Revederea

S-au adunat de prin mai toate colţurile ţării (judeţele Neamţ, Bacău, Suceava, Cluj, Galaţi, Constanţa etc.) profesorii de geografie din cadrul promoţiei 1978 a Universităţii „Al.I. Cuza Iaşi. Deci o revedere după 38 de ani, în 30 iunie 2016, într-una din clasele Şcolii Gimnaziale din satul Izvoarele Sucevei, mobilizaţi fiind de colegul lor loco, prof. Ion Aflorei, invitat fiind la emoţionanta reîntâlnire, pentru a scrie despre ea, şi subsemnatul. Cum de a fost posibilă revederea? Trebuie să ţinem cont de faptul că aceasta, prin numărul participanţilor şi drumeţia mai scurtă sau mai lungă (cu maşinile personale) faţă de “punctul magic!” al tărâmului nostru inegalabil prin frumuseţile naturii, a fost realizată cu o punctualitate şi prezenţă remarcabile. Cu excepţia celor câtorva absenţi care nu mai sunt ori sunt bolnavi…

revedere-izvoarele-2

N-au lipsit primarul comunei, domnul Mihail Mechno, şi nici preotul paroh Valentin Ardelean, cu formaţia de mandoline „Izvoraşul”, fiinţată de 4 ani sub bagheta lui, deţinătoare a numeroase premii pe scenele judeţului Suceava.

revedere-izvoarele

După sosirea în ziua precedentă şi cazarea la pensiunea „Casa Adela”, dimineaţa, la ora 9, musafirii s-au aşezat în bănci, iar profesorul din grup cu har oratoric, mediatorul reîntâlnirii, domnul Toader Aionesei, a dat startul la depănarea amintirilor din cei 38 ani, mai întâi prin strigarea catalogului. Apoi am reţinut din spusele fiecăruia împlinirile, profesionale şi de familie, impresionante! Să aleg unele dintre ele îmi vine greu, întrucât ce ai mai avea de adăugat când auzi, cu mici excepţii, numai lucruri frumoase. Toate gradele nobilei profesii – luate, locuinţe proprii – vile sau apartamente –, fii, fiice, medici, farmacişti, magistraţi, profesori cu doctorat etc. Într-o scurtă pauză a manifestării memorabile, părintele paroh adresându-se oaspeţilor le-a spus: ”Plaiul nostru deşi e la capătul nordic al ţării e aproape de inimă! Bine aţi venit!” Pentru ca dirijându-şi elevii din formaţia de mandoline clasa să fie inundată de cântecele Huţulca, Kalinca şi altele, în ropotele de aplauze ale auditoriului. Apărut ceva mai târziu, din pricini obiective, domnul primar le-a urat, de asemenea, bun venit musafirilor deosebiţi în ţinutul Izvoarelor, cu menţiunea că a acceptat pentru al treilea mandat funcţia pentru a continua realizările din primele două (primărie, şcoli, dispensarul, la standarde europene, terenul sportiv modern născut din temelie, biserica satului Bobeica etc.). Actualul mandat ar presupune un centru social şi un nou Cămin Cultural, cu finalizare în luna septembrie. La întrebarea dacă foştii absolvenţi sunt mulţumiţi de cei 38 ani trecuţi de la terminarea studiilor, fiecare din ocupanţii băncilor a răspuns în felul său, însă concluzia generală desprinsă din răspunsurile la întrebarea mediatorului a înclinat spre da.

Am reţinut relatarea domnului prof. Ion Aflorei, care după ce a săvârşit Universitatea a înhăţat de la părinţi o valiză de carton în mână, un rucsac ponosit în spate, cu cele necesare, şi tata i-a pus în buzunar 150 lei până la prima leafă de dascăl. În sfârşit a ajuns la destinaţie întrebând şoferul: am ajuns? Nu vezi, am sosit i-ar fi răspuns acesta. Şi aşa şi-a făcut omul casă la Izvoare. Acum nu-i pare rău! Regretă doar trecerea anilor. Dar nu s-a ostenit degeaba. Aplauze! „Să nu vedem numai partea plină a paharului, ci să ne ajute Dumnezeu pentru viitoarea revedere” a conchis mediatorul revederii, domnul prof. Dumitru Doroftei. Din nou sala de clasă a primit cu adâncă emoţie imensul ”buchet” de aplauze, iar ochii unora s-au umezit de lacrimi. Iar ca suvenir loco, iniţiatorul neuitatei revederi, domnul profesor Ion Aflorei, s-a strecurat printre bănci cu un coşuleţ plin de ouă închistrite (specialist în arta încondeierii lor domnul Ionică Zinici), fiecare dintre cei 26 de profesori alegându-şi oul preferat. În după-amiaza aceleiaşi zile oaspeţii au vizitat Herghelia Lucina, unde au admirat renumiţii cai huţuli, dar şi o splendidă rezervaţie de mesteceni le-a încântat privirile de pe suprafaţa ei de un hectar. Până spre seară apoi, revenit la Izvoarele Sucevei, întregul grup s-a lăsat purtat de „vraja” pitorescului de basm al meleagului nostru, cum multe-n lume nu-s! Despărţirea din dimineaţa zilei ce a urmat a fost cu duioşia gândului spre o viitoare poposire la noi.

DECEBAL ALEXANDRU SEUL

 

Prof. Aflorei Ion
Echipa: Izvoarele Sucevei Bucovina
Ioana Aflorei &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA
Vasile Hutopilǎ - Tablou

PENEL ṢI AMBASADOR DE IZVOARE

 

Vasile Hutopilǎ, cu obảrṣiȋ ȋn Izvoarele Sucevei, un sat aciuat ȋntr-un cǎuṣ de munte, a apucat de timpuriu penelul ȋn mảnǎ. Sub umbrela penelului ṣi pe pảnza incolorǎ, paṣii l-au purtat prin Braṣov, Vaslui, Cảmpulung Moldovenesc, Toulouse, Saimt Tropez, Toscana, Pistoia, Rogliano, Roma etc., un traseu pe care a lǎsat ȋn urmǎ lucrǎri de valoare. “Pictura lui Vasile Hutopilǎ se defineṣte pe sine prin armonioasa integrare a omului ȋn naturǎ, prin recuperarea de intensitǎți cromatice, sensibi lredus la tonalitǎți de culoare gri ȋntr-o traiectorie de spiritualitate, de artǎ contemporanǎ”(IOAN VULCAN, Bucureṣti, 1987). Din fảnețele de sub poala mumntelui a …decupat culorile, un fel de curcubeu, care-l reprezintǎ. Satul l-a inspirit ṣi i-a dat o dảrǎ de vopsea….Se confundǎ cu oamenii locului. Se regǎṣeṣte printer ei.

Ȋn cele cinci lucrǎri de picturǎ expuse de Vasile Hutopilǎ ȋn cadrul Festivalului de creație am remarcat ȋn pảnzele artistului romản un sensibil rafinament cromatic la tonalitǎți de griuri ṣi totodatǎ e primul pictor romản care a  intrat ȋn acest festival. Consecvent cu propria lui formație, cu tipul sǎu de gảndire artisticǎ, el picteazǎ peisaje, naturǎ staticǎ,…organizeazǎ cu claritate suprafața pảnzei conferindu-i personalitate sub tuṣele unui penel stǎpảnit…mereu preocupat ca ȋnveliṣul colorat al formelor sǎ traducǎ fidel emoția impactului cu realitatea” (ION FILIPCIUC). Hutopilǎ este interesant nu atảt de prin a se destǎinui, ci sǎ rǎmảnǎ el ȋnsuṣi. Este un om al locului ṣi ṣtie sǎ foloseascǎ cu migalǎ ṣi pricepere penelul. Are recunoaṣtere mai cu rảnd internaționalǎ decảt localǎ, “Se prea poate ca Vasile Hutopilǎ, coborảnd pe rảul Moldova, sǎ urce ȋntr-o bunǎ zi, ȋncununat de lauri, pe Tibrul conquistadorilor romảni…” (ION FILIPCIUC).

Vasile Hutopila - Tablou  (3).JPG

Vasile Hutopilă coboară dintr-un sat mic, sat mic dar care dă oameni mari. A slobozit pe apa Moldovei şi penelul pe care l-a îmbrăţişat de timpuriu l-a împins pe val. Premiile obţinute până acum, pe plan naţional şi internaţional sunt o dovadă a talentului său, sunt o mândrie a satului. Premiile culese din ţară şi din străinătate, ultimul din Italia, sunt o mărturie a talentului domnuluiVasile Hutopilă. Primarul comunei, Mihail Mechno, a apreciat tablourile realizate de Vasile Hutopilă şi crede că înfăptuirea unui „colţ” cu picturile sale s-ar impune. Să nu uităm că domnul Vasile Hutopilă a donat şcolii un număr de 20 de tablouri care înfăţişează imagini din viaţa satului. Ele pot fi admirate oricând.

“Asărbătorit acest eveniment de pe podiumul de premiere, reușind să smulgă elegant PREMIUL I din 13 pictori participanți la ESTEMAORANTEA STREET-ART. A lucrat fără emoție, înconjurat de bătrâni și copii. Este un pictor modern în culoare, dar, un creator care știe ce vrea, în opera sa, un colț de țarădevine un crâmpei de suflet românesc”(MARIA LAURA GIANTARII, istoric în arte și restaurare, CALABRIA, după Vasile Hutopilă). Vasile Hutopilǎ aduce o patǎ de culoare pe obrazul satului ṣi o undǎ de luminǎ ȋn inimi.

 

 

Prof. Aflorei Ion
Echipa: Izvoarele Sucevei Bucovina
Ioana Aflorei &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Urme de lumină

S-au deschis „porţile cerului” la Izvoare. Şi la Izvoare susură cuvintele. Frumos meşteşugite sub haina imaginaţiei şi al bunului gust, dl Decebal Alexandru Seul ne introduce, ca de obicei, într-o lume aparte, o lume a satului în care şi-a aflat seva scrierilor.

carte-seul

Peniţa dlui Seul lasă pe hârtie urme de lumină şi licăr de sens al rostirilor. Este un sat în care a muncit ani buni, a văzut de sănătatea oamenilor. „Am lucrat cu seringa şi medicamentele, am alinat, uneori, singur, fără medic luni de zile, suferinţele consătenilor mei. Am fost în prima linie a luptei cu tot felul de îmbolnăviri…” A scris şi scrie. Nu se poate dezlipi de masa de lucru, la capătul căreia tronează lampa. Nu sunt câştiguri materiale, doar spirituale. O dâră de lumină spre cei ce sunt şi cei ce vor veni! „În grădina gândului/ lumina frunţii sale/ naşte trup cuvântului” ne spune autorul. În anul 2015, pentru volumul „Călătoria”, la secţiunea Proză scurtă a Festivalului Naţional de Creaţie Literară Vrancea, organizat de Liga Scriitorilor din Vrancea, a fost răsplătit cu premiul III. „…autorul este un campion al prozelor scurte şi foarte scurte…, autorul a aflat tot ce trebuia, prin graiul său de povestitor autentic, firul unui ghem din viaţa unui tânăr…”.

Eu vă las pe dumneavoastră să lecturaţi cele 88 de pagini ale cărţii şi vă asigur că veţi avea clipe de linişte, încântare „La porţile cerului”.

Prof. Aflorei Ion
Echipa: Izvoarele Sucevei Bucovina
Ioana Aflorei &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

Serbare la… înălţime

De ani buni ştiu că încheierea unui an şcolar este totuna cu o zi de sărbătoare. O zi mai aparte, o zi în care se cântăresc… roadele (chiar dacă toamna se numără bobocii; noi îi numărăm şi în luna lui Cireşar!). Sunt momente emoţionante şi la Izvoarele Sucevei. Se acordă diplome şi distincţii elevilor merituoşi, se cântă, sunt aduse în scenă momente de comedie.

Serbare -izvoarele-sucevei

Este un sfârşit şi mai este şi un început. Este un sfârşit pentru că încheiem un an de şcoală (pentru unii, oare, al câtelea? Nici nu vreau să mă uit în catalog) şi un început pentru că privim şi gândim spre cel ce dă să vină. Copiii, în faţa unei asistenţe numeroase, începând cu clasa pregătitoare (nu-mi place să-i spun zero), au prezentat tot ce-au avut mai bun. Munca şi sudoarea de peste an s-au regăsit în vorbirea şi faptele lor. Am reţinut câteva sintagme: „Cu dreptul în viaţă să intraţi, că şi cei răi vor plăti”. „Şi împărăteasa uneori este rea…”. „Deşi casa este mică, uneori încap şi şapte frăţiori”. „De ce n-are ursul coadă?” – asta n-am înţeles-o! Toţi pot fi cuprinşi într-un buchet de flori culese de pe fâneţele înmiresmate ale unui darnic Cireşar. Am aflat de la ei cum se pune accentul pe profesor. „Păi, pe profesor nu se pune niciun accent!” . Fără cuvinte! N-au lipsit cântecele în limba ucraineană, care au condimentat serbarea de sfârşit de an şcolar. Elevii au talent. Numai să-i provoci. Elevii, într-un spaţiu primitor şi bine sonorizat, pentru care mulţumim gazdelor, merită toată lauda. Se vede că şi într-un sat mic, fără surle şi trâmbiţe, se face treabă bună. Se vede că trăiesc oameni dătători de oameni mari. …Mici la stat, dar mari la sfat.

Grupul vocal-instrumental „Izvoraşul”, pe strune de mandoline, la a nu ştiu câta reprezentaţie, a încheiat programul de mai bine de trei ore, un mănunchi de 20 de copii pregătit cu sudoare de preotul Valentin Ardelean. Doamna director, prof. Crizantema Alexander, a felicitat copiii, le-a urat succes, vacanţă plăcută şi senină!

 

Prof. Aflorei Ion
Echipa: Izvoarele Sucevei Bucovina
Ioana Aflorei &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

TREPTE SPRE LUMINA

Copiii sunt cei dintâi cititori

OTILIA CAZIMIR

            Să pătrunzi în lumea școlilor nu-i lucru ușor. Vei afla, ca într-un labirint, o lume mai aparte. Vei (re)descoperi treptele școlii, cele care te-au dus spre lumină. N-ai avut lumină, dar ai aflat-o. Flacăra ei te-a condus pe drumul vieții. Nu ne dăm seama, dar școala este un izvor de lumină, îți dă o cale pe care, tu, tinere, trebuie s-o urmezi. Îți vei aminti de învățătoarea care ți-a pus pentru întâia dată creionul în mână. Îţi mai aduci aminte de câte ori ai răsturnat călimara cu cerneală sau ai pierdud penița? Oricear fi, figura întâiului dascăl o ai și acum în minte. Sobru, mereu cu zâmbetul pe buze, prietenos, blând, dar când situația o impunea, aspru!

Scoala Izvoarele Sucevei

Școala este ca un munte. Pornești de la poalele lui și, urcând treaptă cu treaptă, cu sudoare și râvnă, ajungi în vârful lui. Dacă ai reușit, ai strigat EVRIKA! Cine are carte are parte, spune o vorbă din străbuni. Școala este un fel de Everest spre vârful căruia ne propunem să ajungem… Școala este izvor de înțelepciune și învățăminte, care îți dă aripi și te înalță; cei care iau lumină din călimara școlii ajung pe culme… Străbunii noștri n-au avut diplome, dar au avut o școală a vieții extraordinară. Au dezvoltat o adevărată industrie țărănească și au desăvârșit o autentică civilizație montană. Ei nu cumpărau aproape nimic; totul era obținut în gospodărie, mai puțin ceaunul, podoabele pentru femei și basmalele. Toată viața… umblăm la școală. Suntem și autodidacți. Școala rămâne…creierul existenței noastre.

scoaala-izvoarele-sucevei

Școala este ca un susur. Un izvor care dă naștere la o undă de lumină care-ți croiește drum în viață. Și se varsă undeva. Într-o mare a lumii. O mare cu oameni buni, primitori și dătători de speranță și armonie…Uneori, s-ar putea ca marea să fie învolburată, cu valuri mari, cu oameni mai puțin prietenoși, dar, cu siguranță, cele învățate în școală te vor ajuta să răzbești. Școala înseamnă, vorba cântecului, „dimineți cu ferestre deschise”…și, aș mai adăuga eu, inimă largă, suflet cald și o rampă de lansare spre zări înalte… Școala rămâne bucuria cunoașterii și o adevărată cetate spirituală…

 

Prof. Aflorei Ion

 

Echipa: Izvoarele Sucevei Bucovina
Ioana Aflorei &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

Izvoarele Sucevei

Invata de la toate !

Învață de la apă să ai statornic drum.
Învață de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învață de la umbră să treci și să veghezi.
Învață de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învață de la soare cum trebuie s-apui.
Învață de la piatră cât trebuie să spui.
Învață de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniștit să treci.
Învață de la toate că toate-ți sunt surori,
Cum treci frumos prin viață,
Cum poți frumos să mori!
Învață de la vierme că nu-i nimeni uitat…
Învață de la nufăr să fii mereu curat.
Învață de la flăcări ce-avem de ars în noi.
Învață de la apă să nu dai înapoi.
Învață de la umbră să fii smerit ca ea.
Învață de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învață de la soare ca vremea să-ți cunoști.
Învață de la stele că-n cer sunt numai oști.
Învață de la greier, când singur ești, să cânți.
Învață de la lună să nu te înspăimânți.
Învață de la vultur când umerii ți-s grei
Și du-te la furnică să vezi povara ei.
Învață de la floare să fii gingaș ca ea.
Învață de la mamă să ai blândețea sa.
Învață de la păsări să fii mereu în zbor.
Învață de la toate că totu-i trecător.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveți din tot ce piere cum să trăiești în veci.
(DIN LIRICA NORVEGIANĂ)

© Mihaila Gimi

© foto Mihaila Gimi

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Ioana Aflorei &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

Calendarul cepei de la Izvoarele Sucevei

Calendarul cepei de la Izvoarele Sucevei – dupa cele spuse din batrani

Noaptea de Craciun pe stil vechi (6-7 ianuarie 2016 )

  • Ianuarie – Februarie – Martie – Aprilie – May 2016 >> Luni secetoase
  • Junie 2016 >> Precipitatii putine
  • Julie 2016 >> Luna secetoasa
  • August – Septembrie – Octombrie >>> Precipitatii bogate
  • Noiembrie 2016 >> Relativ bogate
  • Decembrie 2016 >> Luna secetoasa

calendar_ceapa Bucovina

Sursa poza: romaniatv.net

autor Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

© foto : Iulian Murga

PASTORITUL LA HUTULI

„Populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi oi, precum şi cu stânăria» (Em. Grigorovitza, 1908). Localnicii «singuri au curăţat locurile de pădure făcând lazuri în scopul extinderii păşunilor şi fâneţelor” (T. Bălan, 1929). Prin urmare, păstoritul a devenit îndeletnicirea de bază a populaţiei huţule. „Cu toată situaţia apăsătoare a ţăranului, săracul tot mai avea până la 6 vite mari, de vreme ce cel înstărit avea până la 16 vite mari”

309697_113109242132640_95959445_n

© foto : Iulian Murga

Gradul mare de risipire a gospodăriilor a generat un tip local de stână, tipul de casă-stână. Mulţi dintre locuitori, mai «înstăriţi» îşi pasc vitele pe propriile terenuri din preajma casei. În situaţia în care proprietăţile sunt mai mari decât numărul de vite, gospodăriile respective «strâng» şi vitele vecinilor. (Gh. Nimigeanu, 1945).

Locul central al activităţii pastorale îl constituie stâna („staia”). Stâna este amplasată în raport de o serie de cerinţe, care trebuie îndeplinite cu stricteţe: sursa de apă, care să fie în apropiere, păşune suficientă şi bogată, arbori în preajma stânei (pentru adăpostirea animalelor pe timp de ploaie, dar şi pentru umbră în zilele călduroase), locul să fie ferit de vânt.

Stâna era organizată de o persoană care avea în proprietate întinderi mari de păşuni şi fâneţe. Uneori, persoana respectivă arendează terenuri de la vecini.

Organizatorul stânei («deputat», «aliverent», «liferantom») are sarcini precise: plăteşte arenda păşunatului (dacă este cazul), se îngrijeşte şi răspunde de sănătatea animalelor, plăteşte ciobanii şi împarte brânza proprietarilor de vite, asigură calitatea păşunatului. Astfel de responsabilităţi nu le putea îndeplini decât un om cinstit şi de încredere. El încasa banii. În 1939, de exemplu, «deputatul» încasa următoarele sume: pentru o vită mare, 600-700 lei; pentru cai: 800-900 lei; pentru oi şi capre: 150-200 lei. Dacă proprietarul vitelor nu dispunea de sumele necesare (şi se întâmpla adesea pentru cei nevoiaşi), «deputatul» reducea din cantitatea de brânză cuvenită (Gh. Nimigeanu, 1945).

Baciul îşi alegea ciobanii (vâuceri) care mergeau cu oile. La fiecare 100 de oi se angaja un cioban. Un cioban trebuia să mulgă 100 de oi sau 10-15 vaci. Se spune că ciobanii, nici chiar baciul, nu aveau voie să coboare în sat până la Sf. Petru. „Cine rezistă până la Sf. Petru este cioban şi-n toamnă „, spun bătrânii satului, cu experienţă în ale stânăriei.

Cantitatea de brânză cuvenită proprietarilor de vite se stabileşte în fiecare an. Pentru o oaie, proprietarul primeşte 3-4 kg de brânză; pentru o vacă, 18-24 kg. Acest sistem de împărţire a brânzei se numeşte «na oko» (o ocă=1 kg).

Suitul oilor la stână era precedat de alegerea baciului (baca, vatah=vataf). Proprietarul vitelor avea un cuvânt de spus în alegerea/numirea baciului. Baciul trebuia să fie om cinstit, să ştie să prepare brânza. Dacă proprietarilor de vite nu le convenea, căutau altă stână. Baciul era plătit cu 8 -9000 lei sau 6-7 vedre de lapte (1 vadră=15 kg).

Suitul oilor la munte se realiza în perioada 1-10 mai, iar a vitelor mari la 25 mai. În mod obişnuit, păşunatul se încheia de Sf. Dumitru (26 octombrie). La stânele individuale oile rămâneau la păşune până cădea zăpada. De fapt, vitele rămâneau la iernat, «la târle» (zemarke). Sunt situaţii când vitele se iernează în târlele altora. Este cazul celor nevoiaşi. Numai că în atare situaţie, cei în cauză cedează jumătate din efectivele iernate (Gh. Nimigeanu, 1945). Prin creşterea numărului de locuitori, aceste târle, în timp, au devenit gospodării permanente. Aşa înţelegem prezenţa gospodăriilor în cătunele Hrebeni, Cobilioara, Salaş, Buc şi luarea în folosinţă a pajiştilor respective, ceea ce, constatăm acum, înseamnă valorificarea optimă a spaţiului geografic.

Aşezările de toamnă (osenarke) aproape că lipsesc, pentru că localnicii îşi «tomnau» vitele pe terenurile nu demult cosite, care le aparţineau.

Revenind la baci, trebuie subliniat că munca sa este susţinută de ciobani şi de strungar. Baciului, potrivit specificului pastoral, îi revin responsabilităţi importante: prepară brânza, ajută la muls, pregăteşte mâncarea pentru ciobani, mediază eventualele conflicte dintre ciobani, aprovizionează stâna cu lemn de foc, elaborează programul de lucru al ciobanilor, care începe la ora 3,00 şi se încheie la orele 23,00.

Ciobanii (pastuche=păstori, vâuceri, bouhari/bowari) păzesc oile/vacile, le mulg, execută ceea ce le cere baciul.

Strungarul (Strunkar) mână oile la strungă (Strunke). «Munca la o stână huţănească nu se deosebeşte de cea de la o stână românească» (Gh. Nimigeanu, 1945).

Ciobanii mulg oile de trei ori pe zi. Găleata, plină cu lapte, este dusă la stână şi baciul toarnă laptele în cazan (koteau), care se pune pe foc pentru a fierbe. Apoi, se răceşte, se toarnă în putină (putnea) şi se obţine huslinka, specialitatea casei huţule. Se foloseşte şi laptele de vacă. Laptele proaspăt muls, se strecoară, se adaugă cheag (kleg). Se lasă 40 de minute pentru a se închega. Apoi, se bate cu bătălăul (bateleau) până ce se subţiază. Laptele închegat se strânge cu mâna şi se toarnă în strecurătoare (ţidelo). După care, caşul se aşează în comarnic (comarnek), pe poliţe (podri) din împletituri sau scândură pentru a se scurge de zer. Gata uscat, caşul este împărţit proprietarilor. Zerul (dzer) se fierbe şi se obţine urda (wurda). Din zerul amestecat cu urdă se obţine jintiţa (jinteţa). Zerul rămas după prepararea urdei se toarnă în putină, fiind folosit pentru prepararea ciorbelor. În Galiţia, acest zer se numea şi woloskei oţet, adică oţet românesc (Gh. Nimigeanu, 1945).

Brânza se bate în putini, bărbânţe. În Galiţia, este numită brendza woloska. Bărbânţele se aşează pe cai şi sunt transportate în sat.

Având în vedere condiţiile climatice, cu veri relativ răcoroase şi ierni aspre şi geroase, oaia care găseşte un optim de dezvoltare este Ţurcana, cu varietăţile sale: albă, neagră şi brumărie. Este perfect adaptată la zona de munte.

Pentru ca oile să fie recunoscute de baci şi de proprietari, ele trebuiau însemnate. Semnele (crestături la urechi) erau ca la români: ciuta (ciuta), cornuta (cornuta), oacheşa (oachişa), pistruiata (pistrula), breaza (breaza), pintenoaga (pintenoga), ţiganca (ţehanca), murga (murgava). La gâtul uneia dintre oile mai mari se leagă o talangă (taliga).

Acareturile/anexele stânei, prin funcţiile lor, răspund necesităţilor activităţii pastorale.

Coliba („coleba”), o clădire propriu zisă, care cuprinde: vatra, unde arde „focul viu” (preholovoc) şi unde doarme baciul şi, eventual, strungarul (zahoninec/strunkar). Este încăperea în care focul se aprinde primăvara şi se stinge toamna; de aceea, se numeşte „focul viu”. Vatra este protejată de lespezi mari pentru ca nu cumva lemnul pereţilor să se aprindă; comarnic (comarnek), unde se păstrează brânza (pe poliţe, numite podri) şi bărbânţele (berbeneţea). Tot în această încăpere se păstrează şi mâncarea ciobanilor. În prima încăpere se servea masa. În anii dinainte, coliba (stâna propriu-zisă) era o construcţie simplă, ridicată pe pari înfipţi în pământ şi cu acoperişul din coajă de molid. Se constată că la începutul sec. XX stâna era ridicată din bârne şi avea două încăperi. Coliba/stâna propriu-zisă de astăzi este construită din bârne legate «stâneşte», acoperită cu draniţă (doşche). În «apa» din faţă, acoperişul este prevăzut cu o deschidere, care asigură evacuarea fumului, un fel de cahlă.

În preajma stânei se află 1-2 colibe (zavatra), unde se odihnesc ciobanii pentru a păzi oile. Coliba are acoperiş sprijinit pe doi pari înfipţi în pământ. Partea din spate este susţinută direct de sol şi partea din faţă este orientată spre ocolul oilor (coşar=koşara). În faţa colibei se aprind lemne groase care să ardă toată noaptea.

Ocolul era din răzlogi (rozlohe/voreni). Parii sunt legaţi printr-un gânj (roskrut). Ocolul cuprinde o despărţitură numită strungă (strunke) prevăzută cu acoperiş (daşok).

Stâna-târlă (zemarke) cuprinde: casa de locuit, cu ferestrele orientate spre curte, pentru a se observa orice mişcare pe timp de noapte sau zi şi pentru a supraveghea grajdurile (staine). Pe timp de iarnă, vitele sunt hrănite cu fânul din stoguri (stohe) şi din pătule (oborohe). Oboroacele sunt acoperite cu şindrilă şi sunt susţinute de cornare. În partea lor superioară, cornarele (butuci înfipţi în pământ) sunt prevăzuţi cu găuri în care se introduc pene din lemn de esenţă tare pentru a susţine acoperişul care poate fi urcat sau coborât în funcţie de cantitatea de fân. Astăzi, cu greu poţi identifica fânare cu cornare.

Celelalte anexe ale stânei sunt: strunga (povolnec), staulul pentru oi (coşera), trocile pentru porci şi pentru vite (coreto), adăpostul pentru cai.

Adăposturile zootehnice sunt amplasate în imediata vecinătate a locuinţei şi în preajma sursei de apă. În totalitate, adăposturile zootehnice sunt construite din lemn. „Actualele grajduri pentru animale, în mod special cele destinate bovinelor, nu îndeplinesc practic decât funcţia de izolare faţă de mediul înconjurător, de adăpostire în faţa intemperiilor, curenţilor de aer şi temperaturilor coborâte» (R. Rey, 1979). „Oarecum necorespunzător este şi modul de adăpare a animalelor pe timpul iernii, la copcă, lucru care înlesneşte contractarea unor boli ale aparatului respirator, cu apariţia de tulburări digestive, ducând uneori la avorturi spontane, tocmai datorită trecerii bruşte a animalului dintr-un mediu cald într-altul rece” (R. Rey, 1979). Este adevărat că în ultimii ani tot mai multe grajduri au aducţiuni de apă.

Produsele obţinute în gospodărie satisfac nevoile acesteia. Surplusurile (brânză, unt, urdă) se valorificau pe piaţă. Venituri importante rezultau şi pe seama vânzării oilor. Negustorii de oi veneau din Galiţia sau Slovacia. Aceştia cumpărau turme întregi. Lâna avea şi ea căutare, date fiind produsele care se obţineau: sumane, glugi, catrinţe etc. (Gh. Nimigeanu, 1945).

N-am consemnat situaţii în care locuitorii să fie implicaţi în procesul de transhumanţă, date fiind pajiştile întinse şi numărul relativ mic de ovine.

Prof. ION AFLOREI

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Crampeie din inima si suflet de la Obarsiile Sucevei

Colectia de la Izvoarele Sucevei Bucovina!

autor Aflorei Ion

12431637_10201190939172045_67478963_n

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA
Featured Image -- 641

Aniversare 514

“Actul de naştere” al satului este semnat la data de 17 noiembrie 1501, într-un hrisov de-al lui Ştefan cel Mare, în care se consemnează că “populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi de oi, precum şi cu stânăria” (Em. Grigorovitza, „Dicţionarul Geografic al Bucovinei”, 1908), prin care se confirmă ca proprietate a Mănăstirii Putna.

Satul Izvor făcea parte din comuna Şipotele Sucevei, fiind, ani de-a rândul, din 1775, sub ocupaţie austriacă. Exploatarea pădurilor a devenit o activitate prosperă pentru localnici şi, în acelaşi timp, o sursă de venituri. La Şipotele Sucevei a fost înfiinţată prima şcoală parohială, sub preotul paroh Iraclie Porumbescu. La Şipotele Sucevei s-a născut marele compozitor Ciprian Porumbescu. Şi mai apoi, la vârsta de 6 ani, aici nefiind şcoală în limba română, Ciprian a fost înscris la Stupca, azi Ciprian Porumbescu. Vara, se adunau la Şipote şi pianişti veniţi din Olanda. Mi-aduc bine aminte, prin anii ’83, pornind pe urmele marelui compozitor, profesorii de muzică din judeţ au poposit la Izvoarele Sucevei. După o masă bine-venită, şi-au scos instrumentele şi au cântat „Crai nou”. M-au cutremurat, m-au impresionat…

Anii au trecut, comuna a început să se dezvolte, s-au înfiinţat mori pe bază de apă, gatere. În perioada 1936-1939 s-a dezvoltat staţiunea Izvor, pe bază de nămol. Se spune că aici veneau la tratament şi persoane de la Viena. A sosit fatidicul 1940, care a rupt comuna în două, a ciuntit ţara şi a rezultat comuna Izvoarele Sucevei. Staţiunea, care ar fi putut asigura un nume satului, a intrat în lumea… amintirilor. Cărţile poştale şi bătrânii mai amintesc de ea. Azi, comuna are în componenţă trei sate în jurul cărora gravitează 17 cătune. Sunt locuri molcome, din inima Bucovinei şi de margine de ţară, cu o viaţă doar aparent liniştită pentru că, în fapt, ea poartă pecetea unei anume asprimi, a unei tradiţii adânci, dar şi a tumultului ultimelor vremi…

prof. AFLOREI Ion

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Izvoarele Sucevei Bucovina

“Actul de naştere” al satului este semnat la data de 17 noiembrie 1501, într-un hrisov de-al lui Ştefan cel Mare, în care se consemnează că “populaţia era formată din huţuli, care se ocupau cu exploatarea pădurii, cu prăsila de cai şi de oi, precum şi cu stânăria” (Em. Grigorovitza, „Dicţionarul Geografic al Bucovinei”, 1908), prin care se confirmă ca proprietate a Mănăstirii Putna.

Satul Izvor făcea parte din comuna Şipotele Sucevei, fiind, ani de-a rândul, din 1775, sub ocupaţie austriacă. Exploatarea pădurilor a devenit o activitate prosperă pentru localnici şi, în acelaşi timp, o sursă de venituri. La Şipotele Sucevei a fost înfiinţată prima şcoală parohială, sub preotul paroh Iraclie Porumbescu. La Şipotele Sucevei s-a născut marele compozitor Ciprian Porumbescu. Şi mai apoi, la vârsta de 6 ani, aici nefiind şcoală în limba română, Ciprian a fost înscris la Stupca, azi Ciprian Porumbescu. Vara, se adunau la Şipote şi pianişti…

View original post 183 more words

© Nicolae Bodnar

Când Izvoarele dau glas

Pornind de la Câmpulung, până la Izvoarele Sucevei se pot mânca pe îndelete chiar şi două pâini. E cale lungă până în comuna de la hotarul ţării, dar locurile de acolo merită văzute, iar oamenii lor merită cunoscuţi.

Joi, 22 octombrie a.c., a avut loc în centrul comunei cea de-a VI-a ediţie a Târgului de toamnă al fructelor de pădure. Chiar şi piatra rodeşte în Bucovina, dacă mă gândesc la întinderile de afin şi merişor, la hribii mari şi îndesaţi aflaţi din belşug pe obcini. Manifestarea de la Izvoarele Sucevei, care a adunat în centrul comunei mulţime de locuitori, mulţi venind îmbrăcaţi în straie populare, a fost izbânda unui grup inimos de profesori de la şcoala gimnazială, în frunte cu dl prof.Aflorei Ion, părinţi, primar, cât şi reprezentanţi din Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Suceava. Doamna directoare a şcolii, Crizantema Alexander, a fost de altfel şi prezentatoarea spectacolului care a urmat târgului. Ce a fost în târg a constituit o surpriză. Copii îmbrăcaţi în frumoasele costume populare ale zonei au prezentat produse autohtone din fructe şi ciuperci de pădure şi au servit invitaţii cu dulciuri pregătite acasă. Fructele de pădure şi fructele de oameni s-au potrivit de minune în serbarea deosebită ce a încălzit multe suflete. Tot copiii au fost cei care au susţinut partea artistică a evenimentului. Un alt adevărat spectacol a fost însă bucuria nedisimulată de pe chipurile lor, văzându-se înconjuraţi şi aplaudaţi de adulţii adunaţi în număr apreciabil pentru comuna cu căsuţe răzleţe, risipite pe obcină. Prezenţa noului preşedinte al UUR, dl prof. Ilie Sauciuc, a dat de înţeles comunităţii huţule că va avea sprijinul necesar şi în manifestările viitoare, ceea ce nu este decât de apreciat. Şi amintind de huţuli, nu trebuie omisă prestaţia cântăreţei Felicia Oblezniuc, invitată la această manifestare, unde a avut prilejul să întâlnească o adevărată veterană a cântecului huţul bătrânesc, în persoana Paraschivei Droniuc, în vârstă de 81 de ani, care a ţinut să se afle cu cântecele, dar şi cu furca de tors, printre cei tineri.

© Catalin Dumitrescu

© foto Catalin Dumitrescu

S-a dansat şi s-a cântat, cu trăirea neasemuită pe care doar copiii ştiu să o arate. Pe chipurile lor s-au văzut zâmbetele adevărate, sincere, de care poate că multora dintre noi le este dor. Grupul „Speranţa”, de la şcoala din Coşna, invitat la serbare, a prezentat doi trompetişti de mare perspectivă. Ansamblul „Colăceanca”, din Fundu Moldovei a interpretat cântecul „Pădure nebună”, fără să ştie, probabil, că a fost compus cu mulţi ani în urmă la Braşov, de un student silvicultor, care mai târziu a ajuns director al Regiei Naţionale a Pădurilor – ROMSILVA. Grupul „Brezeanca”, de la Şcoala din Breaza, a completat repertoriul formaţiilor prezente, iar formaţia de muzică a Şcolii profesionale din Câmpulung Moldovenesc a cântat pentru Europa un colaj de melodii preluate din repertoriul internaţional. La final au dat un recital şi copiii şcolii gazdă din grupul de mandoline „Izvoraşul”, instruiţi de părintele paroh Valentin Ardelean. La Izvoarele Sucevei copiii au cântat pentru o Europă tot mai zbuciumată, tot mai frământată, până când din norii aducători de frig a ieşit soarele. În lume se aude tot mai des bubuit de explozii, se vorbeşte cu prea multă uşurinţă despre război, se pun în mişcare armate, încep să se dărâme aşezări omeneşti…

Oameni mari, mai lăsaţi-o baltă! Lumea asta aparţine copiilor…

© text Casian Balabasciuc

© Nicolae Bodnar

© foto Nicolae Bodnar

Mai multe imagini de la Targul de toamna: https://goo.gl/Qk6KBp

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA
© foto Casian Balabasciuc

Targul de toamna al fructelor de padure 2015

„A fost frig? Nu ştiu, pentru că am simţit tot timpul căldura din sufletele celor prezenţi. La Izvoarele Sucevei, localitate ruptă de lumea dezlănţuită, am avut privilegiul să petrec o jumătate de zi în compania localnicilor. Pe scurt, a avut loc a VI-a ediţie a Târgului de toamnă al fructelor de pădure. Ineditul a stat în surpriza de a găsi în postura de târgoveţi copii. Care în costume populare, care în haine de oraş, au adunat pe măsuţele lor, pentru prezentare fel de fel de produse demne de cămara celor mai pricepute gospodine, începând cu salata de toamnă şi terminând cu mierea de albine.

© Nicolae Bodnar

© foto Nicolae Bodnar

Iniţiativa a aparâinut şcolii gimnaziale din localitate, reprezentată de d-na directoare Crizantema Alexander şi profesor Aflorei Ion, care susţinuţi de primăria locală şi Uniunea ucrainenilor din România, au adus lumină în ochii şi zâmbete pe buzele celor veniţi la manifestare.

Izvoarele Sucevei, comuna cu sate şi cătune risipite printre păduri şi obcini, prea îndepărtată de centrele mai dens populate, este din vechime loc al huţulilor bucovineni. Întâmpinată cum se cuvine, adică în straie populare şi cu dans şi cântec, serbarea la care am asistat a fost prilej pentru copiii de la şcolile din zonă de a arăta ce pot. Şi pot lucruri frumoase şi bune. Acolo, departe, încă mai există fructe adevărate, zâmbete adevărate, trăiri adevărate, oameni adevăraţi.

© Catalin Dumitrescu

© foto Catalin Dumitrescu

Acolo oamenii nu sunt săraci, deşi locurile sunt pietroase, pentru că bogăţia lor sufletească imprimă simplităţii nobleţe. Şi mai ales ştiu să se bucure.”

© text Casian Balabasciuc

foto Casian Balabasciuc01

© foto Casian Balabasciuc

© Catalin Dumitrescu

© foto Catalin Dumitrescu

foto Casian Balabasciuc1

© foto Casian Balabasciuc

foto Casian Balabasciuc2

© foto Casian Balabasciuc

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Targul de toamna al fructelor de padure – Editia a VI-a – 2015

ŞCOALA GIMNAZIALĂ  IZVOARELE  SUCEVEI

PRIMĂRIA   IZVOARELE SUCEVEI

UNIUNEA UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA, FILIALA SUCEAVA

ORGANIZEAZĂ

TÂRGUL DE TOAMNĂ AL FRUCTELOR DE PĂDURE

     – EDIŢIA a VI-a –

a

LOC DE DESFĂŞURARE: CASA ADELA-

  Izvoarele Sucevei

DATA:  22 octombrie 2015

ORELE: 12,00

         Veţi avea ocazia să vizitaţi standuri ale elevilor şi adulţilor cu produse obţinute pe seama fructelor de pădure, un adevărat izvor de sănătate. Veţi afla reţete originale de preparare şi, la preţuri convenabile, veţi cumpăra produse naturale şi ecologice.Vă garantăm!

          INVITAŢI: FORMAŢII ARTISTICE  ale şcolilor gimnaziale Coșna, Fundu Moldovei, Breaza, Moldova – Suliţa, Brodina de Sus. Soliști vocali Mădălina Slusarec și Simona Habur. Invitat special: FELICIA OBLESNIUC. De bună seamă, nu va lipsi grupul vocal-instrumental IZVORAȘUL al școlii gimnaziale Izvoarele Sucevei, coordonator preot Valentin Ardelean. Timp de scenă: 10 minute. Invitați surpriză!

Nu rataţi ocazia! Veniţi cu mic cu mare şi veţi avea încântare! Nu va fi o întâmplare!

Vă aşteptăm cu toate cămările sufletului deschise!

Targul de toamna

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA
Capelita Izvoarele Sucevei

Mai aproape de Împărăția Domnului

O nouă primăvară, apoi un nou cireșar și iată-ne sărbătorind pe 15 iunie 2013, pentru a șaptea oară, pe Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava (pe stil vechi), în mijlocul naturii, la capelița de la răspântia drumurilor satelor Izvoarele Sucevei – Brodina de Sus, capeliță cu hramul sfântului amintit.

Capela dintr-un singur pin

Superbă întrunire a celor aproximativ 150 de credincioși, sub cerul liber, mai aproape în această zi de Împărăția Domnului. Slujba religioasă a fost ținută de un sobor de preoți avându-l ca invitat pe pr. Alexandru Horga din Breaza de Sus. Au fost prezenți părintele nostru paroh, Valentin Ardelean, împreună cu pr. Mihăiță Mechno, fiu al satului. Viața și patimile Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava au fost reascultate de creștini pentru luare aminte și rugăciune, prin predica părintelui Alexandru Horga, care a mai spus că acest sfânt ,,strălucește ca un luceafăr al ortodoxiei pe cerul României”. Iar preotul paroh a ținut să aducă, cu prilejul acestei înălțătoare sărbători creștine, mulțumiri enoriașilor participanți în număr atât de mare la această sărbătoare, cu sublinierea specială că aceste mulțumiri se îndreaptă mai întâi spre ctitorii capeliței: Mihail Mechno și Viorica, Ioan Zinici și Anica, Ion Aflorei și Viorica, Maria Hutopilă și Mircea Carp, Nicu Costil, amintind-o și pe răposata Ana Jiga, care a donat locul. Multă recunoștință i s-a cuvenit dlui primar Mihail Mechno, care prin inițiativă și contribuție financiară personale a conferit bisericuței un aspect de bijuterie, aceasta fiind revopsită și împrejmuită cu gard din plase de sârmă, iar crengile de prisos ale copacilor din preajmă, curățate.

Capelita Izvoarele Sucevei

Sărbătoarea creștină s-a încheiat, după tradiție, cu bucate alese la agapa frățească de la pensiunea dlui Ionică Zinici. (DECEBAL ALEXANDRU SEUL)

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

De la Izvoare, la Madrid

Gândurile o iau înainte. N-au stare. Omul duce mai departe tradiţia locului şi… cărările spre Apus s-au luminat. O ia pe calea aerului şi poposeşte în metropola Spaniei. Porţile de la Obârşiile Sucevei s-au deschis şi meşterul nostru popular, purtător al tradiţiilor, a pătruns în lumea Occidentului, în lumea lui Cervantes, spre a pune în lumină o undă din rădăcinile noastre. Un adevărat ambasador. Am vrut să-l însoţesc, nu că aş fi avut rău de înălţime, dar am avut rău de… euro. Ionică Zinici a reuşit să realizeze dintr-un ou banal o adevărată emblemă a satului. I-a dat formă şi culoare, l-a… îmbrăcat gospodăreşte, cu toate cele învăţate de la mama sa, Maria, reuşind să
cucerească o lume întreagă. Modelele încântă şi te introduc în spiritualitatea satului, în negurile de mult apuse. Fără astfel de meşteri am pierde conţinutul trăirilor şi am aluneca în lumi fără sens. Târgul de turism de la Madrid a înmănuncheat meşteri populari de pe tot rotundul lumii, fiecare etalându-şi produsele şi tehnicile de lucru. Târgul a pus în lumină posibilitatea de a vizita ceva nou, iar standul României, reprezentat prin Ionică Zinici (ouă încondeiate), a prezentat interes sporit. La început de Făurar, artizanul de la Obârşii a… făurit o imagine de excepţie.

ioan zinici

„Sunt mândru că am putut reprezenta România la un nivel aşa de înalt şi am lăsat o impresie foarte bună. Sper să particip şi la alte târguri internaţionale. Tradiţia este de viitor şi trebuie promovată. Multe ţări fac la fel”.

Şi are dreptate, pentru că lumea satului ascunde un adevărat tezaur, avem la îndemână o autentică civilizaţie montană. Felicitări, pan meşter!

Prof. ION AFLOREI

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Olimpic de Izvoare

Orice râu are un izvor şi fiecare om are rădăcini şi un izvor al minţii. Izvorul susură, dar şi omul are susurul său. Şi şcolile mici dau oameni mari. Avem talente care trebuie valorificate. Un gând mai vechi de-al lui s-a împlinit. Admiterea la Seminarul Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava. Este vorba de Adelin Petrişor Char, clasa a X-a. În zilele de 14-16 aprilie 2015 a participat la olimpiada de religie, faza naţională, la Târgovişte, şi, în urma confruntărilor, cu un grad mare de dificultate, a obţinut locul I. Felicitări, Adelin, şi Doamne ajută! A urmat o excursie la mănăstiri din sudul ţării; sunt convins că s-a întors acasă cu o tolbă de învăţăminte, impresii şi cunoştinţe.

A absolvit clasa a VIII-a la şcoala de sub geana de pădure din Izvoarele Sucevei, cu rezultate deosebite. Elev conştiincios, cu multă cuminţenie şi respect. Un model de urmat şi de alţi elevi. Frecventa biserica (ceea ce face şi acum). În vacanţe cântă la strană. La reuşita adolescentului o contribuţie a avut-o şi preotul nostru paroh Valentin Petru Ardelean, care l-a format, l-a susţinut şi l-a călăuzit. Educaţia în familie înseamnă extrem de mult, indiferent de gradul de instruire al părinţilor. El singur îşi face programul, fără ca cineva să-l împingă de la spate. Îşi chibzuieşte timpul. Poate că aceşti copii talentaţi, şi avem nenumăraţi pe acest rotund al ţării, ar trebui puşi în lumină de mass-media, pentru că, de multe ori, „altele”, care încap uşor pe post, fac mult rău educaţiei…

Prof. ION AFLOREI

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

De la înălţimea muntelui

 „Calu-i… maşina mea. Plec când vreau”. Aşa a început dialogul cu domnul Petre Zinici. Îngrijeşte singur. Are gospodărie. S-a născut la Putila (Putilova, cum ne spune). S-au refugiat prin anii 1945, stabilindu-se la Salaş şi mai apoi la Pohoniş. S-a născut în 1937. Au fost 11 copii, 5 au murit de tifos. „Nu erau spitale, care au avut de trăit, au trăit, care au avut de murit, au murit!”. O viaţă întreagă, 42 de ani, a lucrat la pădure: la UFET Rădăuţi, Iacobeni, Cârlibaba, Reşiţa. Fasona lemnul, îl corhănea şi mai apoi îl lega după TAF. Este mulţumit de pensia pe care o primeşte. Era un foarte bun cosaş. Puţini îi puteau ţine ritmul. Cei din bazinul Dornelor îl solicitau an de an. De la el am aflat că pe vremuri se organizau clăci, care însemnau 20-30 de cosaşi. Gazda oferea mâncare bogată stropită cu horincă, pe fondul unduirilor de vioară. Altfel nu cădea iarba la pământ!

La Bobeica, Izvoarele Sucevei  © Hannelore Photos

Are 5 copii, dintre care unul, Mihai, s-a stabilit în America. Îi place în America, „da-i prea cald acolo. Trebuie să învăţ limba engleză”. „Tot mai bine-i în Pohoniş, unde mă cunosc cu toţi”. „Am 18 nepoţi, dintre care 9 în SUA”. Aproape în fiecare an merge în staţiune, se respectă. Îi plac laptele, brânzeturile şi carnea. De obicei, coboară în sat pe jos, însoţit de un baston… fermecat. E mulţumit de ce-a făcut. „Am ridicat trei rânduri de case pentru copii”. „Îmi plac glumele. Mi-au plăcut cântecele, dar părinţii n-au avut posibilităţi să mă lase să urmez calea cântului…”. I-au plăcut „viaţa şi respectul. Nu mi-au plăcut beţia şi vorba urâtă, dar mi-au plăcut şi femeile!”. „Fiind singur, mă ocup şi de bucătărie. În armată am fost bucătar”. (Prof. ION AFLOREI)

© foto: Hannelore Photos

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Întâi rostite şi apoi scrise

– note de lector –

„Ca ieri, mai precis în anul 2005, profesorul Ion Aflorei, fost director de şcoală în comuna Izvoarele Sucevei, îndrăznea să iasă în faţa cititorilor cu primul său volum de proză, ”Crâmpeie de fapt şi vorbe la Obârşiile Sucevei”. N-au trecut nici zece ani de-atunci, iar de curând m-a surprins cu cel de-al optulea volum, ”Întâi rostite şi apoi scrise”, cu un subtitlu normal, ”Izvoarele Sucevei”. A scris aşa pentru că autorul se mândreşte foarte mult că este din acea localitate.

Sugestivă este dedicaţia cu care se deschide cartea: Dedic aceste rânduri, vorbe rostite, scrise şi… încălzite la gura sobei, oamenilor cu părul nins din sat, asupra cărora apasă greutatea anilor şi din inima cărora izvorăşte înţelepciunea celor adunate în timp, din lumea cărora am… decupat multe înţelesuri ale vieţii…”.

Iar interesant este faptul că de pe contrapagină ne priveşte, apăsat de povara zecilor de ani, un bătrân hâtru, care trage adânc din lulea şi, probabil, se gândeşte la cele pe care i le-a povestit autorului cărţii. Bătrânul este îmbrăcat în costum naţional, aşa cum obişnuiau să umble oamenii de la sate acum aproape 100 de ani şi mai bine.

Transferat din alte spaţii româneşti la Izvoarele Sucevei (”măritat”, cum susţine Ion Aflorei) a reuşit să se integreze perfect în comunitatea sătească de la Izvoarele Sucevei, să cunoască bucuriile şi necazurile oamenilor, aplecându-se, împreună cu doamna Viorica, distinsa şi iubita lui soţie, asupra ”pughibalelor” sătenilor, educându-le şi instruindu-le cu multă dragoste şi pasiune. Tocmai de aceea oamenii satului îi respectă, îi iubesc chiar, pentru tot ce-au făcut pentru comunitate şi pentru modul în care a condus şcolile din sat decenii la rând.

Obiceiurile şi tradiţiile satului nu le-au rămas indiferente, participând la ele şi chiar practicându-le. În plus, doamna Viorica, vajnică învăţătoare şi fiică a locului, l-a pus în temă de foarte timpuriu pe Ion, iar acesta, învăţăcel conştiincios, şi-a însuşit totul, absolut totul.

O convorbire telefonică purtată cu oricare dintre soţi este o plăcere, o încântare. Amândoi ”presară” dialogul telefonic cu multe vorbe de tâlc şi de duh. În anii de când îi cunosc nu i-am găsit niciodată în pană de asemenea vorbe.

Volumul de faţă izvorăşte din aceste vorbe cu tâlc şi de duh pentru că, ascultând sfaturile primite de la mai mulţi oameni, le-a pus pe hârtie, deoarece nu se puteau tezauriza doar în mintea oamenilor. E bine că le-a cuprins între coperţile acestui volum (oare câte mai are?) şi le pune cu multă dragoste la îndemâna cititorilor. Cine vrea să se destindă puţin, deschide cartea la orice pagină şi, după ce va citi câteva, va fi părăsit de gândurile negre, apăsătoare şi se va binedispune.

Volumul este împărţit în 11 capitole, inegale ca întindere, dar care de care mai interesant. Primele trei ne introduc, oarecum, în atmosfera cărţii, punându-ne în temă.

Din ”Rădăcini”, ca o adevărată prefaţă, aflăm că satul Izvoarele Sucevei este situat ”într-un căuş de munte… Satul înseamnă o lume aparte… Şcoala vieţii şi a bunului-simţ poate fi pusă alături de-o icoană”. Şi încă multe altele.

Urmează ”Vorbe cu tâlc”, din care aflăm o serie de informaţii despre satul său, dar cunoaştem şi întâmplări din viaţa comunităţii, toate fiind cu tâlc. Se dovedeşte, aşa cum zice o veche vorbă românească, că ”românul poate face şi haz de necaz”.

În capitolul ”De prin sat am adunat”, autorul relatează o serie de întâmplări (e logic să fie numai hazlii) din viaţa oamenilor din sat. Întâmplările sunt dintre cele două războaie mondiale, din timpul celui de-al doilea şi până în zilele noastre. Oamenii fac observaţii foarte interesante şi temeinice asupra vremii şi a vremurilor în care trăiesc. Spre finalul capitolului, prezintă lista primarilor care-au condus localitatea din anul 1931 şi până în anul 2015. Dar autorul nu ne mai spune cine va fi primar după anul 2015.

Următoarele opt capitole conţin panseuri despre viaţă, despre relaţiile dintre oameni, despre politicieni, despre năravurile oamenilor şi obiceiurile bune. Sunt în genul celor create şi puse la dispoziţia publicului de un alt mucalit, Kolkea Kureliuc ot Dărmăneşti, un alt umorist de marcă al locurilor noastre. Aş fi vrut să transcriu câteva, dar am ajuns în mare încurcătură. Toate sunt superbe, foarte interesante, mai cu tâlc… Totuşi risc: ”Nu vorbi înainte de-a gândi”; ”Când nu ai somn scrie un rând. A doua noapte vor fi două”; “Nu te uita mult în oglindă. S-ar putea să cedeze”; ”Lăsaţi-vă de fumat că vine taxa şi pe fum!”; ”Statul degeaba, chiulul şi incompetenţa scapă de taxe”; ”Muntele nu separă oamenii, îi adună”; ”Ai griji? Nu. Vecinii au grijă de mine. Nu pot mişca nimic”; ”Dacă-ţi dă gripa târcoale, întinde-te în pat, pune o pălărie neagră în vârful picioarelor şi soarbe whisky fiert până vezi două pălării. Şi-aşa scapi de gripă cu metoda scoţiană”; “Ştii cât e ceasul? Nu. Abia m-am sculat”.

În ultimele două capitole, autorul te-nvaţă cum să procedezi în diferite situaţii; ”Ce face când n-ai ce face” şi ”De sărbători” conţin nişte sfaturi de reţinut.

Cartea este presărată cu 17 crochiuri prin care autorul ne prezintă natura, oamenii şi animalele din zonă. În plus, Anca Măgurean ne prezintă într-o fotografie mai multe obiecte ţărăneşti culcate pe-o masă.

Când veţi termina de citit cartea şi-o veţi închide, de pe coperta a patra vă va privi şugubăţ autorul, cu o faţă destinsă, plină de zâmbet şi c-o mustaţă stufoasă, de adevărat husar. Printre ochii întredeschişi te scrutează cu atenţie şi te… cântăreşte. Doamne, să nu intri în foşalăii lui! Se pare că vrea să-ţi afle părerea despre cele scrise. Fiţi atenţi ce spuneţi! Să respectaţi adevărul pentru că ţine foarte mult la el!

Coperta întâi şi a patra, precum şi grafica cărţii sunt realizate de Vasile Hutopilă, un pictor local. Dar sunt sigur că tot ce-a reprezentat acesta a fost la recomandarea autorului cărţii. Are şi pictorul o mână fermecată!”

Autor: Gheorghe Dolinschi

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Prof. Ion Aflorei, „barometrul” de la Izvoare

„Citind noua sa carte, „Ninge peste sat”, nu vei putea crede domnia ta, cititorule, că autorul însemnărilor tip relatare, portret, ar fi de prin părţile Neamţului şi stabilit de o bună parte a vieţii sale în acest loc paradisiac dintre ape şi munţi cu păduri veşnic verzi. Deoarece prin scrierile inserate în volum (publicate în ziarul sucevean „Crai nou”) dovedeşte un simţ acut al realităţii din ţinutul unde s-a stabilit, acomodându-se cu oamenii locului şi cu problemele şcolilor din Izvoarele Sucevei, pe care le-a diriguit vreo 30 de ani. Domnul profesor Ion Aflorei, prin tot ceea ce a scris până acum, este un fin cunoscător al comunităţii în care s-a integrat, luând pulsul cotidian al faptelor mărunte, dar şi al celor cu o conotaţie mai deosebită, din viaţa consătenilor vârstnici sau tineri. Autorul este ca un barometru, simţind ceea ce creează în slove, trăind uneori la cote maxime aspecte ale vieţii satului, descriind neaşteptat de uşor situaţii din actualitate, dar şi dintre acelea ale vremurilor de altădată. Autorul este bine cunoscut şi apreciat acasă, în judeţ, însă şi dincolo de hotarele lui. Cunoscut prin numeroasele articole semnate în ziare şi reviste, între cărţile sale se remarcă aceea cu o solidă documentare “Monografia comunei Izvoarele Sucevei”.

coperta-ninge-peste-sat

Sperăm ca noul său volum să-i fie de bun augur în palmaresul său de scrieri despre satul pe care-l iubeşte. Parafrazând cugetarea lui Lucian Blaga, adeverim de la Izvoarele Sucevei că veşnicia s-a născut la sat.”

via www.crainou.ro

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Ce faci când n-ai ce face !

> Te-nvârţi o oră prin ogradă, îţi faci ochii roată şi găseşti de lucru pe o zi întreagă. Când se lasă întunericul, după o masă aburindă, dormi buştean!

> Alteori, învârţi biblioteca pe dos, scoţi două, trei cărţi şi-ţi afli de lucru.

> Vecinul meu trece strada, chiar dacă nu este semafor, intră în birt, soarbe o cafea fierbinte, la care mai adaugă şi o tărie care-i dă aburi…

> Când n-ai ce face, poţi despica lemne. Faci muşchi, chiar dacă mai ai şi-n pod… Capeţi poftă de mâncare!

> Când n-ai ce face, faci de toate. Eşti cineva! Dacă ninge, faci cărări. Şi nu-s puţine. Să tot fie vreo şapte!

> Dacă ai zăpadă consistentă pe coasta din spatele casei, sloboade sania din pod, dă-i tălpile cu parafină şi încearcă s-o iei la vale. Îţi va prinde bine, mişcarea nu face rău şi bolul alimentar va aluneca mai lesne la… vale.

> Bag sama că, iarna, tot mai puţini copii se dau cu sania sau pun schiurile în picioare. Oamenii de zăpadă au intrat în… istorie. Mi-aduc aminte, colegi de-ai mei se prezentau la concursurile de schi la poalele Cozlei. Aveau un fel de doage, n-aveau clăpari, dar aduceau premii. Echipa de handbal a liceului juca în interjudeţene…

> Şi dacă nu te-ai hotărât, pune mâna pe secure, ascute-o gospodăreşte, pregăteşte vreo 2-3 pene din lemn de fag sau mesteacăn şi apucă-te să spargi lemnele cioturoase din ocol. Pofta de mâncare va veni, cu siguranţă!

> Când n-am ce face, fug de-acasă, pentru că soacră-mea, darnică cum e, îmi dă de lucru, nu de furcă!

> Când n-am ce face, trec pragul solarului, intru în lumea mea, mă relaxez şi am de lucru.

> N-ai de lucru? Nu! Vino şi taie-mi lemnele din spatele şurii. Nu pot! Cum aşa? E ziua mea. Păi, n-a fost ieri? Da, dar azi mă dreg!

> Şi uite aşa, cred că ai ce face când n-ai ce face… Nu cred că n-ai ce face. Cred că n-ai a face!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Serbare şi… sărbătoare

Nu ştiu ce sorginte are cuvântul serbare, dar, de ani buni, ştiu că încheierea unui an şcolar este totuna cu o zi de sărbătoare.

 

O zi mai aparte, o zi în care se numără… roadele (chiar dacă toamna se numără bobocii; noi îi numărăm şi în luna lui Cireşar!). Sunt momente emoţionante la Izvoarele Sucevei. Se acordă diplome şi distincţii elevilor merituoşi, se cântă, sunt aduse în scenă momente de comedie.

Este un sfârşit şi mai este şi un început. Este un sfârşit, pentru că încheiem un an de şcoală (pentru unii, oare, al câtelea? Nici nu vreau să mă uit în catalog) şi un început, pentru că privim şi gândim spre cel ce dă să vină. Copiii, în faţa unei asistenţe numeroase, începând cu clasa pregătitoare (nu-mi place să-i spun zero), au prezentat tot ce-au avut mai bun. Munca şi sudoarea de peste an s-au regăsit în vorbirea şi faptele lor. Am reţinut câteva formulări: „Cele mai frumoase flori”, „O lume minunată”, „Cum să ne comportăm”, „Şcoală dragă, bun rămas!”, „Şcoala, cetate de poveşti”, „Mâine vom fi oameni mari”. Toţi pot fi cuprinşi într-un buchet de flori culese de pe fâneţele înmiresmate şi parfumate ale unui darnic Cireşar.

N-au lipsit momentele de comedie prezentate cu dezinvoltură de elevi ai claselor gimnaziale. „Vizită” şi „Dl Goe”, mereu actuale, „Coana Chiriţa” şi „Prostia omenească”, tot actuale, au demonstrat că şi şcolerii noştri au talent. Numai să-i provoci. Şi părintele Valentin Ardelean, mulţumim!, a reuşit. Elevii, într-un spaţiu primitor şi bine sonorizat, pentru care mulţumim gazdelor, merită toată lauda. Se vede că şi într-un sat mic, fără surle şi trâmbiţe, se face treabă bună. Se vede că trăiesc dascăli dătători de oameni mari. …Mici la stat, dar mari la sfat.

Grupul vocal instrumental „Izvoraşul”, pe strune de mandoline, la a 19-a reprezentaţie într-un an de zile, a încheiat programul de mai bine de trei ore. Costumul popular, de la opincă şi până la basma şi cuşmă, a pus în lumină priceperea, rafinamentul şi imaginaţia femeilor din partea locului.

 

„O zămislire a oamenilor de aici, care se recunosc după el oriunde s-ar duce” (T. Bănăţeanu, 1975).

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Pe drumul tătarilor

Se consemnează că, la 1241, tătarii au trecut munţii la Rodna în numai 3-4 zile, ceea ce înseamnă că drumurile erau bine întreţinute şi intens folosite (I. Iosep, 1987).

Este posibil ca tătarii să fi folosit în zonă două căi: valea Brodinei şi, peste pasul Tăşuleţ, spre Moldova Suliţa, iar de aici, peste Tătarca, spre Valea Cârlibabei; a doua cale, pe valea Brodinei, peste pasul Pohoniş, Izvoarele Sucevei, şi, mai departe, peste pasul Bobeica, spre valea Cârlibabei. Toponimele Tătarca, Tătărcuţa, Bâtca Tătărcii sunt frecvente în zonă şi atestă trecerea tătarilor pe aici.

Am făcut această scurtă introducere pentru că profesorii de geografie din zona de munte, Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, întruniţi în cercul pedagogic semestrial, sub comenduirea dlui prof. Nicolae Dincă, au luat-o la pas pe urmele tătarilor… N-am găsit urmă sau pingică de tătar (probabil, la acea vreme nu aveau… pingele), dar, în schimb, am aflat exemplare de strugurele ursului.

Rezervaţia Strugurele ursului este situată în sud-vestul satului Benia, pe versantul muntelui Răchitişul Mare, între pâraiele Tătarca Mare şi Tătarca Mică, aproape de confluenţa lor cu Dârmoxa. Strugurele ursului (Arctosta-phyllos uwa-ursi), relict glaciar, este un subarbust care coabitează cu afinul şi merişorul într-o pădure de pin, molid şi mesteacăn. Este un element boreal circumpolar. Rezervaţia se desfăşoară între 1000 şi 1260 m altitudine şi ocupă 96 ha. Substratul geologic este reprezentat de serpentinite şi peridotite, dar şi de calcare şi dolomite mezozoice. Traian Ştefureac (citat de T. G. Seghedin, 1983) deosebeşte două subasociaţii: una pe roci serpentinice, pe care vegetează şi perişorul (Pirola rotundifolia), feriguţa (Asplenium cuneifolium), trestia de câmp (Calamagrostis arundinacea), horşti (Luzula luzuloides), muşchi şi licheni (Cladonia rangiferina), şi alta pe dolomite calcaroase, care mai include endemismul Melampyrum saxosum, planta de stâncării Libanotis montana, muşchiul Homalothecium sericeum şi diverse specii însoţitoare. Alături de strugurele ursului, se dezvoltă curechii de munte (Ligularia sibirica), cu flori galbene şi talie înaltă.

Gazda, deosebit de primitoare, prof. Gabriela Cheşcu, de la Şcoala Gimnazială Breaza, ne-a oferit un evantai de informaţii.

De la dl prof. N. Dincă am aflat că, deşi avem de-a face cu un peisaj echilibrat, totuşi, exemplarele de strugurele ursului s-au împuţinat semnificativ. Pentru binefacerile sale terapeutice, mai cu seamă pentru boli de rinichi, a fost smuls fără milă. Păcat! Una peste alta, ieşirea profesorilor de geografie din sălile de clasă este de bun augur. Să ieşim în orizontul local, un adevărat laborator al ştiinţelor geografice. Folosiţi-l şi exploataţi-l. Nu vă costă nimic. Câştigul este enorm. Să ne vedem cu bine în orizontul local!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Presăraţi pe-a lor morminte

Înălţarea Domnului, Ispasul, cum se spune în popor, sărbătoare înălţătoare şi de mare bucurie. Lume multă la troiţa din central satului pentru a sărbători eroii neamului. Cei care s-au jertfit pentru ca noi să avem un cer senin deasupra capului şi un trai liniştit. Lor trebuie să le mulţumim. Măcar o dată pe an să ne aducem aminte de ei şi să le aprindem o lumânare. Presăraţi pe-a lor morminte… măcar o floare. După onoruri militare şi intonarea imnului naţional, s-au depus coroane de flori la mormintele eroilor. A urmat slujba de pomenire. Elevii şcolii gimnaziale au adus în undă câteva cântece patriotice, precum Imnul eroilor, Treceţi batalioane române Carpaţii, Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare…, care au făcut să răsune codrul. Cuvântul de învăţătură al părintelui preot paroh Valentin Ardelean ne-a îndemnat spre frăţietate, unitate şi bună voire între oameni. Să nu uităm nicicând de străbunii noştri, pentru că, prin sângele vărsat, prin jertfa supremă, ei ne-au asigurat lumina sufletelor şi tihna din căminele noastre.

Izvoarele Sucevei

Spaţiul floral din preajmă a răspândit mireasmă, culoare şi lumină.

Pactul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) între Germania şi URSS a avut ca urmare mutilarea teritoriului României. În felul acesta, URSS răpeşte partea de nord a Bucovinei. La data de 26-27 iunie 1940 s-a primit „nota ultimativă” din partea Uniunii Sovietice pentru retragerea autorităţii române din nordul Bucovinei. La data de 28 iunie 1940 corpul de tancuri al armatei roşii a ocupat judeţul Cernăuţi şi judeţul Storojineţ, impunând evacuarea autorităţilor române. În consecinţă, vechea comună Şipotele Sucevei a fost despărţită în două. Satele Izvoarele Sucevei, Brodina de Sus şi Bobeica, cu cătunele aparţinătoare, au rămas pe teritoriul României, formând comuna Izvoarele Sucevei, iar Şipotele Sucevei au rămas pe teritoriul ocupat de sovietici (astăzi, în Ucraina). În perioada iunie 1940 – noiembrie 1948 s-au produs mai multe rectificări ale frontierei de stat, cu o întrerupere de la 25 iunie 1941 până la 23 august 1944. Sovieticii căutau o linie mai… uşoară pentru graniţă. Iniţial, frontiera trebuia să rămână pe Ceremuş. Au intervenit evreii, care voiau să o mute mai spre… noi, gândind că sub sovietici le va fi mai bine (informaţie orală). Graniţa ar fi trebuit să fie stabilită undeva pe lângă locuinţa familiei Mechno Ghica (informaţie orală). Primarul Dariciuc Ioan a avut rol esenţial în stabilirea graniţei. Era un gospodar şi administrator desăvârşit (spun cei ce l-au cunoscut). Se spune că pentru a cădea la… pace cu sovieticii şi pentru a-i convinge cu privire la linia frontierei s-a îmbrăcat în uniformă de ofiţer (informaţie orală).

Acţiunea de eliberare a teritoriului ocupat în mod samavolnic a generat ciocniri militare încă din primele zile. Este consemnat faptul că o formaţie militară română atacă poziţiile inamicului întărite prin lucrări genistice (puncte de observare şi tragere, tranşee şi şanţuri de comunicare). În aceste împrejurări şi-au pierdut viaţa opt ostaşi români, printre care şi sublocotenentul comandant de formaţie. Comandantul a fost înmormântat în satul Botuş (informaţie orală: Daneliuc Mihai, Chişciuc Domentie). Ceilalţi şapte ostaşi au fost înhumaţi abia la cinci-şase zile, după ce s-a instalat administraţia civilă locală. La amenajarea locului pentru înhumare au participat locuitorii Breabăn Nicolae, Perdei Dumitru, Iosub Nicolaiciuc şi alţii. Înmormântarea s-a desfăşurat după ritualul creştinesc, cu o impresionantă asistenţă civilă şi militară. Au rostit cuvântări preotul paroh Mihailevschi Ioan şi primarul comunei Dariciuc Ioan. Mormintele celor şapte ostaşi s-au aflat mulţi ani pe proprietatea locuitorului Ailincăi Silvestru. În anul 2004, prin grija şi eforturile Poliţiei de Frontieră, în preajma Primăriei s-a zidit Cimitirul Eroilor, unde s-au adus osemintele eroilor, şi s-a înălţat o Troiţă, aşa cum se cuvine pentru cinstirea eroilor neamului.

Al Doilea Război Mondial a însemnat lupte importante pe teritoriul comunei Izvoarele Sucevei. Acest spaţiu a fost fortificat cu o dublă linie de cazemate semiîngropate, construite de nemţi, în zona podului Hergheliei, ulterior distruse tot de ei în timpul retragerii acestora. În anul 1945 comuna se numea Izvorul Sucevei şi făcea parte din judeţul Câmpulung Moldovenesc. În anul 1948 frontiera cu URSS a rămas definitivă, dar, între timp, s-a declanşat procesul de refugiere a populaţiei de pe teritoriul ocupat. Bătrânii satului îşi amintesc foarte bine de acele momente tragice. Pentru mulţi refugiaţi au urmat ani grei. Iată ce am aflat dintr-un document în original: „Prezenta s-a eliberat cetăţeanului Costişevschi Eugen, fiul lui Franţ, născut în anul 1901, de naţionalitate ucraineană, născut în comuna Banila, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, condamnat de Tribunalul Militar la 24 septembrie 1949 conform art. 58-1”A” din Codul Penal al RSFSR la 10 ani privaţiune de libertate, cinci ani interdicţie de drepturi şi confiscarea întregii averi, fără antecedente penale şi prin ea se atestă că numitul şi-a efectuat pedeapsa în locurile de detenţiune ale MAI de la 26 iunie 1949 la 07 decembrie 1957, fiind eliberat înainte de termen cu aplicarea calculului de zile muncă”. Documentul ne-a fost pus la dispoziţie de fiica acestuia, doamna Seul Rodica Stela. Îşi aduce aminte că mama sa, Olga, nu a ştiut nimic de soarta lui Eugen timp de cinci ani de zile. Eugen s-a refugiat la Calafindeşti şi, mai apoi, s-a stabilit la Izvoarele Sucevei, pe pământurile soţiei sale, Olga.

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Ambasador de Izvoare

Ambasador de Izvoare pe tărâm spaniol. Ne-am obişnuit ca, periodic, meşterul nostru popular Ionică Zinici să participe la diferite târguri naţionale şi internaţionale.

© Andreea Zinici

De data aceasta, după ce şi-a pregătit meticulos bagajele, unealta de lucru şi… materia primă, a purces la drum lung. A survolat Mediterana şi a poposit la Madrid pentru a participa la Târgul Internaţional de Turism. A reprezentat România la meşteşugul încondeierii (“închistririi”) ouălor. Şi asta s-a întâmplat la sfârşit de Gerar, pe lungimea a cinci zile. La standul bine pregătit, a prezentat tehnica încondeierii ouălor (meşteşug deprins de la mama sa, Maria) şi a etalat produsele realizate de propriile mâini. Cromatica şi geometria perfectă de pe coaja oului de raţă au impresionat participanţii la târg. Este un meşteşug care presupune îndemânare, răbdare, imaginaţie, dar peste care se presară multă pasiune şi suflet. O fărâmă din spiritualitatea populară a satului dintre Obcini a pătruns în inima capitalei spaniole.

Demonstraţiile şi explicaţiile prezentate cu profesionalism au atras un mare număr de admiratori. Îmbrăcat în costum popular, aşa cum îi stă bine unui artist, Ionică Zinici a reprezentat cu cinste satul şi ţara. Un adevărat ambasador.

„Am fost onorat să reprezint România, am foarte mulţi admiratori care de fiecare dată vin să mă vadă, să mă felicite şi să urmărească fazele de lucru”.

Iată cum un banal ou a trecut pragul bucătăriei şi, pus sub… lupa talentului şi a unei tradiţii adânci, a ajuns în vitrinele cu lucrări de artă. „A fost o atmosferă foarte plăcută, cu multă bună dispoziţie şi o organizare excelentă”. Un sat dintr-un căuş de munte pe care nu-l găseşti pe harta… lumii, cum rostea un mucalit, dar azi, cu puţin efort, îl poţi afla… Ambasador de la munte, dar la înălţimea lui. Să ajungi sus, nu-i lucru uşor. Nu de dragul unui renume, ci mai curând din dorinţa de a duce mai departe făclia tradiţiei.

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Cântar de iarnă

De Sfinţii Atanasie şi Chiril, patriarhi ai Alexandriei, 31 ianuarie, pe stil vechi, se zice-n popor că ar fi jumătatea iernii. Sfântul Atanasie cel Mare a fost unul dintre cei mai mari episcopi care au condus Biserica creştină din Alexandria.

 

Se impune în disputa împotriva arienilor. Şi-a dedicat întreaga putere de muncă pentru întărirea Bisericii şi promovarea crezului niceean. Sf. Chiril, educat în şcolile din Alexandria, a slujit ortodoxiei pentru a o apăra. A lăsat o operă vastă, din care o parte s-a pierdut.

Oamenii locului le ştiu foarte bine şi ţin cu străşnicie la această sărbătoare care marchează jumătatea iernii. N-au avut multă carte, dar au o şcoală a vieţii impresionantă care îi ajută să citească bine şi să cântărească orice calendar al anului. Este ziua în care oamenii satului dau ocol prin gospodărie şi îşi măsoară stocurile de fân. Îşi fac inventarul animalelor, cu deosebire al vacilor care vor făta în lunile februarie-martie, când consumul de fân va fi cu siguranţă mai mare. Îşi fac socotelile. Sunt situaţii când fânul nu le ajunge şi, prin urmare, se gândesc la vânzarea câtorva capete. Dacă sunt surplusuri de fân, atunci caută cumpărători sau îl păstrează pentru iarna următoare. Este un fel de cântar al iernii. Interesant este faptul că a doua jumătate a iernii este mai scurtă, dar, bătrânii ştiu bine, începe perioada fătărilor, iar necesarul de furaje, mai ales stocul de otavă, adică a „doua coasă”, mai fragedă, mai suculentă, creşte.

Bătrânii pe care i-am prins… la sfat îşi aduc bine aminte că, în seara de Atanasie, celor care purtau acest nume (şi pe vremuri erau mulţi cu numele de Atanasie, Anastasia), li se punea la poartă sau undeva în bătătură un buhaş (adică un brăduţ împodobit, în care se anina un oarece cadou, o sticlă de horiucă), brăduţ aşezat pe o prăjină cam de 10 metri. Numai că era o condiţie: cei care se angajau în „plantarea” buhaşului nu trebuia să fie surprinşi de sărbătoriţi. Altminteri, suportau toată cheltuiala de a doua zi. Păcat că azi numele de Atanasie, Anastasia, Chiril sunt tot mai rare. Se pare că ne plac mai mult nume importate: Romeo, Ronaldo, Romario, Amelia, Adelina etc., nume care nu au nimic a face cu spiritualitatea noastră.

Dacă lucrurile mergeau bine, şi, de regulă, aşa se întâmpla, a doua zi, de Sf. Atanasie şi Chiril, cei sărbătoriţi aveau casa plină. Bucatele aburinde, cu precădere cele… camuflate cu afumătură şi îndesate cu păhărele de horiucă, îndemnau oaspeţii la masa temeinic pregătită. În tinda dintre camera de zi şi camera oaspeţilor („casa mare”) îşi făceau loc muzicanţii: unul la tobă, altul la fluier, dar nu lipsea vioara. Spiritele se încingeau şi, pe un ton iute, începea jocul Huţulka („un joc des şi apăsat”) care antrena toţi oaspeţii.

De bună seamă, nu lipseau glumele, istorioarele, discuţiile pe tema rezervelor de fân şi a efectivelor de animale, a ibovnicelor, dar şi a preţurilor. Tinerii gândeau la o posibilă unire a sufletelor şi a inimilor…

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Ninge liniştit

Baierele cerului s-au desfăcut. Nori cenuşii şi deşi de deasupra satului slobod belşug asupra noastră. Ninge peste noi.

© foto Manuela Serediuc

© Manuela Serediuc

Plapuma albă a omătului acoperă toate întinderile. Şi ninge liniştit. În acest căuş de munte, o oază de adăpost şi de tihnă, peste care vântul îşi vede de… treaba lui şi se vrea mai la înălţime, omătu-i la el acasă.

Este un fel de simfonie a iernii. Afară-i frig şi-n casă arde focul, iar trosnetul lemnelor din colţul camerei te îndeamnă la meditaţie şi la poezie. Scrie măcar un vers! Este vremea căratului fânului de pe înălţimi. Acum, sania alunecă la vale cu mare uşurinţă. Omătul pufos şi gros de aproape 40 cm uşurează transportul fânului. A încărca o sanie cu fân este o adevărată artă. Altminteri, îl pierzi pe drum. Oamenii muntelui sunt dibaci şi coboară cu pricepere pe pantele muntelui. N-au nevoie de… radar. Săniile trase de cai cu zurgălăi la gât, în fuga lor, spintecă împrejurimile şi înveselesc satul. Una este când trece o maşină ruginită care-ţi toacă creierii prin zgomotul pe care-l răspândeşte în jur şi alta este când alunecă o sanie trasă de cai cu zurgălăi care te binedispune şi te îndeamnă la viaţă. Ajunşi acasă, îi aşteaptă o masă aburindă. Nu lipsesc mâncărurile pe bază de afumătură, huslincă, mămăliguţă de cartofi, toate, stropite în final cu un ţoi de horiucă, dar asta, legea casei, după ce fânul a fost… aruncat în pod. Sunt oameni cu roşu în obraji, nu se plâng de vreme, fie la minus 29 de grade Celsius (umblă fără mănuşi), au tot timpul zâmbetul pe buze, fruntea descreţită şi gluma la îndemână şi nu se plâng de dureri la încheieturi. Vremurile nu sunt pe placul lor. Au poftă de muncă, nu s-ar duce niciunde din lumea asta, dar vor să fie lăsaţi în pace şi să-şi ducă treaba până la capăt.

Copiii se bucură şi ei de omătul care acoperă cu dărnicie câmpurile, se tăvălesc în zăpadă, se bulgăresc, se dau cu sania, dar, trebuie să recunosc, nu ca altă dată!

Şi, Slavă Domnului, am fost feriţi de cele rele la Obârşiile Sucevei.

Ninge liniştit şi toată lumea se bucură. Unde sunt zăpezile de altă dată şi iată că ele au venit! Ninsoarea a creat forme artistice deosebite: piramide, căciuli, triunghiuri, hornuri, ciorchini, bastoane etc., toate impresionează şi transmit, fără să vrem, o invitaţie la munte, la munte sus, pentru că, orice ar fi, muntele, prin dărnicia şi farmecul lui, te apropie mai mult de cer…

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

 

Taxe, impozite şi alte cele

Taxe, impozite, biruri, dări şi toate cele. Niciodată n-am înţeles diferenţa dintre ele: care-i taxă, care-i impozit, când se percepe birul, când se achită dările (eu ştiam de dările de… seamă). Dar am priceput că se cer plătite.

Dacă documentele privitoare la cele de mai sus trec pragul casei, ele (nu ielele!) trebuie plătite. Nu le plăteşti, ai scăpat. Până într-o lună când e posibil să ai surpriza de a prinde lună… plină.

Un preşcolar a încercat mai deunăzi să clădească un castel de ciocolată sub formă de piramidă. A vrut să aşeze pe etaje: jucăriile, locul de joacă, grădiniţa şi şcoala. În vârful piramidei a plasat leafa părinţilor. Stupoare! Piramida s-a dărâmat. Se vede că n-a suportat micimea ei. Vorba proverbului englezesc: „O puşculiţă goală e o puşculiţă grea”.

Foto Catalin Serediuc

© foto  Cătălin Serediuc

Trecerea dintre ani înseamnă momente de sacralitate şi tihnă, momente de bucurie şi de deschidere a cămărilor inimii. Probabil că în noaptea dintre ani nu vom fi primit nicio taxă, niciun bir. Este noaptea internaţională a petrecăreţilor şi a mahmurilor (după grupul umoristic Divertis). Dar de a doua zi, adică din 2014, vom mai vedea! Pluguşorul lui Bădica Traian nu ară prea bine. Nu răstoarnă brazda în favoarea ţăranului. În schimb, buhaiul şi harapnicul de Anul Nou lovesc subtil în oamenii de lângă noi. Pe vremuri, şi măştile încercau să îndrepte unele rele ale societăţii. Azi, măştile au dispărut şi relele au rămas.

Taxele şi dările (fără a mai vorbi de biruri) capătă forme dintre cele mai variate şi sufocante. Aud că una dintre ele va viza bălegarul de pe propria ta fâneaţă. Cum ai împrăştiat gunoiul pe câmpul din spatele casei, pentru mirosul pe care-l împrăştie, vei plăti taxă.

Vecinul a tranşat porcul, l-a aşezat gospodăreşte în bujarniţă (afumătoare), a făcut foc, iar fumul şi mirosul de afumătură i-au deranjat pe cei din preajmă. Mi se pare corect: taxă pe bujarniţă! Ai WC în curte, taxă. Deranjezi vecinul. Of, Doamne, pretenţioşi vecini mai avem! Dar să vedeţi, până şi fumul care iese pe coşul casei deranjează. Trebuie taxat! Se vede că toate căile noastre, în anul pe care abia l-am început, sunt taxate, adică ne taxează. Înseamnă că „noi creştem odată cu ţara…”.

N-am auzit de taxe pentru cei care stau degeaba, urmând deviza „Sus cu munca, să n-ajungem la ea!”; sau de taxe pentru prostie. Păcat. Aici s-ar câştiga bani grei!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Anul Vechi şi Anul Nou

De când e lumea şi pământul, noul a urmat vechiului. Vechiul are rădăcini adânc înfipte pe meleagurile noastre. Şi femeia, mai tânără, ştim bine, îşi urmează bărbatul.

La sfârşit de 2013, Anul Vechi îşi face bilanţul şi trebuie să dea socoteală. Ce şi-a propus, ce a înfăptuit, ce lasă în urmă. O dâră de lumină, un pom sădit în faţa casei, un culcuş pentru oamenii nevoiaşi, lefuri decente. În noaptea dintre ani, cei doi, unul Vechi şi altul Nou, se aşază la masă şi îşi dau mâna. Este un fel de cunună a anilor. „Procesul-verbal” de predare-primire este redactat cu mare grijă, dar fără nici urmă de presă. La ora 24 fix se destupă sticla cu şampanie pe care Anul Vechi a pregătit-o cu migală, iar Anului Nou îi revine sarcina să umple cupele. Sunt momente emoţionante, de dragoste şi armonie. Cel Vechi urează sănătate, împliniri şi grijă sporită faţă de semeni, iar Anul Nou promite să respecte tradiţia pământului şi să asigure prosperitate şi bună înţelegere celor de pe acest rotund nemaipomenit plămădit. Este un fel de balanţă, adică o cumpănă, un cântar al anilor. Unul îşi ia rămas bun, altul ne spune bine v-am găsit. Cel nou a venit cu sacul şi trebuie să vadă ce va mai afla prin cămara celui vechi, sac despre care Moş Crăciun spunea că a… cocoşat mulţi oameni cuminţi, dar fără minte! E drept, azi Moş Crăciun tot cu sacul pătrunde în casele copiilor. Numai că, vedeţi dumneavoastră, unora sacul li se pare desuet şi cară cu tirul; e mai uşor şi câştigi bine. Mă gândeam la timp… Nădăjduim într-un an mai bun, cu cer senin, cu inimă largă şi îngăduitoare, fără ceaţă şi fără săbiuţe cu venin.

LA MULŢI ANI! NU NE DORIM MULŢI BANI ŞI NICI DUBAI, DAR S-AVEM CE LUCRA ŞI CASA A O SĂTURA!

de Sarbatori

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

Pe strune de mandolină

„Este vremea colindelor. Este momentul să ne unim inimile şi să picurăm în sufletele celor de lângă noi un strop de bucurie. Clipa de lângă noi. Să aprindem luminile sărbătorilor. Grupul vocal instrumental „Izvoraşul” a pornit la drum cu colinda, prevestind Naşterea Domnului.

Imagine

Cei 20 de vrednici şcoleri de gimnaziu şi-au acordat bine instrumentele, şi-au… ascuţit vocile şi au început să colinde prin judeţ. Prima oprire, la Carrefour Suceava, unde au smuls aplauzele asistenţei. Părintele Valentin Ardelean, fondatorul acestui impresionant grup, cu migală, dăruire şi pricepere, a pus în undă colindele de la obârşiile Sucevei, semn că şi un sat mic poate emite sunete mari. Glasurile cristaline ale copiilor şi sunetele frumos unduite ale mandolinelor au dat culoare şi parfum de sărbătoare manifestării. Straiele tradiţionale, opincile (postole) şi basmalele (să nu uităm căciulile) ne-au adus în gând fâneaţa multicoloră din miez de vară, care cu siguranţă a inspirat strămoşii noştri în confecţionarea tezaurului de îmbrăcăminte. Dacă vorbim de lumea satului de aici, putem zice că avem de-a face cu o adevărată civilizaţie montană, cu o autentică industrie ţărănească, susţinută adesea de muzică şi voie bună. Vioara, fluierul, toba, acordeonul nu au lipsit din întâlnirile sătenilor.

A urmat o trecere peste pasul Mestecăniş, în bazinul Dornelor, la Coşna, unde mandolinele de la Izvoare au răsunat din nou. Festivalul de colinde şi obiceiuri de Crăciun „Florile dalbe” a adunat şi de această dată aplauze. Izvoare, un nume predestinat, dătător de lumină, de pace şi linişte.

Izvoarasul

Mai apoi, colindătorii noştri s-au oprit la ferestrele Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava. De bună seamă, nu au lipsit Primăria şi Poliţia de Frontieră de la marginea ţării. Colindătorii au fost răsplătiţi cu cadouri şi diplome. În semn „de mulţumire pentru că ne-au încălzit sufletele cu momente artistice minunate şi ne-au fost alături cu ocazia spectacolului caritabil «De Crăciun dăruind, vei dobândi»”. La mulţi ani!

19.12.2013

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Şareta şi muntele

Calul este nelipsit în gospodărie. Calul huţul “înhămat, trage o căruţă grea de lemne.

Calul merge singur, fără frâu şi zăbăluţă, iar omul fără bici, în urma căruţei. În locurile grele şi periculoase, calul se opreşte şi aşteaptă ajutorul stăpânului”.

Maşinile s-au înmulţit peste măsură. Lasă praf în urmă pe toate drumurile satului. În medie, fără a face un calcul, cred că la două case parchează o maşină. În schimb, observ că doi vârstnici, dintr-un cătun aproape dispărut (cătun despre care am mai consemnat), coboară în sat, la aproape 4 km, periodic. Şareta este un mijloc hipo pe două roţi, economicos şi practic. Pentru că omul s-a adaptat condiţiilor de munte. Un drumeag în pantă prin pădurea de molid conduce la drumul comunal şi, mai apoi, la pensiunea din sat, unde şareta este parcată… regulamentar, pe dreapta. Căluţul alb îşi primeşte porţia de iarbă proaspăt cosită. Costan şi Maria îşi pregătesc sacoşele în care îndeasă cu migală cele necesare gospodăriei, după care sorb în tihnă un ţoi de tărie, care le dă forţă pentru a face cale întoarsă spre casă, unde îi aşteaptă o sumedenie de treburi. Di căluţ…

Sareta

© foto: Nicoleta Butnaru

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Dacă sădeşti un pom, vei avea mai mult ozon !

La sfârşit de Brumărel, sub un soare generos şi blând, elevi din judeţul Suceava, în număr de 100, printre care şi şcoleri de la Şcoala Gimnazială Izvoarele Sucevei (10 la număr), şi-au dat mâna pentru a desfăşura o acţiune de protejare şi ecologizare a sitului Găina – Lucina (arie protejată).

© foto: Gavry Mehno

© foto: Gavry Mehno

Situl este situat pe raza comunei Moldova Suliţa, între Cheile Lucavei şi vârful Lucina, un fel de gurgui, cea mai mare înălţime a Obcinei Mestecăniş (1588 m). Cheile Lucavei, un fel de „poartă” de intrare în sit şi în domeniul Hergheliei Lucina, sunt străjuite cu „străşnicie” de Muntele Găina (1455 m) şi Muntele Ştirbu (1477 m), pe abrupturile cărora, cu puţină bunăvoinţă, vei mai afla exemplare de Floare de colţ (Albumiţă sau Floarea Reginei).

Activităţile cuprinse în programul Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului au fost diverse.

O primă activitate a avut ca obiectiv plantarea de puieţi de molid pe un versant abrupt de pe stânga râului Lucava. Materialul săditor a fost pus la dispoziţie de Ocolul Silvic Breaza, al cărui personal a asigurat instruirea elevilor şi asistenţa tehnică. Activitatea a fost o reuşită şi fiecare dintre participanţi a înţeles că oxigenul de mâine depinde de ceea ce facem azi. „Cine n-a clădit o casă şi n-a sădit un pom acela nu este Om!” spune-o vorbă din bătrâni.

Valea Lucavei, îngustă, cu versanţi prăpăstioşi, urmată de un drum şerpuitor, este mereu tânără, cu un anume farmec. Te îndeamnă să asculţi susurul apei şi să ai grijă de ea. Să n-o îmbolnăveşti! Îmbolnăvind-o, greu vei găsi… medicamente!

Urmând firul ei spre amonte, în scurt timp vei pătrunde în domeniul Hergheliei Lucina, domeniu dominat de Vârful Lucina (1588 m), herghelie care a dat calul huţul, o mândrie a oamenilor locului. Un cal sprinten şi iute.

A urmat activitatea de ecologizare a sitului. Numai că, spre surprinderea participanţilor, n-am prea avut ce pune în pungi. Se vede că angajaţii Hergheliei şi silvicultorii şi-au făcut bine treaba. Altfel spus, este un sit curat. Toată admiraţia pentru diriguitori!

Coloritul pădurii de toamnă cu mesteceni şi frunze ruginii în cădere şi verdele pădurii de molid dau un peisaj care încântă ochiul. Numai un penel îndrăzneţ poate lăsa o urmă a trecerii anotimpului.

Pe drum am întâlnit oameni mergând pe jos şi călare. Calul este nelipsit în gospodărie.

La Herghelie, copiii au avut ocazia să facă şi călărie şi au fost încântaţi. Au observat că este un cal blând şi molcom, aşa cum îi stă bine omului din zonă.

În ultima parte a acţiunii, elevii au fost determinaţi să confecţioneze colaje pe seama fotografiilor realizate în sit şi a materialelor culese din teren. Imaginaţia lor a însemnat un fel de explozie. Cele mai reuşite au fost premiate. De fapt, toţi cei 100 de participanţi la acţiune au fost premiaţi. Şi au meritat! „Cine pădurea iubeşte tot mai tânăr trăieşte!”; „Cine taie azi un pom, acela nu este om!”. Cuvinte reţinute din gândirea celor de la obârşiile Sucevei…

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Biblioteca 2013

Să citeşti o carte în ultima vreme este un mare… curaj. Cândva, cititorii făceau coadă la biblioteca din sat. Internetul, calculatorul, telefonia au cam luat-o înaintea cărţii. Păcat! Cu toate acestea, în ultima vreme, cele peste 6000 de volume ale bibliotecii comunale încep a fi răsfoite de oamenii satului şi de elevii şcolii. Mai mult decât atât, internetul rămâne mereu în priză.

La sfârşit de Brumărel, la Biblioteca Izvoarele Sucevei, activitatea desfăşurată de dna Dorina Velecico ne-a introdus în lumea fructelor de pădure şi a slovelor. Gospodinele satului au etalat produse deosebite: dulceţuri, compoturi, salate, gemuri, hribi uscaţi, zacuscă, siropuri din afine şi merişoare etc.…

Elevii Şcolii Gimnaziale Izvoarele Sucevei, întregiţi în formaţia de mandoline „Izvoraşul”, au continuat programul bibliotecii. „Huţulka”, piesa de rezistenţă a grupului, a ridicat asistenţa în picioare. Alexandru, din clasa a VI-a, şi-a aşezat mandolina după ceafă şi ne-a încântat.

Dna Lica Mirela, metodist al Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, a insistat asupra promovării valorilor autentice ale satului şi ale şcolilor. Şi astea trebuie să le ducem toţi înainte. Să promovăm valorile satului. Să slobozim şi să cotrobăim prin cămările oamenilor în vârstă.

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Târgul de toamnă al fructelor de pădure

În miez de Brumărel 2013, sub semnele multicolore ale unei toamne blânde şi paşnice, Şcoala Gimnazială Izvoarele Sucevei, cu sprijinul Primăriei din localitate, a desfăşurat cea de-a patra ediţie a „Târgului de toamnă al fructelor de pădure”. În 2010 am făcut un prim pas. În 2011 am mai parcurs vreo doi, iar în această toamnă am sărit, cred, mai mulţi. A fost o reuşită.

Fotografii din cadrul activității "Târgul de toamnă al fructelor de pădure" 2013, Scoala Izvoarele Sucevei   © foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Elevii, sub îndrumarea dascălilor, au fost la înălţimea… munţilor care ne înconjoară. Pentru că, trebuie s-o spun, pădurea, păşunea şi fâneaţa ne pun la îndemână produse pe care de multe ori nu le băgăm în seamă. Începând din primăvară şi până toamna târziu, terminând cu pipincii. Toate aceste fructe, bine conservate, sunt depozite de vitamine şi minerale de care organismul uman are mare nevoie. Nu le cumpărăm. Cu efort minim, după o prealabilă… prelucrare, folosind reţete… traduse de la bătrâni, le aranjăm în cămară. Copiii noştri au fost încântaţi şi au etalat în standurile pregătite ad-hoc produse dintre cele mai diverse: dulceţuri, compoturi, siropuri, ciuperci conservate, salate, zacuscă, fructe din propria grădină, sucuri de afine şi merişoare etc.

Fotografii din cadrul activității "Târgul de toamnă al fructelor de pădure" 2013, Scoala Izvoarele Sucevei  © foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Fotografii din cadrul activității „Târgul de toamnă al fructelor de pădure” 2013, Scoala Izvoarele Sucevei
© foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Copiii au fost în măsură să-şi prezinte reţeta de obţinere a produsului respectiv. A fost şi o expoziţie cu vânzare, mulţi dintre ei bucurându-se de produsul comercializat. Şi au… stofă de comersanţi. Mi-a plăcut sloganul: „Nu daţi banii pe prostii, cumpăraţi gem la copii!”. Este un îndemn!

Numărul de participanţi a fost însemnat. Un sondaj lansat în rândul şcolerilor mi-a arătat că unii dintre ei, pe baza comercializării fructelor de pădure pe timp de vară, au adunat la teşcherea sume impresionante.

© foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

© foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Şcolile gimnaziale din zonă au prezentat programe artistice deosebite: Grupul vocal „Muguraşi bucovineni” Fundu Moldovei, Formaţia de dansuri „Brezeanca” Breaza, Grupul de dansuri ucrainene „Bilociche” (Veveriţele) Moldova Suliţa şi Formaţia de mandoline „Izvoraşul” Izvoarele Sucevei. Cântăreaţa Felicia Oblesniuc din Moldoviţa ne-a încântat cu cântece puse în undă în grai huţul şi în limba română. Se vede că a cotrobăit prin lada de zestre a satului!

Elevii au demonstrat că tradiţia, cântecul, straiul naţional, graiul huţul trebuie duse mai departe. Numai aşa vom asigura perenitate identităţii noastre.

Fotografii din cadrul activității "Târgul de toamnă al fructelor de pădure" 2013, Scoala Izvoarele Sucevei  © foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Fotografii din cadrul activității „Târgul de toamnă al fructelor de pădure” 2013, Scoala Izvoarele Sucevei
© foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Manifestarea a avut ca scop promovarea produselor accesorii ale pădurii şi valorificarea lor. Pentru că nu există gospodărie în care să nu fii primit cu astfel de produse, indiferent de sezon. Unele dintre ele nu lipsesc de pe masa din Ajunul Crăciunului. Afinata face bine. Uneori, poate… dubla vederea. Copiii trebuie provocaţi. Atâta le trebuie! Dă-le idei şi rezultatul va fi fantastic. Sănătatea înainte de toate! La tot pasul călcăm peste bunătăţi. „Farmacia verde” ne oferă şi ea leacuri nenumărate. Straiele naţionale în care s-au îmbrăcat mulţi copii şi părinţi parcă au adus cu ele fâneţele multicolore ale satului.

 

© foto  Alina Daniela Cotor Lucasciuc

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Istoricul Scolii

    A aborda istoricul scolii nu este deloc un lucru usor. Si asta din lipsa de documente. Pana in anii 1940 satul Izvoarele Sucevei (pe atunci IZVOR) a facut parte din comuna Sipotele Sucevei.

    Al II-lea razboi mondial a condus la modificarea frontierei de stat cu Uniunea Sovietica si astfel s-a infiintat comuna Izvoarele Sucevei. La Sipotele Sucevei, gratie eforturilor depuse de Iraclie Porumbescu, a functionat o scoala parohiala inca din anii 1851- 1852. La Izvoarele Sucevei, prima scoala a fost infiintata in anul 1908, dupa spusele cetatenilor in varsta (Daneliuc Mihai, nascut in 1923), scoala care era amplasata in preajma gospodariei Stasiuc Toader. Dintr-un document aflat in arhiva Parohiei Izvoarele Sucevei, emis de Inspectoratul scolar al regiunii Cernauti, din 1923, reiese ca preotul paroh din Sipotele Sucevei, Vasile Antimovici, primeste dreptul de a preda invatamantul de religiune la scoala din satul Izvor, ceea ce ne face sa deducem ca aceasta institutie exista deja.

Dupa primul razboi mondial s-a construit local nou de scoala. Din perioada interbelica retine atentia numele invatatorului-director Dulgher Eugen, de care isi amintesc toti batranii satului. In timpul celui de-al doilea razboi mondial localul de scoala a ars, ramanand doar pivnita, care astazi, din lipsa de resurse financiare, este in paragina. De asemenea, a… supravietuit si magazia de lemne, zidita din piatra de rau, pe vremea stapanirii austriece. Dupa razboi, prin contributia efectiva a cetatenilor s-a ridicat un alt local de scoala, din lemn, cu hol, doua sali de clasa si cancelarie. In anii 1946/1947 elevii aduceau produse alimentare si femeia de serviciu le pregatea o gustare la ora zece.

Prin cresterea efectivelor de elevi (vezi tabelul de mai jos), spatiul de invatamant a devenit neincapator. Prin urmare, in anii 1962/1963, cu contributia esentiala a cetatenilor, s-a construit un nou local de scoala, cu etaj, din lemn. Scoala cuprinde 10 sali de clasa, sala profesorilor, biblioteca, secretariat, holuri. In anul 2002 acoperisul a fost inlocuit cu tabla suedeza. Marele inconvenient al acestui spatiu este ca unele sali de clasa nu sunt decomandate. In anul scolar 1945/1946 au functionat clasele III-VII. In anul scolar 1948/1949 se revine la clasele I-IV. In anul scolar 1958/1959 se infiinteaza clasa a V-a, pentru ca in anul scolar 1960/1961 sa se generalizeze invatamantul de sapte clase.

De mentionat ca in anii 1959/1960 toate inscrisurile din cataloagele consultate erau in limba ucraineana. In anul scolar 1964/1965 se generalizeaza invatamantul de opt ani. In anul scolar 1975/1976 se generalizeaza invatamantul de zece ani. In anul scolar 1990/1991 se revine la invatamantul de opt ani, iar promotia clasei a VIII-a din iunie 1999 sustine pentru prima data examen de capacitate la scoala cu clasele I-VIII Moldova – Sulita. In 2003 centrul de capacitate se transfera la scoala cu clasele I-VIII Fundu Moldovei, iar incepand cu anul scolar 2007/2008 elevii din clasele a VII-a si a VIII-a sustin teze cu subiect unic la limba si literatura romana, matematica si geografia Romaniei sau istoria Romanilor. In anul scolar urmator elevii de clasa a VIII-a sustin Evaluarile Nationale, la limba si literatura romana, in scoala de provenienta.

Scoala Izvoarele Sucevei

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Dascãli de ieri

Pentru inceputurile invatamantului la Izvoarele Sucevei, invatatorul EUGEN DULGHER, nascut la data de 7 februarie 1885 la Sipotele Sucevei, ramane o figura marcanta. Era de religie greco-ortodoxa. Clasele I-IV le-a urmat la Siret. Atestatul din 5 mai 1911, Cernauti, ii da dreptul sa exercite meseria de invatator in scolile mixte. Pe baza inspectiilor se recunoaste ca domnul Eugen Dulgher a devenit invatator independent, capabil pentru scolile si cu predare in limba rusa (dupa documentul original, cu inscrisuri in limba ucraineana). Potrivit atestatului, avea dreptul sa predea si religia Greco-ortodoxa.

A slujit la Serbauti si Rogojesti (judetul Siret), Badeuti (judetul Storojinet). La 16 aprilie 1921, in urma examenelor sustinute la Cernauti, domnul Dulgher Eugen se declara si calificat a preda limba romana ca obiect de studiu la scoale primare cu limba de predare ruteana. In aprilie 1933 primeste gradatia a VI-a. La acea data, dupa cum rezulta din documentul consultat, satul se numea Izvoarele Sucevei. In perioada int.erbelica cladirea scolii cuprindea un hol, doua sali de clasa, cancelarie, bucatarie si camera de locuit pentru invatator. Invatatorul, slabut, era extrem de aspru si cand intra in clase se auzea musca.

Pentru unii, paraleli cu scoala sau pentru cei din catunele indepartate, spun batranii, un berbec insemna trecerea scolerului in clasa urmatoare. In perioada interbelica, bataia era la loc de cinste, rupta din rai. 55 de elevi din clasele I-IV si V-VII erau scoliti de Dulgher Eugen. Scolarii, cate 7-8, erau asezati intr-o banca lunga.

Circa doua hectare de faneata erau exploatate de invatator. Avea cal si vite. Cu Lizuca fugea la Sipotele Sucevei. S-a intamplat ca, intr-o dupa amiaza, spre apusul soarelui, venind dinspre Sipote si, oarecum sub influenta lui Bachus, domnul invatator a patit-o. A adormit in saniuta trasa de Lizuca, undeva, in drum spre casa. Un fost scoler, suparat, probabil, pentru bataia primita, a dezlegat calutul, care, sub indemnul unui bici, s-a indreptat spre casa. Dulgher se trezeste si Di, Lizuca, dar Lizuca nu mai era… Batranii satului isi aduc aminte de vremurile cand treceau pragul scolii pentru a primi invatatura de la Eugen Dulgher. Invatamantul, la acea vreme, inainte de anii 1940, era in limba romana. Domnul Dulgher Eugen a decedat in 1945, fiind rapus de tifos. Din cauza tifosului au murit peste 300 de persoane din Izvoarele Sucevei (informatie orala).

Domnul Dulgher Eugen ramane o figura deosebita a scolii de la Izvoarele Sucevei.

Scoala Izvoarele S

© foto Anca Magurean

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Unde motivaţie nu e…

…nimic nu e. Când zideşti o casă, ca să aibă trăinicie, e nevoie de o temelie solidă. Ca să ajungi în vârful piramidei, trebuie să transpiri, să urci toate scările. Dacă vrei să ajungi dascăl, să te afli la catedră, este nevoie de efort, de sudoare, de dragoste, de răbdare şi de pricepere. Înainte de toate, trebuie să-ţi placă copiii. Să vrei să modelezi suflete. Să vrei să cobori în lumea copiilor. Să vrei să te confunzi cu ei. Să fii tânăr şi la 60 de ani. Să fii vesel şi iubitor. Să nu dai nicicând înapoi. Mersul înainte trebuie să te conducă. Copiii sunt ai tăi, ai satului. Să pătrunzi în cămările sufletelor lor. Să le cercetezi toate labirinturile. Întrebările lor sunt răspunsurile tale. Răspunsurile eronate pot avea urmări şi copiii nu te uită. Dar mă întreb de ce puţini absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au orientat spre meseria de dascăl! Din 1998 încoace, doar trei absolvenţi de gimnaziu au sfârşit cursuri universitare pentru învăţământ, obţinând calitatea de profesori de limba română şi o învăţătoare. Sunt întrebări la care se pot găsi răspunsuri multiple: lefuri prea mici, stres cât încape, o relaţie a familiei cu şcoala oarecum timidă, o supraveghere insuficientă a copiilor de către părinţi, lipsa locurilor de muncă. Părinţii vor mult şi dau puţin. Rar trec pragul şcolii. Nu întâmplător, unii absolvenţi s-au orientat spre arhitectură, ştiinţe economice, drept, academia militară, asistenţă socială, ştiinţe sociale, silvicultură etc.

Mergând mai departe, observăm că într-un an şcolar, din cele 8760 de ore, doar 1050 de ore copilul le petrece în spaţiul şcolar. Restul timpului, 73%, adică 7710 de ore, copilul rămâne în grija familiei. Concluziile le desprindeţi dumneavoastră…

 

prof. Aflorei Ion, iulie 2013

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

La cumpăna muntelui

Două ape îşi află izvoarele sub acelaşi pas, pasul Izvor (1.110 m). „Pas – porţiune mai joasă a reliefului, care face legătura între două regiuni sau unităţi apropiate, mai joase, peste o culme muntoasă”.

© foto Daniela Droniuc

© foto Daniela Droniuc

O trecătoare, un fel de tarniţă cum îi spun bătrânii, peste care au călcat şi tătarii cu veacuri în urmă. Două râuri: Suceava, care şi-a croit drum spre nord, şi Moldova, care şi-a găsit cale spre sud. Două râuri ca doi fraţi care, am putea spune, au plecat în… lume să-şi facă un rost. Şi cred că şi l-au făcut bine. Au lăsat în urmă văi largi, le-au modelat şi în lungul lor au înlesnit zidirea gospodăriilor, asemeni mărgelelor pe o aţă.

„Nicăieri nu vezi o vână puternică de apă zvâcnind din pământ. Apa este însă prezentă pretutindeni: în picăturile de pe ramuri şi din iarbă, în tinoave, în şuviţele subţiri ce se preling prin pajişte după ploi sau la topitul zăpezilor; ori sălăşluieşte nevăzută în umezeala muntelui… În această pajişte străjuită de liziera pădurii, apele se adună într-un fel de şanţ miniatural, ca un scoc al piticilor, adâncit sub nivelul ierbii. Ceva mai încolo, un altul, iar mai jos, pe valea arcuită ca o covată largă, ele se împreună în fâneaţă pentru a porni la drum lung. Este începutul Moldovei; un râuleţ limpede pe care-l poţi păşi în pas normal, având maluri de iarbă şi-o apă limpede ca lacrima” (Victor Tufescu, 1971).

Continuând ideea, la fel cred că a luat-o la… vale şi Suceava, pornind în căutarea Siretului. Doi fraţi năvalnici, asemeni Mureşului şi Oltului. Dar pentru a afla mai multe, pentru a pătrunde în tainele obârşiilor, am luat-o la pas cu elevii claselor gimnaziale. „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” Să-ţi cunoşti obârşiile, să cruţi mediul în care trăieşti… Iată o posibilă deviză pentru activităţi viitoare! Înarmaţi cu voinţă şi poftă de… înavuţire sufletească, folosind metoda paşilor mărunţi (doar e la modă!), am călcat, metru cu metru, până spre pasul Izvor, spre izvoarele Sucevei şi ale Moldovei, acolo unde-şi dau mâna Culmea Alunişului şi Culmea Hrebeni – Pohoniş. În popor se spune de când îi lumea: Plaiul Sucevei şi Plaiul Moldovei. E limpede, au înţeles şi elevii, de sub această şa îşi află obârşiile cele două râuri care, spre mândria noastră, au lăsat nume istorice. Se pare că ultimul exemplar de zimbru ar fi fost vânat pe la finele veacului al XIX-lea la obârşiile Moldovei.

Făcând ochii roată, vei avea în faţă imaginea molcomă a Obcinilor Bucovinei, a Mestecănişului şi a Feredeului, îmbrăcate cu păduri de molid şi pajişti care la această dată sunt acoperite cu o plapumă albă. De la înălţimea pasului poţi deschide toate porţile cerului şi să slobozi în măruntaiele istoriei bucovinene, să calci pantele munţilor şi să asculţi susurul izvoarelor.

Pe traseu, elevii au „inventariat” gospodăriile de pe stânga şi dreapta râului şi au ajuns la concluzii interesante. Cele 32 de gospodării trecute în caietul de notiţe ne spun că 27 au structura (pereţii) din lemn, iar 5 din cărămidă sau bolţari; 7 sunt acoperite cu draniţă, 20 cu tablă şi 5 cu azbest. Este rezultatul la care au ajuns copiii în urma unei scurte cercetări. Se vede că draniţa este pe cale de dispariţie. Păcat! Cândva draniţa pe casă ţinea mai bine de 100 ani! A fost, credem, o activitate reuşită!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Cămările sufletului

Elevii claselor gimnaziale au pornit la drum conduşi de genericul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” Şi cred că au reuşit. Folosind metoda paşilor… mărunţi, au izbutit să deschidă uşile câtorva femei aflate la anii senectuţii, cu părul nins de trecerea vremii şi fără ajutor.

Petreha

Le-au trecut pragul. Schimbul de cuvinte cu greu poate fi tradus… în cuvinte. Petreha (adică a lui Petre), în straie străvechi, de la mama ei, cu andreaua în mână, ne-a încântat cu un cânt în limba huţulă. La cei 89 de ani a impresionat şi a copleşit copiii prin forţa cuvântului şi puterea cântului. Îi merge bine vorba, dar, la vârsta ei, nici mâna nu-i stă. Îi alunecă cu uşurinţă pe unealta… împrumutată de la străbuni. Are haz.

Doamna Reveca Danilaşciuc, născută prin 1921, refugiată din imperiul sovietic, a povestit multe. A trecut, voiam a spune…, prin toate furcile caudine. A rămas singură de multă vreme şi îşi duce zilele în credinţă şi rugăciune. De stai la sfat cu ea intri într-o lume aparte, plină de pioşenie şi învăţăminte. Bine sună o vorbă: dacă nu ai un bătrân, să-l cumperi! Unii n-au şcoală, n-au diplome, dar au o şcoală a vieţii, ceea ce ni se pare extraordinar! Să n-ai şcoală, dar să ai carte! Îşi deapănă amintirile. I-a sfătuit pe copii „să fie cuminţi, ascultători, harnici şi să se roage Bunului Dumnezeu!”

Irina, născută în urmă cu 90 de primăveri, ne-a deschis toate uşile sufletului. „Am bucurie că aţi venit. Să trăiţi mulţi ani pe pământ şi în pace. Eu, de zece ani n-am mai coborât în sat. Nu mai pot. Mă dor picioarele. Mulţumesc din toată inima mea!” Într-un grai blând şi duios ne-a rostit Tatăl Nostru. Ne-a lăsat fără grai! Am admirat interioarele, pereţii fiind împodobiţi cu piese (covoare şi carpete) ieşite din mâinile lor, mobilier confecţionat de meşterii locului. Sperăm că am slobozit în inimi o undă de bucurie. Măcar pentru o clipă. Şi dacă socoţi cât îi o clipă!…

Elevii au înţeles vremurile pe care le-au depăşit femeile în vârstă, au înţeles că trebuie ajutorate, au înţeles că viaţa îţi dă lecţii. Au fotografiat, le-au adresat întrebări şi, în final, le-au oferit câte ceva din puţinul lor. A fost, cred, o lecţie de omenie. Fiecare am învăţat câte ceva: „Să fim mai buni, să fim milostivi!” Sincer, ne-a impresionat! Copiii sunt în stare de fapte mari! Provocaţi-i!

„Nici nu gândeam s-ajung vreodată/ Să stau uimit şi să privesc/ Neputincios şi făr’ de vlagă/ Cum moare satul românesc” (Mircea Riscu). Prin ei, satul nu va dispărea, va dăinui. „Veşnicia s-a născut la sat!” (Lucian Blaga).

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Urzica…

Cum se topeşte omătul, urzica răsare peste tot: pe lângă garduri, în preajma grajdurilor, pe şanţuri, pretutindeni. Îi trebuie puţină căldură. E tare vrednică. Se consumă, de obicei, în stare proaspătă. Conţine mult fier şi se recomandă o cură măcar o săptămână: ceaiuri, supe, ciorbe, chiftele, salate etc.

urzici

© foto: http://www.copilul.ro/retete-culinare/retete-de-post/Ciorba-de-urzici-de-post-a10305.html

Unii folosesc zeama de urzică pentru tratarea cartofului înainte de a da în floare. Urzica este un produs „curat”. Urzica (Urtica dioica) este o mare plantă de leac. „Dacă oamenii ar şti ce efect tămăduitor are, n-ar mai cultiva decât urzici”. „Urzica este curativă începând de la rădăcină, continuând cu tulpina şi frunzele şi terminând cu florile”. Se recomandă o ceaşcă de ceai de urzici, fără zahăr, în fiecare zi, pe stomacul gol, pentru diferite afecţiuni: dureri de cap, nisip la rinichi, inflamaţia căilor urinare, probleme hepatice, stări de oboseală, anemii, boli ale sângelui etc. Dacă aveţi la îndemână rachiu de secară, scoateţi din pământ rădăcinile de urzică, primăvara sau toamna, le spălaţi cu o perie, le tocaţi mărunt şi le îndesaţi într-o sticlă şi apoi turnaţi rachiu. Lăsaţi recipientul undeva într-un loc călduros la macerat, vreo 14 zile. Şi veţi vedea ce medicament veţi obţine! Fără niciun ban…

Ajunsă la maturitate, spre faza de îmbătrânire, urzica…urzică. Mi-aduc bine aminte, în copilărie, când se întâmpla ca unii să facă o poznă, mama îi ameninţa cu urzica la fundul gol. Urzicatul de la mamă, cu duioşie, se spune că-i bun. Dar trăim vremuri în care suntem… urzicaţi „ca la carte” (e păcat să spun aşa ceva despre o plantă cu mari proprietăţi tămăduitoare!). Privind la tv, răsfoind ziarele, constatăm cu amărăciune că multe produse etalate pe piaţă sunt controversate, nu sunt deloc ecologice, conţin tot felul de substanţe dăunătoare organismului uman. Altfel spus, te…urzică! Consătenii mei sunt tot mai contrariaţi. Legumele de la tarabă au nu mai ştiu ce substanţe. Peştele pe care îl cumpărăm de la galantar, spun unii, este infestat. Laptele are şi el ceva. Probabil nu mai este atât de alb, deşi iarba a rămas verde şi suculentă! Trebuie să-l aducem din pusta de dincolo de frontieră! Carnea de pasăre, mai cu seamă cea de curcan, nu se recomandă pentru consum. Carnea de cal şi cea de vită au şi ele …vânătăi. Carnea de porc pică greu la…stomac. Ce să mai credem!? Ce să mai consumăm!? Consumăm ce-avem în grădină şi ce creştem în bătătură. Unde o să ajungem? Nimic din ceea ce producem nu-i bun? N-am înţeles şi nu voi pricepe nicicând! Parc-ar fi un joc de biliard. Noi suntem bilele, iar cineva, cu tacul în mână, îţi trimite cu putere o lovitură şi mai… taci o perioadă de timp.

Cartofii şi legumele, varza şi tomatele, carnea de pui aduse de peste mări şi ţări nu fac bine, în condiţiile în care pe ale noastre tărâmuri binecuvântate se pot obţine produse cât cuprinde şi de calitate garantată. Şi… ne întoarcem la urzici.

Un vârstnic mai hâtru, cu vreo 45 de ani pe fiecare umăr, îmi povestea că nu a stat o zi la spital. Nu a luat în viaţa lui o pastilă. A lucrat toată ziua, uneori peste măsură, dar ceea ce a consumat a provenit din bătătură, din gospodărie. Afumătura de porc nu i-a lipsit niciodată şi ţinea din ianuarie până în noiembrie, când începea postul. La muncile câmpului, laptele, brânza pregătită în gospodărie şi cartofii netrataţi nu lipseau de la masă. Dar, spunea el, sunt necesare şi proteinele. Avem nevoie de produse… curate şi, din fericire, le avem… Cineva de sus trebuie să ne sprijine! E păcat că aruncăm laptele pe câmp şi că retezăm locurile de muncă ale unor confraţi nevoiaşi!

Ciorba de urzici

Ciorba de Urzici de post © foto: Aflorei Ioana

Mancare de urzici

Mancare de Urzici de post © foto:  Aflorei Ioana

prof. Aflorei Ion

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

Cătun aproape dispărut

Cătun: „aşezare elementară compusă dintr-un număr foarte mic de gospodării şi case”.

Cătun: „aşezare elementară compusă dintr-un număr foarte mic de gospodării şi case”.

De regulă, cătunele sunt situate pe înălţimile mai mari ale muntelui, pe pante sau platouri. Gospodăria permanentă situată la cea mai mare înălţime în Obcinile Bucovinei se află sub şeaua Zubrâu – Izvoarele Sucevei, la 1385 m (familia Melniciuc).

În jurul celor trei sate roiesc 17 cătune. Unul dintre ele, Hrebeni, aciuat pe pantele estice ale Culmii Pohonişului, aproape că a dispărut. Hrebeni: „culme orientată nord sud. De la ucraineanul Grebini, adică spinare îngustă, cu coaste late, dar repezi”. Hrebeni este situat la o distanţă de 5 km faţă de centrul satului. Pentru a afla mai multe am stat la sfat cu dl Dumitru Serafeşco, în vârstă de aproape 80 de ani. S-a născut la Moldova Suliţa, unde şi acum mai are o gospodărie. La Hrebeni vine iarna cu cele 6 capete de bovine, consumă fânul, şi revine vara pentru păşunat şi strânsul fânului. Are un fiu şi un nepot şi este mândru de ei. N-are pensie; a lucrat la pădure cu boii şi caii. Trăieşte din ceea ce obţine de la animale şi din subvenţii. Soţia sa, Ioana, coase şi împleteşte ciorapi şi mănuşi. Ţinea câte 20 de oi. Acum nu mai creşte. N-are curent electric şi până în sat face cam două ore. Numai pe jos. Coboară în sat de 2-3 ori pe lună pentru mici cumpărături. În cătun se poate ajunge doar cu TAF-ul sau cu mijloace hipo. Apa şi-o procură de la o fântână săpată la 1,5 m adâncime în preajma casei.

A doua gospodărie din cătun este cea a familiei Costan Droniuc. Împreună cu Maria, creşte 3 bovine şi un cal, care, înhămat la şaretă, indiferent de vreme, îi îndreaptă spre buricul satului.

În 2002, în acest colţ de munte erau 7 gospodării permanente şi una sezonieră, care adunau 16 suflete (3 în vârstă de până la 19 ani, 6 în vârstă de 20 – 59 ani, 7 în vârstă de peste 60 ani). Au mai rămas una permanentă şi o alta semipermanentă. Celelalte au devenit temporare. În urmă cu mai bine de un veac fenomenul avea alt sens: gospodăriile temporare (târlele), prin creşterea numărului de locuitori, se transformau în gospodării permanente (mai ales în cazul tinerilor proaspăt căsătoriţi). Factori precum lipsa unor centre polarizatoare, distanţa mare faţă de cele mai apropiate oraşe şi lipsa căilor de comunicaţie explică dispariţia acestui cătun. Mă întreb ce se poate face acum pentru re-popularea acestui cătun, cu posibilităţi de dezvoltare a agroturismului!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

MEŞTER DE IZVOARE

              Meşteşugul încondeierii ouălor se transmite din generaţie în generaţie. “Împistrirea” (“închistrirea”) ouălor (pesanche)  a devenit o  adevărată artă pentru domnul Ionică Zinici. Tehnica lucrului a moştenit-o de la mama, Maria. Ea i-a pus în mână chişiţa pentru întâia dată. Au trecut anii, s-a scurs vremea şi a devenit un adevărat artizan, meşter popular,  artist pentru că ceea ce îi iese din mână este artă. Artă pe un oval. Pe un ou. Fie el de raţă, fie de struţ. Dă  oului formă, culoare şi drum spre lume. Liniile de pe ou ascund o strânsă legătură “a ţăranului cu viaţa, cu muncile câmpului”.  “Depinde cum le combini pentru că ele sunt inspirate din viaţa de zi cu zi a omului locului care se confundă cu fâneaţa şi omul a mers în ritm cu natura”, ne spune interlocutorul nostru. Ouăle de raţă  (acestea “au coaja mai netedă şi mai groasă, vopseaua prinde mult mai uşor”) şi le procură de la Brăila, iar vopselele, din Kazahstan. Ceara, de la apicultori. Chişiţa (chersca) o cumpără de la meseriaşi ai locului. Încondeierea presupune “îndemânare, răbdare, imaginaţie şi precizie peste care se presoară pasiune…”.

Mester popular Ioan zinici

Oul încondeiat presupune un simţ al proporţiilor şi este “un sâmbure al creaţiunii”, “originea lui putând fi precreştină” şi a devenit astăzi o bijuterie de artă miniaturală. Este dorinţa creatorului de a-şi împodobi sărbătorile de Paşti cu pace şi linişte, cu împăcare. Este o explozie cromatică. Cuvintele sunt searbăde, numai meşterul le dă viaţă.

La început de Mărţişor şi-a condus paşii spre cel mai mare Târg de Turism European de la Berlin unde România a ocupat locul 7. Partipanţii au admirat lucrările şi unii dintre ei au încercat să mânuiască chişiţa, să o conducă pe ou. Organizarea a fost excelentă şi standul cu ouă încondeiate s-a bucurat de mare apreciere. A  urmat Târgul Internaţional de la Bucureşti. Cu demonstraţie. Partipanţii  s-au oprit la standul cu ouăle încondeiate de Ionică Zinici, au fotografiat şi chiar au cutezat să tragă linii pe un ou.

2Mester popular Ioan Zinici

          Fiind postul Paştelui, comenzile devin tot mai mari. Din Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Spania. Ca modele, se cer “animale,  peisaje”. “Nu lipsesc cele tradiţionale, cu precădere motivele geometrice. Unele sunt  create de mine“. “Am comenzi prea multe, nu le pot face faţă!”. Cred că, fără să vrea, este un adevărat ambasador, nu numai al satului, dar şi al ţării pentru că ouăle cu marca Ionică şi Aniţa Zinici au depăşit demult frontierele. “Şi satele mici nasc oameni mari!” Este mulţumit de ceea ce face şi crede că “sunt respectat unde mă duc şi-mi este apreciată munca”. L-am întrebat dacă ar afla  ucenici printre tineri. “Nici vorbă, tinerii vor altceva, muncă puţină, bani mulţi… Asta e!” Domnule Ionică, vă felicităm!  S-auzim numai de bine!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Regasind Bucovina la Izvoarele Sucevei

Dacă urci în Bucovina, înspre Izvoarele Sucevei, laşi în urmă frământări deşarte şi, din liniştea ce te inundă, înveţi, fără cuvinte adevăruri simple ce-ţi vor fi leac împotriva uitării. Vei şti, de acum, că viaţa trebuie aşezată într-o altă albie, cu totul alta decât aceea în care timpul îşi poartă valurile tulburi spre neant… E o albie ale cărei ape curg înspre izvoare, înpre un timp ce nu mai e al lumii, ci al lui Dumnezeu..

Bucovina inseamna si oameni frumosi si harnici, inseamna daruire, traditie si unde puteti gasi toate acestea, daca nu aici, in Tara Hutulilor, la Izvoarele Sucevei.

 

Cobilioara – Gruni, oază de linişte

Împrejurul satului roiesc mai multe cătune (grupuri de gospodării). Unul dintre ele este Cobilioara – Gruni, aciuat pe pantele domoale ale muntelui, la „umbra” Doscinei (1.470 m), la 11 km depărtare de centrul de comună – Izvoarele Sucevei. Pe oamenii locului, mai ales pe cei din vârsta a doua, această distanţă, străbătută fie pe jos, fie cu mijloace hipo, pe potecile umbrite numai de ei ştiute sau pe drum forestier, nu-i înspăimântă. Se simt bine aici şi nu s-ar desprinde de ele nici în ruptul capului. Numai că tinerii sunt de altă părere. Ţintesc Occidentul.

 

Izvoarele Sucevei Bucovina

Din analiza efectuată pe teren rezultă că cele nouă gospodării (una temporară, doar pentru iernat şi vărat) cuprinde 20 de persoane. Din rândul lor se deosebesc: un elev (cl. a VI-a), unu din grupa de vârstă de 20-25 ani, 4 în grupa de 30-40 ani, unu în grupa de 40-50 ani, 7 în grupa de 50-60 ani, 6 persoane în vârstă mai mare de 70 de ani. Rezultă, dacă vreţi, că peste 30% din populaţia cătunului amintit are peste 70 de ani. O populaţie îmbătrânită care nu poate asigura perspectivă.

Toţi, fără excepţie, lucrează în gospodării agricole individuale, zootehnia constituind ocupaţia de bază, deocamdată, o zootehnie de zubzistenţă. O astfel de zootehnie nu poate garanta un trai decent. Iată un motiv pentru care tinerii îşi iau zborul spre alte zări.

Lampa aruncă lumină difuză în camera de locuit. Curentul electric n-a pătruns încă. Unii, mai cu iniţiativă, trei la număr, şi-au procurat generatoare de curent electric (0,6 l benzină/oră), timp în care se încarcă şi bateria. Se zvoneşte că o firmă italiană va testa zona şi va intenţiona să constru-iască o centrală eolieană. Până una, alta tot lampa lui… Aladin rămâne sursa de lumină. Cu încălzirea nu-i bai, pentru că lemnul este din belşug.

Cătunul Cobilioara poate fi „atacat” şi cu maşina, pe un drum forestier bine întreţinut, întortocheat, printre pajişti şi molidişuri, cu privelişti care încântă ochiul şi îndulcesc inima. Este un colţ de lume care te îndeamnă la linişte, odihnă şi călărie (să nu uităm de calul huţul !). Pentru cei care mânuiesc bine penelul şi chibzuiesc cu versul, Cobilioara le stă la în-demână. Este un loc din categoria celor nepoluate.

Este un cătun cu orizonuri limitate. „Viaţa este grea şi, uneori, dură. Câştigurile sunt minime, pensia n-ajunge de la o zi la alta. Din animale nu ai nimic. Copiii pleacă în lume şi le dau dreptate!” – ne spune cu amărăciune în glas domnul Mihai Perdei, pensionar. Intervenţiile diriguitorilor în direcţia încurajării tinerilor, prin suplimentarea veniturilor, prin dezvoltarea turismului (poate, a celui ecvestru) ar putea relansa acest grup de gospodării, ar prelungi viaţa cătunului, pentru că potenţial natural (şi nu numai !) există. Veniţi, vedeţi şi vă veţi convinge!

 

prof. Aflorei Ion (articol 2008)

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Inscriere in clasa pregatitoare Izvoarele Sucevei 2013

1  Școala gimnazială Izvoarele Sucevei – clase simultane CP – III
2. Școala gimnazială Brodina de Sus – clase simultane  CP – II-IV
3.  Școala primară Bobeica – clase simultane  CP – I -II-III-IV
4.  Școala primară Ploșcii – clase simultane   CP – I -II-III-IV
5.  Școala primară Buc
6.  Școala primară Salaș CP – I -II -III-IV
7.  Școala primară Cununa CP – I -II -III-IV
Ca și structura mai avem și 4 Grădinițe cu program normal:  GPN Izv. Sucevei, GPN Bobeica, GPN Ploșcii, GPN Brodina de Sus

Viaţa, legată cu aţă…

Izvoarele Sucevei. Meleag de istorie şi dor. De frământări şi frustrări de-a lungul veacurilor. O istorie, pe alocuri, nedreaptă. Din anii 1940 şi până-n 1948 frontiera s-a tot mutat după vrerea sovieticilor. Un ţinut cu oameni paşnici, harnici, cu pasul apăsat şi care-şi văd de treburile lor. Un sat cu o lume veche, de continuitate şi tradiţii, de înnegurări tragice în vremurile tulburi, dar şi de tradiţie senină, blândă şi caldă, când pacea se aşternea…, o lume a codrilor, a pajiştilor şi micilor ogoare (V. Tufescu, 1982). Am zăbovit pentru o clipă în pragul casei doamnei REVECA DANILAŞCIUC. Să stai la sfat cu Reveca este un adevărat privilegiu. S-a născut la 28.03.1921 la Şipotele Sucevei (azi, în Ucraina) şi s-a stabilit la Izvoarele Sucevei în anii 1944 (pentru că acolo era viaţă grea, dădeau foc la case, furau…). Provine dintr-o familie de şase copii, cu părinţi săraci, dar demni. Să vă rugaţi lui Dumnezeu, să vă purtaţi frumos şi să nu intraţi în vorbă cu oricine – a fost sfatul mamei sale, Anna, atunci când a pornit în lume.

Izvoarele Sucevei

La vârsta de 18 ani şi-a împletit sufletul şi viaţa cu Nicolae Danilaşciuc, tâmplar, om de vază în sat, şi apreciat pentru calităţile meşteşugului sau. Cânta cu vioara, la nunţi, la petreceri, dar mai sorbea şi câte un păhărel de horiucă. Împreună, au avut doi copii: unul s-a prăpădit devreme, iar celălalt şi-a făcut rosturile pe la Fălticeni, unde şi-a clădit casă şi a adus pe lume doi copii de care Reveca este tare mândră.

Am muncit mult, am lucrat pe la oamenii din sat (la fân, la cartofi, în gospodărie…), ni se destăinuie Reveca. Cu Nicolae şi-a zidit casă pe deluţul din preajma Bisericii din Deal. Nu mi-a fost uşor. Toate ţesăturile, covoarele, cusăturile care împodobesc cu gust casa sunt rodul muncii sale. Am pornit de la nimica, nici ţolul de pe pat nu l-am avut. Cel mai mult în viaţă mi-a plăcut gospodăria.

Reveca are patru clase, ştie să scrie şi să citească (şi în limba ucraineană). Daca stai la sfat cu ea, nu-ţi dai seama când zboară timpul. Te cuce-reşte. Îţi vorbeşte în versuri şi-ţi cântă în limba lui Şevcenko.

Am avut viaţă grea, dar hărnicia a învins. Până a-mi face gospodăria am lucrat pe la alte case.

Multe mai poţi afla de la doamna Reveca. Cu calm şi cu blândeţe-n glas, ca o adevărată mamă, povesteşte întruna. Se bucură enorm când cineva îi trece pragul. Acum e singură şi neputincioasă. Se deplasează sprijinindu-se de un baston lung. Îşi deapănă amintirile din scurta-i viaţă trecătoare. N-am făcut rău la nimenea. Mi-a plăcut credinţa şi m-am gândit la Dumnezeu. Mi se pare că dacă moar-tea vine, mă duc la petrecere.

Îşi aduce aminte de vremurile când ţara era cârmuită de regele Carol. Îşi aminteşte de horile din sat, de hora de la Zubrâu (o adevărata nedeie a locurilor!). Pune coasa pe-o căpciţă/Şi vino să-ţi dau guriţă.

A rămas văduvă din 1990. Deseori, sprijinită de baston, iese în pragul casei, scrutează zările, salută trecătorii, provocându-i la vorbă şi spunându-le cu blândeţe Doamne ajută!, aşteaptă pe cineva cu o găleată de apă sau un pahar de suc. Aşteaptă feciorul şi nepoţii de la Fălticeni (au şi ei griji şi necazuri). Parcă-l vede pe Nicolae cântând la vioară în ceas de seară sau trăgând la rindea din zori până-n noapte târziu…

N-are remuşcări şi este mulţumită. Ascultând-o cu emoţie, afli o undă de optimism în glasu-i…

Viaţa e legată cu aţă. Dumnezeu are grijă de cine nu se depărtează de cuvintele Sale…

Cuvinte potrivite cu … evlavie

La început de Mărţişor, elevi ai Şcolii Gimnaziale Izvoarele Sucevei au pornit pe cărările judeţului spre a căuta… mărţişoare… Dar nu de orice fel. Unii au purces spre Rădăuţi, la Concursul naţional de limbă română religie, interdisciplinar, unde au avut o primire ca la… carte; pentru că de carte era vorba. Alţii, şi-au îndemnat paşii spre Olimpiada de limba ucraineană, găzduită de CN „M. Eminescu” Suceava.

Izvoarele Sucevei

În procesul definirii identităţii culturale româneşti, în spaţiul cultural al Europei contemporane, literatura şi religia configurează ansamblul trăsăturilor arhetipale. Creaţia literară reprezintă sursa fundamentală pentru cunoaşterea mentalităţilor, a genului proxim şi a diferenţei specifice dintre fiinţa naţională şi cea universală. Marile mituri universale care stau la baza creaţiei artistice derivă din elementele de cultură religioasă. Prin urmare, cultura şi spiritualitatea românească definesc profilul antropologic al românului trăitor în spaţiul valorilor universale.

Concursul naţional interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească” se adresează tuturor elevilor din clasele a V-a – a XII-a, capabili de performanţă în domeniul interdisciplinar literatură-religie. Obiectivul general al concursului constă în valorificarea potenţialului creativ al elevilor de gimnaziu şi de liceu, cu privire la „capacitatea acestora de a înţelege şi de a exprima, dintr-o perspectivă personală, viziunea despre lume, despre condiţia umană sau despre artă, aşa cum acestea sunt reflectate în literatură, prin valorificarea elementelor de cultură religioasă”.

Scopul competiţiei este de a crea elevilor un spaţiu deschis al cunoaşterii, prin conştientizarea faptului că între discipline graniţele sunt flexibile şi cuprind o zonă de interferenţă, în care se găsesc conţinuturile care pot fi abordate deopotrivă din perspectiva de cunoaştere dată de fiecare dintre cele două discipline. În acest sens, Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele-cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi (2006-/962/EC) conturează „profilul de formare european” structurat pe cele opt domenii de competenţă cheie, dintre care se detaşează prin valoare competenţa de comunicare şi aceea de sensibilizare şi exprimare culturală.

Şi, continuând ideea, rămânând în spaţiul limbii materne, al limbii ucrainene, trebuie să punem în valoare tot ceea ce ne-au lăsat înaintaşii. Iar prin copii, dornici de carte şi bine dirijaţi, o putem face. Pentru că orice sat, orice cătun ascunde valori deosebite, valori pe care vlăstarele noastre tinere le pot descoperi şi le pot asigura dăinuire. Câţiva dintre elevii noştri au participat la Olimpiada de limba ucraineană, faza judeţeană. Fiind competiţie, este normal că gradul de dificultate al subiectelor a fost mai mare. Concurenţii au avut şi emoţii. „Sentimentele şi emoţiile pe care un concurent le are sunt inexplicabile. Pentru unii înseamnă o experienţă enormă. Un câştig. Cei care participă la concursuri, în timp, adună experienţă. Cunoştinţele adunate îţi vor folosi… mâine” (Paula, lb. română).

Important este spiritul competiţiei, sublinia un participant. Să învăţăm ceva, iar dacă „ai câştigat, continuă! Dacă ai pierdut, continuă!” Dar credem că nimeni nu a avut de pierdut…

Se cuvine să consemnăm numele elevilor participanţi: Ardelean Teodora, Alexander Paula şi Pârvu Bianca – la concursul de limba şi literatura română; Mechno Gavril, Char Adelin Petrişor, Serediuc Constantin, Serghie Simona, la limba ucraineană. „Mărţişoarele”… culese de competitorii noştri au fost bune şi foarte bune. Le mulţumim şi aşteptăm urcuşuri pe culmi mai înalte. Profesori ostenitori: prof. Vasile Lucaşciuc. prof. Viorica Aflorei şi prof. Ştefan Mechno. Şi la Izvoare „nasc oameni…” S-auzim de bine şi de mai bine!

(Prof. ION AFLOREI, prof. VASILE LUCAŞCIUC)

 

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Sus la munte, sus…

Satul poate fi asemuit cu un labirint cu rădăcini adânc înfipte în solul de pe culmea muntelui. Un sol fertil pentru spiritualitate şi tradiţii, ale căror origini, toate, se pierd în negura vremurilor.

Izvoarele Sucevei

Un izvor nesecat de ziceri şi rostiri pe care trebuie să le aflăm şi cărora să le asigurăm dăinuire. Fiecare sat, oriunde s-ar afla, are cântecul său, ascunde o poezie anume. Şi fiecare dintre semeni zice o poezie. “Fără poezie, viaţa-i pustie!” spunea cineva.

“Mi-a plăcut cartea, dar n-am făcut decât patru clase. Celelalte, până la opt, le-am urmat la… comasat, în câteva zile, pentru că, membru de partid fiind, eram obligaţi. Părinţii nu m-au dat la şcoală pentru că aveau pământ şi vite. Aşa era atunci”. “E o mare prostie să nu faci şcoală…” “M-am născut la Şipotele Sucevei (tot aici a văzut lumina zilei şi marele Ciprian Porumbescu), în 1936” ne spune cu blândeţe în glas dl Vasile Char, care şi-a clădit gospodăria pe pantele domoale ale cătunului Pohoniş, la o distanţă de 3 km faţă de centrul satului. Pe Maria, soţia, a… ochit-o undeva la Ulma. Cu ea duce o viaţă tihnită. A ajuns la Pohoniş pentru că mama sa avea pământ mult şi aici s-a stabilit. “Mi-a plăcut armata, la vânători de munte, pe schiuri. Eu am făcut-o la Miercurea Ciuc. Şi acum aş pleca în armată, pentru că am apreciat ordinea, disciplina şi respectul. Mă doare că azi tinerii nu mai fac armată. Mare păcat!”

Cătunul Pohoniş, aciuat pe pantele molcome ale Culmii Pohoniş (peste ea au trecut cândva tătarii şi, probabil, toponimul are legătură cu păgânii – Pogăneşti!) şi cuprinde 8 gospodării şi 30 de suflete. Până la marginea cătunului se poate ajunge şi cu maşina. De acolo, pe jos, cu rucsacul în spate sau cu mijloace hipo. Cu toate acestea, se poate croi o perspectivă a turismului rural.

“Nu există bătrâneţe, ci doar o vârstă a amintirilor” ni se destăinuie interlocutorul nostru. Şi are dreptate. La anii săi, cu părul pătat în alb, urcă muntele voiniceşte. În fiecare zi coboară la punctul de colectare cu două bidoane de lapte în spate, pentru ca produsul să ajungă la fabrică şi, mai apoi, să capete câţiva… cocoşei. Nu-i uşor. Are vreo 12 capete de bovine şi nu-i ajunge fânul. Orele 4 – 5 înseamnă deşteptarea.

Cam la 2 – 3 zile coboară în sat pentru aprovizionare. Multe produse alimentare, mai cu seamă cele lactate şi carnea, le obţine în gospodărie. Sucurile naturale şi ciupercile i le pun la îndemână pădurea şi pajiştile. N-are multă pădure, dar o taie cu simţ de… răspundere, “să mai rămână şi urmaşilor”.

Îşi aduce aminte că pe vremuri copiii erau foarte disciplinaţi şi respectuoşi. Astăzi, din varii motive, sunt altfel. A lucrat la pădure, la butini, 30 de ani, dar spune că pensia nu-i ajunge. Îl mai ajută subvenţiile. În gospodărie are tot confortul: curent electric, tv, radio, apă prin cădere, internet (de care beneficiază fiica, Valentina). Este un om realizat şi mulţumit. Să ne trăiţi mulţi ani, pan Vaseli!

 

prof. Aflorei Ion

© foto Valentina Char

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

„Bucovina, țară dulce”

„Bucovina, țară dulce
Mi-e un dor de nu-l pot duce;
De munți și văi,
Fete și flăcăi.
Căci fete, ca la noi frumoase,
Nu-s nici în locurile faimoase!
Bucovina, draga mea,
Ține-le, nu le lasa!
Și de flăcai grijă să ai,
La straine să nu-i dai!
Comoara Romaniei tu ești
Și mereu ne înveselești!
Bucovina, țara mea,
Ca tine nu e alta !”

Hannelore Photos

© text Diana Bol 

© foto Hannelore Photos

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Invitaţie pe Valea Brodinei

Un adevărat şi, poate, de vis traseu pe valea pârâului Brodina. In miez de Gerar, străbătând-o, este ceva mirific. Mi-am dat seama că „iarna nu-i ca vara!”. Gropile de peste vară, prin voia Domnului, au fost astupate cu omăt, încât maşina rulează cu mai bine de şaptezeci la oră. Vara-i altfel, cum spun drumarii, unde-i dâmb punem pământ, unde-i groapă punem apă! În anotimpul hibernal, pe valea Brodinei, defileu fără seamăn, es-te altfel. Molizii sunt îmbrăcaţi în straie de sărbătoare.

Scoala de la BRODINA DE SUS, localitate componenta a comunei IZVOARELE SUCEVEI

Ninge peste sufletele oamenilor adăpostiţi sub geana de pădure care-ţi fac cu ochiul şi te îmbie la munte. Te îndeamnă la plimbare pe potecile şi cărările înveşmântate în alb. Gerul de afară nu te poate ţine în casă. Tentaţia e mare. Sănii trase de cai ageri şi iuţi cu zurgălăi spintecă drumurile întortocheate ale Obcinelor. Ar-bori împodobiţi cu beteală albă străjuiesc drumul Brodinei şi la lumina împrăştiată de farurile maşinii steluţe albe de gheaţă lucinde îmbrobodesc traseul. Din loc în loc, când pe stânga, când pe dreapta drumului plin de nea, răzbate câte o luminiţă care trădează un ţinut plin de viaţă, cu oameni agitaţi, care înfrun-tă şi sfidează cele 23 de grade cu minus, care aleargă iute, fac cărări printre acareturi, văd de cele necuvântătoare din gospodă-rie se pregătesc pentru a întâmpina Naşterea Domnului. Este un trai mai aspru, cu reguli bine stabilite (şi nescrise), legi pe care omul muntelui le cunoaşte în amănunt şi la care ţine cu sfinţenie. Nu mai vorbim de faptul că în seara de Crăciun (pe stil vechi) uşa casei nu se mai… închide. Pentru că, colindătorii, de vârstă fragedă, îşi dau ghes la fereastra caselor pline de lumină spre a vesti Naşterea Domnului. Masa de Crăciun, potrivit unei datini străbune, încărcată cu 12 feluri de bucate de post, toate aşezate pe un strat de otavă peste care se petrece în semn de cruce o fundiţă roşie (toate, în semn de belşug), te îmbie la sfat şi vorbă. La toate se adaugă, mândria casei, un ţoi de afinată. Colindătorii, copii ai satului, sunt completaţi de colinda biseri-cească venită din adâncuri pentru a aduce în casele proaspăt văruite şi înmieresmate cu busuioc marea veste a Naşterii Mân-tuitorului. Sunt momente de bucurie, de împăcare, de facere de bine, de blândeţe şi de împlinire sufletească. Şi mai este ceva: colinda bisericească, constituită din tineri binevoitori ai satului, are, printre altele, şi menirea de a aduce un modest sprijin financiar pentru biserica satului. Toate se derulează într-un ritual ştiut numai de oamenii acestor locuri, păstrători ai tradiţiilor încrustate pe pecetea timpului.

Valea Brodinei, cu tot ce-i aparţine, mai ales iarna (dar şi vara), constituie atracţie turistică, un concert de… linişte, un îndemn către pitoresc şi tradiţie. Iată un motiv pentru care mai-marii noştri ar trebui să-şi arunce privirile spre aceste locuri încărcate de farmec şi frumos, oarecum necunoscute, dar, mâine, de bună seamă, de mare căutare.

 

prof. Aflorei Ion (articol ianuarie 2008)

© foto Iulio Naida

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA