crizei care ne apasă, gospodinele şi-au umplut cămările, multe dintre materiile prime fiind obţinute din producţia proprie, din sudoarea muncii lor, produse ecologice şi… ieftine.

Molidul se îndărătniceşte să nu-şi lepede frunzele. Mesteacănul şi cele specii de pe marginea apei s-au grăbit să-şi lase haina deoparte. Peisajul care a rezultat este încântător. Lipsesc penelul şi pânza. Veniţi şi veţi vedea!

Luna lui Brumărel va însemna pentru noi şi Târgul de toamnă al fructelor de pădure, la 18 octombrie. Organizator şi susţinător – Şcoala Gimnazială Izvoarele Sucevei. A III-a ediţie. Nu vrem cartea recordurilor, ci ne dorim promovarea produselor naturale, a acelor produse pe care ni le oferă mama natură! Pentru că aflăm în jurul nostru, printre cetini şi pajişti, avuţii pe care, de multe ori, nu le luăm în seamă. Depozite întregi de vitamine şi minerale!

Tot în toamnă satul nostru împlineşte mai bine de jumătate de mileniu de la prima menţionare documentară. În anul 1501, luna noiembrie, ziua 17, într-un hrisov de-al lui Ştefan cel Mare se consemnează satul Izvor, ca proprietate a Mănăstirii Putna: „Populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi de oi, precum şi cu stânăria” (E. Grigorovitza, 1908, Dicţionarul Geografic al Bucovinei).

 

prof. AFLOREI Ion 

 
Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela     
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Bors cu sfecla rosie

Azi ne-am apucat de gatit si ne-am gandit sa va impartasim reteta 🙂

Imagine

INGREDIENTE:
– Ceapa  2 buc
– Morcovi 2 buc

– Pastarnac 1 buc (sau radacina de patrunjel)
– Radacina de telina 1 buc
– Ardei gras rosu 1 buc
– Ardei gras verde 1 buc
– Sfecla rosie 4 buc
– Ulei 50 ml
– Patrunjel verde 1 lingurite (sau uscat )
– Leustean verde 1 lingurite (sau uscat, depinde de sezon)
– Bors acru 150ml sau bors Maggi 1 lingura
– Bulion de rosii 1 lingura
– Cartofi 4 buc (de marime medie)
– Fidea 50 g (sau taietei)
– Sare 1 lingura
Imagine
**Pregatim ingredientele. Intr-o oala (de 5 L) se pune uleiul si ceapa tocata marunt, la calit … la foc mic.
Morcovii se taie marunt si se adauga peste ceapa.  Se taie si celelalte legume marunt si se adauga in oala.  Apoi punem verdeata, patrunjel si leustean.
Se adauga o lingura de bulion si se amesteca.
Apoi se completeaza oala cu apa calda, sa fie 3/4 plina.  Se adauga o lingura de sare si se lasa sa fiarba cca 20 min.
Se taie cartofii marunt si se adauga si ei in bors.
Dupa 10 minute se adauga in oala sfecla rosie data pe razatoarea mare.
Imediat punem si  150 ml bors acru (dupa cum aveti) sau o lingura de bors Maggi, 50 g fidea, mai lasam 5 min si oprim focul.
Imagine
La sfarsit se mai pune un pic de leustean deasupra si smantana dupa preferinta.
POFTA BUNA !
Imagine

Pensionar octogenar

S-a născut la Izvoarele Sucevei în 1933 şi a fost botezat la Şipotele Sucevei, de pr. Vasile Antimovici.

A dat naştere la un fecior pe care, acum, la vârsta senectuţii, îl are în preajmă. Gheorghe Starciuc – Iuri, cum îl ştie satul – a lucrat o viaţă la pădure, peste 34 de ani. De fapt, după părinţi, a fost Stanciuc! A primit o pensie binemeritată, s-a aciuat pe lângă casă, s-a luat de gospodărie. Are două vaci şi trei viţei. Îi place munca şi nu-i suportă pe cei certaţi cu munca. „Sus cu munca să n-ajung la ea” – aşa ceva nu concepe. O parte din laptele obţinut îl predă „la maşină”. I-au plăcut femeile. „Cu femeia te sfătuieşti, nu fugi la vecina!”

Îşi aduce aminte că, la început, munca în pădure era foarte grea. Dormea în colibe făcute din lemn despicat acoperite cu coajă de molid. În mijlocul unei gropi de mai bine de jumătate de metru, pardosită cu cetină frumos mirositoare, se făcea „focul viu”. Nu se stingea decât de sărbători. Aici îşi pregăteau hrana: mămăliguţa, tochitura. Huslinca nu lipsea. Un ţoi de horincă era bine venit.

Pe vremuri, tăia câini, iar untura era folosită, potrivit unei anume reţete, la tratarea astmului şi nu numai. Rezultatele, chiar dacă pare un leac băbesc, au dat roade excepţionale. Lucru verificat!

Nu se plânge de bani, dar îi place munca. Primeşte vreo 640 de parale pe lună. Încă-i mai rămân. Crede că, pe vremea lui Ceauşescu, fără diplomă, fiecare avea loc de muncă asigurat. Azi, continuă interlocutorul meu, n-ai unde lucra. Dar, mulţi nici nu vor să lucreze. Democraţia, spune el, nu-i bună întotdeauna!

 

 

prof. AFLOREI Ion 

 
Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela     
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Radioul, la ceas aniversar

         Radioul rămâne pentru mine o sursă sigură de informare, de delectare, de desfătare, de relaxare, impulsionare a activităţilor pe care le desfăşor prin casă.

 

Mi-aduc bine aminte cum prin anii ’60, tata, după ce-a primit leafa de la pădure, muncitor forestier fiind, nu s-a zgârcit şi a cumpărat un aparat de radio HORA, cu anod şi pilă, dacă mă exprim bine. Pentru că a fost primul din… cartierul satului. Parcă văd/aud cum, în prag de seară, se adunau toţi vecinii ciorchine şi se minunau de această… minune. Ascultau, în primul rând, ştiri şi muzică populară. Nu uit „Trişti şi negri mai sunt norii”, „La Lenuţa sub cerdac” de Irina Loghin. Ca licean, prin îngăduinţa pedagogului, în timpul meditaţiilor, care, la acea vreme, internist fiind, erau obligatorii, ascultam, la ora 8.00 fix, „Zece melodii preferate” (dar asta fără să ştie directorul…). Vă mai amintiţi? Atunci eu n-am avut TV acasă şi ascultam radioul. După Hora a venit un Delta, pe baterii, şi mai apoi, când a… intrat curentul electric în casă, un Pacific la care, cu mare plăcere, ascultam transmisiile sportive. M-am molipsit de radio.

Acum, dimineaţa, primul lucru pe care-l fac când intru în bucătărie e să învârt butonul. Am un jaf de aparat, dar audiţia este foarte bună. Îmi pun de-o cafea, o sorb în linişte, ascultând ştiri, muzică, informaţii şi meteo. Şi iau calea spre locul de muncă. Aflu multe lucruri şi despre şcolile rurale. România Actualităţi. La 7 fără ceva intri în lumea celor ce nu cuvântă. Sâmbăta, ziua mea de serviciu la bucătărie, şi îmi place să mă… amestec, abia îl aştept pe ilustrul Neagu Djuvara, căruia este suficient să-i dai o zi din calendar şi un an pentru ca domnia sa să vorbească ore în şir.

Felicitări Radio! Să aveţi viaţă lungă şi în sănătate şi să ne aduceţi în casă de toate! La mulţi ani!

 

prof. AFLOREI Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

GOSPODĂRIA ŢĂRĂNEASCĂ LA IZVOARELE SUCEVEI

Structura, evoluţia, numărul şi funcţiile construcţiilor din gospodăria tradiţională, precum şi dimensiunile construcţiilor şi materialul de bază au fost determinate de factorii naturali şi social-istorici.

     Gospodăria păstrează elemente care demonstrează vechimea populării. Tipul agricol-pastoral de gospodărie a fost impus de ocupaţiile de bază ale locuitorilor. Dăinuirea huţulilor în spaţiul geografic de care ne ocupăm a generat un anumit specific, ca urmare a condiţiilor de muncă şi de viaţă, ca urmare a ariei de provenienţă a influenţelor.
      Existenţa drumului străvechi care urca pe valea Sucevei, de la Vicovu de Sus, Ulma, Lupcina şi până la Izvoarele Sucevei, iar de aici, peste pasul Izvor, către valea Moldovei, cu posibilităţi de legătură cu zonele Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, indică contactele şi schimburile pe care populaţia de aici le-a întreţinut cu aşezările vecine. În felul acesta, s-a produs un schimb continuu şi consistent de valori materiale şi spirituale. Tipul tradiţional de casă, prin dispunerea locuinţei şi a acareturilor (grajd, şură şi anexe), sugerează imaginea unei mici întărituri, ceea ce ne duce cu gândul la vremuri demult apuse. Este «gospodăria cu ocol». Evident, acest aspect este azi mult estompat.  „Se poate spune că gospodăria cu ocol, atât de răspândită în Obcinele Bucovinei, îşi are originea în aşezările dacice fortificate, reprezentând conservarea la o scară mai redusă a acestora” (I. Iosep, D. Paulencu, 1986-1987). La huţuli, “gospodăria cu ocol” nu are patru laturi ca la români şi germani, ci o formă neregulată. Relaţia dintre economic şi funcţional este lesne de observat în gospodăria tradiţională. Pentru că ocupaţia de bază a locuitorilor era, şi este, creşterea animalelor, ansamblul gospodăresc era dominat de construcţii destinate adăpostirii animalelor şi depozitării furajelor. Astfel, grajdurile şi şurile au dimensiuni mari (şi astăzi), cu acoperiş relativ înalt, în două sau patru „ape” (table). Bârnele sunt rotunde sau cioplite. Acoperişul (din draniţă) este înalt pentru ca podul grajdului să adăpostească cât mai mult fân pentru iarnă, dar şi pentru ca apa de ploaie şi zǎpada sǎ se scurgǎ/sǎ alunece cât mai repede, iar draniţa sǎ nu putrezeascǎ. În orice gospodărie locul central îl ocupă locuinţa (casa). Amplasarea locuinţei într-un anumit loc nu este întâmplătoare. Erau preferate locurile cu expoziţie favorabilă faţă de soare (sudică), slab înclinate, fără exces de umiditate şi fără riscul producerii  proceselor geomorfologice negative. De asemenea, una dintre condiţii era sursa de apă, care trebuia să fie cât mai aproape. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea (şi chiar mai târziu), locuinţa avea dimensiuni mici, casa monocelulară. Materialul de construcţie folosit era lemnul. Bârnele de molid, iniţial rotunde, încheiate «stâneşte», se aşezau pe tălpi (bârne groase, cioplite), iar acestea se clădeau pe o temelie de piatră (de râu sau smulse din versant), cu rolul de a proteja casa de umezeală şi a-i asigura trăinicie. Mai înainte, doar la colţurile casei se aşezau bolovani mari. Pe temelie se aşează talpa („pidvalina”). La pereţii caselor vechi se foloseau bârne groase, rotunde, necioplite (o bârnă de 50 cm în diametru). În atare situaţie, pentru a înălţa un perete erau necesare doar 5 bârne (P. H. Stahl, P. Petrescu, 2004). Mai târziu, s-au folosit bârne mai subţiri. Spre sfârşitul veacului XIX bârnele se ciopleau pe una sau pe amândouă părţile Acoperişul, de regulă, în «patru ape»,, foarte înclinat, la casele «bătrâneşti» este din draniţă. În «apa» din faţă se practică 1-2 gemuleţe (cahle sau fumǎriţe), cu rolul de a asigura evacuarea fumului, pentru că hornul nu ieşea, prin acoperiş, în exterior. Cahlele constituie un element distinctiv faţă de casele româneşti Ca un alt element de amănunt specific trebuie remarcat că streşinile sunt joase, iar «apa» din spatele casei cobora aproape de pământ. Interiorul casei nu «se ungea» (tencuia). Abia mai târziu s-a folosit varul, dar şi atunci tavanul, cu cele 4-5 grinzi, rămânea cu lemnul aparent, lucru care poate fi observat şi astăzi la multe din casele vechi locuite. Trebuie subliniat că atât bârnele, cât şi căpriorii şi draniţa erau prinse cu cuie de lemn. «În aşezările huţule, toate casele au spre exterior lemn aparent. Cele vechi aveau lemn aparent şi în interior. În niciunul din satele româneşti nu ne-a fost atestată tehnica construcţiei locuinţelor din jumătate de trunchi de brad » (T. Bănăţeanu, 1975).
               Gospodăria tradiţională, la Izvoarele Sucevei,  cuprinde următoarele încăperi:
               Casa de zi („hata”) îndeplineşte funcţia de bucătărie, în care se găsesc vatra, hornul şi cuptorul. De fapt, în această încăpere se desfăşoară cea mai mare parte a vieţii. Îndeplineşte şi funcţia de dormitor, precum şi cea de bucătărie;
Imagine
Vatră: plită, cuptor şi sobă
               Casa mare („faina hata/veleca hata”) serveşte la primirea oaspeţilor sau a peţitorilor. Aici se află lada de zestre;

               Tinda („horoame”) este situată între cele două camere.
«Apa» din spatele casei cobora aproape de sol şi forma ceea ce localnicii numesc «coleşnea» (adăpost pentru oi).
            Partea din faţă a casei este prevăzută cu prispă («ganoc»), cu portiţă susţinută de stâlpi înfloraţi. În jurul locuinţei, în afară de grajd şi şură, gravitează acareturile:
           Oborocul (fânarul) serveşte la depozitarea fânului. Uneori, fânarul este amplasat în mijlocul fâneţei;
           Cămara pentru alimente şi haine (numită aici „clichi” sau „comora”) are dimensiuni relativ mici. Cămara poate fi inclusă în planul casei sau este ridicată în ogradă, separat;

Imagine

Blidar surprins în cătunul Hrobi

            Vatracul (o încăpere de aproximativ 2/2 m) serveşte la prepararea caşului şi, iarna, la afumarea porcului;

            Magazia pentru lemne şi unelte agricole;

             Pivniţa adăposteşte cele necesare pentru iarnă (murături, cartofi, conserve);
             Fântâna („cherneţea”).
              Revenind la locuinţă, trebuie subliniat faptul că interiorul este organizat judicios. Cuptorul masiv, cu vatră, este sursa de căldură. Pe cuptor se puteau odihni copiii şi bătrânii. Deasupra cuptorului se ridică hornul. Lângă cuptor sunt aşezate poliţe („poleţea”) şi blidare, unde se păstrează vase folosite la prepararea şi pregătirea mâncărurilor.
                 Laviţele („laveţea”), acoperite cu ţesături de lână, se aflau în preajma cuptorului. Alături, se aşează patul („lujko/postil”). În partea opusă este loc pentru masă („stiu”) şi câteva scaune („crislo/stoleţ”). În colţul de lângă uşă sunt dulăpioare şi rafturi pentru vase.
               Pereţii erau împodobiţi cu lăicere şi scoarţe. Peretele dinspre masă era ocupat de icoane. Toate piesele care mobilează ”camera de zi” ocupă un anume loc, o poziţie precisă. În toate casele vechi (Motoveleţ V., Habur Nastasia, Serediuc Ion), între cuptor şi perete se montează o prăjină lungă („jertca”), care serveşte la atârnatul şi uscatul hainelor.
              Pe jos, se folosea lutul; podeaua din scânduri a apărut mai târziu.
              Demn de subliniat este îngrăditura gospodăriei, din garduri masive (bârne groase), aşezate orizontal şi acoperite cu două rânduri de draniţă. Iată un alt element caracteristic pentru gospodăriile cu ocol. Gardurile care împrejmuiau proprietatea erau din «răzlogi», rezultaţi din despicarea lemnului rotund. Un loc important în cadrul gospodăriei îl ocupă curtea („podvirea/ograda”). Grădina („horod”), deşi mică, este prezentă în fiecare gospodărie. Plantele cultivate, prin producţiile lor, acoperă doar în parte necesarul familiei: usturoiul (”cisnok”), ceapa („ţibuli”), varza („kapusta”), sfecla roşie („svekla),  pătrunjelul („petruşka”), macul („mak”), bobul („bib”), morcovul („morkva”). În faţa casei, fetele şi gospodinele etalau straturi cu flori multicolore.

sursa: „IZVOARELE SUCEVEI o comunǎ din munţii Bucovinei”- Studiu monografic, Editura Accent Print, Suceava (2009) – autor Aflorei Ion

Povestea Noastra

http://www.autentici.ro

LINK articol: http://www.autentici.ro/oameni/ioana-afloarei-si-mirela-pirvu.html

„Am descoperit de curand o pagina de facebook Bucovina te iubesc, care ne-a incantat cu privirea. Asa ca am luat legatura cu autorii si am aflat ca sunt doua fete simpatice si dornice de a impartasi lucruri frumoase prin proiectul pe care  il coordoneaza. Iata si interviul cu Ioana Aflorei si Mirela  Pîrvu.

1. Spuneti-ne mai multe despre voi si initiativa voastra cu proiectul ” Bucovina te iubesc”, de la ce a pornit mai exact?

-Suntem o echipa de 2 studente care ne dorim să promovam o alta Bucovina, o Bucovina pe care putin o cunosc. Fiecare are o  dragoste aparte pentru locurile natale si pentru zona din care se trage. Indiferent ca ne intoarcem sau nu de unde am plecat, locul in care ne-am petrecut cei mai lipsiti de griji ani din viata ramane intotdeauna un loc magic. Si copilaria in Bucovina parca e altfel, parca e mai autentica, traditiile parca  sunt mai vii. Asa ca ne-am gandit cum ar fi sa aratam si altor oameni putin din ce inseamna Bucovina pentru noi.

2. Ce va propuneti sa realizati cu acest proiect? Care e mesajul pe care-l transmiteti?

-Vrem sa aratam ca Bucovina nu inseamna doar manastiri si biserici, nu este o regiune istorica pierduta asa cum cred multi. Bucovina înseamna şi oameni frumosi si harnici, inseamna daruire si traditie. Trebuie sa avem grija de ce ne-a mai ramas si sa invatam sa  cunoastem mai bine.

3. Ce ati descoperit de cand ati initiat proiectul.  Care sunt cele mai frumoase reactii?

-Am descoperit ca avem multi iubitori de Bucovina. Am observat cu bucurie ca postarile noastre au impact si reusesc sa atinga sufletele oamenilor, a celor de aici, a celor plecati peste hotare, dar si acelora care inainte nu stiau mare lucru despre Bucovina.  Si  cele mai frumoase reactii au fost cele in care primeam mesaje si comentarii in care scriau din inima “si eu te iubesc, draga Bucovina” .

4. Ce bucurii simtiti in urma desfasurarii proiectului?

-Satisfactiile sunt de ordin sufletesc. Cand vedem ca oamenii impartasesc aceeasi pasiune cu noi si urmaresc cu atentie fiecare postare nu poate decat sa ne bucure.

5. Unde va pot gasi cei interesati de voi?

-Ne puteti gasi pe pagina “Bucovina te iubesc” (link: http://www.facebook.com/BucovinaTEiubesc) si pe pagina: Izvoarele Sucevei Bucovina pe care le “crestem” cu mult drag!

link: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiDinBUCOVINA

blog: https://izvoarelesuceveibucovina.wordpress.com/

Totul e din dragoste pentru Bucovina – “Bucovina te iubesc!”

Ioana  Aflorei  –  Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” Bucuresti -aflorei.oana@yahoo.com

Mirela Pîrvu    – Universitatea Babes-Boliay Cluj – mireille.pirvu@gmail.com

Multumim si mult spor in continuare!:)

© 2012 – Autentici.ro All rights reserved”

Vecinul

După un an de muncă încordată, i-a venit rândul să plece în vacanţă. A căutat vecinul meu un loc liniştit. A închiriat o căsuţă, cu privelişti minunate, la marginea lacului.

S-a înţeles la preţ şi, pentru moment, a fost mulţumit. A cărat bagajele din portbagajul maşinii cu marca Trabant şi şi-a început şederea potrivit… planului. A vrut să se hodinească. N-a avut cum, pentru că de la celălalt vecin răzbăteau manele cu mulţi decibeli; a vrut să facă un grătar, dar printre ştacheţii proaspăt vopsiţi pătrundea… mirosul micilor de la vecinul. A vrut să tragă un somn, nu de baltă, dar n-a mai apucat, muzica şi tobele vecinului l-au dat peste cap. Aşa că a pus Trabantul în mişcare şi a pornit înspre obârşii, zicându-şi că tot acolo-i mai bine. Parchează maşina sub fereastra de la drum, descarcă oarece bagaje şi vrea să se relaxeze. Dar de unde. Un alt vecin, îndămânos, dă drumul la manele şi tot felul de “muzici neînţelegătoare” şi omul meu n-a aţipit deloc. A apucat rucsacul din cămară, l-a pus în spate şi a luat-o pe cărările muntelui spre a-şi găsi liniştea. Şi a aflat-o. Trilurile pădurii, foşnetul molizilor i-au dat tihnă. A găsit vreo doi hribi şi câţiva gălbiori care i-au uns stomacul spre seară şi i-au asigurat un somn liniştit.

Aşadar, fraţilor, când petreceţi, gândiţi şi la cei din preajmă, poate că a doua zi ei vor să muncească!

 

 prof. AFLOREI Ion

 
Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

CEAŢĂ ŞI NORI

          De multe ori, dimineaţa, la crăpatul zorilor, ceaţa învăluie văile şi astupă coamele munţilor. Cum răsare soarele, de regulă, ceţurile se risipesc. O parte se înalţă şi generează norii, de obicei,  Cumulus,  aducători de ploaie. Mi-aduc aminte, copil fiind, aşezat pe prispa casei, admiram această “piatră nestemată a Moldovei”, Ceahlăul. Dacă deasupra vârfului Toaca se forma o “căciulă” de nori înainte de amiază, era semn că aproape sigur după miezul zilei vor cădea ropote de ploaie. Pentru localnici Ceahlăul era şi este un adevărat barometru pluviometric. La Izvoare, muntele Lucina şi muntele Rosohata, mai modeşti ca altitudine, rămân tot un fel de repere în acest sens. Bătrânii cunosc bine acest lucru. În acest an am avut parte de ceţuri mai puţine (11 zile), dar de ploi, cel puţin pentru acest areal, suficiente (peste 500 de litri/m. p., cu un maximum de 190 l/m.p. în luna mai; 81/l/m. p. în luna lui Cuptor). Fiind vorba de ceaţă, n-am înţeles de ce se spune, uneori, că unii umblă “ca măgarul în ceaţă…”. Probabil, mă întreb, nu văd prea… departe. Sau dacă vecinul umblă cu capu-n nori înseamnă că nu prea-i cu picioarele pe pământ. Până una, alta, mai sănătos este să coborâm cu picioarele pe pământ. Cum o fi dincolo de vălul de ceaţa dinaintea ochilor, rămâne de văzut! Încetinim mersul maşinii, dar apăsăm pedala acceleraţiei minţii şi a înţelepciunii. Norii, de fiece dată, ne fac mult bine. Sunt aducători de ploaie, atât de necesară în condiţii de secetă. Ei cern deasupra câmpurilor apa ca o mană cerească şi cei ce trudesc pe ogoare vor avea rod bun. Şi dacă ei o vor duce bine şi noi, ceilalţi, vom prospera. Numai că, vedeţi, de o bucată bună de vreme, ceaţa şi norii se …încâlcesc încât nu-ţi mai dai seama când se produce un fenomen sau altul şi, în ciuda încălzirii globale (care este un adevăr!), un om de rând nu mai… pricepe nimic. Dar dacă vom avea ploi bine…intenţionate, poate, la toamnă vom avea rod bogat. Deie Domnul!

 prof. AFLOREI Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

DIACONUL ATANASIE

            Încerc de-o bucată bună de vreme să-l … prind pe domnul Atanasie Stasiuc, locuitor al satului Izvoarele Sucevei, cătunul Oglinda, aciuat undeva în Culmea Pohonişului. Să stai de vorbă cu diaconul Atanasie este o mare plăcere. Vorbele lui calme, pline de înţelepciune şi sens degajă linişte şi împăcare..
Image
           S-a născut în anul 1928, la Şipotele Sucevei, de sfinţii Atanasie şi Chiril, într-o familie cu stare materială modestă. Tatăl său s-a stins devreme încât mama a trebuit să  preia responsabilităţile gospodăriei, inclusiv educaţia copiilor. De aceea, Atanasie trebuia să vadă de frăţiori şi de treburile casei, iar mama să lucreze cu ziua pe la cei avuţi din sat pentru a asigura hrana şi cele necesare existenţei. Umbla cu vacile şi oile, dar nu-i lipsea din traistă cartea de rugăciuni. Din aceste pricini, deşi şi-ar fi dorit-o din toată inima, n-a urmat o zi de şcoală. Datorită mamei, diaconul Atanasie a învăţat să citească şi să scrie atât în limba română, cât şi în limba ucraineană şi slavonă. A devenit un autodidact perseverent. Toate le-a învăţat din cartea de rugăciuni. Îmi povestea că cineva i-a dăruit o carte de rugăciuni în care o pagină era scrisă în limba ucraineană, iar următoarea în limba română, ceea ce i-a uşurat deprinderea cititului şi a scrisului. În timpul războiului multe lucruri le-a învăţat de la soldaţii români cu care s-a împrietenit foarte repede.
Mama s-a recăsătorit şi familia s-a mutat la Izvoarele Sucevei, în cătunul din Culmea Pohonişului.
La biserică a învăţat să cânte, mai cu seamă pe vremea preotului Ioan Mihailevschi (1940-1972). Mai apoi a devenit cantor la biserica din Izvoarele Sucevei. După înfiinţarea parohiei Brodina de Sus, s-a transferat aici. În anul 2001 a fost numit diacon. Între timp, a scris, într-o caligrafie perfectă,   pisania parohiei Izvoarele Sucevei. Este preocupat de aşezarea  în pagină a vieţii sale.
            Nu-şi aminteşte să se fi sfădit vreodată cu cineva, în ciuda provocărilor din ultima vreme, mai ales a celor legate de împărţirea pădurilor.
            În nopţile lungi de iarnă, în zilele de sărbătoare, seara şi dimineaţa citeşte cărţi de rugăciuni. Timpul de peste zi şi-l completează cu muncile din gospodărie. Se bucură şi de ajutorul celor patru copii şi al nepoţilor. Alături de soţia sa, Nastasia, de 75 de ani, duce o viaţă tihnită, în evlavie şi fapte bune. Drumul până-n sat, mai bine de o oră şi jumătate, este o nimica toată… La anii săi cu părul nins sfidează pantele mari ale muntelui. Întrebându-l cum o duce, răspunsul vine repede şi simplu: “Slavă Domnului, sunt mulţumit! Primesc şi pensie de un million de la armată!”
                                                             
                                                                                             Crai Nou ,25 mai 2010
Autor: prof. ION AFLOREI

Colţ de munte…

Colt de munte

Este greu să aşezi în pagină cuvinte care să zugrăvească un colţ de munte în prag de iarnă. Din vorbă-n vorbă, am aflat că-n cauză este un cătun (unii îi zic sat, şi le dau dreptate, alţii îi spun cătun şi le dau crezare). Un grup de peste 50 de gospodării şi mai mult de două sute de suflete.

prof. AFLOREI Ion

              Gospodăriile se pierd pe versanţii şi culmile munţilor, de o parte şi cealaltă a pârâului Pohonişoara, afluent al râului Suceava, cu cale lungă spre Rădăuţi, urbea spre care descind mai lesne. Cu păşuni şi fâneţe bogate care, prin extinderea sectorului zootehnic, ar putea asigura un trai pe măsură, adică îmbelşugat. Dacă priveşti în zare vei identifica siluetele zvelte ale bisericilor din Măgura şi Ulma sau Salaş. Copiii coboară sau urcă toate pantele muntelui pentru a ajunge la şcoală: 16 preşcolari şi 12 elevi cuprinşi în clasele I-IV.
Educatoarea şi învăţătoarea îndrumă paşii fragedelor vlăstare pe drumurile luminii. Ca să pătrunzi în această lume, cu un farmec aparte, trebuie să calci cel puţin 7 kilometri, venind dinspre centrul administrativ al comunei Izvoarele Sucevei. Pe un drum cu urcuşuri şi coborâşuri, cu serpentine, dar şi cu un tronson mărginit de molizi crescuţi de la sine, dând impresia unui tunel… natural, pătrunzi în cătunul Ploşcii sau Ghicea, cum i se mai spune. E drept, condiţiile de trai nu sunt deloc uşoare. Vara-i scurtă şi, în general, răcoroasă, iar iarna devine mai darnică şi greu se lasă dusă, încât sania trebuie bine pusă la punct. Şi cum oamenii locului sunt foarte pricepuţi, veţi constata că nu au probleme în ceea ce priveşte deplasarea cu sania în sezonul alb. De bună seamă, nu lipsesc mijloacele auto, dar dacă vremea nu permite, acestea rămân pe… dreapta. Învăţătoarea şi educatoarea măsoară aceşti kilometri zilnic, pe jos. E drept, am spune, e sănătos, dar mi se pare prea mult. Cei 12 elevi, absolvenţi ai clasei a IV-a de aici îşi îndreaptă paşii spre Lupcina, mai bine de o oră de mers apostoleşte, indiferent de condiţiile meteo, pe scurtătură, pe cărări numai de ei ştiute, pentru a urma clasele gimnaziale, fără a lua în calcul… sălbăticiunile care, uneori, s-ar putea să nu glumească! Autobuzul şcolar lipseşte. Şi o fac pentru a se şcoli, pentru a-şi lumina mintea şi pentru a-şi umple sufletele cu învăţăminte şi cu sensurile înălţătoare ale slovelor cuprinse în cărţile pe care dascălii le pun la îndemână.
Biserica satului (cu hramul Soborul Sf. Apostoli, sfinţită în septembrie 2006), amplasată undeva pe culme, mai aproape de cer şi la îndemâna tuturor enoriaşilor, a fost zidită cu contribuţia celor din sat. Părintele Mihăiţă Tiberiu ştie bine calea şi înfruntă toate stările de vreme şi de drum: pe jos, cu sania sau, în cel mai fericit caz, cu maşina.
În plus, oamenii locului sunt şi buni meseriaşi (Smetaniuc Petru şi Perdei Gheorghe), dar ştiu să şi cânte la fluier, la tobă, la vioară sau acordeon, instrumente care nu lipsesc de la petreceri. Femeile mânuiesc bine chişiţa şi dau pe piaţă ouă închistrite de calitate (Char Aspazia şi Marocico Ileana). Sătenii gândesc la zidirea unui local de şcoală. Urmează ca cineva să doneze câţiva ari de pământ şi, mai apoi, prin aportul fiecăruia, să se înalţe o clădire publică.
Cu toate vicisitudinile şi depărtările de centru şi de asfalt, mulţi dintre localnici, mai cu seamă cei trecuţi de 40 de ani, nicicând nu-şi propun să plece altundeva. Şi-au zidit case sănătoase, cu apă curentă, cu tot confortul, încât, dacă finanţele le-ar permite, gândesc la promovarea turismului. Cadrul natural deosebit, produsele alimentare în totalitate ecologice, aerul ozonat şi curat, posibilitatea practicării sporturilor de iarnă şi a plimbărilor pe cărările pădurii cu sania trasă de cai pot, toate la un loc, constitui căi de atragere a investiţiilor. Locurile retrase, liniştite, molcome, cu oameni cu inima largă şi blândă, la care se adaugă şi abundenţa fructelor de pădure, reprezintă o pistă de lansare a satului de munte, mai cu seamă a celui considerat izolat, a unui sat risipit, dar specific pentru Obcinele Bucovinei. Poate aşa se va reuşi înrădăcinarea tinerilor şi oprirea exodului rural, pentru că el există!

Om al muntelui

S-a născut la Storojineţ. A venit războiul. A trebuit să fugă, să treacă frontiera pentru că represaliile sovietice deveniseră cumplite. S-a oblojit, aşa cum ne mărturiseşte, pe undeva prin Bobeica. Şi-a găsit mai apoi perechea şi s-a instalat în “Chimcineni”, într-un cătun.

 
 Image
        Azi, cătunul numără două gospodării permanente (trei persoane în vârstă, doi mai tineri şi doi copii). La cei 75 de ani împliniţi, Victor Motoveleţ pare tânăr şi în putere, cu dragoste de muncă. Încalecă un cal robust şi sloboade repede în sat. Pe jos, face cam o oră şi jumătate. Muntele i se pare mai mare. Parcă şi-a mărit pantele. Cu calul, călare, e mai comod. Nu-i trebuie… benzină. E mulţumit şi n-ar vrea să plece nicăieri în lume. A făcut şase ani de război. Nu i-a plăcut să tragă cu puşca în duşmani. A preferat adevărul şi dreptatea, pe care, spune el, azi, nu prea le vede la cei din jur. N-are curent electric. Dar se simte bine. O lampă… sovietică, pe bază de motorină, îi luminează casa. O casă care are pe puţin 200 de ani vechime; aşa o ţine minte de la bunicul său. Era, pe atunci, o adevărată „gospodărie ţărănească”. Toate cele trebuincioase casei se produceau în gospodărie. Până şi cuiele de prins draniţa erau din lemn, de regulă, din mesteacăn. I-a dăruit Dumnezeu un fecior şi trei fete. Şi tot singur a rămas. De fapt, cu soţia. Crede că tinerii de azi nu prea au bună-cuviinţă. Chiar dacă are pensie mică, surprinzător!, spune că-i ajunge. N-are nicio remuşcare. A cântat, neobişnuit pentru zona noastră, la mandolină. Fratele său, Viorel, cântă la vioară. Pe vremuri, ne spune, nunta dura trei zile şi tot atâtea nopţi. Era timp de toate. Oare azi cât mai durează o nuntă după ce-ai dat banii? Până la primul microbuz, dacă nu ai maşină! Pe vremuri “ungea” casele, le feţuia şi lucra mult. N-a făcut niciun rău. S-a învăţat cu binele şi bine a găsit. Are un cal şi vreo trei văcuţe care-i asigură ceea ce-i trebuie în gospodărie. Mai în sus de casă afli frontiera cu Ucraina. N-are nicio temere. Mâine-poimâine, păşunile şi fâneţele din acest colţ de sat vor intra în paragină. Sper să nu fie aşa…
A urmat doar patru clase, la Izvoare, aşa au fost vremurile, dar n-a dat “baran” pentru a trece clasa…
         Muntele se comportă ca un magnet. Te atrage spre a te desfăta cu minunăţiile sale şi spre a te fortifica. Unii îl caută, dar nu-l cunosc. Se aventurează în… cercetarea lui, mai cu seamă, culmea, tineri, veniţi din buricul târgului, fără echipament corespunzător şi fără a-i cunoaşte labirinturile şi A.B.C.-ul. Muntele-ţi oferă şi capcane şi, dacă nu eşti pregătit, ţi se deschid… Fii prudent şi vei vedea că muntele este un prieten şi adăpost bun. 

 prof. AFLOREI Ion 

 
Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela     
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

IZVOARELE SUCEVEI o comunǎ din munţii Bucovinei

“.....Fiecare loc de pe pamant are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie şi un dram de iubire ca s-o întelegi” Nicolae IORGA
Izvoarele Sucevei BUCOVINA

Izvoarele Sucevei BUCOVINA

Ţara Fagilor, Bucovina, este provincia istorica a Romaniei cu o istorie zbuciumată, cu multiple interferente interetnice, care şi-au pus amprenta asupra particularitătilor zonei. Teritoriu denumit astfel de austrieci după pădurile de fag („bucovinele”), a facut parte integrantă , pana in 1775, din Ţara Moldovei.
Comuna Izvoarele Sucevei este situată în nordul României, la graniţa cu Ucraina, în nord-vestul judeţului Suceava, spre marginea Obcinelor Bucovinei. Paralela de 47°50’ latitudine nordică traversează partea de nord a comunei, iar meridianul de 25°15’ longitudine estică intersectează teritoriul luat în studiu, în partea sa răsăriteană, pe raza satului Brodina de Sus. Distanţa nord-nord-vest—sud-sud-est, în lungul râului Suceava, măsoară 8 km, iar distanţa sud-vest–nord-est, între limita cu comuna Cârlibaba şi contactul cu comuna Brodina este de 28 km (Fig. 2). Din punct de vedere fizico-geografic, teritoriul comunei Izvoarele Sucevei se desfăşoară în nordul Carpaţilor Orientali, în cuprinsul Obcinelor Bucovinei, ocupând porţiuni din capetele nordice ale Obcinei Mestecăniş şi Obcinei Feredeu.

Comuna Izvoarele Sucevei cuprinde 3 sate: Izvoarele Sucevei – sat reşedinţă de comună, Brodina de Sus şi Bobeica, la care se adaugă un număr de 17 cătune, care gravitează în jurul lor. Satele sunt incluse în categoria satelor de mărime mijlocie, cu o populaţie cuprinsă între 500-1500 locuitori: Izvoarele Sucevei-1053, Brodina de Sus-771 şi Bobeica-484 locuitori (în anul 2008). Satul Bobeica se apropie de categoria satelor de mǎrime mijlocie. În componenţa satelor amintite intră şi cătunele, care cuprind între 7 şi 42 de gospodării: 1. Satul Izvoarele Sucevei cu cătunele: Ploşcii, Pohoniş, Aluniş, Eme, Ili; 2. Satul Brodina de Sus, cu cătunele: Priciuca, Calela, Arşiţa, Oglinda, Salaş, Hrabusna, Buc, Cununa, Hrebeni; Satul Bobeica, cu cătunele Hrobi şi Cobilioara.
Sursa informatii:
·   AFLOREI, Ion „IZVOARELE SUCEVEI o comunǎ din munţii Bucovinei”- Studiu monografic, Editura Accent Print, Suceava (2009)
Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA