TREPTE SPRE LUMINA

Copiii sunt cei dintâi cititori

OTILIA CAZIMIR

            Să pătrunzi în lumea școlilor nu-i lucru ușor. Vei afla, ca într-un labirint, o lume mai aparte. Vei (re)descoperi treptele școlii, cele care te-au dus spre lumină. N-ai avut lumină, dar ai aflat-o. Flacăra ei te-a condus pe drumul vieții. Nu ne dăm seama, dar școala este un izvor de lumină, îți dă o cale pe care, tu, tinere, trebuie s-o urmezi. Îți vei aminti de învățătoarea care ți-a pus pentru întâia dată creionul în mână. Îţi mai aduci aminte de câte ori ai răsturnat călimara cu cerneală sau ai pierdud penița? Oricear fi, figura întâiului dascăl o ai și acum în minte. Sobru, mereu cu zâmbetul pe buze, prietenos, blând, dar când situația o impunea, aspru!

Scoala Izvoarele Sucevei

Școala este ca un munte. Pornești de la poalele lui și, urcând treaptă cu treaptă, cu sudoare și râvnă, ajungi în vârful lui. Dacă ai reușit, ai strigat EVRIKA! Cine are carte are parte, spune o vorbă din străbuni. Școala este un fel de Everest spre vârful căruia ne propunem să ajungem… Școala este izvor de înțelepciune și învățăminte, care îți dă aripi și te înalță; cei care iau lumină din călimara școlii ajung pe culme… Străbunii noștri n-au avut diplome, dar au avut o școală a vieții extraordinară. Au dezvoltat o adevărată industrie țărănească și au desăvârșit o autentică civilizație montană. Ei nu cumpărau aproape nimic; totul era obținut în gospodărie, mai puțin ceaunul, podoabele pentru femei și basmalele. Toată viața… umblăm la școală. Suntem și autodidacți. Școala rămâne…creierul existenței noastre.

scoaala-izvoarele-sucevei

Școala este ca un susur. Un izvor care dă naștere la o undă de lumină care-ți croiește drum în viață. Și se varsă undeva. Într-o mare a lumii. O mare cu oameni buni, primitori și dătători de speranță și armonie…Uneori, s-ar putea ca marea să fie învolburată, cu valuri mari, cu oameni mai puțin prietenoși, dar, cu siguranță, cele învățate în școală te vor ajuta să răzbești. Școala înseamnă, vorba cântecului, „dimineți cu ferestre deschise”…și, aș mai adăuga eu, inimă largă, suflet cald și o rampă de lansare spre zări înalte… Școala rămâne bucuria cunoașterii și o adevărată cetate spirituală…

 

Prof. Aflorei Ion

 

Echipa: Izvoarele Sucevei Bucovina
Ioana Aflorei &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

PASTORITUL LA HUTULI

„Populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi oi, precum şi cu stânăria» (Em. Grigorovitza, 1908). Localnicii «singuri au curăţat locurile de pădure făcând lazuri în scopul extinderii păşunilor şi fâneţelor” (T. Bălan, 1929). Prin urmare, păstoritul a devenit îndeletnicirea de bază a populaţiei huţule. „Cu toată situaţia apăsătoare a ţăranului, săracul tot mai avea până la 6 vite mari, de vreme ce cel înstărit avea până la 16 vite mari”

309697_113109242132640_95959445_n

© foto : Iulian Murga

Gradul mare de risipire a gospodăriilor a generat un tip local de stână, tipul de casă-stână. Mulţi dintre locuitori, mai «înstăriţi» îşi pasc vitele pe propriile terenuri din preajma casei. În situaţia în care proprietăţile sunt mai mari decât numărul de vite, gospodăriile respective «strâng» şi vitele vecinilor. (Gh. Nimigeanu, 1945).

Locul central al activităţii pastorale îl constituie stâna („staia”). Stâna este amplasată în raport de o serie de cerinţe, care trebuie îndeplinite cu stricteţe: sursa de apă, care să fie în apropiere, păşune suficientă şi bogată, arbori în preajma stânei (pentru adăpostirea animalelor pe timp de ploaie, dar şi pentru umbră în zilele călduroase), locul să fie ferit de vânt.

Stâna era organizată de o persoană care avea în proprietate întinderi mari de păşuni şi fâneţe. Uneori, persoana respectivă arendează terenuri de la vecini.

Organizatorul stânei («deputat», «aliverent», «liferantom») are sarcini precise: plăteşte arenda păşunatului (dacă este cazul), se îngrijeşte şi răspunde de sănătatea animalelor, plăteşte ciobanii şi împarte brânza proprietarilor de vite, asigură calitatea păşunatului. Astfel de responsabilităţi nu le putea îndeplini decât un om cinstit şi de încredere. El încasa banii. În 1939, de exemplu, «deputatul» încasa următoarele sume: pentru o vită mare, 600-700 lei; pentru cai: 800-900 lei; pentru oi şi capre: 150-200 lei. Dacă proprietarul vitelor nu dispunea de sumele necesare (şi se întâmpla adesea pentru cei nevoiaşi), «deputatul» reducea din cantitatea de brânză cuvenită (Gh. Nimigeanu, 1945).

Baciul îşi alegea ciobanii (vâuceri) care mergeau cu oile. La fiecare 100 de oi se angaja un cioban. Un cioban trebuia să mulgă 100 de oi sau 10-15 vaci. Se spune că ciobanii, nici chiar baciul, nu aveau voie să coboare în sat până la Sf. Petru. „Cine rezistă până la Sf. Petru este cioban şi-n toamnă „, spun bătrânii satului, cu experienţă în ale stânăriei.

Cantitatea de brânză cuvenită proprietarilor de vite se stabileşte în fiecare an. Pentru o oaie, proprietarul primeşte 3-4 kg de brânză; pentru o vacă, 18-24 kg. Acest sistem de împărţire a brânzei se numeşte «na oko» (o ocă=1 kg).

Suitul oilor la stână era precedat de alegerea baciului (baca, vatah=vataf). Proprietarul vitelor avea un cuvânt de spus în alegerea/numirea baciului. Baciul trebuia să fie om cinstit, să ştie să prepare brânza. Dacă proprietarilor de vite nu le convenea, căutau altă stână. Baciul era plătit cu 8 -9000 lei sau 6-7 vedre de lapte (1 vadră=15 kg).

Suitul oilor la munte se realiza în perioada 1-10 mai, iar a vitelor mari la 25 mai. În mod obişnuit, păşunatul se încheia de Sf. Dumitru (26 octombrie). La stânele individuale oile rămâneau la păşune până cădea zăpada. De fapt, vitele rămâneau la iernat, «la târle» (zemarke). Sunt situaţii când vitele se iernează în târlele altora. Este cazul celor nevoiaşi. Numai că în atare situaţie, cei în cauză cedează jumătate din efectivele iernate (Gh. Nimigeanu, 1945). Prin creşterea numărului de locuitori, aceste târle, în timp, au devenit gospodării permanente. Aşa înţelegem prezenţa gospodăriilor în cătunele Hrebeni, Cobilioara, Salaş, Buc şi luarea în folosinţă a pajiştilor respective, ceea ce, constatăm acum, înseamnă valorificarea optimă a spaţiului geografic.

Aşezările de toamnă (osenarke) aproape că lipsesc, pentru că localnicii îşi «tomnau» vitele pe terenurile nu demult cosite, care le aparţineau.

Revenind la baci, trebuie subliniat că munca sa este susţinută de ciobani şi de strungar. Baciului, potrivit specificului pastoral, îi revin responsabilităţi importante: prepară brânza, ajută la muls, pregăteşte mâncarea pentru ciobani, mediază eventualele conflicte dintre ciobani, aprovizionează stâna cu lemn de foc, elaborează programul de lucru al ciobanilor, care începe la ora 3,00 şi se încheie la orele 23,00.

Ciobanii (pastuche=păstori, vâuceri, bouhari/bowari) păzesc oile/vacile, le mulg, execută ceea ce le cere baciul.

Strungarul (Strunkar) mână oile la strungă (Strunke). «Munca la o stână huţănească nu se deosebeşte de cea de la o stână românească» (Gh. Nimigeanu, 1945).

Ciobanii mulg oile de trei ori pe zi. Găleata, plină cu lapte, este dusă la stână şi baciul toarnă laptele în cazan (koteau), care se pune pe foc pentru a fierbe. Apoi, se răceşte, se toarnă în putină (putnea) şi se obţine huslinka, specialitatea casei huţule. Se foloseşte şi laptele de vacă. Laptele proaspăt muls, se strecoară, se adaugă cheag (kleg). Se lasă 40 de minute pentru a se închega. Apoi, se bate cu bătălăul (bateleau) până ce se subţiază. Laptele închegat se strânge cu mâna şi se toarnă în strecurătoare (ţidelo). După care, caşul se aşează în comarnic (comarnek), pe poliţe (podri) din împletituri sau scândură pentru a se scurge de zer. Gata uscat, caşul este împărţit proprietarilor. Zerul (dzer) se fierbe şi se obţine urda (wurda). Din zerul amestecat cu urdă se obţine jintiţa (jinteţa). Zerul rămas după prepararea urdei se toarnă în putină, fiind folosit pentru prepararea ciorbelor. În Galiţia, acest zer se numea şi woloskei oţet, adică oţet românesc (Gh. Nimigeanu, 1945).

Brânza se bate în putini, bărbânţe. În Galiţia, este numită brendza woloska. Bărbânţele se aşează pe cai şi sunt transportate în sat.

Având în vedere condiţiile climatice, cu veri relativ răcoroase şi ierni aspre şi geroase, oaia care găseşte un optim de dezvoltare este Ţurcana, cu varietăţile sale: albă, neagră şi brumărie. Este perfect adaptată la zona de munte.

Pentru ca oile să fie recunoscute de baci şi de proprietari, ele trebuiau însemnate. Semnele (crestături la urechi) erau ca la români: ciuta (ciuta), cornuta (cornuta), oacheşa (oachişa), pistruiata (pistrula), breaza (breaza), pintenoaga (pintenoga), ţiganca (ţehanca), murga (murgava). La gâtul uneia dintre oile mai mari se leagă o talangă (taliga).

Acareturile/anexele stânei, prin funcţiile lor, răspund necesităţilor activităţii pastorale.

Coliba („coleba”), o clădire propriu zisă, care cuprinde: vatra, unde arde „focul viu” (preholovoc) şi unde doarme baciul şi, eventual, strungarul (zahoninec/strunkar). Este încăperea în care focul se aprinde primăvara şi se stinge toamna; de aceea, se numeşte „focul viu”. Vatra este protejată de lespezi mari pentru ca nu cumva lemnul pereţilor să se aprindă; comarnic (comarnek), unde se păstrează brânza (pe poliţe, numite podri) şi bărbânţele (berbeneţea). Tot în această încăpere se păstrează şi mâncarea ciobanilor. În prima încăpere se servea masa. În anii dinainte, coliba (stâna propriu-zisă) era o construcţie simplă, ridicată pe pari înfipţi în pământ şi cu acoperişul din coajă de molid. Se constată că la începutul sec. XX stâna era ridicată din bârne şi avea două încăperi. Coliba/stâna propriu-zisă de astăzi este construită din bârne legate «stâneşte», acoperită cu draniţă (doşche). În «apa» din faţă, acoperişul este prevăzut cu o deschidere, care asigură evacuarea fumului, un fel de cahlă.

În preajma stânei se află 1-2 colibe (zavatra), unde se odihnesc ciobanii pentru a păzi oile. Coliba are acoperiş sprijinit pe doi pari înfipţi în pământ. Partea din spate este susţinută direct de sol şi partea din faţă este orientată spre ocolul oilor (coşar=koşara). În faţa colibei se aprind lemne groase care să ardă toată noaptea.

Ocolul era din răzlogi (rozlohe/voreni). Parii sunt legaţi printr-un gânj (roskrut). Ocolul cuprinde o despărţitură numită strungă (strunke) prevăzută cu acoperiş (daşok).

Stâna-târlă (zemarke) cuprinde: casa de locuit, cu ferestrele orientate spre curte, pentru a se observa orice mişcare pe timp de noapte sau zi şi pentru a supraveghea grajdurile (staine). Pe timp de iarnă, vitele sunt hrănite cu fânul din stoguri (stohe) şi din pătule (oborohe). Oboroacele sunt acoperite cu şindrilă şi sunt susţinute de cornare. În partea lor superioară, cornarele (butuci înfipţi în pământ) sunt prevăzuţi cu găuri în care se introduc pene din lemn de esenţă tare pentru a susţine acoperişul care poate fi urcat sau coborât în funcţie de cantitatea de fân. Astăzi, cu greu poţi identifica fânare cu cornare.

Celelalte anexe ale stânei sunt: strunga (povolnec), staulul pentru oi (coşera), trocile pentru porci şi pentru vite (coreto), adăpostul pentru cai.

Adăposturile zootehnice sunt amplasate în imediata vecinătate a locuinţei şi în preajma sursei de apă. În totalitate, adăposturile zootehnice sunt construite din lemn. „Actualele grajduri pentru animale, în mod special cele destinate bovinelor, nu îndeplinesc practic decât funcţia de izolare faţă de mediul înconjurător, de adăpostire în faţa intemperiilor, curenţilor de aer şi temperaturilor coborâte» (R. Rey, 1979). „Oarecum necorespunzător este şi modul de adăpare a animalelor pe timpul iernii, la copcă, lucru care înlesneşte contractarea unor boli ale aparatului respirator, cu apariţia de tulburări digestive, ducând uneori la avorturi spontane, tocmai datorită trecerii bruşte a animalului dintr-un mediu cald într-altul rece” (R. Rey, 1979). Este adevărat că în ultimii ani tot mai multe grajduri au aducţiuni de apă.

Produsele obţinute în gospodărie satisfac nevoile acesteia. Surplusurile (brânză, unt, urdă) se valorificau pe piaţă. Venituri importante rezultau şi pe seama vânzării oilor. Negustorii de oi veneau din Galiţia sau Slovacia. Aceştia cumpărau turme întregi. Lâna avea şi ea căutare, date fiind produsele care se obţineau: sumane, glugi, catrinţe etc. (Gh. Nimigeanu, 1945).

N-am consemnat situaţii în care locuitorii să fie implicaţi în procesul de transhumanţă, date fiind pajiştile întinse şi numărul relativ mic de ovine.

Prof. ION AFLOREI

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Crampeie din inima si suflet de la Obarsiile Sucevei

Colectia de la Izvoarele Sucevei Bucovina!

autor Aflorei Ion

12431637_10201190939172045_67478963_n

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Aniversare 514

“Actul de naştere” al satului este semnat la data de 17 noiembrie 1501, într-un hrisov de-al lui Ştefan cel Mare, în care se consemnează că “populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi de oi, precum şi cu stânăria” (Em. Grigorovitza, „Dicţionarul Geografic al Bucovinei”, 1908), prin care se confirmă ca proprietate a Mănăstirii Putna.

Satul Izvor făcea parte din comuna Şipotele Sucevei, fiind, ani de-a rândul, din 1775, sub ocupaţie austriacă. Exploatarea pădurilor a devenit o activitate prosperă pentru localnici şi, în acelaşi timp, o sursă de venituri. La Şipotele Sucevei a fost înfiinţată prima şcoală parohială, sub preotul paroh Iraclie Porumbescu. La Şipotele Sucevei s-a născut marele compozitor Ciprian Porumbescu. Şi mai apoi, la vârsta de 6 ani, aici nefiind şcoală în limba română, Ciprian a fost înscris la Stupca, azi Ciprian Porumbescu. Vara, se adunau la Şipote şi pianişti veniţi din Olanda. Mi-aduc bine aminte, prin anii ’83, pornind pe urmele marelui compozitor, profesorii de muzică din judeţ au poposit la Izvoarele Sucevei. După o masă bine-venită, şi-au scos instrumentele şi au cântat „Crai nou”. M-au cutremurat, m-au impresionat…

Anii au trecut, comuna a început să se dezvolte, s-au înfiinţat mori pe bază de apă, gatere. În perioada 1936-1939 s-a dezvoltat staţiunea Izvor, pe bază de nămol. Se spune că aici veneau la tratament şi persoane de la Viena. A sosit fatidicul 1940, care a rupt comuna în două, a ciuntit ţara şi a rezultat comuna Izvoarele Sucevei. Staţiunea, care ar fi putut asigura un nume satului, a intrat în lumea… amintirilor. Cărţile poştale şi bătrânii mai amintesc de ea. Azi, comuna are în componenţă trei sate în jurul cărora gravitează 17 cătune. Sunt locuri molcome, din inima Bucovinei şi de margine de ţară, cu o viaţă doar aparent liniştită pentru că, în fapt, ea poartă pecetea unei anume asprimi, a unei tradiţii adânci, dar şi a tumultului ultimelor vremi…

prof. AFLOREI Ion

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Izvoarele Sucevei Bucovina

“Actul de naştere” al satului este semnat la data de 17 noiembrie 1501, într-un hrisov de-al lui Ştefan cel Mare, în care se consemnează că “populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi de oi, precum şi cu stânăria” (Em. Grigorovitza, „Dicţionarul Geografic al Bucovinei”, 1908), prin care se confirmă ca proprietate a Mănăstirii Putna.

Satul Izvor făcea parte din comuna Şipotele Sucevei, fiind, ani de-a rândul, din 1775, sub ocupaţie austriacă. Exploatarea pădurilor a devenit o activitate prosperă pentru localnici şi, în acelaşi timp, o sursă de venituri. La Şipotele Sucevei a fost înfiinţată prima şcoală parohială, sub preotul paroh Iraclie Porumbescu. La Şipotele Sucevei s-a născut marele compozitor Ciprian Porumbescu. Şi mai apoi, la vârsta de 6 ani, aici nefiind şcoală în limba română, Ciprian a fost înscris la Stupca, azi Ciprian Porumbescu. Vara, se adunau la Şipote şi pianişti…

Vezi articol original 183 de cuvinte mai mult

Când Izvoarele dau glas

Pornind de la Câmpulung, până la Izvoarele Sucevei se pot mânca pe îndelete chiar şi două pâini. E cale lungă până în comuna de la hotarul ţării, dar locurile de acolo merită văzute, iar oamenii lor merită cunoscuţi.

Joi, 22 octombrie a.c., a avut loc în centrul comunei cea de-a VI-a ediţie a Târgului de toamnă al fructelor de pădure. Chiar şi piatra rodeşte în Bucovina, dacă mă gândesc la întinderile de afin şi merişor, la hribii mari şi îndesaţi aflaţi din belşug pe obcini. Manifestarea de la Izvoarele Sucevei, care a adunat în centrul comunei mulţime de locuitori, mulţi venind îmbrăcaţi în straie populare, a fost izbânda unui grup inimos de profesori de la şcoala gimnazială, în frunte cu dl prof.Aflorei Ion, părinţi, primar, cât şi reprezentanţi din Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Suceava. Doamna directoare a şcolii, Crizantema Alexander, a fost de altfel şi prezentatoarea spectacolului care a urmat târgului. Ce a fost în târg a constituit o surpriză. Copii îmbrăcaţi în frumoasele costume populare ale zonei au prezentat produse autohtone din fructe şi ciuperci de pădure şi au servit invitaţii cu dulciuri pregătite acasă. Fructele de pădure şi fructele de oameni s-au potrivit de minune în serbarea deosebită ce a încălzit multe suflete. Tot copiii au fost cei care au susţinut partea artistică a evenimentului. Un alt adevărat spectacol a fost însă bucuria nedisimulată de pe chipurile lor, văzându-se înconjuraţi şi aplaudaţi de adulţii adunaţi în număr apreciabil pentru comuna cu căsuţe răzleţe, risipite pe obcină. Prezenţa noului preşedinte al UUR, dl prof. Ilie Sauciuc, a dat de înţeles comunităţii huţule că va avea sprijinul necesar şi în manifestările viitoare, ceea ce nu este decât de apreciat. Şi amintind de huţuli, nu trebuie omisă prestaţia cântăreţei Felicia Oblezniuc, invitată la această manifestare, unde a avut prilejul să întâlnească o adevărată veterană a cântecului huţul bătrânesc, în persoana Paraschivei Droniuc, în vârstă de 81 de ani, care a ţinut să se afle cu cântecele, dar şi cu furca de tors, printre cei tineri.

© Catalin Dumitrescu

© foto Catalin Dumitrescu

S-a dansat şi s-a cântat, cu trăirea neasemuită pe care doar copiii ştiu să o arate. Pe chipurile lor s-au văzut zâmbetele adevărate, sincere, de care poate că multora dintre noi le este dor. Grupul „Speranţa”, de la şcoala din Coşna, invitat la serbare, a prezentat doi trompetişti de mare perspectivă. Ansamblul „Colăceanca”, din Fundu Moldovei a interpretat cântecul „Pădure nebună”, fără să ştie, probabil, că a fost compus cu mulţi ani în urmă la Braşov, de un student silvicultor, care mai târziu a ajuns director al Regiei Naţionale a Pădurilor – ROMSILVA. Grupul „Brezeanca”, de la Şcoala din Breaza, a completat repertoriul formaţiilor prezente, iar formaţia de muzică a Şcolii profesionale din Câmpulung Moldovenesc a cântat pentru Europa un colaj de melodii preluate din repertoriul internaţional. La final au dat un recital şi copiii şcolii gazdă din grupul de mandoline „Izvoraşul”, instruiţi de părintele paroh Valentin Ardelean. La Izvoarele Sucevei copiii au cântat pentru o Europă tot mai zbuciumată, tot mai frământată, până când din norii aducători de frig a ieşit soarele. În lume se aude tot mai des bubuit de explozii, se vorbeşte cu prea multă uşurinţă despre război, se pun în mişcare armate, încep să se dărâme aşezări omeneşti…

Oameni mari, mai lăsaţi-o baltă! Lumea asta aparţine copiilor…

© text Casian Balabasciuc

© Nicolae Bodnar

© foto Nicolae Bodnar

Mai multe imagini de la Targul de toamna: https://goo.gl/Qk6KBp

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Targul de toamna al fructelor de padure – Editia a VI-a – 2015

ŞCOALA GIMNAZIALĂ  IZVOARELE  SUCEVEI

PRIMĂRIA   IZVOARELE SUCEVEI

UNIUNEA UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA, FILIALA SUCEAVA

ORGANIZEAZĂ

TÂRGUL DE TOAMNĂ AL FRUCTELOR DE PĂDURE

     – EDIŢIA a VI-a –

a

LOC DE DESFĂŞURARE: CASA ADELA-

  Izvoarele Sucevei

DATA:  22 octombrie 2015

ORELE: 12,00

         Veţi avea ocazia să vizitaţi standuri ale elevilor şi adulţilor cu produse obţinute pe seama fructelor de pădure, un adevărat izvor de sănătate. Veţi afla reţete originale de preparare şi, la preţuri convenabile, veţi cumpăra produse naturale şi ecologice.Vă garantăm!

          INVITAŢI: FORMAŢII ARTISTICE  ale şcolilor gimnaziale Coșna, Fundu Moldovei, Breaza, Moldova – Suliţa, Brodina de Sus. Soliști vocali Mădălina Slusarec și Simona Habur. Invitat special: FELICIA OBLESNIUC. De bună seamă, nu va lipsi grupul vocal-instrumental IZVORAȘUL al școlii gimnaziale Izvoarele Sucevei, coordonator preot Valentin Ardelean. Timp de scenă: 10 minute. Invitați surpriză!

Nu rataţi ocazia! Veniţi cu mic cu mare şi veţi avea încântare! Nu va fi o întâmplare!

Vă aşteptăm cu toate cămările sufletului deschise!

Targul de toamna

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Mai aproape de Împărăția Domnului

O nouă primăvară, apoi un nou cireșar și iată-ne sărbătorind pe 15 iunie 2013, pentru a șaptea oară, pe Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava (pe stil vechi), în mijlocul naturii, la capelița de la răspântia drumurilor satelor Izvoarele Sucevei – Brodina de Sus, capeliță cu hramul sfântului amintit.

Capela dintr-un singur pin

Superbă întrunire a celor aproximativ 150 de credincioși, sub cerul liber, mai aproape în această zi de Împărăția Domnului. Slujba religioasă a fost ținută de un sobor de preoți avându-l ca invitat pe pr. Alexandru Horga din Breaza de Sus. Au fost prezenți părintele nostru paroh, Valentin Ardelean, împreună cu pr. Mihăiță Mechno, fiu al satului. Viața și patimile Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava au fost reascultate de creștini pentru luare aminte și rugăciune, prin predica părintelui Alexandru Horga, care a mai spus că acest sfânt ,,strălucește ca un luceafăr al ortodoxiei pe cerul României”. Iar preotul paroh a ținut să aducă, cu prilejul acestei înălțătoare sărbători creștine, mulțumiri enoriașilor participanți în număr atât de mare la această sărbătoare, cu sublinierea specială că aceste mulțumiri se îndreaptă mai întâi spre ctitorii capeliței: Mihail Mechno și Viorica, Ioan Zinici și Anica, Ion Aflorei și Viorica, Maria Hutopilă și Mircea Carp, Nicu Costil, amintind-o și pe răposata Ana Jiga, care a donat locul. Multă recunoștință i s-a cuvenit dlui primar Mihail Mechno, care prin inițiativă și contribuție financiară personale a conferit bisericuței un aspect de bijuterie, aceasta fiind revopsită și împrejmuită cu gard din plase de sârmă, iar crengile de prisos ale copacilor din preajmă, curățate.

Capelita Izvoarele Sucevei

Sărbătoarea creștină s-a încheiat, după tradiție, cu bucate alese la agapa frățească de la pensiunea dlui Ionică Zinici. (DECEBAL ALEXANDRU SEUL)

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Aniversare 514

“Actul de naştere” al satului este semnat la data de 17 noiembrie 1501, într-un hrisov de-al lui Ştefan cel Mare, în care se consemnează că “populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi de oi, precum şi cu stânăria” (Em. Grigorovitza, „Dicţionarul Geografic al Bucovinei”, 1908), prin care se confirmă ca proprietate a Mănăstirii Putna.

Satul Izvor făcea parte din comuna Şipotele Sucevei, fiind, ani de-a rândul, din 1775, sub ocupaţie austriacă. Exploatarea pădurilor a devenit o activitate prosperă pentru localnici şi, în acelaşi timp, o sursă de venituri. La Şipotele Sucevei a fost înfiinţată prima şcoală parohială, sub preotul paroh Iraclie Porumbescu. La Şipotele Sucevei s-a născut marele compozitor Ciprian Porumbescu. Şi mai apoi, la vârsta de 6 ani, aici nefiind şcoală în limba română, Ciprian a fost înscris la Stupca, azi Ciprian Porumbescu. Vara, se adunau la Şipote şi pianişti veniţi din Olanda. Mi-aduc bine aminte, prin anii ’83, pornind pe urmele marelui compozitor, profesorii de muzică din judeţ au poposit la Izvoarele Sucevei. După o masă bine-venită, şi-au scos instrumentele şi au cântat „Crai nou”. M-au cutremurat, m-au impresionat…

Anii au trecut, comuna a început să se dezvolte, s-au înfiinţat mori pe bază de apă, gatere. În perioada 1936-1939 s-a dezvoltat staţiunea Izvor, pe bază de nămol. Se spune că aici veneau la tratament şi persoane de la Viena. A sosit fatidicul 1940, care a rupt comuna în două, a ciuntit ţara şi a rezultat comuna Izvoarele Sucevei. Staţiunea, care ar fi putut asigura un nume satului, a intrat în lumea… amintirilor. Cărţile poştale şi bătrânii mai amintesc de ea. Azi, comuna are în componenţă trei sate în jurul cărora gravitează 17 cătune. Sunt locuri molcome, din inima Bucovinei şi de margine de ţară, cu o viaţă doar aparent liniştită pentru că, în fapt, ea poartă pecetea unei anume asprimi, a unei tradiţii adânci, dar şi a tumultului ultimelor vremi…

prof. AFLOREI Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA