Ambasador de Izvoare

Ambasador de Izvoare pe tărâm spaniol. Ne-am obişnuit ca, periodic, meşterul nostru popular Ionică Zinici să participe la diferite târguri naţionale şi internaţionale.

© Andreea Zinici

De data aceasta, după ce şi-a pregătit meticulos bagajele, unealta de lucru şi… materia primă, a purces la drum lung. A survolat Mediterana şi a poposit la Madrid pentru a participa la Târgul Internaţional de Turism. A reprezentat România la meşteşugul încondeierii (“închistririi”) ouălor. Şi asta s-a întâmplat la sfârşit de Gerar, pe lungimea a cinci zile. La standul bine pregătit, a prezentat tehnica încondeierii ouălor (meşteşug deprins de la mama sa, Maria) şi a etalat produsele realizate de propriile mâini. Cromatica şi geometria perfectă de pe coaja oului de raţă au impresionat participanţii la târg. Este un meşteşug care presupune îndemânare, răbdare, imaginaţie, dar peste care se presară multă pasiune şi suflet. O fărâmă din spiritualitatea populară a satului dintre Obcini a pătruns în inima capitalei spaniole.

Demonstraţiile şi explicaţiile prezentate cu profesionalism au atras un mare număr de admiratori. Îmbrăcat în costum popular, aşa cum îi stă bine unui artist, Ionică Zinici a reprezentat cu cinste satul şi ţara. Un adevărat ambasador.

„Am fost onorat să reprezint România, am foarte mulţi admiratori care de fiecare dată vin să mă vadă, să mă felicite şi să urmărească fazele de lucru”.

Iată cum un banal ou a trecut pragul bucătăriei şi, pus sub… lupa talentului şi a unei tradiţii adânci, a ajuns în vitrinele cu lucrări de artă. „A fost o atmosferă foarte plăcută, cu multă bună dispoziţie şi o organizare excelentă”. Un sat dintr-un căuş de munte pe care nu-l găseşti pe harta… lumii, cum rostea un mucalit, dar azi, cu puţin efort, îl poţi afla… Ambasador de la munte, dar la înălţimea lui. Să ajungi sus, nu-i lucru uşor. Nu de dragul unui renume, ci mai curând din dorinţa de a duce mai departe făclia tradiţiei.

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Cântar de iarnă

De Sfinţii Atanasie şi Chiril, patriarhi ai Alexandriei, 31 ianuarie, pe stil vechi, se zice-n popor că ar fi jumătatea iernii. Sfântul Atanasie cel Mare a fost unul dintre cei mai mari episcopi care au condus Biserica creştină din Alexandria.

 

Se impune în disputa împotriva arienilor. Şi-a dedicat întreaga putere de muncă pentru întărirea Bisericii şi promovarea crezului niceean. Sf. Chiril, educat în şcolile din Alexandria, a slujit ortodoxiei pentru a o apăra. A lăsat o operă vastă, din care o parte s-a pierdut.

Oamenii locului le ştiu foarte bine şi ţin cu străşnicie la această sărbătoare care marchează jumătatea iernii. N-au avut multă carte, dar au o şcoală a vieţii impresionantă care îi ajută să citească bine şi să cântărească orice calendar al anului. Este ziua în care oamenii satului dau ocol prin gospodărie şi îşi măsoară stocurile de fân. Îşi fac inventarul animalelor, cu deosebire al vacilor care vor făta în lunile februarie-martie, când consumul de fân va fi cu siguranţă mai mare. Îşi fac socotelile. Sunt situaţii când fânul nu le ajunge şi, prin urmare, se gândesc la vânzarea câtorva capete. Dacă sunt surplusuri de fân, atunci caută cumpărători sau îl păstrează pentru iarna următoare. Este un fel de cântar al iernii. Interesant este faptul că a doua jumătate a iernii este mai scurtă, dar, bătrânii ştiu bine, începe perioada fătărilor, iar necesarul de furaje, mai ales stocul de otavă, adică a „doua coasă”, mai fragedă, mai suculentă, creşte.

Bătrânii pe care i-am prins… la sfat îşi aduc bine aminte că, în seara de Atanasie, celor care purtau acest nume (şi pe vremuri erau mulţi cu numele de Atanasie, Anastasia), li se punea la poartă sau undeva în bătătură un buhaş (adică un brăduţ împodobit, în care se anina un oarece cadou, o sticlă de horiucă), brăduţ aşezat pe o prăjină cam de 10 metri. Numai că era o condiţie: cei care se angajau în „plantarea” buhaşului nu trebuia să fie surprinşi de sărbătoriţi. Altminteri, suportau toată cheltuiala de a doua zi. Păcat că azi numele de Atanasie, Anastasia, Chiril sunt tot mai rare. Se pare că ne plac mai mult nume importate: Romeo, Ronaldo, Romario, Amelia, Adelina etc., nume care nu au nimic a face cu spiritualitatea noastră.

Dacă lucrurile mergeau bine, şi, de regulă, aşa se întâmpla, a doua zi, de Sf. Atanasie şi Chiril, cei sărbătoriţi aveau casa plină. Bucatele aburinde, cu precădere cele… camuflate cu afumătură şi îndesate cu păhărele de horiucă, îndemnau oaspeţii la masa temeinic pregătită. În tinda dintre camera de zi şi camera oaspeţilor („casa mare”) îşi făceau loc muzicanţii: unul la tobă, altul la fluier, dar nu lipsea vioara. Spiritele se încingeau şi, pe un ton iute, începea jocul Huţulka („un joc des şi apăsat”) care antrena toţi oaspeţii.

De bună seamă, nu lipseau glumele, istorioarele, discuţiile pe tema rezervelor de fân şi a efectivelor de animale, a ibovnicelor, dar şi a preţurilor. Tinerii gândeau la o posibilă unire a sufletelor şi a inimilor…

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Ninge liniştit

Baierele cerului s-au desfăcut. Nori cenuşii şi deşi de deasupra satului slobod belşug asupra noastră. Ninge peste noi.

© foto Manuela Serediuc

© Manuela Serediuc

Plapuma albă a omătului acoperă toate întinderile. Şi ninge liniştit. În acest căuş de munte, o oază de adăpost şi de tihnă, peste care vântul îşi vede de… treaba lui şi se vrea mai la înălţime, omătu-i la el acasă.

Este un fel de simfonie a iernii. Afară-i frig şi-n casă arde focul, iar trosnetul lemnelor din colţul camerei te îndeamnă la meditaţie şi la poezie. Scrie măcar un vers! Este vremea căratului fânului de pe înălţimi. Acum, sania alunecă la vale cu mare uşurinţă. Omătul pufos şi gros de aproape 40 cm uşurează transportul fânului. A încărca o sanie cu fân este o adevărată artă. Altminteri, îl pierzi pe drum. Oamenii muntelui sunt dibaci şi coboară cu pricepere pe pantele muntelui. N-au nevoie de… radar. Săniile trase de cai cu zurgălăi la gât, în fuga lor, spintecă împrejurimile şi înveselesc satul. Una este când trece o maşină ruginită care-ţi toacă creierii prin zgomotul pe care-l răspândeşte în jur şi alta este când alunecă o sanie trasă de cai cu zurgălăi care te binedispune şi te îndeamnă la viaţă. Ajunşi acasă, îi aşteaptă o masă aburindă. Nu lipsesc mâncărurile pe bază de afumătură, huslincă, mămăliguţă de cartofi, toate, stropite în final cu un ţoi de horiucă, dar asta, legea casei, după ce fânul a fost… aruncat în pod. Sunt oameni cu roşu în obraji, nu se plâng de vreme, fie la minus 29 de grade Celsius (umblă fără mănuşi), au tot timpul zâmbetul pe buze, fruntea descreţită şi gluma la îndemână şi nu se plâng de dureri la încheieturi. Vremurile nu sunt pe placul lor. Au poftă de muncă, nu s-ar duce niciunde din lumea asta, dar vor să fie lăsaţi în pace şi să-şi ducă treaba până la capăt.

Copiii se bucură şi ei de omătul care acoperă cu dărnicie câmpurile, se tăvălesc în zăpadă, se bulgăresc, se dau cu sania, dar, trebuie să recunosc, nu ca altă dată!

Şi, Slavă Domnului, am fost feriţi de cele rele la Obârşiile Sucevei.

Ninge liniştit şi toată lumea se bucură. Unde sunt zăpezile de altă dată şi iată că ele au venit! Ninsoarea a creat forme artistice deosebite: piramide, căciuli, triunghiuri, hornuri, ciorchini, bastoane etc., toate impresionează şi transmit, fără să vrem, o invitaţie la munte, la munte sus, pentru că, orice ar fi, muntele, prin dărnicia şi farmecul lui, te apropie mai mult de cer…

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

 

Taxe, impozite şi alte cele

Taxe, impozite, biruri, dări şi toate cele. Niciodată n-am înţeles diferenţa dintre ele: care-i taxă, care-i impozit, când se percepe birul, când se achită dările (eu ştiam de dările de… seamă). Dar am priceput că se cer plătite.

Dacă documentele privitoare la cele de mai sus trec pragul casei, ele (nu ielele!) trebuie plătite. Nu le plăteşti, ai scăpat. Până într-o lună când e posibil să ai surpriza de a prinde lună… plină.

Un preşcolar a încercat mai deunăzi să clădească un castel de ciocolată sub formă de piramidă. A vrut să aşeze pe etaje: jucăriile, locul de joacă, grădiniţa şi şcoala. În vârful piramidei a plasat leafa părinţilor. Stupoare! Piramida s-a dărâmat. Se vede că n-a suportat micimea ei. Vorba proverbului englezesc: „O puşculiţă goală e o puşculiţă grea”.

Foto Catalin Serediuc

© foto  Cătălin Serediuc

Trecerea dintre ani înseamnă momente de sacralitate şi tihnă, momente de bucurie şi de deschidere a cămărilor inimii. Probabil că în noaptea dintre ani nu vom fi primit nicio taxă, niciun bir. Este noaptea internaţională a petrecăreţilor şi a mahmurilor (după grupul umoristic Divertis). Dar de a doua zi, adică din 2014, vom mai vedea! Pluguşorul lui Bădica Traian nu ară prea bine. Nu răstoarnă brazda în favoarea ţăranului. În schimb, buhaiul şi harapnicul de Anul Nou lovesc subtil în oamenii de lângă noi. Pe vremuri, şi măştile încercau să îndrepte unele rele ale societăţii. Azi, măştile au dispărut şi relele au rămas.

Taxele şi dările (fără a mai vorbi de biruri) capătă forme dintre cele mai variate şi sufocante. Aud că una dintre ele va viza bălegarul de pe propria ta fâneaţă. Cum ai împrăştiat gunoiul pe câmpul din spatele casei, pentru mirosul pe care-l împrăştie, vei plăti taxă.

Vecinul a tranşat porcul, l-a aşezat gospodăreşte în bujarniţă (afumătoare), a făcut foc, iar fumul şi mirosul de afumătură i-au deranjat pe cei din preajmă. Mi se pare corect: taxă pe bujarniţă! Ai WC în curte, taxă. Deranjezi vecinul. Of, Doamne, pretenţioşi vecini mai avem! Dar să vedeţi, până şi fumul care iese pe coşul casei deranjează. Trebuie taxat! Se vede că toate căile noastre, în anul pe care abia l-am început, sunt taxate, adică ne taxează. Înseamnă că „noi creştem odată cu ţara…”.

N-am auzit de taxe pentru cei care stau degeaba, urmând deviza „Sus cu munca, să n-ajungem la ea!”; sau de taxe pentru prostie. Păcat. Aici s-ar câştiga bani grei!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Anul Vechi şi Anul Nou

De când e lumea şi pământul, noul a urmat vechiului. Vechiul are rădăcini adânc înfipte pe meleagurile noastre. Şi femeia, mai tânără, ştim bine, îşi urmează bărbatul.

La sfârşit de 2013, Anul Vechi îşi face bilanţul şi trebuie să dea socoteală. Ce şi-a propus, ce a înfăptuit, ce lasă în urmă. O dâră de lumină, un pom sădit în faţa casei, un culcuş pentru oamenii nevoiaşi, lefuri decente. În noaptea dintre ani, cei doi, unul Vechi şi altul Nou, se aşază la masă şi îşi dau mâna. Este un fel de cunună a anilor. „Procesul-verbal” de predare-primire este redactat cu mare grijă, dar fără nici urmă de presă. La ora 24 fix se destupă sticla cu şampanie pe care Anul Vechi a pregătit-o cu migală, iar Anului Nou îi revine sarcina să umple cupele. Sunt momente emoţionante, de dragoste şi armonie. Cel Vechi urează sănătate, împliniri şi grijă sporită faţă de semeni, iar Anul Nou promite să respecte tradiţia pământului şi să asigure prosperitate şi bună înţelegere celor de pe acest rotund nemaipomenit plămădit. Este un fel de balanţă, adică o cumpănă, un cântar al anilor. Unul îşi ia rămas bun, altul ne spune bine v-am găsit. Cel nou a venit cu sacul şi trebuie să vadă ce va mai afla prin cămara celui vechi, sac despre care Moş Crăciun spunea că a… cocoşat mulţi oameni cuminţi, dar fără minte! E drept, azi Moş Crăciun tot cu sacul pătrunde în casele copiilor. Numai că, vedeţi dumneavoastră, unora sacul li se pare desuet şi cară cu tirul; e mai uşor şi câştigi bine. Mă gândeam la timp… Nădăjduim într-un an mai bun, cu cer senin, cu inimă largă şi îngăduitoare, fără ceaţă şi fără săbiuţe cu venin.

LA MULŢI ANI! NU NE DORIM MULŢI BANI ŞI NICI DUBAI, DAR S-AVEM CE LUCRA ŞI CASA A O SĂTURA!

de Sarbatori

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

Pe strune de mandolină

“Este vremea colindelor. Este momentul să ne unim inimile şi să picurăm în sufletele celor de lângă noi un strop de bucurie. Clipa de lângă noi. Să aprindem luminile sărbătorilor. Grupul vocal instrumental „Izvoraşul” a pornit la drum cu colinda, prevestind Naşterea Domnului.

Imagine

Cei 20 de vrednici şcoleri de gimnaziu şi-au acordat bine instrumentele, şi-au… ascuţit vocile şi au început să colinde prin judeţ. Prima oprire, la Carrefour Suceava, unde au smuls aplauzele asistenţei. Părintele Valentin Ardelean, fondatorul acestui impresionant grup, cu migală, dăruire şi pricepere, a pus în undă colindele de la obârşiile Sucevei, semn că şi un sat mic poate emite sunete mari. Glasurile cristaline ale copiilor şi sunetele frumos unduite ale mandolinelor au dat culoare şi parfum de sărbătoare manifestării. Straiele tradiţionale, opincile (postole) şi basmalele (să nu uităm căciulile) ne-au adus în gând fâneaţa multicoloră din miez de vară, care cu siguranţă a inspirat strămoşii noştri în confecţionarea tezaurului de îmbrăcăminte. Dacă vorbim de lumea satului de aici, putem zice că avem de-a face cu o adevărată civilizaţie montană, cu o autentică industrie ţărănească, susţinută adesea de muzică şi voie bună. Vioara, fluierul, toba, acordeonul nu au lipsit din întâlnirile sătenilor.

A urmat o trecere peste pasul Mestecăniş, în bazinul Dornelor, la Coşna, unde mandolinele de la Izvoare au răsunat din nou. Festivalul de colinde şi obiceiuri de Crăciun „Florile dalbe” a adunat şi de această dată aplauze. Izvoare, un nume predestinat, dătător de lumină, de pace şi linişte.

Izvoarasul

Mai apoi, colindătorii noştri s-au oprit la ferestrele Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava. De bună seamă, nu au lipsit Primăria şi Poliţia de Frontieră de la marginea ţării. Colindătorii au fost răsplătiţi cu cadouri şi diplome. În semn „de mulţumire pentru că ne-au încălzit sufletele cu momente artistice minunate şi ne-au fost alături cu ocazia spectacolului caritabil «De Crăciun dăruind, vei dobândi»”. La mulţi ani!

19.12.2013

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Şareta şi muntele

Calul este nelipsit în gospodărie. Calul huţul “înhămat, trage o căruţă grea de lemne.

Calul merge singur, fără frâu şi zăbăluţă, iar omul fără bici, în urma căruţei. În locurile grele şi periculoase, calul se opreşte şi aşteaptă ajutorul stăpânului”.

Maşinile s-au înmulţit peste măsură. Lasă praf în urmă pe toate drumurile satului. În medie, fără a face un calcul, cred că la două case parchează o maşină. În schimb, observ că doi vârstnici, dintr-un cătun aproape dispărut (cătun despre care am mai consemnat), coboară în sat, la aproape 4 km, periodic. Şareta este un mijloc hipo pe două roţi, economicos şi practic. Pentru că omul s-a adaptat condiţiilor de munte. Un drumeag în pantă prin pădurea de molid conduce la drumul comunal şi, mai apoi, la pensiunea din sat, unde şareta este parcată… regulamentar, pe dreapta. Căluţul alb îşi primeşte porţia de iarbă proaspăt cosită. Costan şi Maria îşi pregătesc sacoşele în care îndeasă cu migală cele necesare gospodăriei, după care sorb în tihnă un ţoi de tărie, care le dă forţă pentru a face cale întoarsă spre casă, unde îi aşteaptă o sumedenie de treburi. Di căluţ…

Sareta

© foto: Nicoleta Butnaru

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Dacă sădeşti un pom, vei avea mai mult ozon !

La sfârşit de Brumărel, sub un soare generos şi blând, elevi din judeţul Suceava, în număr de 100, printre care şi şcoleri de la Şcoala Gimnazială Izvoarele Sucevei (10 la număr), şi-au dat mâna pentru a desfăşura o acţiune de protejare şi ecologizare a sitului Găina – Lucina (arie protejată).

© foto: Gavry Mehno

© foto: Gavry Mehno

Situl este situat pe raza comunei Moldova Suliţa, între Cheile Lucavei şi vârful Lucina, un fel de gurgui, cea mai mare înălţime a Obcinei Mestecăniş (1588 m). Cheile Lucavei, un fel de „poartă” de intrare în sit şi în domeniul Hergheliei Lucina, sunt străjuite cu „străşnicie” de Muntele Găina (1455 m) şi Muntele Ştirbu (1477 m), pe abrupturile cărora, cu puţină bunăvoinţă, vei mai afla exemplare de Floare de colţ (Albumiţă sau Floarea Reginei).

Activităţile cuprinse în programul Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului au fost diverse.

O primă activitate a avut ca obiectiv plantarea de puieţi de molid pe un versant abrupt de pe stânga râului Lucava. Materialul săditor a fost pus la dispoziţie de Ocolul Silvic Breaza, al cărui personal a asigurat instruirea elevilor şi asistenţa tehnică. Activitatea a fost o reuşită şi fiecare dintre participanţi a înţeles că oxigenul de mâine depinde de ceea ce facem azi. „Cine n-a clădit o casă şi n-a sădit un pom acela nu este Om!” spune-o vorbă din bătrâni.

Valea Lucavei, îngustă, cu versanţi prăpăstioşi, urmată de un drum şerpuitor, este mereu tânără, cu un anume farmec. Te îndeamnă să asculţi susurul apei şi să ai grijă de ea. Să n-o îmbolnăveşti! Îmbolnăvind-o, greu vei găsi… medicamente!

Urmând firul ei spre amonte, în scurt timp vei pătrunde în domeniul Hergheliei Lucina, domeniu dominat de Vârful Lucina (1588 m), herghelie care a dat calul huţul, o mândrie a oamenilor locului. Un cal sprinten şi iute.

A urmat activitatea de ecologizare a sitului. Numai că, spre surprinderea participanţilor, n-am prea avut ce pune în pungi. Se vede că angajaţii Hergheliei şi silvicultorii şi-au făcut bine treaba. Altfel spus, este un sit curat. Toată admiraţia pentru diriguitori!

Coloritul pădurii de toamnă cu mesteceni şi frunze ruginii în cădere şi verdele pădurii de molid dau un peisaj care încântă ochiul. Numai un penel îndrăzneţ poate lăsa o urmă a trecerii anotimpului.

Pe drum am întâlnit oameni mergând pe jos şi călare. Calul este nelipsit în gospodărie.

La Herghelie, copiii au avut ocazia să facă şi călărie şi au fost încântaţi. Au observat că este un cal blând şi molcom, aşa cum îi stă bine omului din zonă.

În ultima parte a acţiunii, elevii au fost determinaţi să confecţioneze colaje pe seama fotografiilor realizate în sit şi a materialelor culese din teren. Imaginaţia lor a însemnat un fel de explozie. Cele mai reuşite au fost premiate. De fapt, toţi cei 100 de participanţi la acţiune au fost premiaţi. Şi au meritat! „Cine pădurea iubeşte tot mai tânăr trăieşte!”; „Cine taie azi un pom, acela nu este om!”. Cuvinte reţinute din gândirea celor de la obârşiile Sucevei…

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Biblioteca 2013

Să citeşti o carte în ultima vreme este un mare… curaj. Cândva, cititorii făceau coadă la biblioteca din sat. Internetul, calculatorul, telefonia au cam luat-o înaintea cărţii. Păcat! Cu toate acestea, în ultima vreme, cele peste 6000 de volume ale bibliotecii comunale încep a fi răsfoite de oamenii satului şi de elevii şcolii. Mai mult decât atât, internetul rămâne mereu în priză.

La sfârşit de Brumărel, la Biblioteca Izvoarele Sucevei, activitatea desfăşurată de dna Dorina Velecico ne-a introdus în lumea fructelor de pădure şi a slovelor. Gospodinele satului au etalat produse deosebite: dulceţuri, compoturi, salate, gemuri, hribi uscaţi, zacuscă, siropuri din afine şi merişoare etc.…

Elevii Şcolii Gimnaziale Izvoarele Sucevei, întregiţi în formaţia de mandoline „Izvoraşul”, au continuat programul bibliotecii. „Huţulka”, piesa de rezistenţă a grupului, a ridicat asistenţa în picioare. Alexandru, din clasa a VI-a, şi-a aşezat mandolina după ceafă şi ne-a încântat.

Dna Lica Mirela, metodist al Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, a insistat asupra promovării valorilor autentice ale satului şi ale şcolilor. Şi astea trebuie să le ducem toţi înainte. Să promovăm valorile satului. Să slobozim şi să cotrobăim prin cămările oamenilor în vârstă.

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Târgul de toamnă al fructelor de pădure

În miez de Brumărel 2013, sub semnele multicolore ale unei toamne blânde şi paşnice, Şcoala Gimnazială Izvoarele Sucevei, cu sprijinul Primăriei din localitate, a desfăşurat cea de-a patra ediţie a „Târgului de toamnă al fructelor de pădure”. În 2010 am făcut un prim pas. În 2011 am mai parcurs vreo doi, iar în această toamnă am sărit, cred, mai mulţi. A fost o reuşită.

Fotografii din cadrul activității "Târgul de toamnă al fructelor de pădure" 2013, Scoala Izvoarele Sucevei   © foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Elevii, sub îndrumarea dascălilor, au fost la înălţimea… munţilor care ne înconjoară. Pentru că, trebuie s-o spun, pădurea, păşunea şi fâneaţa ne pun la îndemână produse pe care de multe ori nu le băgăm în seamă. Începând din primăvară şi până toamna târziu, terminând cu pipincii. Toate aceste fructe, bine conservate, sunt depozite de vitamine şi minerale de care organismul uman are mare nevoie. Nu le cumpărăm. Cu efort minim, după o prealabilă… prelucrare, folosind reţete… traduse de la bătrâni, le aranjăm în cămară. Copiii noştri au fost încântaţi şi au etalat în standurile pregătite ad-hoc produse dintre cele mai diverse: dulceţuri, compoturi, siropuri, ciuperci conservate, salate, zacuscă, fructe din propria grădină, sucuri de afine şi merişoare etc.

Fotografii din cadrul activității "Târgul de toamnă al fructelor de pădure" 2013, Scoala Izvoarele Sucevei  © foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Fotografii din cadrul activității “Târgul de toamnă al fructelor de pădure” 2013, Scoala Izvoarele Sucevei
© foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Copiii au fost în măsură să-şi prezinte reţeta de obţinere a produsului respectiv. A fost şi o expoziţie cu vânzare, mulţi dintre ei bucurându-se de produsul comercializat. Şi au… stofă de comersanţi. Mi-a plăcut sloganul: „Nu daţi banii pe prostii, cumpăraţi gem la copii!”. Este un îndemn!

Numărul de participanţi a fost însemnat. Un sondaj lansat în rândul şcolerilor mi-a arătat că unii dintre ei, pe baza comercializării fructelor de pădure pe timp de vară, au adunat la teşcherea sume impresionante.

© foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

© foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Şcolile gimnaziale din zonă au prezentat programe artistice deosebite: Grupul vocal „Muguraşi bucovineni” Fundu Moldovei, Formaţia de dansuri „Brezeanca” Breaza, Grupul de dansuri ucrainene „Bilociche” (Veveriţele) Moldova Suliţa şi Formaţia de mandoline „Izvoraşul” Izvoarele Sucevei. Cântăreaţa Felicia Oblesniuc din Moldoviţa ne-a încântat cu cântece puse în undă în grai huţul şi în limba română. Se vede că a cotrobăit prin lada de zestre a satului!

Elevii au demonstrat că tradiţia, cântecul, straiul naţional, graiul huţul trebuie duse mai departe. Numai aşa vom asigura perenitate identităţii noastre.

Fotografii din cadrul activității "Târgul de toamnă al fructelor de pădure" 2013, Scoala Izvoarele Sucevei  © foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Fotografii din cadrul activității “Târgul de toamnă al fructelor de pădure” 2013, Scoala Izvoarele Sucevei
© foto: Alina Daniela Cotor Lucasciuc

Manifestarea a avut ca scop promovarea produselor accesorii ale pădurii şi valorificarea lor. Pentru că nu există gospodărie în care să nu fii primit cu astfel de produse, indiferent de sezon. Unele dintre ele nu lipsesc de pe masa din Ajunul Crăciunului. Afinata face bine. Uneori, poate… dubla vederea. Copiii trebuie provocaţi. Atâta le trebuie! Dă-le idei şi rezultatul va fi fantastic. Sănătatea înainte de toate! La tot pasul călcăm peste bunătăţi. „Farmacia verde” ne oferă şi ea leacuri nenumărate. Straiele naţionale în care s-au îmbrăcat mulţi copii şi părinţi parcă au adus cu ele fâneţele multicolore ale satului.

 

© foto  Alina Daniela Cotor Lucasciuc

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Istoricul Scolii

    A aborda istoricul scolii nu este deloc un lucru usor. Si asta din lipsa de documente. Pana in anii 1940 satul Izvoarele Sucevei (pe atunci IZVOR) a facut parte din comuna Sipotele Sucevei.

    Al II-lea razboi mondial a condus la modificarea frontierei de stat cu Uniunea Sovietica si astfel s-a infiintat comuna Izvoarele Sucevei. La Sipotele Sucevei, gratie eforturilor depuse de Iraclie Porumbescu, a functionat o scoala parohiala inca din anii 1851- 1852. La Izvoarele Sucevei, prima scoala a fost infiintata in anul 1908, dupa spusele cetatenilor in varsta (Daneliuc Mihai, nascut in 1923), scoala care era amplasata in preajma gospodariei Stasiuc Toader. Dintr-un document aflat in arhiva Parohiei Izvoarele Sucevei, emis de Inspectoratul scolar al regiunii Cernauti, din 1923, reiese ca preotul paroh din Sipotele Sucevei, Vasile Antimovici, primeste dreptul de a preda invatamantul de religiune la scoala din satul Izvor, ceea ce ne face sa deducem ca aceasta institutie exista deja.

Dupa primul razboi mondial s-a construit local nou de scoala. Din perioada interbelica retine atentia numele invatatorului-director Dulgher Eugen, de care isi amintesc toti batranii satului. In timpul celui de-al doilea razboi mondial localul de scoala a ars, ramanand doar pivnita, care astazi, din lipsa de resurse financiare, este in paragina. De asemenea, a… supravietuit si magazia de lemne, zidita din piatra de rau, pe vremea stapanirii austriece. Dupa razboi, prin contributia efectiva a cetatenilor s-a ridicat un alt local de scoala, din lemn, cu hol, doua sali de clasa si cancelarie. In anii 1946/1947 elevii aduceau produse alimentare si femeia de serviciu le pregatea o gustare la ora zece.

Prin cresterea efectivelor de elevi (vezi tabelul de mai jos), spatiul de invatamant a devenit neincapator. Prin urmare, in anii 1962/1963, cu contributia esentiala a cetatenilor, s-a construit un nou local de scoala, cu etaj, din lemn. Scoala cuprinde 10 sali de clasa, sala profesorilor, biblioteca, secretariat, holuri. In anul 2002 acoperisul a fost inlocuit cu tabla suedeza. Marele inconvenient al acestui spatiu este ca unele sali de clasa nu sunt decomandate. In anul scolar 1945/1946 au functionat clasele III-VII. In anul scolar 1948/1949 se revine la clasele I-IV. In anul scolar 1958/1959 se infiinteaza clasa a V-a, pentru ca in anul scolar 1960/1961 sa se generalizeze invatamantul de sapte clase.

De mentionat ca in anii 1959/1960 toate inscrisurile din cataloagele consultate erau in limba ucraineana. In anul scolar 1964/1965 se generalizeaza invatamantul de opt ani. In anul scolar 1975/1976 se generalizeaza invatamantul de zece ani. In anul scolar 1990/1991 se revine la invatamantul de opt ani, iar promotia clasei a VIII-a din iunie 1999 sustine pentru prima data examen de capacitate la scoala cu clasele I-VIII Moldova – Sulita. In 2003 centrul de capacitate se transfera la scoala cu clasele I-VIII Fundu Moldovei, iar incepand cu anul scolar 2007/2008 elevii din clasele a VII-a si a VIII-a sustin teze cu subiect unic la limba si literatura romana, matematica si geografia Romaniei sau istoria Romanilor. In anul scolar urmator elevii de clasa a VIII-a sustin Evaluarile Nationale, la limba si literatura romana, in scoala de provenienta.

Scoala Izvoarele Sucevei

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Dascãli de ieri

Pentru inceputurile invatamantului la Izvoarele Sucevei, invatatorul EUGEN DULGHER, nascut la data de 7 februarie 1885 la Sipotele Sucevei, ramane o figura marcanta. Era de religie greco-ortodoxa. Clasele I-IV le-a urmat la Siret. Atestatul din 5 mai 1911, Cernauti, ii da dreptul sa exercite meseria de invatator in scolile mixte. Pe baza inspectiilor se recunoaste ca domnul Eugen Dulgher a devenit invatator independent, capabil pentru scolile si cu predare in limba rusa (dupa documentul original, cu inscrisuri in limba ucraineana). Potrivit atestatului, avea dreptul sa predea si religia Greco-ortodoxa.

A slujit la Serbauti si Rogojesti (judetul Siret), Badeuti (judetul Storojinet). La 16 aprilie 1921, in urma examenelor sustinute la Cernauti, domnul Dulgher Eugen se declara si calificat a preda limba romana ca obiect de studiu la scoale primare cu limba de predare ruteana. In aprilie 1933 primeste gradatia a VI-a. La acea data, dupa cum rezulta din documentul consultat, satul se numea Izvoarele Sucevei. In perioada int.erbelica cladirea scolii cuprindea un hol, doua sali de clasa, cancelarie, bucatarie si camera de locuit pentru invatator. Invatatorul, slabut, era extrem de aspru si cand intra in clase se auzea musca.

Pentru unii, paraleli cu scoala sau pentru cei din catunele indepartate, spun batranii, un berbec insemna trecerea scolerului in clasa urmatoare. In perioada interbelica, bataia era la loc de cinste, rupta din rai. 55 de elevi din clasele I-IV si V-VII erau scoliti de Dulgher Eugen. Scolarii, cate 7-8, erau asezati intr-o banca lunga.

Circa doua hectare de faneata erau exploatate de invatator. Avea cal si vite. Cu Lizuca fugea la Sipotele Sucevei. S-a intamplat ca, intr-o dupa amiaza, spre apusul soarelui, venind dinspre Sipote si, oarecum sub influenta lui Bachus, domnul invatator a patit-o. A adormit in saniuta trasa de Lizuca, undeva, in drum spre casa. Un fost scoler, suparat, probabil, pentru bataia primita, a dezlegat calutul, care, sub indemnul unui bici, s-a indreptat spre casa. Dulgher se trezeste si Di, Lizuca, dar Lizuca nu mai era… Batranii satului isi aduc aminte de vremurile cand treceau pragul scolii pentru a primi invatatura de la Eugen Dulgher. Invatamantul, la acea vreme, inainte de anii 1940, era in limba romana. Domnul Dulgher Eugen a decedat in 1945, fiind rapus de tifos. Din cauza tifosului au murit peste 300 de persoane din Izvoarele Sucevei (informatie orala).

Domnul Dulgher Eugen ramane o figura deosebita a scolii de la Izvoarele Sucevei.

Scoala Izvoarele S

© foto Anca Magurean

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Unde motivaţie nu e…

…nimic nu e. Când zideşti o casă, ca să aibă trăinicie, e nevoie de o temelie solidă. Ca să ajungi în vârful piramidei, trebuie să transpiri, să urci toate scările. Dacă vrei să ajungi dascăl, să te afli la catedră, este nevoie de efort, de sudoare, de dragoste, de răbdare şi de pricepere. Înainte de toate, trebuie să-ţi placă copiii. Să vrei să modelezi suflete. Să vrei să cobori în lumea copiilor. Să vrei să te confunzi cu ei. Să fii tânăr şi la 60 de ani. Să fii vesel şi iubitor. Să nu dai nicicând înapoi. Mersul înainte trebuie să te conducă. Copiii sunt ai tăi, ai satului. Să pătrunzi în cămările sufletelor lor. Să le cercetezi toate labirinturile. Întrebările lor sunt răspunsurile tale. Răspunsurile eronate pot avea urmări şi copiii nu te uită. Dar mă întreb de ce puţini absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au orientat spre meseria de dascăl! Din 1998 încoace, doar trei absolvenţi de gimnaziu au sfârşit cursuri universitare pentru învăţământ, obţinând calitatea de profesori de limba română şi o învăţătoare. Sunt întrebări la care se pot găsi răspunsuri multiple: lefuri prea mici, stres cât încape, o relaţie a familiei cu şcoala oarecum timidă, o supraveghere insuficientă a copiilor de către părinţi, lipsa locurilor de muncă. Părinţii vor mult şi dau puţin. Rar trec pragul şcolii. Nu întâmplător, unii absolvenţi s-au orientat spre arhitectură, ştiinţe economice, drept, academia militară, asistenţă socială, ştiinţe sociale, silvicultură etc.

Mergând mai departe, observăm că într-un an şcolar, din cele 8760 de ore, doar 1050 de ore copilul le petrece în spaţiul şcolar. Restul timpului, 73%, adică 7710 de ore, copilul rămâne în grija familiei. Concluziile le desprindeţi dumneavoastră…

 

prof. Aflorei Ion, iulie 2013

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

La cumpăna muntelui

Două ape îşi află izvoarele sub acelaşi pas, pasul Izvor (1.110 m). „Pas – porţiune mai joasă a reliefului, care face legătura între două regiuni sau unităţi apropiate, mai joase, peste o culme muntoasă”.

© foto Daniela Droniuc

© foto Daniela Droniuc

O trecătoare, un fel de tarniţă cum îi spun bătrânii, peste care au călcat şi tătarii cu veacuri în urmă. Două râuri: Suceava, care şi-a croit drum spre nord, şi Moldova, care şi-a găsit cale spre sud. Două râuri ca doi fraţi care, am putea spune, au plecat în… lume să-şi facă un rost. Şi cred că şi l-au făcut bine. Au lăsat în urmă văi largi, le-au modelat şi în lungul lor au înlesnit zidirea gospodăriilor, asemeni mărgelelor pe o aţă.

„Nicăieri nu vezi o vână puternică de apă zvâcnind din pământ. Apa este însă prezentă pretutindeni: în picăturile de pe ramuri şi din iarbă, în tinoave, în şuviţele subţiri ce se preling prin pajişte după ploi sau la topitul zăpezilor; ori sălăşluieşte nevăzută în umezeala muntelui… În această pajişte străjuită de liziera pădurii, apele se adună într-un fel de şanţ miniatural, ca un scoc al piticilor, adâncit sub nivelul ierbii. Ceva mai încolo, un altul, iar mai jos, pe valea arcuită ca o covată largă, ele se împreună în fâneaţă pentru a porni la drum lung. Este începutul Moldovei; un râuleţ limpede pe care-l poţi păşi în pas normal, având maluri de iarbă şi-o apă limpede ca lacrima” (Victor Tufescu, 1971).

Continuând ideea, la fel cred că a luat-o la… vale şi Suceava, pornind în căutarea Siretului. Doi fraţi năvalnici, asemeni Mureşului şi Oltului. Dar pentru a afla mai multe, pentru a pătrunde în tainele obârşiilor, am luat-o la pas cu elevii claselor gimnaziale. „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” Să-ţi cunoşti obârşiile, să cruţi mediul în care trăieşti… Iată o posibilă deviză pentru activităţi viitoare! Înarmaţi cu voinţă şi poftă de… înavuţire sufletească, folosind metoda paşilor mărunţi (doar e la modă!), am călcat, metru cu metru, până spre pasul Izvor, spre izvoarele Sucevei şi ale Moldovei, acolo unde-şi dau mâna Culmea Alunişului şi Culmea Hrebeni – Pohoniş. În popor se spune de când îi lumea: Plaiul Sucevei şi Plaiul Moldovei. E limpede, au înţeles şi elevii, de sub această şa îşi află obârşiile cele două râuri care, spre mândria noastră, au lăsat nume istorice. Se pare că ultimul exemplar de zimbru ar fi fost vânat pe la finele veacului al XIX-lea la obârşiile Moldovei.

Făcând ochii roată, vei avea în faţă imaginea molcomă a Obcinilor Bucovinei, a Mestecănişului şi a Feredeului, îmbrăcate cu păduri de molid şi pajişti care la această dată sunt acoperite cu o plapumă albă. De la înălţimea pasului poţi deschide toate porţile cerului şi să slobozi în măruntaiele istoriei bucovinene, să calci pantele munţilor şi să asculţi susurul izvoarelor.

Pe traseu, elevii au „inventariat” gospodăriile de pe stânga şi dreapta râului şi au ajuns la concluzii interesante. Cele 32 de gospodării trecute în caietul de notiţe ne spun că 27 au structura (pereţii) din lemn, iar 5 din cărămidă sau bolţari; 7 sunt acoperite cu draniţă, 20 cu tablă şi 5 cu azbest. Este rezultatul la care au ajuns copiii în urma unei scurte cercetări. Se vede că draniţa este pe cale de dispariţie. Păcat! Cândva draniţa pe casă ţinea mai bine de 100 ani! A fost, credem, o activitate reuşită!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Cămările sufletului

Elevii claselor gimnaziale au pornit la drum conduşi de genericul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” Şi cred că au reuşit. Folosind metoda paşilor… mărunţi, au izbutit să deschidă uşile câtorva femei aflate la anii senectuţii, cu părul nins de trecerea vremii şi fără ajutor.

Petreha

Le-au trecut pragul. Schimbul de cuvinte cu greu poate fi tradus… în cuvinte. Petreha (adică a lui Petre), în straie străvechi, de la mama ei, cu andreaua în mână, ne-a încântat cu un cânt în limba huţulă. La cei 89 de ani a impresionat şi a copleşit copiii prin forţa cuvântului şi puterea cântului. Îi merge bine vorba, dar, la vârsta ei, nici mâna nu-i stă. Îi alunecă cu uşurinţă pe unealta… împrumutată de la străbuni. Are haz.

Doamna Reveca Danilaşciuc, născută prin 1921, refugiată din imperiul sovietic, a povestit multe. A trecut, voiam a spune…, prin toate furcile caudine. A rămas singură de multă vreme şi îşi duce zilele în credinţă şi rugăciune. De stai la sfat cu ea intri într-o lume aparte, plină de pioşenie şi învăţăminte. Bine sună o vorbă: dacă nu ai un bătrân, să-l cumperi! Unii n-au şcoală, n-au diplome, dar au o şcoală a vieţii, ceea ce ni se pare extraordinar! Să n-ai şcoală, dar să ai carte! Îşi deapănă amintirile. I-a sfătuit pe copii „să fie cuminţi, ascultători, harnici şi să se roage Bunului Dumnezeu!”

Irina, născută în urmă cu 90 de primăveri, ne-a deschis toate uşile sufletului. „Am bucurie că aţi venit. Să trăiţi mulţi ani pe pământ şi în pace. Eu, de zece ani n-am mai coborât în sat. Nu mai pot. Mă dor picioarele. Mulţumesc din toată inima mea!” Într-un grai blând şi duios ne-a rostit Tatăl Nostru. Ne-a lăsat fără grai! Am admirat interioarele, pereţii fiind împodobiţi cu piese (covoare şi carpete) ieşite din mâinile lor, mobilier confecţionat de meşterii locului. Sperăm că am slobozit în inimi o undă de bucurie. Măcar pentru o clipă. Şi dacă socoţi cât îi o clipă!…

Elevii au înţeles vremurile pe care le-au depăşit femeile în vârstă, au înţeles că trebuie ajutorate, au înţeles că viaţa îţi dă lecţii. Au fotografiat, le-au adresat întrebări şi, în final, le-au oferit câte ceva din puţinul lor. A fost, cred, o lecţie de omenie. Fiecare am învăţat câte ceva: „Să fim mai buni, să fim milostivi!” Sincer, ne-a impresionat! Copiii sunt în stare de fapte mari! Provocaţi-i!

„Nici nu gândeam s-ajung vreodată/ Să stau uimit şi să privesc/ Neputincios şi făr’ de vlagă/ Cum moare satul românesc” (Mircea Riscu). Prin ei, satul nu va dispărea, va dăinui. „Veşnicia s-a născut la sat!” (Lucian Blaga).

prof. Aflorei Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Urzica…

Cum se topeşte omătul, urzica răsare peste tot: pe lângă garduri, în preajma grajdurilor, pe şanţuri, pretutindeni. Îi trebuie puţină căldură. E tare vrednică. Se consumă, de obicei, în stare proaspătă. Conţine mult fier şi se recomandă o cură măcar o săptămână: ceaiuri, supe, ciorbe, chiftele, salate etc.

urzici

© foto: http://www.copilul.ro/retete-culinare/retete-de-post/Ciorba-de-urzici-de-post-a10305.html

Unii folosesc zeama de urzică pentru tratarea cartofului înainte de a da în floare. Urzica este un produs „curat”. Urzica (Urtica dioica) este o mare plantă de leac. „Dacă oamenii ar şti ce efect tămăduitor are, n-ar mai cultiva decât urzici”. „Urzica este curativă începând de la rădăcină, continuând cu tulpina şi frunzele şi terminând cu florile”. Se recomandă o ceaşcă de ceai de urzici, fără zahăr, în fiecare zi, pe stomacul gol, pentru diferite afecţiuni: dureri de cap, nisip la rinichi, inflamaţia căilor urinare, probleme hepatice, stări de oboseală, anemii, boli ale sângelui etc. Dacă aveţi la îndemână rachiu de secară, scoateţi din pământ rădăcinile de urzică, primăvara sau toamna, le spălaţi cu o perie, le tocaţi mărunt şi le îndesaţi într-o sticlă şi apoi turnaţi rachiu. Lăsaţi recipientul undeva într-un loc călduros la macerat, vreo 14 zile. Şi veţi vedea ce medicament veţi obţine! Fără niciun ban…

Ajunsă la maturitate, spre faza de îmbătrânire, urzica…urzică. Mi-aduc bine aminte, în copilărie, când se întâmpla ca unii să facă o poznă, mama îi ameninţa cu urzica la fundul gol. Urzicatul de la mamă, cu duioşie, se spune că-i bun. Dar trăim vremuri în care suntem… urzicaţi „ca la carte” (e păcat să spun aşa ceva despre o plantă cu mari proprietăţi tămăduitoare!). Privind la tv, răsfoind ziarele, constatăm cu amărăciune că multe produse etalate pe piaţă sunt controversate, nu sunt deloc ecologice, conţin tot felul de substanţe dăunătoare organismului uman. Altfel spus, te…urzică! Consătenii mei sunt tot mai contrariaţi. Legumele de la tarabă au nu mai ştiu ce substanţe. Peştele pe care îl cumpărăm de la galantar, spun unii, este infestat. Laptele are şi el ceva. Probabil nu mai este atât de alb, deşi iarba a rămas verde şi suculentă! Trebuie să-l aducem din pusta de dincolo de frontieră! Carnea de pasăre, mai cu seamă cea de curcan, nu se recomandă pentru consum. Carnea de cal şi cea de vită au şi ele …vânătăi. Carnea de porc pică greu la…stomac. Ce să mai credem!? Ce să mai consumăm!? Consumăm ce-avem în grădină şi ce creştem în bătătură. Unde o să ajungem? Nimic din ceea ce producem nu-i bun? N-am înţeles şi nu voi pricepe nicicând! Parc-ar fi un joc de biliard. Noi suntem bilele, iar cineva, cu tacul în mână, îţi trimite cu putere o lovitură şi mai… taci o perioadă de timp.

Cartofii şi legumele, varza şi tomatele, carnea de pui aduse de peste mări şi ţări nu fac bine, în condiţiile în care pe ale noastre tărâmuri binecuvântate se pot obţine produse cât cuprinde şi de calitate garantată. Şi… ne întoarcem la urzici.

Un vârstnic mai hâtru, cu vreo 45 de ani pe fiecare umăr, îmi povestea că nu a stat o zi la spital. Nu a luat în viaţa lui o pastilă. A lucrat toată ziua, uneori peste măsură, dar ceea ce a consumat a provenit din bătătură, din gospodărie. Afumătura de porc nu i-a lipsit niciodată şi ţinea din ianuarie până în noiembrie, când începea postul. La muncile câmpului, laptele, brânza pregătită în gospodărie şi cartofii netrataţi nu lipseau de la masă. Dar, spunea el, sunt necesare şi proteinele. Avem nevoie de produse… curate şi, din fericire, le avem… Cineva de sus trebuie să ne sprijine! E păcat că aruncăm laptele pe câmp şi că retezăm locurile de muncă ale unor confraţi nevoiaşi!

Ciorba de urzici

Ciorba de Urzici de post © foto: Aflorei Ioana

Mancare de urzici

Mancare de Urzici de post © foto:  Aflorei Ioana

prof. Aflorei Ion

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

Cătun aproape dispărut

Cătun: „aşezare elementară compusă dintr-un număr foarte mic de gospodării şi case”.

Cătun: „aşezare elementară compusă dintr-un număr foarte mic de gospodării şi case”.

De regulă, cătunele sunt situate pe înălţimile mai mari ale muntelui, pe pante sau platouri. Gospodăria permanentă situată la cea mai mare înălţime în Obcinile Bucovinei se află sub şeaua Zubrâu – Izvoarele Sucevei, la 1385 m (familia Melniciuc).

În jurul celor trei sate roiesc 17 cătune. Unul dintre ele, Hrebeni, aciuat pe pantele estice ale Culmii Pohonişului, aproape că a dispărut. Hrebeni: „culme orientată nord sud. De la ucraineanul Grebini, adică spinare îngustă, cu coaste late, dar repezi”. Hrebeni este situat la o distanţă de 5 km faţă de centrul satului. Pentru a afla mai multe am stat la sfat cu dl Dumitru Serafeşco, în vârstă de aproape 80 de ani. S-a născut la Moldova Suliţa, unde şi acum mai are o gospodărie. La Hrebeni vine iarna cu cele 6 capete de bovine, consumă fânul, şi revine vara pentru păşunat şi strânsul fânului. Are un fiu şi un nepot şi este mândru de ei. N-are pensie; a lucrat la pădure cu boii şi caii. Trăieşte din ceea ce obţine de la animale şi din subvenţii. Soţia sa, Ioana, coase şi împleteşte ciorapi şi mănuşi. Ţinea câte 20 de oi. Acum nu mai creşte. N-are curent electric şi până în sat face cam două ore. Numai pe jos. Coboară în sat de 2-3 ori pe lună pentru mici cumpărături. În cătun se poate ajunge doar cu TAF-ul sau cu mijloace hipo. Apa şi-o procură de la o fântână săpată la 1,5 m adâncime în preajma casei.

A doua gospodărie din cătun este cea a familiei Costan Droniuc. Împreună cu Maria, creşte 3 bovine şi un cal, care, înhămat la şaretă, indiferent de vreme, îi îndreaptă spre buricul satului.

În 2002, în acest colţ de munte erau 7 gospodării permanente şi una sezonieră, care adunau 16 suflete (3 în vârstă de până la 19 ani, 6 în vârstă de 20 – 59 ani, 7 în vârstă de peste 60 ani). Au mai rămas una permanentă şi o alta semipermanentă. Celelalte au devenit temporare. În urmă cu mai bine de un veac fenomenul avea alt sens: gospodăriile temporare (târlele), prin creşterea numărului de locuitori, se transformau în gospodării permanente (mai ales în cazul tinerilor proaspăt căsătoriţi). Factori precum lipsa unor centre polarizatoare, distanţa mare faţă de cele mai apropiate oraşe şi lipsa căilor de comunicaţie explică dispariţia acestui cătun. Mă întreb ce se poate face acum pentru re-popularea acestui cătun, cu posibilităţi de dezvoltare a agroturismului!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

MEŞTER DE IZVOARE

              Meşteşugul încondeierii ouălor se transmite din generaţie în generaţie. “Împistrirea” (“închistrirea”) ouălor (pesanche)  a devenit o  adevărată artă pentru domnul Ionică Zinici. Tehnica lucrului a moştenit-o de la mama, Maria. Ea i-a pus în mână chişiţa pentru întâia dată. Au trecut anii, s-a scurs vremea şi a devenit un adevărat artizan, meşter popular,  artist pentru că ceea ce îi iese din mână este artă. Artă pe un oval. Pe un ou. Fie el de raţă, fie de struţ. Dă  oului formă, culoare şi drum spre lume. Liniile de pe ou ascund o strânsă legătură “a ţăranului cu viaţa, cu muncile câmpului”.  “Depinde cum le combini pentru că ele sunt inspirate din viaţa de zi cu zi a omului locului care se confundă cu fâneaţa şi omul a mers în ritm cu natura”, ne spune interlocutorul nostru. Ouăle de raţă  (acestea “au coaja mai netedă şi mai groasă, vopseaua prinde mult mai uşor”) şi le procură de la Brăila, iar vopselele, din Kazahstan. Ceara, de la apicultori. Chişiţa (chersca) o cumpără de la meseriaşi ai locului. Încondeierea presupune “îndemânare, răbdare, imaginaţie şi precizie peste care se presoară pasiune…”.

Mester popular Ioan zinici

Oul încondeiat presupune un simţ al proporţiilor şi este “un sâmbure al creaţiunii”, “originea lui putând fi precreştină” şi a devenit astăzi o bijuterie de artă miniaturală. Este dorinţa creatorului de a-şi împodobi sărbătorile de Paşti cu pace şi linişte, cu împăcare. Este o explozie cromatică. Cuvintele sunt searbăde, numai meşterul le dă viaţă.

La început de Mărţişor şi-a condus paşii spre cel mai mare Târg de Turism European de la Berlin unde România a ocupat locul 7. Partipanţii au admirat lucrările şi unii dintre ei au încercat să mânuiască chişiţa, să o conducă pe ou. Organizarea a fost excelentă şi standul cu ouă încondeiate s-a bucurat de mare apreciere. A  urmat Târgul Internaţional de la Bucureşti. Cu demonstraţie. Partipanţii  s-au oprit la standul cu ouăle încondeiate de Ionică Zinici, au fotografiat şi chiar au cutezat să tragă linii pe un ou.

2Mester popular Ioan Zinici

          Fiind postul Paştelui, comenzile devin tot mai mari. Din Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Spania. Ca modele, se cer “animale,  peisaje”. “Nu lipsesc cele tradiţionale, cu precădere motivele geometrice. Unele sunt  create de mine“. “Am comenzi prea multe, nu le pot face faţă!”. Cred că, fără să vrea, este un adevărat ambasador, nu numai al satului, dar şi al ţării pentru că ouăle cu marca Ionică şi Aniţa Zinici au depăşit demult frontierele. “Şi satele mici nasc oameni mari!” Este mulţumit de ceea ce face şi crede că “sunt respectat unde mă duc şi-mi este apreciată munca”. L-am întrebat dacă ar afla  ucenici printre tineri. “Nici vorbă, tinerii vor altceva, muncă puţină, bani mulţi… Asta e!” Domnule Ionică, vă felicităm!  S-auzim numai de bine!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Regasind Bucovina la Izvoarele Sucevei

Dacă urci în Bucovina, înspre Izvoarele Sucevei, laşi în urmă frământări deşarte şi, din liniştea ce te inundă, înveţi, fără cuvinte adevăruri simple ce-ţi vor fi leac împotriva uitării. Vei şti, de acum, că viaţa trebuie aşezată într-o altă albie, cu totul alta decât aceea în care timpul îşi poartă valurile tulburi spre neant… E o albie ale cărei ape curg înspre izvoare, înpre un timp ce nu mai e al lumii, ci al lui Dumnezeu..

Bucovina inseamna si oameni frumosi si harnici, inseamna daruire, traditie si unde puteti gasi toate acestea, daca nu aici, in Tara Hutulilor, la Izvoarele Sucevei.

 

Cobilioara – Gruni, oază de linişte

Împrejurul satului roiesc mai multe cătune (grupuri de gospodării). Unul dintre ele este Cobilioara – Gruni, aciuat pe pantele domoale ale muntelui, la „umbra” Doscinei (1.470 m), la 11 km depărtare de centrul de comună – Izvoarele Sucevei. Pe oamenii locului, mai ales pe cei din vârsta a doua, această distanţă, străbătută fie pe jos, fie cu mijloace hipo, pe potecile umbrite numai de ei ştiute sau pe drum forestier, nu-i înspăimântă. Se simt bine aici şi nu s-ar desprinde de ele nici în ruptul capului. Numai că tinerii sunt de altă părere. Ţintesc Occidentul.

 

Izvoarele Sucevei Bucovina

Din analiza efectuată pe teren rezultă că cele nouă gospodării (una temporară, doar pentru iernat şi vărat) cuprinde 20 de persoane. Din rândul lor se deosebesc: un elev (cl. a VI-a), unu din grupa de vârstă de 20-25 ani, 4 în grupa de 30-40 ani, unu în grupa de 40-50 ani, 7 în grupa de 50-60 ani, 6 persoane în vârstă mai mare de 70 de ani. Rezultă, dacă vreţi, că peste 30% din populaţia cătunului amintit are peste 70 de ani. O populaţie îmbătrânită care nu poate asigura perspectivă.

Toţi, fără excepţie, lucrează în gospodării agricole individuale, zootehnia constituind ocupaţia de bază, deocamdată, o zootehnie de zubzistenţă. O astfel de zootehnie nu poate garanta un trai decent. Iată un motiv pentru care tinerii îşi iau zborul spre alte zări.

Lampa aruncă lumină difuză în camera de locuit. Curentul electric n-a pătruns încă. Unii, mai cu iniţiativă, trei la număr, şi-au procurat generatoare de curent electric (0,6 l benzină/oră), timp în care se încarcă şi bateria. Se zvoneşte că o firmă italiană va testa zona şi va intenţiona să constru-iască o centrală eolieană. Până una, alta tot lampa lui… Aladin rămâne sursa de lumină. Cu încălzirea nu-i bai, pentru că lemnul este din belşug.

Cătunul Cobilioara poate fi „atacat” şi cu maşina, pe un drum forestier bine întreţinut, întortocheat, printre pajişti şi molidişuri, cu privelişti care încântă ochiul şi îndulcesc inima. Este un colţ de lume care te îndeamnă la linişte, odihnă şi călărie (să nu uităm de calul huţul !). Pentru cei care mânuiesc bine penelul şi chibzuiesc cu versul, Cobilioara le stă la în-demână. Este un loc din categoria celor nepoluate.

Este un cătun cu orizonuri limitate. „Viaţa este grea şi, uneori, dură. Câştigurile sunt minime, pensia n-ajunge de la o zi la alta. Din animale nu ai nimic. Copiii pleacă în lume şi le dau dreptate!” – ne spune cu amărăciune în glas domnul Mihai Perdei, pensionar. Intervenţiile diriguitorilor în direcţia încurajării tinerilor, prin suplimentarea veniturilor, prin dezvoltarea turismului (poate, a celui ecvestru) ar putea relansa acest grup de gospodării, ar prelungi viaţa cătunului, pentru că potenţial natural (şi nu numai !) există. Veniţi, vedeţi şi vă veţi convinge!

 

prof. Aflorei Ion (articol 2008)

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Inscriere in clasa pregatitoare Izvoarele Sucevei 2013

1  Școala gimnazială Izvoarele Sucevei – clase simultane CP – III
2. Școala gimnazială Brodina de Sus – clase simultane  CP – II-IV
3.  Școala primară Bobeica – clase simultane  CP – I -II-III-IV
4.  Școala primară Ploșcii – clase simultane   CP – I -II-III-IV
5.  Școala primară Buc
6.  Școala primară Salaș CP – I -II -III-IV
7.  Școala primară Cununa CP – I -II -III-IV
Ca și structura mai avem și 4 Grădinițe cu program normal:  GPN Izv. Sucevei, GPN Bobeica, GPN Ploșcii, GPN Brodina de Sus

Viaţa, legată cu aţă…

Izvoarele Sucevei. Meleag de istorie şi dor. De frământări şi frustrări de-a lungul veacurilor. O istorie, pe alocuri, nedreaptă. Din anii 1940 şi până-n 1948 frontiera s-a tot mutat după vrerea sovieticilor. Un ţinut cu oameni paşnici, harnici, cu pasul apăsat şi care-şi văd de treburile lor. Un sat cu o lume veche, de continuitate şi tradiţii, de înnegurări tragice în vremurile tulburi, dar şi de tradiţie senină, blândă şi caldă, când pacea se aşternea…, o lume a codrilor, a pajiştilor şi micilor ogoare (V. Tufescu, 1982). Am zăbovit pentru o clipă în pragul casei doamnei REVECA DANILAŞCIUC. Să stai la sfat cu Reveca este un adevărat privilegiu. S-a născut la 28.03.1921 la Şipotele Sucevei (azi, în Ucraina) şi s-a stabilit la Izvoarele Sucevei în anii 1944 (pentru că acolo era viaţă grea, dădeau foc la case, furau…). Provine dintr-o familie de şase copii, cu părinţi săraci, dar demni. Să vă rugaţi lui Dumnezeu, să vă purtaţi frumos şi să nu intraţi în vorbă cu oricine – a fost sfatul mamei sale, Anna, atunci când a pornit în lume.

Izvoarele Sucevei

La vârsta de 18 ani şi-a împletit sufletul şi viaţa cu Nicolae Danilaşciuc, tâmplar, om de vază în sat, şi apreciat pentru calităţile meşteşugului sau. Cânta cu vioara, la nunţi, la petreceri, dar mai sorbea şi câte un păhărel de horiucă. Împreună, au avut doi copii: unul s-a prăpădit devreme, iar celălalt şi-a făcut rosturile pe la Fălticeni, unde şi-a clădit casă şi a adus pe lume doi copii de care Reveca este tare mândră.

Am muncit mult, am lucrat pe la oamenii din sat (la fân, la cartofi, în gospodărie…), ni se destăinuie Reveca. Cu Nicolae şi-a zidit casă pe deluţul din preajma Bisericii din Deal. Nu mi-a fost uşor. Toate ţesăturile, covoarele, cusăturile care împodobesc cu gust casa sunt rodul muncii sale. Am pornit de la nimica, nici ţolul de pe pat nu l-am avut. Cel mai mult în viaţă mi-a plăcut gospodăria.

Reveca are patru clase, ştie să scrie şi să citească (şi în limba ucraineană). Daca stai la sfat cu ea, nu-ţi dai seama când zboară timpul. Te cuce-reşte. Îţi vorbeşte în versuri şi-ţi cântă în limba lui Şevcenko.

Am avut viaţă grea, dar hărnicia a învins. Până a-mi face gospodăria am lucrat pe la alte case.

Multe mai poţi afla de la doamna Reveca. Cu calm şi cu blândeţe-n glas, ca o adevărată mamă, povesteşte întruna. Se bucură enorm când cineva îi trece pragul. Acum e singură şi neputincioasă. Se deplasează sprijinindu-se de un baston lung. Îşi deapănă amintirile din scurta-i viaţă trecătoare. N-am făcut rău la nimenea. Mi-a plăcut credinţa şi m-am gândit la Dumnezeu. Mi se pare că dacă moar-tea vine, mă duc la petrecere.

Îşi aduce aminte de vremurile când ţara era cârmuită de regele Carol. Îşi aminteşte de horile din sat, de hora de la Zubrâu (o adevărata nedeie a locurilor!). Pune coasa pe-o căpciţă/Şi vino să-ţi dau guriţă.

A rămas văduvă din 1990. Deseori, sprijinită de baston, iese în pragul casei, scrutează zările, salută trecătorii, provocându-i la vorbă şi spunându-le cu blândeţe Doamne ajută!, aşteaptă pe cineva cu o găleată de apă sau un pahar de suc. Aşteaptă feciorul şi nepoţii de la Fălticeni (au şi ei griji şi necazuri). Parcă-l vede pe Nicolae cântând la vioară în ceas de seară sau trăgând la rindea din zori până-n noapte târziu…

N-are remuşcări şi este mulţumită. Ascultând-o cu emoţie, afli o undă de optimism în glasu-i…

Viaţa e legată cu aţă. Dumnezeu are grijă de cine nu se depărtează de cuvintele Sale…

Cuvinte potrivite cu … evlavie

La început de Mărţişor, elevi ai Şcolii Gimnaziale Izvoarele Sucevei au pornit pe cărările judeţului spre a căuta… mărţişoare… Dar nu de orice fel. Unii au purces spre Rădăuţi, la Concursul naţional de limbă română religie, interdisciplinar, unde au avut o primire ca la… carte; pentru că de carte era vorba. Alţii, şi-au îndemnat paşii spre Olimpiada de limba ucraineană, găzduită de CN „M. Eminescu” Suceava.

Izvoarele Sucevei

În procesul definirii identităţii culturale româneşti, în spaţiul cultural al Europei contemporane, literatura şi religia configurează ansamblul trăsăturilor arhetipale. Creaţia literară reprezintă sursa fundamentală pentru cunoaşterea mentalităţilor, a genului proxim şi a diferenţei specifice dintre fiinţa naţională şi cea universală. Marile mituri universale care stau la baza creaţiei artistice derivă din elementele de cultură religioasă. Prin urmare, cultura şi spiritualitatea românească definesc profilul antropologic al românului trăitor în spaţiul valorilor universale.

Concursul naţional interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească” se adresează tuturor elevilor din clasele a V-a – a XII-a, capabili de performanţă în domeniul interdisciplinar literatură-religie. Obiectivul general al concursului constă în valorificarea potenţialului creativ al elevilor de gimnaziu şi de liceu, cu privire la „capacitatea acestora de a înţelege şi de a exprima, dintr-o perspectivă personală, viziunea despre lume, despre condiţia umană sau despre artă, aşa cum acestea sunt reflectate în literatură, prin valorificarea elementelor de cultură religioasă”.

Scopul competiţiei este de a crea elevilor un spaţiu deschis al cunoaşterii, prin conştientizarea faptului că între discipline graniţele sunt flexibile şi cuprind o zonă de interferenţă, în care se găsesc conţinuturile care pot fi abordate deopotrivă din perspectiva de cunoaştere dată de fiecare dintre cele două discipline. În acest sens, Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele-cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi (2006-/962/EC) conturează „profilul de formare european” structurat pe cele opt domenii de competenţă cheie, dintre care se detaşează prin valoare competenţa de comunicare şi aceea de sensibilizare şi exprimare culturală.

Şi, continuând ideea, rămânând în spaţiul limbii materne, al limbii ucrainene, trebuie să punem în valoare tot ceea ce ne-au lăsat înaintaşii. Iar prin copii, dornici de carte şi bine dirijaţi, o putem face. Pentru că orice sat, orice cătun ascunde valori deosebite, valori pe care vlăstarele noastre tinere le pot descoperi şi le pot asigura dăinuire. Câţiva dintre elevii noştri au participat la Olimpiada de limba ucraineană, faza judeţeană. Fiind competiţie, este normal că gradul de dificultate al subiectelor a fost mai mare. Concurenţii au avut şi emoţii. „Sentimentele şi emoţiile pe care un concurent le are sunt inexplicabile. Pentru unii înseamnă o experienţă enormă. Un câştig. Cei care participă la concursuri, în timp, adună experienţă. Cunoştinţele adunate îţi vor folosi… mâine” (Paula, lb. română).

Important este spiritul competiţiei, sublinia un participant. Să învăţăm ceva, iar dacă „ai câştigat, continuă! Dacă ai pierdut, continuă!” Dar credem că nimeni nu a avut de pierdut…

Se cuvine să consemnăm numele elevilor participanţi: Ardelean Teodora, Alexander Paula şi Pârvu Bianca – la concursul de limba şi literatura română; Mechno Gavril, Char Adelin Petrişor, Serediuc Constantin, Serghie Simona, la limba ucraineană. „Mărţişoarele”… culese de competitorii noştri au fost bune şi foarte bune. Le mulţumim şi aşteptăm urcuşuri pe culmi mai înalte. Profesori ostenitori: prof. Vasile Lucaşciuc. prof. Viorica Aflorei şi prof. Ştefan Mechno. Şi la Izvoare „nasc oameni…” S-auzim de bine şi de mai bine!

(Prof. ION AFLOREI, prof. VASILE LUCAŞCIUC)

 

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Sus la munte, sus…

Satul poate fi asemuit cu un labirint cu rădăcini adânc înfipte în solul de pe culmea muntelui. Un sol fertil pentru spiritualitate şi tradiţii, ale căror origini, toate, se pierd în negura vremurilor.

Izvoarele Sucevei

Un izvor nesecat de ziceri şi rostiri pe care trebuie să le aflăm şi cărora să le asigurăm dăinuire. Fiecare sat, oriunde s-ar afla, are cântecul său, ascunde o poezie anume. Şi fiecare dintre semeni zice o poezie. “Fără poezie, viaţa-i pustie!” spunea cineva.

“Mi-a plăcut cartea, dar n-am făcut decât patru clase. Celelalte, până la opt, le-am urmat la… comasat, în câteva zile, pentru că, membru de partid fiind, eram obligaţi. Părinţii nu m-au dat la şcoală pentru că aveau pământ şi vite. Aşa era atunci”. “E o mare prostie să nu faci şcoală…” “M-am născut la Şipotele Sucevei (tot aici a văzut lumina zilei şi marele Ciprian Porumbescu), în 1936” ne spune cu blândeţe în glas dl Vasile Char, care şi-a clădit gospodăria pe pantele domoale ale cătunului Pohoniş, la o distanţă de 3 km faţă de centrul satului. Pe Maria, soţia, a… ochit-o undeva la Ulma. Cu ea duce o viaţă tihnită. A ajuns la Pohoniş pentru că mama sa avea pământ mult şi aici s-a stabilit. “Mi-a plăcut armata, la vânători de munte, pe schiuri. Eu am făcut-o la Miercurea Ciuc. Şi acum aş pleca în armată, pentru că am apreciat ordinea, disciplina şi respectul. Mă doare că azi tinerii nu mai fac armată. Mare păcat!”

Cătunul Pohoniş, aciuat pe pantele molcome ale Culmii Pohoniş (peste ea au trecut cândva tătarii şi, probabil, toponimul are legătură cu păgânii – Pogăneşti!) şi cuprinde 8 gospodării şi 30 de suflete. Până la marginea cătunului se poate ajunge şi cu maşina. De acolo, pe jos, cu rucsacul în spate sau cu mijloace hipo. Cu toate acestea, se poate croi o perspectivă a turismului rural.

“Nu există bătrâneţe, ci doar o vârstă a amintirilor” ni se destăinuie interlocutorul nostru. Şi are dreptate. La anii săi, cu părul pătat în alb, urcă muntele voiniceşte. În fiecare zi coboară la punctul de colectare cu două bidoane de lapte în spate, pentru ca produsul să ajungă la fabrică şi, mai apoi, să capete câţiva… cocoşei. Nu-i uşor. Are vreo 12 capete de bovine şi nu-i ajunge fânul. Orele 4 – 5 înseamnă deşteptarea.

Cam la 2 – 3 zile coboară în sat pentru aprovizionare. Multe produse alimentare, mai cu seamă cele lactate şi carnea, le obţine în gospodărie. Sucurile naturale şi ciupercile i le pun la îndemână pădurea şi pajiştile. N-are multă pădure, dar o taie cu simţ de… răspundere, “să mai rămână şi urmaşilor”.

Îşi aduce aminte că pe vremuri copiii erau foarte disciplinaţi şi respectuoşi. Astăzi, din varii motive, sunt altfel. A lucrat la pădure, la butini, 30 de ani, dar spune că pensia nu-i ajunge. Îl mai ajută subvenţiile. În gospodărie are tot confortul: curent electric, tv, radio, apă prin cădere, internet (de care beneficiază fiica, Valentina). Este un om realizat şi mulţumit. Să ne trăiţi mulţi ani, pan Vaseli!

 

prof. Aflorei Ion

© foto Valentina Char

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

“Bucovina, țară dulce”

“Bucovina, țară dulce
Mi-e un dor de nu-l pot duce;
De munți și văi,
Fete și flăcăi.
Căci fete, ca la noi frumoase,
Nu-s nici în locurile faimoase!
Bucovina, draga mea,
Ține-le, nu le lasa!
Și de flăcai grijă să ai,
La straine să nu-i dai!
Comoara Romaniei tu ești
Și mereu ne înveselești!
Bucovina, țara mea,
Ca tine nu e alta !”

Hannelore Photos

© text Diana Bol 

© foto Hannelore Photos

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Invitaţie pe Valea Brodinei

Un adevărat şi, poate, de vis traseu pe valea pârâului Brodina. In miez de Gerar, străbătând-o, este ceva mirific. Mi-am dat seama că „iarna nu-i ca vara!”. Gropile de peste vară, prin voia Domnului, au fost astupate cu omăt, încât maşina rulează cu mai bine de şaptezeci la oră. Vara-i altfel, cum spun drumarii, unde-i dâmb punem pământ, unde-i groapă punem apă! În anotimpul hibernal, pe valea Brodinei, defileu fără seamăn, es-te altfel. Molizii sunt îmbrăcaţi în straie de sărbătoare.

Scoala de la BRODINA DE SUS, localitate componenta a comunei IZVOARELE SUCEVEI

Ninge peste sufletele oamenilor adăpostiţi sub geana de pădure care-ţi fac cu ochiul şi te îmbie la munte. Te îndeamnă la plimbare pe potecile şi cărările înveşmântate în alb. Gerul de afară nu te poate ţine în casă. Tentaţia e mare. Sănii trase de cai ageri şi iuţi cu zurgălăi spintecă drumurile întortocheate ale Obcinelor. Ar-bori împodobiţi cu beteală albă străjuiesc drumul Brodinei şi la lumina împrăştiată de farurile maşinii steluţe albe de gheaţă lucinde îmbrobodesc traseul. Din loc în loc, când pe stânga, când pe dreapta drumului plin de nea, răzbate câte o luminiţă care trădează un ţinut plin de viaţă, cu oameni agitaţi, care înfrun-tă şi sfidează cele 23 de grade cu minus, care aleargă iute, fac cărări printre acareturi, văd de cele necuvântătoare din gospodă-rie se pregătesc pentru a întâmpina Naşterea Domnului. Este un trai mai aspru, cu reguli bine stabilite (şi nescrise), legi pe care omul muntelui le cunoaşte în amănunt şi la care ţine cu sfinţenie. Nu mai vorbim de faptul că în seara de Crăciun (pe stil vechi) uşa casei nu se mai… închide. Pentru că, colindătorii, de vârstă fragedă, îşi dau ghes la fereastra caselor pline de lumină spre a vesti Naşterea Domnului. Masa de Crăciun, potrivit unei datini străbune, încărcată cu 12 feluri de bucate de post, toate aşezate pe un strat de otavă peste care se petrece în semn de cruce o fundiţă roşie (toate, în semn de belşug), te îmbie la sfat şi vorbă. La toate se adaugă, mândria casei, un ţoi de afinată. Colindătorii, copii ai satului, sunt completaţi de colinda biseri-cească venită din adâncuri pentru a aduce în casele proaspăt văruite şi înmieresmate cu busuioc marea veste a Naşterii Mân-tuitorului. Sunt momente de bucurie, de împăcare, de facere de bine, de blândeţe şi de împlinire sufletească. Şi mai este ceva: colinda bisericească, constituită din tineri binevoitori ai satului, are, printre altele, şi menirea de a aduce un modest sprijin financiar pentru biserica satului. Toate se derulează într-un ritual ştiut numai de oamenii acestor locuri, păstrători ai tradiţiilor încrustate pe pecetea timpului.

Valea Brodinei, cu tot ce-i aparţine, mai ales iarna (dar şi vara), constituie atracţie turistică, un concert de… linişte, un îndemn către pitoresc şi tradiţie. Iată un motiv pentru care mai-marii noştri ar trebui să-şi arunce privirile spre aceste locuri încărcate de farmec şi frumos, oarecum necunoscute, dar, mâine, de bună seamă, de mare căutare.

 

prof. Aflorei Ion (articol ianuarie 2008)

© foto Iulio Naida

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Pădure, dragă pădure…

Mi-aduc aminte, cu ani în urmă, îmi povestea un veteran de război despre un pădurar aflat în prag de pensie. Vârstnic fiind şi bun cunoscător al „aurului verde” i s-a cerut, la masa festivă (şi… verde, pe deasupra), împănată cu cele vânătoreşti, să spună câteva cuvinte. La care, „împricinatul”, unul Tiron, a ridicat pălăria, şi-a îndreptat capul spre înalturi şi a rostit: „Pădure, dragă pădure, verde te-am găsit, verde te-am lăsat, dar puţin mai rară…”. Nu ştiu cât adevăr este în această zicere, dar adevărăciune, azi, este cât cuprinde…

Izvoarele Sucevei

Dacă stai la sfat cu oamenii satului, cu oamenii cu părul nins, afli lucruri nenumărate. Probabil, de aceea se zice că dacă n-ai bătrâni să-i cumperi…

Am avut bucuria de a sta la sfat cu domnul Gheorghe Starciuc, zis Iuri, născut prin 1933. A lucrat o viaţă la butini, în pădure (peste 36 de ani). A lucrat prin pădurile de la Semenciuc, Pojorâta, Falcău, Cârlibaba. Am înţeles că în lunile mai-iunie se tăia lemnul pentru coajă, care era folosită la dubitul pieilor din care se obţineau opincile. Lemnul cojit rămânea pe loc până toamna, când era transportat la fabrica din Pojorâta. Coaja de molid, amestecată cu cea de arin şi sare constituiau soluţia pentru dubitul pieilor, a celor de porc, dar şi a celor de la baranii bătrâni. Apoi, pieile se tăiau în bucăţi de 1-2 m şi se agăţau pe perete, la uscat. Opincile confecţionate din piei nu erau toate la fel. Unele aveau gurgui, un fel de vârf, mai ales pentru femei. Altele, aşa-zise „nemţeşti”, erau fără gurgui, cu partea din faţă plată, pentru ca bărbaţii care lucrau în pădure să nu se împiedice în cepuri.

Am mai înţeles că brânza de oaie se păstra în bărbânţe (vase din lemn, bine etanşate) şi apoi aşezate undeva în preajma casei, fiind acoperite cu cepuri, adică crengi de molid. În ziua de Crăciun brânza era excelentă.

Lemnul pentru construcţii se tăia în mod special în lunile martie – mai, perioadă în care, ne-a spus interlocutorul nostru, se obţine lemnul trainic. Lemnul pentru draniţă („doşche”) nu-l iei de oriunde, ci din locuri mai dosnice, mai umede. Molidul este ciocănit de câteva ori cu muchia toporului, îi afli… sunetul şi îţi dai seama dacă este sau nu bun pentru despicat. Iniţial, draniţa avea 2 m. Mai târziu a apărut draniţa de 80, 60 sau 40 cm. Pe vremuri, draniţa de pe casă „trăia” mai bine de 100 de ani. Secretul – fumul ajungea în pod şi întărea draniţa. Coşul nu trecea prin acoperiş.

Munca la pădure nu era deloc uşoară. Muncitorii dormeau în colibe din lemn, câte 15-20 de persoane. Se săpa o groapă de aproximativ 1 m care era acoperită pe margini cu cetină de molid, peste care se aşezau ţoalele ţesute de nevestele muncitorilor. În centrul colibei se aranja focul, „focul viu”, deasupra căruia era atârnat ceaunul, într-un cârlig, în care, pe rând, muncitorii pregăteau mâncarea. Din meniu nu lipseau brânza, huslinca, carnea, slănina. Găleţile din lemn pline cu apă erau aşezate în colibă. La 2-3 săptămâni, muncitorii mergeau acasă. Unii dintre ei obişnuiau să mai prindă şi câte un jder pentru blana căruia evreul oferea preţ de-o vacă.

Pe Gheorghe Starciuc l-au plăcut femeile. N-a stat în spital niciodată. „Mujdeiul de usturoi şi untura de porc erau folosite pentru tratarea multor boli. Doctor era cuptorul”. Dormeau pe cuptor din piatră şi lut, pe piele de oaie sau baran şi se acopereau cu… baraniţă! Aşa a fost cândva!

 

prof. Aflorei Ion

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Mai aproape de cer

Călătorul ce zăboveşte câteva ceasuri ori înnoptează în casa de sub culmea de munte trăieşte o experienţă unică, neîntâlnită în cotidianul existenţei sale. Aerul ozonat îi încarcă plămânii, iar briza nocturnă cu miros de răşină îi dă o stare de beatitudine.

Izvoarele Sucevei _ mai aproape de cer

Grăbiţii nu înţeleg nimic din traiul munteanului singuratic; mulţi nu văd şi n-aud simfonia pădurii din acest adevărat “colţ de RAI” în care ierburile înalte ale fâneţelor sunt smălţuite cu margarete, parfumaşi şi sânziene. Spre miazăzi, peste şeaua Zubrâu, poţi admira chelia muntelui.

Lucina, cu pajişti sclipind în soare, deasupra pădurii, ca fruntea îngândurată a unui bătrân înţelept. Un astfel de înţelept şi un harnic muntean este Mihailo, care, la cele 84 de veri, de sub vârful Bobeicii coboară zilnic, la crăpatul zorilor, cu două bidoane de lapte în spate, distanţă de peste un kilometru pentru a-şi împlini menirea de crescător şi iubitor de animale. El urcă Golgota, cum îi place să–i spună muntelui sub care şi-a cladit casa, aşteptând să-i fie răsplătită munca. Bătrânul Mihailo, scrutând zările prin fereastra odăii, aşteapta, poate o zări pe vreuna din fete (că doar trei are), ce să-i întoarcă pologul proaspat cosit. Nici o nădejde, zările-s limpezi, iar muncile dau năvală şi-l scot din casă în căldura lui Cuptor. Deschide geamul şi arcuieşte acul vechiului pik-up de muzeu pentru a o asculta pe Vicoveanca. Se vede cât de mult îi place bătrânului Bucovina; o iubeşte ca pe ibovnica tinereţii! Zbârnâitul telefonului îl smulge din reverie şi Oana, nepoata, studentă în capitală, îi dă semnal că va veni la un grătar împreună cu gaşca, iar el care aştepta forţă de muncă la făcutul fânului se bucură că paşi tineri vor urca sub streaşina pădurii şi a bătrânei lui case. Nu-i bai, mai poate la coasă, ba chiar e-n fruntea tinerilor ce preferă coarnele motocositoarelor şi culesul hribilor din răcoarea pădurii, aducători de venituri mai lesnicioase.

Bătrânul Mihailo soarbe din licoarea trandafirie a lui Bachus şi gândeşte cu voce tare la iubirea tinereţii sale, Odochia, care la cei 79 de ani cât numără, albită la tâmple şi îndoită de povara vârstei, aleargă aproape ca-n tinereţe. Acum e pe claie, călcând chibzuit fânul, acum e în grădina din faţa casei, mângâind şi plivind legumele, acum e în bucătărie, pregătind masa de prânz. Te-ntrebi de unde atâta forţă! Muntele ascunde şi apără oameni cu calităţi deosebite, iar ei îl iubesc ca pe bunul cel mai de preţ. Nu l-ar părăsi pentru nimic în lume; rădăcinile lor sunt prinse sub lespezile lui de piatră.

Izvoarele Sucevei Vedere spre Bobeica

În zi de sărbătoare, Mihailo înhamă caii mărunţi şi iuţi şi, împreună cu Odochia lui dragă, coboară-n sat, părăsind pentru câteva ceasuri Golgota Bobeicii. Trece pe la casele fetelor, ca pe la gazde de seamă, apoi, în zgomotul cârciumioarei de la margiea drumului, dezbate chestiuni arzătoare cu neînţelegerea dintre Bălcescu şi Tehnicianu în prim plan. Nemulţumit că nu rezolvă nimic şi că întunericul învăluie împrejurimile îşi ia băbuţa, urcă-n faetonul de UE şi se îndreaptă spre muntele care este tot mai înalt şi muncile tot mai grele. În urmă-i cerul se acoperă cu nori plumburii şi coboară peste dealuri şi văi, peste molidişuri şi fâneţe, peste ape şi oameni. Parcă ceru-i mai aproape. Începe o ploaie liniştită şi binefacătoare ce revigorează iarba cu mirosuri ademenitoare dinspre Golgota bătrânului Mihailo, de sub culmea împădurită a muntelui.

 

prof. Aflorei Ion (articol 2007)

Echipa @  Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Primar de altădată

Să fii în fruntea obştii şi să-i canalizezi destinele ani buni nu mi se pare treabă uşoară. Ioan Dariciuc, fiu al satului Izvor, comuna Şipotele Sucevei, dinainte de război, a fost primar al comunei în perioada interbelică şi după. Din motive obiective, nu a urmat cursuri ale unor şcoli înalte, dar, în schimb, a de-monstrat o şcoală a vieţii deosebită şi calităţi de a dirija treburile obştii apreciate de semenii săi şi nu numai.

Graţie eforturilor sale, între anii 1936 – 1939 a pus temeinicie staţiunii Izvor, pe bază de nămol, exploatat de pe terasa de 8 –12 m, în spaţiul din spatele căminului cultural. A fost staţiunea Izvor, cu restaurant şi încăperi pentru împachetări pe bază de nămol. Bătrânii spun că Şipotele Sucevei erau legate de Izvoarele Sucevei şi, mai apoi, peste pasul Bobeica, de satul Cârlibaba, de o linie ferată îngustă (un fel de ghezăş). În plus, ne povesteşte dl D. Chişciuc, în fiecare zi, un autobuz, pe un drum mai bun ca acum, asigura legătura între Cernăuţi şi Şipotele Sucevei – Izvoarele Sucevei. Drumul era mult mai bun! 25 de ani în fruntea primăriei de la Şipotele Sucevei era ceva la acea vreme. Primarul n-a avut timp de carte, dar era un gospodar cu nume. Staţiunea Izvor devenise proprietatea primarului. Se vindecau aici oameni veniţi chiar de la Viena. Oameni în straie huţule îşi primeau cu grijă musafirii. Bucatele puse pe masă erau dintre cele mai alese. Nu lipseau, de bună seamă, mămăliga de cartofi, tochitura şi, evident, la acea vreme, preparatele de vânat. Toate, pentru a da gust şi aromă, erau completate cu afinată, afinele fiind din abundenţă în zonă. Spaţiul din preajma staţiunii era iluminat din seară până-n dimineaţă. Probabil un generator de energie funcţiona fără pauză. Ne povesteşte nepoata primarului, Maria Marocico, născută la Ialovicioara şi înfiată de primarul Dariciuc la vârsta de 3 ani (1937). Pe Isidor, soţul ei, stins cu câţiva ani în urmă, l-a cunoscut când ducea de mâncare cosaşilor. Şi cum muncile fânului sfârşeau cu dans şi holercă, Isidor a pus ochii şi mâna pe Maria. Primarul Dariciuc şi-a continuat munca de om al obştii, a muncit mult şi a intervenit în modificarea frontierei în anii de după ’40, pentru că în intervalul 1940 – 1948, cu câteva întreruperi, graniţa cu fosta Uniune Sovietică s-a tot mutat. Şi primarul Dariciuc Ion a intervenit de fiecare dată. A aşezat hotarul cu sovieticii aşa cum a reuşit să-i convingă. Pentru că, dacă am priceput bine, i-a convins pe bolşevici cum trebuie. Se vede treaba că şi la un pahar, mai ales cu hoardele roşii!, se putea pune de-o linie de graniţă. Şi să ştiţi că aşa a fost! Primarul Dariciuc, indiferent ce-ar zice gurile rele, rămâne pentru satul Izvoarele Sucevei, cândva satul Izvor, cu Staţiunea Izvor, un om de frunte al satului, un primar adevărat, un om simplu, dar care a ştiut, cu puţină carte, să ducă înainte hăţurile obştii. Trebuie să-i mulţumim şi să-i oferim linişte sufletească şi şansa ca satul în care trăim să-i poarte numele.

Cred cu certitudine că dacă nu ar fi intervenit sovieticii cu frontierele lor arbitrare, staţiunea Izvor ar fi înflorit peste ani. Păcat!

prof. Aflorei Ion (articol 2007)

 

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

„Ploile de pe creştetul muntelui. Izvoarele Sucevei”

,,Izvoarele Sucevei – o comună din munţii Bucovinei” după cum se mândreşte autorul acestei cărţi, care este prezent în acest volum printr-o suită de 51 de articole, publicate de Ion Aflorei în ziarele ,,Crai nou”, ,,Tribuna învăţământului” şi în ,,Curierul ucrainean”.

Ploile de pe creştetul muntelui. Izvoarele Sucevei

 

Volumul este al şaselea tipărit în ultimii 7 ani; după „Crâmpeie de fapte şi vorbe din obârşiile Sucevei” a urmat continuarea, cu acelaşi titlu, apoi încă unul despre comuna Izvoarele Sucevei, unul despre comuna Moldova Suliţa, urmând apoi un altul despre Izvoarele Sucevei.

,,Întotdeauna m-a impresionat lumea satului. O lume mică, dar complexă, cu nenumărate labirinturi. Mă confund cu ea şi mă regăsesc în ea. Am încercat să înţeleg, să-i descifrez tainele. O lume care m-a inspirat şi m-a ajutat. Am descoperit oameni înţelepţi şi cu har de la care am învăţat multe. Mulţi dintre ei au o şcoală a vieţii impresionantă. Am înţeles că veşnicia s-a născut la sat. Ei au dezvoltat o adevărată… industrie ţărănească. Putem vorbi de o autentică civilizaţie montană.” Sunt cuvintele autorului, distinsul profesor Ion Aflorei, fost director al Şcolii Gimnaziale din Izvoarele Sucevei. Este crezul unui adevărat om, care s-a confundat cu viaţa sătenilor în mijlocul cărora a trăit; cu ei a împărtăşit bucuriile şi necazurile vieţii, cu timpul devenind unul de-al lor în totalitate.

Ori de câte ori avem prilejul, suntem obligaţi să facem apel la înţelepciunea populară, mai ales atunci când trebuie să vorbim despre oameni de excepţie şi faptele lor deosebite făcute numai în folosul comunităţii în mijlocul cărora vieţuiesc. În cazul de faţă, cel al profesorului Ion Aflorei, putem spune că proverbul românesc ,,Omul sfinţeşte locul” se confirmă pe deplin.

Prof. Ion Aflorei n-a rămas dator plaiurilor natale, dar le spune ,,plaiuri pe care am fost altoit”, fiindcă acestea l-au primit cu braţele deschise şi cu multă dragoste. Iar el le-a slujit cu credinţă timp de câteva decenii, împreună cu întreaga sa familie. Dovadă este întreaga sa activitate pusă în slujba învăţământului, culturii şi a satului. Oamenii îl iubesc, dar diriguitorii învăţământului se pare că nu apreciază dragostea sătenilor şi nici pasiunea pentru învăţământ, care arde ca o flacără nestinsă în sufletul unui om. Atunci, singura răsplată pentru un om, deşi el n-o cere, este numai dragostea pe care ţi-o arată şi cu care te înconjoară sătenii…

Întreaga sa pricepere didactică ne-a demonstrat-o prin lucrarea de specialitate ,,Izvoarele Sucevei, o comună din munţii Bucovinei”. În celelalte cărţi, autorul îşi prezintă comuna, oamenii săi, cu preocupările lor zilnice, fie ele cetăţeneşti, sociale, culturale, de educaţie sau economice. Nimic n-a scăpat ochiului vigilent al autorului, iar el accentuează asupra armoniei statornicite între oamenii locului.

În cea mai recentă carte, „Ploile de pe creştetul muntelui”, Editura Accent Print, Suceava, 2012, autorul înmănunchează articole pe care le-a publicat în ultimii 12 ani.

Citind manuscrisul, am fost profund impresionat, chiar de la început, de însemnarea de pe prima pagină: „Dedic aceste gânduri şi rânduri nepoţilor mei, Vasile şi Ioan, alături de care, cu răbdare şi pasiune, la lumina împrăştiată de stelele de deasupra capului şi de trosnetul lemnelor de la gura sobei, cu parfumuri de răşină şi miros de molid, în lumea molcomă şi blândă de la obârşiile Sucevei, am început a le aşeza în pagină”.

Parcurgând articolele incluse în volum, cititorul va constata că eminentul cadru didactic care este Ion Aflorei e preocupat de situaţia actuală a învăţământului românesc, în general, şi de cel din comuna sa, în special; dar şi de soarta sa viitoare, de ceea ce se întâmplă în satul său sub toate aspectele: social, economic, cetăţenesc, cultural, de culegerea, tezaurizarea şi valorificarea creatoare a folclorului şi etnografiei specifice românilor, dar şi ale altor etnii.

Cartea se citeşte cu multă plăcere şi interes, articolele fiind prezentate cronologic, iar cititorul devenind, cred, din ce în ce mai interesat să afle noi şi noi lucruri despre comunitatea din Izvoarele Sucevei.

Toate articolele sunt interesante, dar suntem siguri că cititorul se va apleca mai mult asupra capitolului denumit sugestiv ,,Vorbele-s vorbe”. Aici, autorul, cunoscut şi el ca un om foarte hâtru, restituie vorbe izvorâte din propria înţelepciune, culese de la săteni sau adaptate. Nu e singurul context ce devine argument pentru afirmaţia că prof. Ion Aflorei este un adevărat şi talentat cronicar al vremurilor actuale.

Multe articole sunt ilustrate cu câte-o fotografie, câteva chiar şi cu desene, ceea ce le face mai interesante. Emoţionante sunt rândurile în care evocă personalităţi ale învăţământului din sat: Eugen Dulgher, Dimitrie Cotelban, Domnica Cotelban. Cu admiraţie, evlavie chiar, dar şi cu emoţie îşi evocă înaintaşii, ceea ce-i face cinste.

Tehnoredactarea a fost realizată chiar de autor, fotografiile, de arhitecta Ioana Iulia Aflorei, fata lui, iar coperta, de Anca Măgurean, conţinând un grupaj de patru fotografii foarte sugestive.

Toate cele notate mai sus cred că-l vor face pe cititor să se aplece cu interes asupra paginilor acestei cărţi, adevărat document despre viaţa acestei localităţi de munte, „o comună din munţii Bucovinei”, peste care bunul Dumnezeu revarsă cu dărnicie ploile dătătoare de viaţă, dar şi har asupra oamenilor săi, aşa cum a făcut-o şi cu Ion Aflorei, autorul acestei cărţi.

 

prof. GH. DOLINSKI (articol publicat in http://www.crainou.ro)

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Tocinei cu smântână

Ingrediente:

1 kg cartofi
1 ou
o lingurița de făină
200 g smântană
piper
sare

Preparare:

Cartofii curătați se dau pe razatoarea mică, după care se scurg și se amestecă ușor cu făina, oul, sarea și piperul.
Într-o tigaie, se incinge puțin ulei, se pune cu o lingură cate 3-4 tocinei și se prăjesc pe ambele părți. Se servesc calzi cu smântană pe deasupra.

Poftă bună!

Tocinei cu smantana - Bucovina

Tocinei cu smantana - Bucovina

Tocinei cu smantana - Bucovina

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Izvoarele Sucevei – o comuna din muntii Bucovinei

Este un spaţiu cu o… „lume veche, de continuitate şi tradiţii, de înnegurări tragice în vremurile tulburi, dar şi de meditaţie senină, blândă şi caldă, când pacea se aşternea”,… „o lume a codrilor, a pajiştilor şi micilor ogoare”  (V. Tufescu, 1982).
Imagine
Port popular, ”zameslire a populatiei de aici” (1920)

„Sărbătoarea limbii materne”

…un sat din inima Bucovinei şi de la margine de ţară (dar şi din miezul ei), cu o viaţă doar aparent liniştită pentru că, în fapt, ea poartă pecetea unei anume asprimi, a unei tradiţii adânci, dar şi a tumultului ultimelor vremi…

Izvoarele Sucevei

De data aceasta, concursul naţional „Sărbătoarea limbii materne” a fost găzduit de Şcoala Gimnazială Moldova-Suliţa, prin grija doamnei directoare, prof. Maria Diaconescu, a IŞJ Suceava şi UUR Suceava, în parteneriat cu Consulatul General al Ucrainei la Suceava care au asigurat reuşita manifestării. O manifestare de excepţie care a adunat în acest căuş de munte copii şi dascăli din mai multe şcoli, şcoli în care se promovează limba maternă (ucraineană), adică cea învăţată de la mama, limbă pe care noi avem datoria s-o ducem mai departe, indiferent unde ne-am afla. Coordonatori de proiect: prof. Ştiubianu Anca şi Grigoriciuc Lăcrămioara.

Alocuţiunile de la începutul sărbătorii au pledat pentru susţinerea limbii materne, pentru păstrarea ei şi pentru a duce mai departe portul popular. „Cine lasă limba în uitare, acela în suflet piatră are” – am reţinut de la un vorbitor. „Promovarea limbii materne este o prioritate, conservarea specificului etnic şi cultural” ar putea fi deviza acestei activităţi. Pentru că avem copii talentaţi, iar ei trebuie să ducă dincolo de dealuri făclia tradiţiilor noastre. „Fiecare popor are limba sa”, pe care noi trebuie să o respectăm.

Copiii şi-au prezentat costumele populare, aşa cum le-au preluat de la strămoşi, care parcă se confundă cu fâneaţa multicoloră din miez de vară. Portul popular, „o zămislire a oamenilor de aici, care se recunosc după el oriunde s-ar duce” (T. Bănăţeanu, 1975) a impresionat asistenţa. Portul popular prezentat de copii a constituit un moment deosebit al întâlnirii: „Decorul de pe cămăşile huţule pare dăltuit”.

O za, una după alta dau un lanţ trainic. Un lanţ al veşniciei şi al melodiei. Pentru că Huţulca, un dans vioi şi vesel, săltat, a fost prezentat cu dibăcie de elevi.

Premierea copiilor, în aplauzele asistenţei, a însemnat o sumedenie de diplome şi cărţi care au răsplătit munca lor şi a dascălilor care i-au îndrumat. Să trăiască limba maternă, să ne îngrijim de ea, oricare ar fi ea, s-o păstrăm nealterată şi să-i asigurăm veşnicie!

prof. Aflorei Ion

© Dj-Fescu Ovidiu

 

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Şcoala – familia, o relaţie sine qua non

Toată lumea ştie că familia este celula de bază a oricărei societăţi, inclusiv a celei din republica … Mbatunga, încă neîntemeiată …

Scoaala Izvoarele Sucevei

 

 

În familie se formează primele deprinderi ale pruncului, aici învaţă să meargă pe jos (şi mai târziu cu maşina), aici capătă deprinderi de comunicare şi de muncă, aici învaţă, cum spuneau bătrânii, toate cele. Şcoala este o instituţie de frunte a statului (apreciată de unii, marginalizată de alţii, că, deh!, e democraţie) care preia ceea ce-i dă familia. Relaţia trebuie să fie una strânsă. Un calcul simplu ne arată că într-un an de zile, din cele 8760 de ore cât este lungimea anului, doar 1050 de ore copilul le petrece în spaţiul şcolar. Restul timpului, 73%, adică 7710 ore, copilul rămâne în familie. Aici se pun bazele, cum spunea un mucalit, „bazele temeliei fundamentului de jos”… Ca la o casă. Vrei temelie solidă, pune-o bine. Zidăria aşezată pe o temelie trainică va avea durabilitate în timp. Apoi urmează zidurile şi acoperişul, adică educaţia. În popor se spune: cum îi creşti, aşa îi ai. „Cei şapte ani de acasă!” Numai că azi, vedem cu toţii, te pomeneşti vorbind singur. Sistemul nu te ajută, copiii, preluând de la tv şi de pe internet vrute şi nevrute, încercând să le pună „în practică”, ajung, uneori, prea departe. Este o… copiere care dăunează. N-am prea auzit ca un părinte să-i promită odraslei un colţ de bibliotecă sau o bicicletă dacă termină anul cu note mari. Dar promisiuni de genul telefoane – cât cuprinde. Încotro o luăm!? Dacă-ţi cere un leu, dă-i zece bani şi ai să vezi ce bine o să-i fie, chiar dacă poţi să-i pui în palmă 100…

Factorii care intervin sunt multipli. Practici gen „Homo” şi etnobotanice n-au ce căuta în şcoli. Şi nu numai. Nu ne fac niciun bine. Poate unora le-aduc oarece câştiguri, dar pentru educaţie este un deserviciu dezastruos. Dar ce facem cu hrana spirituală? La toate cele auzite mă întreabă un şcoler dacă n-am putea iniţia dezbateri şi mese rotunde pe teme ca „Homo sapiens” şi „Farmacia verde”. Trăim într-o lume a fâneţelor multicolore şi a unor păduri veşnic verzi care ne pun la îndemână tot felul de plante tămăduitoare şi dătătoare de forţă şi randament şcolar.

Să fim realişti şi să înţelegem că mulţi dintre părinţi sunt plecaţi la munci în străinătate, situaţie obiectivă, iar copiii rămân în seama bunicilor sau a rudelor şi fiecare vede de ei după pricepere. Unii ştiu să le… confecţioneze programul, alţii, nu. Şi dacă programul şi-l fac elevii, problemele apar repede. Dar mai sunt situaţii în care mediul familial este unul dezordonat, cu aburi de-ai lui Bachus, cu certuri, cel ce suferă este tot copilul. Ce ne facem!? Părinţii sunt o voce care, de multe ori, nu se aude. Mamele n-au… timp să arunce o privire asupra felului în care s-a îmbrăcat fata când a păşit pragul casei în drum spre şcoală. Părinţii, se pare, n-au răbdare, nu comunică. Şcolii i se cere, familia nu răspunde la semnale, camerele… video nu ajută la nimic. Am văzut la copii telefoane mai sofisticate decât la dascăli. De ce?

Se nasc multe întrebări. În caz de eşec, de manifestări deviante ale copiilor, cui îi aparţine vina: şcolii sau familiei? Trebuie cântărit bine. La o primă vedere, fără un minim de judecată, se pot isca tot felul de discuţii, uneori neîntemeiate.

Am aflat copii de gimnaziu care, vara, pe seama fructelor de pădure, câştigă 4 – 5000 lei. Bravo lor! Şi nu sunt copii de bani gata. Sunt copii nevoiaşi, dar muncesc şi nu au timp de alte cele. Programul este strict. Şi de aceea, ca părinte, te întreb: de ce nu-ţi faci timp să-i alcătuieşti copilului un program, nu neapărat sever, dar cum trebuie?

„Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte.” (Confucius)

 

prof. Aflorei Ion

© foto Anca Magurean

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Veceorneţi

Veceorneţi, adică la şezătoare. Noaptea lungă de iarnă era… scurtată de femeile satului. Pentru că gospodinele îşi dădeau întâlnire în casa uneia dintre ele. Lumina difuză a lămpilor aşezate fie pe pereţi, fie în tavan asigura condiţii pentru începerea lucrului şi asta se întâmpla după lăsarea întunericului.

Bucovina

Bucovina

Războiul de ţesut era la loc de frunte, chiar dacă toată lumea satului promova… pacea şi liniştea. Unele torceau, altele împleteau sau coseau. Fiecare făcea câte ceva. Mi-aduc aminte, copil fiind, cum, în serile de iarnă sau de vară, în ţinutul Neamţului, se adunau fetele în casa celei de măritat pentru a coase batistele care trebuiau oferite vătăşeilor. La Izvoare, nu lipsea cântul, evident, în grai huţul. Era o cale de a lucra în comun, un fel de schimb de experienţă, de împrumuturi de modele, de „perfecţionare”. Se lua… pulsul satului. Aici aflai cine se mai însoară, care se mărită, ce mai este nou pe la prăvălie. Era o lume molcomă şi blândă. Pentru că suntem într-un sat din inima Bucovinei şi de margine de ţară, cu o viaţă doar aparent liniştită care poartă pecetea unei anume asprimi, a unei tradiţii adânci, dar şi a tumultului ultimelor vremi…

Desprinse parcă dintr-un tablou al vieţii interne cu fâneţe multicolore, covoarele ieşite din războiul de ţesut împodobeau „casa de zi“ şi „casa de oaspeţi” (casa mare). Toate aveau o anume cromatică şi simbolistică.

Mai târziu, după ce rânduiau vitele în gospodărie, îşi făceau apariţia bărbaţii. Unii aveau sub braţ vioara, tilinca sau acordeonul şi în traistă butâlca cu holercă. Aveau haz şi aerul din încăpere devenea mai vesel (informaţie orală Eudochia Mechno, 84 ani). Gazda, primitoare, de altfel, punea o gustare, scotea din bujarniţă o bucată de cubasa (cârnaţi), brânză bătută şi o roată de mămăligă de cartofi scoaptă pe plita mare deasupra căreia se odihneau copiii şi bătrânii. Zbârnâia vioara, dar şi mâinile femeilor alunecau pe… corzile războiului de ţesut. Se mişca şi mărul lui Adam sub care aluneca cu simţ de… răspundere holerca. Ni-meni nu stătea degeaba. Nu lipseau snoavele şi istorioarele. Fiind şi tineri, se mai punea de-o nuntă. Aşa că gospodarii trebuia să vadă de teşcherea şi să pregătească săniile pentru a duce mireasa la mire. Aşa era! Se vede că oamenii mai aveau şi zile libere la acea vreme!

 

prof. Aflorei Ion

© foto Anca Magurean

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

De Bobotează, pe stil vechi

Duhul lui Dumnezeu pluteşte deasupra apelor. De Bobotează, apele râului Iordan o iau spre amonte. Sfinţirea apelor, a caselor, a gospodăriilor este aşteptată de oamenii satului din acest căuş de munte cu pioşenie şi rugăciune. Aproape toţi locuitorii participă la slujba de Bobotează şi, mai apoi, la sfinţirea apei în albia Sucevei. 

Peisaje 2 izv

Cu o zi înainte, gospodarii obştii se îngrijesc de ridicarea Crucii din gheaţă. În 1954, preot Mihailevschi Ion, Stasiuc Toader, Moţco Pantela, Leiba Gh. au clădit prima cruce de gheaţă după război (informaţie orală, Stasiuc Ion, pensionar tânăr, 18 ani!, născut la 29 februarie 1940).

Pe vremuri, gheaţa se tăia cu toporul şi mai apoi, pentru a-i se da forma dorită, se folosea joagărul. Carevasăzică, crucea de gheaţă are vechime în zonă. Ridicarea ei a fost întreruptă de comunişti în anumite intervale, să… nu strice apa. Crucea era împodobită cu ramuri de molid, cum, de altfel, se întâmplă şi astăzi.

Ajunul Bobotezei înseamnă post şi rugăciune. Se pregăteşte masa ca în ajun de Crăciun, cu bucate de post: hribi, mazăre, cartofi, bob, sarmale, grâu, vin şi altele. Preotul paroh trece pragul fiecărei gospodării şi aduce aghiazma mare, care este o binecuvântare pentru toată suflarea satului, agheasmă care trebuie luată 8 zile la rând pe nemâncate. Cu ani în urmă, gospodina aşeza pe crucea preotului un fuior de in sau cânepă (Povismo). În straie tradiţionale, la slujba de sfinţire participă şi tineri călăreţi.

Fetele care cad de Bobotează se mărită… potrivit obiceiului. N-am aflat nimic despre cavaleri. Opt zile de la Bobotează nu se spală rufele la râu. Cu ani în urmă, rufele se spălau la râu, indiferent de anotimp. Iarna, chiar dacă temperaturile erau negative, folosind o ulcică cu apă fierbinte, femeile spălau rufele în albia râului. Pentru că a doua zi este marea sărbătoare a Sfântului Ioan, cei care poartă acest nume aflau în prag de dimineaţă, undeva la poartă, un „buhaş”, adică un brăduţ împodobit care ascundea şi un cadou, ataşat la o prăjină de 9-10 m, ceea ce însemna că sărbătoritul trebuia să invite vecinii, prietenii la masă şi la un păhărel de voie bună. „La mulţi ani!”

Şi, uite aşa, s-a încheiat ciclul sărbătorilor de iarnă, cu bună dispoziţie şi împăciuire. Şi cu poftă de muncă!

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Azi sărbătorim Boboteaza pe stil vechi!

Azi sărbătorim Boboteaza pe stil vechi!

Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.  :)

Izvoarele Sucevei Boboteaza 2013  (2)

Izvoarele Sucevei Boboteaza 2013  (3)

Izvoarele Sucevei Boboteaza 2013  (1)©  foto Georgeta Zaiet – Boboteaza 2013

© film Irimie Florin

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Pensionar octogenar

S-a născut la Izvoarele Sucevei în 1933 şi a fost botezat la Şipotele Sucevei, de pr. Vasile Antimovici.

A dat naştere la un fecior pe care, acum, la vârsta senectuţii, îl are în preajmă. Gheorghe Starciuc – Iuri, cum îl ştie satul – a lucrat o viaţă la pădure, peste 34 de ani. De fapt, după părinţi, a fost Stanciuc! A primit o pensie binemeritată, s-a aciuat pe lângă casă, s-a luat de gospodărie. Are două vaci şi trei viţei. Îi place munca şi nu-i suportă pe cei certaţi cu munca. „Sus cu munca să n-ajung la ea” – aşa ceva nu concepe. O parte din laptele obţinut îl predă „la maşină”. I-au plăcut femeile. „Cu femeia te sfătuieşti, nu fugi la vecina!”

Îşi aduce aminte că, la început, munca în pădure era foarte grea. Dormea în colibe făcute din lemn despicat acoperite cu coajă de molid. În mijlocul unei gropi de mai bine de jumătate de metru, pardosită cu cetină frumos mirositoare, se făcea „focul viu”. Nu se stingea decât de sărbători. Aici îşi pregăteau hrana: mămăliguţa, tochitura. Huslinca nu lipsea. Un ţoi de horincă era bine venit.

Pe vremuri, tăia câini, iar untura era folosită, potrivit unei anume reţete, la tratarea astmului şi nu numai. Rezultatele, chiar dacă pare un leac băbesc, au dat roade excepţionale. Lucru verificat!

Nu se plânge de bani, dar îi place munca. Primeşte vreo 640 de parale pe lună. Încă-i mai rămân. Crede că, pe vremea lui Ceauşescu, fără diplomă, fiecare avea loc de muncă asigurat. Azi, continuă interlocutorul meu, n-ai unde lucra. Dar, mulţi nici nu vor să lucreze. Democraţia, spune el, nu-i bună întotdeauna!

 

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Aşa am ales…

Prima dată am ales în urmă cu aproape şase decenii. Am ales… lumina zilei. Mama, cu privire duioasă şi cu dragoste, m-a luat sub aripă. Mi-a îndrumat paşii spre căile luminii şi ale bunei-cuviinţe.Imagine

M-a înarmat cu armele cinstei şi ale demnităţii. A urmat alegerea liceului. Şi am ales o şcoală liceală cu nume mare, “Mihail Sadoveanu”, undeva într-un sat de munte, pe valea Bistriţei, şcoală pe care am absolvit-o fără… intervenţii. Mai târziu, am ales cursurile universitare, “Al. I. Cuza”, din Dealul Copului. Eu am ales. Aşa am dorit şi nu îmi pare rău. Am ales locul de muncă. La acea vreme, prin repartiţie guvernamentală, primeai un loc de muncă. Azi… Am ales şcoala. Şi pentru asta, în şcoală am rămas. Mi-a plăcut şcoala, mi-au plăcut copiii, cu toate năzdrăvăniile şi invenţiile lor. În urmă cu vreo trei decenii a trebuit să aleg să spun DA în faţa Stării civile. N-am avut încotro şi am ales… Dar a fost ceva unde n-a fost nevoie de alegere. N-am avut ce alege… Şi responsabilităţile au durat mai bine de 30 de ani.

Toată viaţa alegem. Am ales azi, alegem mâine, dar poimâine ce mai alegem?! Eu am ales! Şi dacă e să mai aleg mâine, habar n-am!

Aflorei IOana &  Mirei Pîrvu

LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Fel de fel …

Toată lumea este un fel de fel. Toate-s, cumva, pe dos. Fel de fel.

Iarna cari gunoiul în grădină, îl împrăştii pe câmp. Este un fel de fel; primăvara, pui cartofii în pământ, plantezi legumele, pui la punct solarul. Rânduieşti animalele în toloacă şi, când te uiţi bine, totu-i fel de fel. Vara, scoţi coasa de la… naftalină, îi dai o bătaie bună şi un ascuţiş potrivit şi te bagi în brazdă. Toamna, pregăteşti cu temeinicie sapa, dacă nu eşti jurat pe ea! (aşa cum a păţit vecinul meu…), o iei subsuoară şi cauţi tuberculii. Fel de fel. Dacă ai pomi, iei scara, te urci în ei şi cauţi… fel de fel. Culegi prune pentru magiun, culegi mere pentru compot, culegi fel de fel. Important e să te învredniceşti. Panere sunt cât încape. Important e să ai ce pune în ele! Toamna pleacă şcolerii la fel de fel de şcoli. Fiecare le termină într-un fel sau altul. Ai noştri, Slavă Domnului, până acum le-au sfârşit bine. Mai este clasa pregătitoare (unii îi zic zero!), tot un fel de fel. Aşadar, dacă facem ochii roată, vedem fel de fel!

Imagine

prof. AFLOREI Ion

Imagine surprinsa la Muzeul scolii Izvoarele Sucevei

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Ninge peste sat

Ninge peste sat. Cerul s-a împreunat cu pământul. Norii lasă peste noi belşug. Fulgi mari se îngrămădesc peste culmi şi ogrăzi. Ninge şi ninge. N-a nins de mulţi ani aşa. Stratul de nea se apropie de jumătate de metru. „Te uită ce frumos ninge-n decembrie…” Unii se sperie, aducând în vorbă tot soiul de interpretări. Dar ninge aşa cum e firesc.

Imagine

Omătul face bine pământului şi înseamnă belşug. Solul are nevoie de apă. Avem nevoie de recoltă. Dacă te uiţi în jur, descoperi adevărate… sculpturi hibernale. Formele create de omături sunt extraordinare: căciuli, piramide, ciorchini, cuburi, flori, bumbi, triunghiuri, pitici, conuri, petale… care dau peisajului un farmec anume. Molizii, tot verzi, îmbrăcaţi în haina albă, sunt pregătiţi pentru sărbătorile de Crăciun. Mai că nu-ţi trebuie brad de Crăciun. Nici n-ar mai trebui să tăiem bradul… El este deja împodobit. Invitaţia pentru petrecerea sărbătorilor în acest căuş de munte înconjurat de culmi molcome învăluite în plapume imaculate deja există. Drumurile şi cărările satului sunt astupate de omături, dar se poate umbla de colo-colo în condiţii foarte bune. Drumurile sunt protejate de… parapeţi naturali care pe alocuri depăşesc un metru. Mercurul s-a ascuns mult în termometru (-18 grade C), încât mănuşile de lână fac mult bine. Un pulover de lână sau un cheptar din lână de oaie îţi va asigura confortul termic indiferent de minusul de afară… Numai că pe cele femei care mai lucrează lâna le numeri pe degete, deşi mănuşa are doar… un deget. Ar trebui să revigorăm „industria casnică” şi obţinerea articolelor din lână şi nu numai. Mi-aduc aminte că, pe vremuri, fetele satului se adunau în casa cuiva, prin rotaţie, şi împleteau, coseau, făceau mănuşi, ciorapi, cusături multicolore, care împodobeau piepturile druştilor şi ale vătăjeilor care însoţeau alaiul de nuntă după sărbători.

Lemnul de molid trosneşte în sobele proaspăt curăţate şi pregătite pentru sezonul hibernal. Săniile trase de cai cu zurgălăi înveselesc într-un fel atmosfera satului şi coboară de pe înălţimi fie pentru a căra fânul din fâneţele mai îndepărtate, fie pentru a face unele cumpărături din magazinele din sat.

Sărbătorile bat la uşă. Oamenii dau zor prin gospodării. Tăiatul porcilor este un eveniment important în pregătirea Crăciunului. Preparatele rânduite în bujarniţă te îndeamnă la ospăţ, dar, potrivit tradiţiei, nimeni din casă nu consumă de dulce până în ziua de Crăciun. În Ajun de Crăciun se ţine post negru. Cei mici pregătesc colinda, repetă şi vor să păşească din casă-n casă. Aşa se cade şi aşa putem perpetua tradiţia. Este un arc peste timp!

 

 

prof. AFLOREI Ion, 18.12.2012

 

© foto Valentina Char 

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

 

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Zise la gura sobei

Imagine

  • De ce bei vin dacă ai apă în fântână?> Când n-aveam vin beam şi apă.
  • Vinul alb e mai bun decât cel roşu. Dacă-i gratis…
  • Vinul alb face bine în relaţia cu vecinii. Ei vor vorbi mai puţin.
  • Când intri în casă nouă aşează o icoană în camera în care vei dormi, înspre răsărit.
  • Dacă vii târziu acasă, fă-te neobservat şi lasă-ţi papucii la uşă. De nu, îi vei primi… a doua zi.
  • Când vorbeşti mult, gândeşte că nevasta ar putea să te întreacă. Aşa că taci din gură.
  • Dacă vrei să afli ceva, informează-te!
  • Întâi gândeşte şi mai apoi spune ceva.
  • Nu vorbi înainte de a gândi.
  • De ce taci dacă ai a spune ceva?
  • De ce nu spui nimic dacă ţi-i mintea slobodă?
  • Când te ceartă soţia, fă-ţi de lucru în solar. Dacă nu-l ai, fă-ţi-l.
  • Când nu ai somn, scrie un rând. A doua noapte vor fi două.
  • De ce unii nu văd bine? Au doar doi ochi.
  • Cine e într-o ureche n-aude deloc.
  • Când nu vezi departe, nu zăreşti nimic.
  • Cine n-are şcoală n-are carte. N-are nimic.
  • Dacă te-ai dus târziu la şcoală înseamnă că n-ai fost deloc.
  • Dacă n-ai învăţat lecţia, n-ai fost leneş. Ai fost dus cu pluta.
  • Ce-ai făcut ieri, nu mai fă şi mâine, că poimâine nu mai trebuie…
  • Nu te uita în urmă, pentru că cineva te-ar putea întreba câţi paşi ai făcut.
  • Dacă azi ai făcut doi paşi, mai fă şi mâine trei. O să-ţi meargă bine. Mersul înainte nu face rău.
  • Când vii de la serviciu întreabă-te dacă ai lăsat uşa de la birou descuiată.
  • Ce ai făcut ieri, fă şi azi, dacă ai făcut bine.
  • Cum te-mpaci cu soacra? Foarte bine. A murit acum un an…
  • Cum îţi merge maşina? Foarte bine. Am pus-o în priză şi apa vine prin… cădere.
  • Ce faci când n-ai ce face? Învârte-te prin ogradă şi vei afla mult de lucru.
  • Aveţi zaţ? Nu. Atunci, vă rog, o cafea!
  • Ce faci când eşti singur? Îmi caut jumătatea şi un… păhărel.
  • Nu te uita mult în oglindă. S-ar putea să cedeze.
  • Şcolarii tăi au multă minte. Atunci, la ce-ţi mai baţi capul?
 
prof. AFLOREI Ion
 
 
 
Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

STAREA VREMII

STAREA VREMII:  La Izvoare râde soarele, râde și-și arată dinții de parcă ar poza pe coperta unei reviste, dar cand soarele e cu dinți, mercurul din termometre leșina și dă cu minus. Eh, bine că e soba caldă, bine că încă e sarbatoare și bine ca avem internet.

Izvoarele Sucevei

 

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Paşi spre înainte

Un dascăl de excepţie, pentru care am tot respectul şi recunoştinţa, umbla cu multe întrebări cheie.

Făcând un pas, unul singur, fie dinspre Polul Nord, fie dinspre Polul Sud, în ce direcţie te îndrepţi? Răspunsul pare simplu: spre Sud şi, respectiv, spre Nord. Dar dacă mai faci câţiva paşi? O iei în toate direcţiile. Noi în ce direcţie o luăm, pentru că ne trebuie una singură! N-o putem lua înspre mai multe zări. Ne-am putea rătăci. Un lucru e sigur: pornim la drum. Anul vechi şi-a făcut treaba, aşa cum a ştiut, Anul Nou, suit în trăsură proaspăt unsă, o ia pe cale. Ne înarmăm cu armele înţelepciunii, ale gândurilor bune, ale muncii şi ale încrederii. Dacă ne vom conduce după preceptul „Sus cu munca să n-ajung la ea!”, şansele de câştig vor fi minime. Paşi mărunţi şi iuţi, numai că mai avem nevoie şi de un… ghiont, sub formă de ajutor, dar nu în sensul de prima la… dreapta şi sporuri de toate felurile.

Crăciunul a trecut, cârnaţii s-au cam terminat, toba am bătut-o şi-o luăm de la capăt. Dacă punem două capete cap la cap înseamnă că pornim la drum. Ce mai la deal la vale, să ne fie drumul bun şi un 2013 cu sănătate şi spor în toate!

Imagine

prof. AFLOREI Ion

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Hidrometeo 2012

Anul 2012 a fost un an normal sau deosebit de bun. Cu roade bogate şi fără evenimente hidrometeorologice neplăcute.

Imagine

Precipitaţiile, chiar dacă s-au situat sub media multianuală (807 l/mp), au fost suficiente (700 l/mp). Dacă plouă în mai, zice o vorbă veche, avem mălai (190 l/mp). Ploile (78 de zile) au… bătut ninsorile (41 de zile). A fost un an bun pentru muncile câmpului. Lunile de vară au fost excelente pentru strângerea fânului. Numai cei învăţaţi cu… umbra au avut de… tras.

Vânturile (în 37 de zile) au bătut din toate direcţiile. Una mai bună decât… alta. Vom vedea din ce direcţie vor bate în 2012 bis!

Stratul de zăpadă n-a avut grosimi mari, dar a fost consistent (în 128 de zile). Cea mai mare grosime a fost cea de 31 cm, măsurată în luna martie. Pare curios, poate, dar la Izvoarele Sucevei lunile noiembrie şi martie sunt luni cu adevărat de iarnă. Chiar dacă am trăit vremuri ceţoase, ceaţa nu a fost un fenomen semnificativ (sub 17 zile de ceaţă).

Aş putea spune că a fost un an foarte bun, fără evenimente deosebite. Unii, care s-au învrednicit să cultive pruni, au avut parte şi de o tărie bună. De prună ! Dacă vrei, cred că se poate orice. Important este efortul şi, în primul rând, iniţiativa şi vrednicia.

Spicuiri din meteorologia populară

De-a lungul timpului, oamenii au observat că vieţuitoarele sunt sensibile la schimbările de vreme. De asemenea, unele semne din atmosferă le-au fost de folos în a face aprecieri asupra evoluţiei probabile a vremii. Iată câteva:

  • dacă pisicile se îngrămădesc după sobă în căutarea căldurii, înseamnă că vremea se va strica;
  • când găinile se „scaldă” în praf, se anunţă vreme bună, dar dacă se întâmplă să-şi ciupească aripile, înseamnă că vremea se va înrăutăţi;
  • când animalele pădurii ies în câmp deschis, se anunţă furtună;
  • vara, năvala insectelor şi a ţânţarilor în casă este semn că vremea se va strica;
  • când albinele sunt agitate la urdiniş, iar furnicile se grăbesc spre furnicar, înseamnă că ploaia este iminentă;
  • dacă rândunelele zboară foarte aproape de sol se spune că ploaia nu va întârzia;
  • când vitele se întorc singure de la păşune, se apropie vremea rea;
  • umezirea sării în solniţă prevesteşte ploi;
  • vara, când soarele, mai ales dimineaţa, pare „curat”, este semn că urmează o zi frumoasă, dar dacă este „supărat” (în nori) înseamnă că va ploua;
  • în timpul zilei, dacă se întâmplă ca soarele să „ardă” puternic, ne putem aştepta la ropote de ploaie;
  • la apusul soarelui, spre răsărit, se ivesc nori roşietici; se crede că vremea se va încălzi;
  • când apa râurilor face spumă e semn că va veni ploaia;
  • dacă pisica stă cu burta la soare se zice că vremea va fi bună;
  • ciripitul vrăbiuţelor anunţă căldură şi dezgheţ;
  • când gâştele îşi ascund ciocul sub pene sau stau într-un picior se zice că-i a frig;
  • precipitaţiile sub formă de măzăriche anunţă ger peste câteva zile;
  • ninsoarea din luna februarie anunţă desprimăvărare timpurie;
  • zăpezile abundente din timpul iernii prevestesc rouă din belşug în vara următoare;
  • dacă în ziua de Întâmpinarea Domnului picură din streaşină e semn că albinele vor avea rod.

 

prof. AFLOREI Ion

© foto Alexandra G.

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Tradiţii de Crăciun

La Izvoarele Sucevei, marea majoritate a localnicilor sunt ortodocşi pe stil vechi. Pedala timpului apasă asupra noastră fără să ne dăm seama, zilele se scurg cu repeziciune şi sărbătorile Crăciunului bat la uşă.

Imagine

Moş Crăciun, darnic, ca de obicei, în ciuda condiţiilor de austeritate, îşi umple sacii cu toate bunătăţile pentru a străbate uliţele şi cărările satului. Trece pragul fiecărei case pentru a aduce un picur de lumină şi bucurie în sufletele copiilor. Şi în acest an, Primăria Izvoarele Sucevei şi UUR Suceava, prin toate cele oferite, au stropit căldură sub bradul de Crăciun.

Sărbătoarea înseamnă, înainte de toate, tradiţie, înseamnă întâlniri între neamuri, iertare, depănarea amintirilor, snoave spuse la gura sobei, înseamnă transmiterea colindului străvechi celor care vin după noi, înseamnă armonie şi înţelegere, inimi deschise şi curate îndreptate către ceruri. Înseamnă să fim mai buni şi să punem pe cântar cumpătarea şi împăcarea.

Pregătirea sărbătorii Naşterii Domnului începe cu mult înainte. Primenirea casei pune în mişcare toată suflarea familiei (Primeneşte gazdă casa/ Umple vadra, pune masa/ Că vă vin colindători – ne învaţă un colind). Gospodinele dau zor prin interioare, iar bărbaţii se învârt de colo-colo asigurându-se de rezerva de lemne, pentru că gerul umblă slobod prin toate încheieturile gospodăriei (a fost scăpat de sub… control!) şi de adusul fânului din locurile mai îndepărtate.

Tăierea porcului este o verigă importantă în lanţul pregătirilor. Cândva, în fiecare gospodărie era cineva care se ocupa de sacrificarea… împricinatului. Azi, însă, sunt persoane specializate în tăierea patrupedului râmător. Cu ani în urmă, porcul, după înjunghiere, era învelit într-o pătură de răşină de molid măcinată şi se scufunda într-o covată cu apă clocotită (ocrop). Cu îndemânare, folosind un cuţit, femeile îndepărtau cu uşurinţă partea păroasă. Până nu demult, porcul era pârlit în paie, paie de ovăz pe care gospodarii le obţineau pe câmpul de lângă casă. S-a folosit şi forja pe bază de lemne tăiate mărunt. Se pare că această variantă oferea cărnii un gust aparte. Astăzi, observ că metoda cea mai lesnicioasă este cea a folosirii buteliei de aragaz. Mai apoi, porcul este spălat şi urmează tranşarea. Gospodinele pregătesc tobă, chişcă, cârnaţi, şuncă şi altele. Afumarea lor asigură gust şi păstrarea până la vremea coasei.

Pentru că gerul dă târcoale prin ogradă, o vodcă fierbinte, eventual cu unt (untul previne gripa) este binevenită, iar mămăliguţa cu cartofi împreunată cu tochitură adună vecinii în jurul focului de afară.

Trebuie să ştiţi însă că odinioară porcul nu se pârlea, se jupuia, pielea se tăia bucăţi şi se bătea în perete, unde rămânea până la două săptămâni. Apoi, urma dubirea, în zeamă de arin. Meseriaşii din sat confecţionau opinci, aşa-zisele „opinci nemţeşti” (informaţie orală, Starciuc Gheorghe). Opincile femeieşti aveau gurgui, adică un fel de vârf, în vreme ce la cele bărbăteşti partea din faţă era plată, pentru ca, în timpul lucrului, în pădure, să nu se împiedice prin cepuri şi rădăcini (informaţie orală, Moţco Timofie).

Locuitorii satelor ţin cu străşnicie la sărbătorile de peste an.

În Ajunul Crăciunului nu se face niciun rău, spune tradiţia (ce bine ar fi dacă am lua şi azi în seamă această zicere!). În ajun se pregăteşte masa. Pe masă se aşază un strat de otavă, în semn de belşug, după care, peste faţa de masă se petrece o fundă roşie, „în cruce”. Apoi, se rânduiesc, după datină, cele 12 feluri de mâncare, toate de post: hribi cu usturoi, bob, sarmale, orez, piroşte, grâu fiert, mere fierte, gogoşi, mălai, prune uscate, cartofi, fasole. Scaunele aveau şi găuri, în care se fixau furcile pentru tors în timpul lucrului, acestea se înfundau cu otavă, în ideea de a… astupa gurile rele din sat. După sărbători, otava se dădea vitelor. Nici foarfecele nu scăpau; erau legate, pentru ca – zice tradiţia – nimeni să nu vorbească de rău!

În Ajunul Crăciunului toţi ai casei ţin post negru şi rugăciune până după apusul soarelui. Animalele se îngrijesc bine şi primesc tainuri îmbelşugate. Gospodarul casei închide toate porţile, crezând că aşa va… lăcătui meliţa duşmanului. Găinile sunt închise toată ziua, pentru ca uliul să nu le vadă tot anul. Găleţile, toate, trebuie umplute cu apă, pentru ca, potrivit obiceiului, gospodarilor să le meargă din plin tot anul (informaţie orală, Starciuc Gheorghe, născut în 1933 şi botezat la Şipotele Sucevei de pr. Vasile Antimovici).

În seara de ajun, gospodinele aşază pe fereastră porţii din cele douăsprezece feluri de mâncare, pentru a se înfrupta şi morţii. După ce preotul paroh binecuvântează bucatele, toţi ai casei se aşază în jurul mesei. Numai că, având în vedere că preotul ajunge mai târziu, din cauza risipirii gospodăriilor, poate a doua sau a treia zi, familia se aşază la masă mai repede.

Înainte de a lua masa se spune o rugăciune. După ce se ridică de la masă, fata de măritat sau feciorul de însurat iese în pragul casei şi loveşte lingurile şi furculiţele, producând un anume zgomot, iar din care parte răzbate un lătrat de câine, de acolo trebuie să vină partenerul celei de măritat sau al celui de însurat (aspect verificat!).

Vin colindătorii, pentru a ura familiei sănătate, ani mulţi, belşug şi copii în bătătură. Cei din colinda bisericească primeau colaci, slănină, cârnaţi, coaste de porc, pe care o persoană anume le îndesa într-un sac şi, când sfârşeau cu umblatul prin sat, toate erau împărţite între colindători. Banii adunaţi la colindă, ca şi acum, intrau în vistieria Bisericii. Colinda avea, de regulă, şi scripcă, iar după miezul nopţii, în casele cu fete de măitat se încingea hora, fie în casa mare, fie în tindă. De fapt, muzica tradiţională cuprindea două viori: vioara I şi a II-a. Colinda bisericească ţinea până la Bobotează.

Gospodarii pregăteau şi dădeau preotului şi dascălului un fuior de in sau din cânepă (Povismo); asta se întâmpla de Iordan, când fuiorul se punea pe crucea preotului. Mai apoi, fuiorul de in şi cânepă a fost înlocuit cu prosoape confec-ţionate de gospodina casei (informaţie orală, Starciuc Gheorghe).

Să aveţi sărbători fericite şi la mulţi ani!

 

prof. AFLOREI Ion

 

 

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

 

La cumpăna dintre ani

Trecerea anilor înseamnă şi momente de cumpănă. Clipe de aducere aminte. De regulă, punem toate cele pe cântar. Cântărim ceea ce a trecut, cu bune sau cu rele. Pentru că, fără vrerea noastră, sunt şi mai puţin bune. Ce-am învăţat din anul care dă să apună? Am muncit destul? Ce fapte am lăsat în urmă?

Unde se duc anii?, mă întreabă un nepot. Poate se duc pentru că şi-au făcut treaba, se scurg în lumea lor. Dar de ce vin alţii?, continuă acelaşi nepot. Pentru că au de lucru, pentru că vor să ne dea poveţe şi să să ne arate drumul spre mâine. Un drum pe care nu-l ştim, dar vrem să-l urmăm… Anii au rostul lor, noi îl avem pe al nostru. Ni-i hărăzit, ni-l facem! Poate că nici noi nu ştim. Când bate la uşă cum-păna dintre ani, toţi ai satului, adunaţi dinspre cele colţuri ale rotundului ţării, îşi dau mâna. Mămăliguţa de cartofi şi tochitura stropită cu horiucă molcuţă mângâie aerul din casă. Îşi cer iertare, îşi urează unul altuia sănătate, voie bună şi împliniri. Copiii şi nepoţii adunaţii în jurul mesei cu bucate aburinde îndeamnă la veselie şi bună voire. Ce bine ar fi dacă am urma exemplul lor! Nu i-am văzut nicicând supăraţi sau încruntaţi. Colindele de sărbători, toate, ne îndeamnă să fim mai buni, mai îngăduitori, mai iertători şi mai milostivi. La cumpăna dintre ani primează lista de priorităţi pentru mâine. Este o listă bogată. La mulţi ani!

Detaliu din candelabrul sculptat din Biserica Sf. Ilie din Izvoarele Sucevei Bucovina.

prof. AFLOREI Ion

Copyright foto: Anca Magurean

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA

Iarna vine …

Anotimpurile îşi dau politicos mâna (cum nu prea se întâmplă între semeni…). Toamna lasă în urmă frunze ruginii, cămări pline cu de toate, stoguri de fân bine vârfuite, şuri burduşite cu lemne de foc, porci care guiţă prin coteţele din preajma gospodăriei, fără să ştie ce-i aşteaptă…

De Sf. Andrei se leagă anotimpurile. Este, dacă vreţi, un prag spiritual. Privim înainte, lăsând în urmă ce-am făcut bun.

Aruncând o privire peste fişa de observaţii meteo, constat că a fost o toamnă săracă în precipitaţii (74 litri/m. p.), ceea ce înseamnă foarte puţin pentru un spaţiu montan. Nu întâmplător, multe gospodării, cu precădere cele aflate la înălţimi sau cele aşezate pe “faţa muntelui”, au avut şi vor avea probleme cu alimentarea cu apă. Bătrânii spun că anotimpurile nu mai seamănă cu cele din trecut.

Oricum, calendaristic vorbind, începe iarna. Noaptea continuă să-şi lungească orele. Începutul iernii înseamnă şi semnalul apropierii sărbătorilor de iarnă, a Naşterii Domnului, a Crăciunului, a colindului, a punerii în valoare a tradiţiilor locale. Copiii dau bătăi cu pregătirea repertoriilor. Localnicii scotocesc prin lada de… zestre şi scot la lumină tot ce au mai de preţ. Toate cele învăţate de la bătrâni, de la strămoşi. Suntem în postul Crăciunului, în zile de pregătire şi primenire a gospodăriilor. Din coşurile caselor, un fum lung se ridică spre înaltul cerului. Lemnele de molid încep a trosni în sobe şi a răspândi un aer cald în locuinţe. Femeile dau zor cu pregătirea ingredientelor şi a vaselor necesare, iar bărbaţii îşi ascut cuţitele, repară afumătorile, pregătesc tot ritualul care priveşte tăierea porcului. Şoriciul proaspăt pârlit este un deliciu. Dacă până mai ieri fiecare gospodar, împreună cu familia, pregătea singur preparatele (care, bine păstrate, ţineau până în august), azi avem de a face cu măcelari specializaţi, care, contra unei sume, îţi fac lucrarea ca la carte. Nu-i pomana porcului ca în Ardeal, dar, oricum, vecinii se adună, iau o gustare, sorb un ţoi şi schimbă o vorbă. Este o cale de comunicare, un schimb de idei, o vorbă cu duh şi cred că-i frumos să ducem tradiţiile mai departe. Ce-ar însemna să ne închidem între pereţii gospodăriei şi să nu dăm bineţe vecinului!? Ar fi ca un teren arid! Porc să fie… Numai că unii l-au tăiat de pe listă. Dar poate şi pentru că… miroase!

Începutul de iarnă a însemnat şi câţiva fulgi de nea care deja s-au împrăştiat pe câmp într-un strat mai subţire de un centimetru. Sper într-un sezon bun şi într-o refacere a rezervei de ape subterane. Deie Domnul!

pesaje izv 2

Iarna vine, toamna trece, vorba cântecului, şi eu n-am cu cine petrece. Dar mai avem răbdare până de sărbători….

prof. AFLOREI Ion

04.12.2012

Echipa @ Izvoarele Sucevei Bucovina

Aflorei Ioana  &  Pîrvu Mirela
LINK: https://www.facebook.com/IzvoareleSuceveiBUCOVINA