TREPTE SPRE LUMINA

Copiii sunt cei dintâi cititori

OTILIA CAZIMIR

            Să pătrunzi în lumea școlilor nu-i lucru ușor. Vei afla, ca într-un labirint, o lume mai aparte. Vei (re)descoperi treptele școlii, cele care te-au dus spre lumină. N-ai avut lumină, dar ai aflat-o. Flacăra ei te-a condus pe drumul vieții. Nu ne dăm seama, dar școala este un izvor de lumină, îți dă o cale pe care, tu, tinere, trebuie s-o urmezi. Îți vei aminti de învățătoarea care ți-a pus pentru întâia dată creionul în mână. Îţi mai aduci aminte de câte ori ai răsturnat călimara cu cerneală sau ai pierdud penița? Oricear fi, figura întâiului dascăl o ai și acum în minte. Sobru, mereu cu zâmbetul pe buze, prietenos, blând, dar când situația o impunea, aspru!

Scoala Izvoarele Sucevei

Școala este ca un munte. Pornești de la poalele lui și, urcând treaptă cu treaptă, cu sudoare și râvnă, ajungi în vârful lui. Dacă ai reușit, ai strigat EVRIKA! Cine are carte are parte, spune o vorbă din străbuni. Școala este un fel de Everest spre vârful căruia ne propunem să ajungem… Școala este izvor de înțelepciune și învățăminte, care îți dă aripi și te înalță; cei care iau lumină din călimara școlii ajung pe culme… Străbunii noștri n-au avut diplome, dar au avut o școală a vieții extraordinară. Au dezvoltat o adevărată industrie țărănească și au desăvârșit o autentică civilizație montană. Ei nu cumpărau aproape nimic; totul era obținut în gospodărie, mai puțin ceaunul, podoabele pentru femei și basmalele. Toată viața… umblăm la școală. Suntem și autodidacți. Școala rămâne…creierul existenței noastre.

scoaala-izvoarele-sucevei

Școala este ca un susur. Un izvor care dă naștere la o undă de lumină care-ți croiește drum în viață. Și se varsă undeva. Într-o mare a lumii. O mare cu oameni buni, primitori și dătători de speranță și armonie…Uneori, s-ar putea ca marea să fie învolburată, cu valuri mari, cu oameni mai puțin prietenoși, dar, cu siguranță, cele învățate în școală te vor ajuta să răzbești. Școala înseamnă, vorba cântecului, „dimineți cu ferestre deschise”…și, aș mai adăuga eu, inimă largă, suflet cald și o rampă de lansare spre zări înalte… Școala rămâne bucuria cunoașterii și o adevărată cetate spirituală…

 

Prof. Aflorei Ion

 

Echipa: Izvoarele Sucevei Bucovina
Ioana Aflorei &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s