Târgul de toamnă al fructelor de pădure

Albul imaculat al zăpezii timpurii, în miez de Brumărel, şi verdele pădurilor de molid din preajmă, cu miros de răşină, creează armonie între oameni. Armonie care-i adună în momente semnificative ale satului. Aşa s-a întâmplat la Târgul de toamnă al fructelor de pădure, ediţia a VII-a, la Obârşiile Sucevei. Se vede că şi în acest căuş de munte, pierdut oarecum pe harta ţării, dar regăsit în ultimii ani, se petrec lucruri minunate. Folosind metoda paşilor mărunţi, făcând primul pas, mai timid, am ajuns la al şaptelea. Este un pas mai mare şi iată că aşa am numărat ediţia a VII-a. Mici şi mari, din toate ungherele satului, dar şi din judeţ şi-au dat mâna şi au încins hora prieteniei în satul de sub geana de pădure. Târgul de toamnă nu şi-a propus câştiguri materiale. Toţi asta vor. Noi ne-am propus să promovăm valorificarea fructelor de pădure. Trăim într-o zonă cu depozite întregi de vitamine. Uneori, nu le băgăm în seamă. Gospodinele ştiu bine a le exploata şi conserva. Bătrânii satului cunoşteau foarte bine secretele conservării lor. Azi, tot mai mulţi vin să ne înveţe cum, ce, cât şi cum să mâncăm. Bătrânii ştiau foarte bine, fără să-i înveţe cineva… Mâncau sănătos, mergeau pe jos, luau muntele în… piept şi nu ştiau ce înseamnă o vârstă mai mică de… 90 de ani! De stres, nici vorbă!

Manifestarea de la Izvoarele Sucevei a fost unică în felul ei. Copiii de la şcoala gimnazială şi-au etalat produsele pe standurile ornate cu ştergare tradiţionale şi sloganuri. Participanţii au avut ce… târgui, că doar a fost târg! Produse diferite: compoturi, dulceţuri, gemuri, siropuri, salate, zacuscă etc. toate, condimentate cu suflet şi voie bună, au dovedit pricepere şi rafinament. Unele reţete sunt ştiute numai de ei. Vizitatorii au rămas impresionaţi şi au dat năvală. Evident, nu a lipsit afinata pregătită cu migală şi pricepere de gospodine şi consumată cu simţ de răspundere, dar şi cu… măsură de gospodari. Doamna Loredana Chişciuc, profesionistă în domeniu, din Moldova-Suliţa, a venit cu produse deosebite.

Artiştii care s-au perindat pe scenă, sub o sonorizare perfectă asigurată de Ovidiu, au fost la înălţime, fiind răsplătiţi cu diplome, cărţi din partea locului şi gustări. N-au lipsit aplauzele prelungite.

Formaţiile artistice ale şcolilor participante au dat culoare şi forţă manifestării. Toate au adus în undă tradiţiile locurilor de origini sub umbrela straielor populare, adevărate lucrări de artă la care ţin cu sfinţenie. Grupul folcloric „Codruleţul” din Vorona, judeţul Botoşani, a dat tonul periplului muzical: taraf, dansatori, solişti vocali. Vorona, o adevărată vatră de cultură, folclor şi tradiţii. Sufletul grupului: prof. Dumitru Doroftei.

Popescu Teodora, de 9 ani, din Falcău, a păşit pe calea afirmării şi a smuls aplauzele asistenţei. Grupul folcloric „Flori de colţ” de la şcoala Breaza a impresionat asistenţa. Drâmba este un instrument vechi şi pare rudimentar, dar Anişoara Moşulea ştie să o mânuiască cu pricepere şi să scoată sunete deosebite. Fluierul… fermecat al pictorului Vasile Hutopilă, cu o vechime mai mare de 100 de ani, a ridicat sala-n picioare.

„Muguraşii” de la Moldova-Suliţa au… înmugurit şi pe scena noastră. Au demonstrat talent şi cunoaştere a rădăcinilor.

„Izvoraşul” din Izvoarele Sucevei, sub bagheta preotului Valentin Petru Ardelean, după oarece schimbări, şi-a regăsit izvoarele. Toate lucrurile mari încep de la… izvoare! Toate cămările sufletului au fost deschise…

festival-toamna-izvoare-2.jpg

Prof. Aflorei Ion
Echipa: Izvoarele Sucevei Bucovina
Ioana Aflorei &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s